Category Archive EVS activities

ByTim Clasing

Small everyday things that make a difference for the planet / Mici lucruri din viața de zi cu zi care fac o diferență pentru planetă

[EN]

Embarking on an environmental volunteering project is something very personal. This is not a regular job that I do from 8 to 5 and forget about it for the rest of the day. It reflects my values, my desired way of life. Therefore, when I came to Romania and started working on this project, I also started thinking about my daily life and my routines. And I discovered plenty of situations where I was behaving unsustainably, because of routines that I follow without thinking, and things I do out of laziness or comfort or because I simply don’t know any other solution. And so, I started observing and changing small things in my daily life. At first it seemed to be a big deal to change routines, but if done in the right way, step by step the new behaviour becomes the routine, and things are getting done automatically.

But let’s keep it concrete, and stick to some examples from my daily life here in Izvoarele.

When I moved in, recycling was something that was done, but not well done. The closest recycling bins are 700 meters away, so it was easier to throw most of the stuff into the wet waste, which is collected once a week. All you have to do is to put the container on the street. And although I was used to recycling back home in Portugal, I found myself adapting to my housemates’ behaviour. When the commune introduced the blue bags for plastic and metal that are collected every two weeks, we took it as an impetus to rethink our household and started separating wet waste, organic, blue bag, glass and paper. All it took was to think a bit about what waste we produce and where in the house.

The main stake of our waste is produced while cooking/eating, so placing the organic waste and recycling bins in the kitchen or nearby makes sense. If they are on the other side of the house, the trash is more likely to end in the wet waste that is handily located under the sink. After all, in our daily routines we intuitively do the easiest and most comfortable thing.

We have a dog, so it makes sense to have a bin for the empty food cans and bags somewhere near the feeding bowl. In the rooms, the trash mainly consists of old papers and bills, so we put small boxes for paper there. We also put a box in the bathroom for the empty toilet paper rolls. Once we figured where to put which bins, recycling became an easy task, a natural routine.

Some of the materials we consider waste are actually reusable. For example, whenever I am going somewhere and need to take something to drink, I fill a glass bottle with tap water. And we save all the jars, wash them and put jam or other stuff inside. Paper is saved to start fire in the ovens in winter, carton boxes are used for shopping and to collect fruits.

As we decided to collect our organic waste separately, the question arose of what to do with it as there is no separate collection of organic waste in Romania (currently, in only 8 European countries organic waste is collected by the communes [1]). But as we live on the countryside and have a big garden, we decided to start composting.

Our garden has some fruit trees, and lately we have been flooded with pears, apples and prunes. Adrianna started to make jam and compote out of them. And there is no reason why we shouldn’t: it’s free, it’s healthy, it’s tasty. But well, it requires work. And when Adrianna left, no one took over this task, so that a lot of the fruits were just rotting on the ground. At some point we started picking them up and storing them in the basement (hoping that it is cold and dry enough) and we figured out that it is not that hard to handle them. There are plenty of ways to make them storable: besides jam and compote, we can make dry fruits, juice, pies…

Not everyone has the garden, the patience or the time to grow their own food, but still we can be aware of what we eat and ask ourselves if it is worth buying imported products if there are national, even local ones available. Buying local products reduces the pollution from transport, besides helping the local economy. And so, slowly I grew the habit of checking the labels to see where the products come from. And at one point I decided to buy only fruits and vegetables grown in Romania, and after a while I extended this to dairy products and meat. I also started to go to the market and the butcher, as there the chances are higher to get local products.

Another important part of our daily routines is the way to work. In Portugal I mainly used the bicycle in my daily life, but in Izvoarele the roads are either full of traffic or in a desolate state. But walking to work turned out to be a good option as well, it frees my mind and it is healthy both for me and for the environment.

Of course, there are a lot more things that I can change in my daily life. My next goal is to reduce the amount of plastic waste I produce, so I will start bringing my own bags to the market, looking for eco-friendlier packaged products, and so on.

[1] https://www.compostnetwork.info/policy/biowaste-in-europe/separate-collection/

 

 

[RO]

Îmbarcarea într-un proiect de voluntariat în domeniul mediului e ceva foarte personal. Ăsta nu este un loc de muncă obișnuit la care mă duc de la 8 la 5 și de care uit pentru restul zilei. Îmi reflectă valorile, felul de viață pe care doresc să îl trăiesc. Așadar, când am venit în România și am început să lucrez la acest proiect, am început de asemenea să mă gândesc la viața mea de zi cu zi și la rutinele mele. Și am descoperit o mulțime de situații unde mă comportam nesustenabil, din cauza unor rutine pe care le aveam fără să mă gândesc la ele, și lucruri pe care le fac din lene sau comfort  sau pentru că pur și simplu nu știu altă soluție. Și deci, am început să observ și să schimb mici lucruri în viața mea de zi cu zi. La început a părut să fie mare lucru să schimb rutine, dar dacă e făcut în modul potrivit, pas cu pas noul comportament devine rutină, iar lucrurile sunt făcute automat.

Dar să o ținem concret, și să rămânem pe niște exemple din viața mea de zi cu zi aici în Izvoarele.

Când m-am mutat aici, reciclarea era ceva ce se făcea, dar nu se făcea bine. Cele mai apropiate coșuri de reciclare sunt la 700 de metri depărtare, așa că era mai ușor să arunc majoritatea lucrurilor în gunoiul menajer, care este colectat o dată pe săptămână. Tot ce trebuie să faci este să pui containerul pe stradă. Și deși eram obișnuit cu reciclarea acasă în Portugalia, am început să mă adaptez la comportamentul celor cu care locuiam. Când comuna a introdus sacii albaștrii pentru plastic și metal care sunt colectați odată la două săptămâni, am luat-o ca pe un imbold să regândim gospodăria noastră și am început să separăm gunoiul menajer, organic, sacul albastru, sticlă și hârtie. Tot ce a fost nevoie a fost să ne gândim puțin la ce gunoi producem și unde anume în casă.

Cea mai mare porțiune din gunoiul nostru este produs gătind/mâncând, așa că să poziționăm deșeurile organice și coșurile de reciclare în bucătărie sau în apropiere are sens. Dacă se află în cealaltă parte a casei, gunoiul e mult mai probabil să ajungă în gunoiul menajar care e localizat la îndemână sub chiuvetă. La urma urmelor, în rutina noastră zilnică facem intuitiv cel mai ușor și mai comfortabil lucru.

Avem un câine, așa că are sens să avem un coș pentru conservele și pungile goale de mâncare undeva lângă bolul unde îl hrănim. În camere, gunoiul e constituit în principal din hârtii vechi și facturi,  așa că am pus mici cutii pentru hârtie acolo. Am pus de asemenea o cutie în baie pentru rolele goale de hârtie igienică. Odată ce ne-am dat seama unde să punem care coșuri, reciclarea a devenit o sarcină ușoară, o rutină ce vine în mod natural.

Unele din materialele pe care le considerăm gunoi sunt de fapt refolosibile. Spre exemplu, de fiecare dată când merg undeva și am nevoie să iau ceva de băut, umplu o sticlă de sticlă cu apă de la robinet. Și păstrăm toate borcanele, le spălăm și punem gem sau alte lucruri înăuntru. Hârtia este păstrată pentru a porni focuri în cuptoare iarna, cutiile de carton sunt folosite pentru cumpărături și pentru a colecta fructe.

Având în vedere că am decis să ne colectăm deșeurile organice separat, a răsărit întrebarea de ce să facem cu ele având în vedere că nu există colectare separată a deșeurilor organice în România  (în mod curent, în doar 8 țări Europene deșeurile organice sunt colectate de comune [1]). Dar cum locuim la țară și avem o grădină mare, am decis să începem să facem compost.

Grădina noastră are niște pomi fructiferi, și în ultima vreme am fost inundați cu pere, mere și prune. Adrianna a început să facă gem și compot din ele. Și nu e nici un motiv pentru care nu am face: e gratis, e sănătos, e gustos. Dar, însă, necesită muncă. Și când Adrianna a plecat, nimeni nu a preluat această sarcină, așa că o grămadă din fructe pur și simplu putrezeau pe jos. La un moment dat am început să le adunăm și să le depozităm în pivniță (sperând că e suficient de rece și uscat) și ne-am dat seama că nu e așa greu să ne ocupăm de ele. Există destule feluri prin care să le facem depozitabile: pe lângă gem și compot, putem face fructe uscate, suc, plăcinte…

Nu toată lumea are grădina, răbdarea sau timpul să își crească propria mâncare, însă tot putem fi conștienți de ceea ce mâncăm și ne putem întreba dacă merită să cumpărăm produse importate  dacă sunt unele naționale, chiar locale disponibile. Cumpăratul de produse locale reduce poluarea din transport, pe lângă că ajută economia locală. Și așadar, încetișor am dezvoltat obiceiul de a verifica etichetele pentru a vedea de unde vin produsele. La un moment dat am decis să cumpăr doar fructe și legume crescute în România, și după o vreme am extins asta și la produse lactate și carne. Am început de asemenea să mă duc la piață și la măcelar, șansele de a găsi produse locale fiind mai mari acolo.

O altă parte importantă din rutina noastră zilnică este drumul către muncă. În Portugalia foloseam în principal bicicleta în viața mea de zi cu zi, dar în Izvoarele drumurile sunt ori pline de trafic ori într-o stare devastată. Dar mersul pe jos la muncă s-a dovedit a fi o opțiune bună de asemenea, îmi eliberează mintea și este sănătos  atât pentru mine cât și pentru mediu.

Desigur, mai sunt multe lucruri pe care le pot schimba în viața mea de zi cu zi. Următorul meu țel este să reduc cantitatea de deșeuri din plastic pe care o produc, așa că voi începe să îmi aduc propriile pungi la magazin, mă voi uita după produse ambalate mai prietenoase cu mediul (eco-friendly), și așa mai departe.

[1] https://www.compostnetwork.info/policy/biowaste-in-europe/separate-collection/

 

ByAnna Seweryn

Leaving Romania / Părăsind România

After almost six months that I have spent here, the time of my EVS project is coming to the end.

It’s incredible, that time has passed so fast on one point, but also sometimes I feel like I have been here for 6 years almost. I forgot about my pre-EVS life, my home country (Poland) and things which were bothering me in the past. I got used to this simple, village life, living in a small community, and being surrounded by nature. Jesus, it will be super hard to say goodbye!

I have arrived here in the beginning of March, it was still winter time. Well, beginning was not the easiest part. I came here by bus and after long hours of travelling I was so tired and… terrified. It was cold, very cold. I mean in my house also. I came and had to get used to the reality, where I have to make a fire if I want to take my jacket off in my room or have warm water to take a shower.

But it was just complicated in the beginning. With time I started to discover beauty of the situation and living conditions.

I spend such incredible time here, met so many inspiring people. Everyone had some impact on me, I could learn new things, discover new perspectives. Every moment, happy or sad, adventurous or just regular helped me to develop myself, change old, not working attitudes and replace them by new energy. I think it is an amazing opportunity to transform yourself and life.

Now, it is my last week here. I actually avoid to think about it like that. I rather think it is just a step forward to better future. Hopefully as interesting  as my time here.

Thinking about saying goodbye to people and places here is a heartbreaking experience. But, luckily it is 21 century, so there is always a possibility to come back somehow. And great memories are stuck deep in my head.

__

După aproape 6 luni pe care le-am petrecut aici, timpul proiectului meu SEV (EVS) se apropie de a se sfârși.

E incredibil, că timpul a trecut așa repede pe de-o parte, dar de asemenea uneori mă simt de parcă am fost aici de 6 ani aproape. Am uitat de viața mea dinainte de viața de EVS, țara mea de origine (Polonia) și de lucrurile care mă deranjau în trecut. M-am obișnuit cu această simplă, viață la sat, cu a locui într-o comunitate mică, și a fi înconjurată de natură. Doamne, o să fie super greu să spun la revedere!

Am ajuns aici la începutul lui Martie, era încă iarnă. Bine, începutul nu a fost cea mai ușoară parte. Am venit aici cu autobuzul și după lungi ore de călătorie eram atât de obosită și.. terifiată. Era frig, foarte frig. Mă refer de asemenea în casa mea. Am venit și a trebuit să mă obișnuiesc cu realitatea, unde trebuie să fac un foc dacă vreau să îmi dau jacheta jos în camera mea sau să am apă caldă pentru a face un duș.

Dar a fost complicat numai la început. Cu timpul am început să descopăr frumusețe în situație și în condițiile de a trăi.

Am petrecut timp așa minunat aici, am cunoscut așa de mulți oameni inspiraționali. Toată lumea a avut niște impact asupra mea, am putut învăța lucruri noi, descoperi noi perspective. Fiecare moment, fericit sau trist, aventuros sau pur și simplu obișnuit m-a ajutat să mă dezvolt, să schimb atitudini vechi, ce nu mai mergeau, și să le înlocuiesc cu energii noi.  Cred că este o oportunitate extraordinară să te transformi pe tine și viața.

Acum, este ultima mea săptămână aici. De fapt evit să mă gândesc la asta așa. Mai degrabă mă gândesc că e doar un pas înainte spre un viitor mai bun. La fel de interesant ca și timpul meu aici sper.

Gânditul la a spune la revedere oamenilor și locurilor de aici e o experiență care îmi frânge inima. Dar, din fericire este secolul 21, deci există întotdeauna posibilitatea de a veni înapoi cumva. Și amintiri minunate sunt prinse adânc în capul meu.

ByThibaut Gillet

Tips and tricks for unfortunate hikes / Sfaturi și trucuri pentru drumeții nenorocoase 

[EN] The summer is coming to an end. But that doesn’t mean we will stop hiking in the mountains. There are so many good ways in the Carpathians mountains. Let’s have some fresh air and enjoy the view. The color of autumn…

But wait, where are my friends? Where is the path?

Tip n°1: Calm

Stay calm and put for the time being. Don’t try to run to your friends. Take a time to think and answer a few questions. Where are you? Where do your friends and the path is? Do you have any means of communications?

Tip n°2: Observe

If you didn’t really look at the map, or plan your walk, look at what is around you. Any traces of civilization that might help you? Signs or far away people? Any traces of the paths? What are the main features? Peaks? Special rock formation? Special tree?

Where did you walk before being there?

Tip n°3: Communication

A good thing is that in Romania even in the mountains you often have a good signal. But you have to have a charged phone. Yep don’t listen to Streaming music all the way. Talking about experience…

So if you have your phone charged and signal you can of course you can try to reach one of your friends that have some idea of the way. You can have some help by describing what you have observed. If your friend is not reachable, you can try the number of the “cabanas” / refuges around if you have them, or the local tourism office. Or some people that know the place. As a last resort you can even call the 112 to make them help you.

The basic information to give is always: where, what, who, and some idea of how to get there, in that order. So if your battery is failing at least they’ll have the most important pieces of information first.

Starting to find your way yourself

Of course if you know the path or a good person to explain you the way, it should be easier to just try to find your way back. But that’s not always the case.

A first thing to do would be to have some sense of orientation. What is your objective? If you have some idea of the map and you remember that you came roughly by the south east, well let’s look for that.

So how to find the north?

I guess you’re not really the super scout so you don’t have a compass. And assuming you don’t have signal, you don’t have data to download some compass “app” (yep an app for everything I guess… )

We all heard the stories about the moss on the tree. The truth is, yes the moss grows more on the side facing the North on the trees because it’s less exposed to the sun. Buuut for that you would need, you guessed it, trees. And a not too wet area where they have moss everywhere…

Second known trick: find Polaris, the polar star. As shown below, the trick is to use the two stars from the back of the big Dipper and continue them to find the last star of the small Dipper. That is Polaris, and that shows you where the north is. If you put yourself in the front of it, you have west on your left, east on your right, and behind you is the south. The problem with this… yes it’s only doable in the night and you don’t really walk in the night, even with some lights with you. And I wouldn’t advise you to, because the distances are really not the same in the eye, and the terrain might have rocks or holes you don’t see well.

Third trick, maybe the most useful. Find a stick or use a pen, a fork or anything that can cast a shadow. Mark the top of the shadow. Wait 10-15 minutes. Mark the new top of the shadow. The sun had moved from East to West. The shadow shows the opposite (West to East). So if you put your left foot on the first mark, and your right foot on the second mark, you’ll face the north. Only problem… when there is no sun.

There is a lot of more tricky tricks like a trick with the markers on a watch if you can only guess where the sun is. If you’re interested go to https://www.wikihow.com/Find-True-North-Without-a-Compass)

If you get stuck somewhere

You get stuck somewhere in the beautiful Carpathians mountains because of the weather or because you’re lost or any other reason there is a few things useful to do.

Tip n°3 bis : Communication again

If you can’t reach anyone and you feel you will have to stay there for a long, try to write “help” or “SOS” at any visible place, being from the sky or from the traces of tracks, or any important features. You might sign it to with your name. But don’t alarm people too much if it’s only a little setback.

Tip n°4: Inventory / Observing again

If you’re stuck you’d need to check what resources you have. First, do you have drinkable water? What food stock do you have? Do you have a shelter? Do you have fire?

For water you’d need to find a fresh water point and boil it… if you can.

For food, some knowledge on the eatable plants, berries and mushrooms always helps… but if you don’t know pretty please don’t poison yourself.

For shelter you’d need some skills of sewing a bit some branches together. Find a suitable area (not too wet, too windy, some trees around to help you build it. It’s the kind of things you only really learn by practicing so don’t expect miracles, just a small temporary spot to cover you from the wind and the rain might come handy.

Having a lighter is also very useful in those situations. A small fire can help you boil water to make it drinkable and warm you up to sleep. There is again a lot of little ways of lighting a spark on dry wood. Some glasses or a block of ice used as a lens to concentrate the sun for example. But most of them require some ropes of a knive… Those things that, again, you might have not taken.

So if you’re interested in making fire, poke around the web, you’ll have some ideas 🙂

Conclusion

In nature, a knife or a multiuse knife can go a long way. Some water and lighter can also be useful in a lot of cases, not only the extreme ones. Good shoes and a good backpack can keep you from random pains. Knowing a bit the area is also a plus.

In one word, please, prepare your trip 😉

Oh and please, this is useful advices but in reality, if you’re a bit prepared, you won’t have to worry too much.

So enjoy some wonderful views !

   

Blog inspired by some wikihow (such as https://www.wikihow.com/Find-True-North-Without-a-Compass) and this article http://blog.theclymb.com/tips/10-tips-for-wilderness-survival/

[RO] Vara se apropie de sfârșit. Dar asta nu înseamnă că ne vom opri din drumeții în munți. Sunt atât de multe rute bune în Munții Carpați. Hai să inhalați aer curat și bucurați-vă de priveliște. Culoarea toamnei…

Dar așteaptă, unde îmi sunt prietenii? Unde este poteca?

Sfatul n°1: Calm

Stai calm și pe loc momentan. Nu încerca să fugi la prietenii tăi. Ia un timp să te gândești și să răspunzi la câteva întrebări. Unde ești? Unde îți sunt prietenii și unde este calea? Ai vreun mijloc de comunicare?

Sfatul n°2: Observă

Dacă nu te-ai prea uitat la hartă, sau nu ți-ai plănuit plimbarea, uită-te la ce se află în jurul tău. Vreo urmă de civilizație care te-ar putea ajuta? Semne sau oameni în depărtare? Vreo urmă a cărării? Care sunt trăsăturile principale? Piscuri? Formațiuni de roci unice? Copaci speciali?

Unde ai mers înainte de a fi acolo?

Sfatul n°3: Comunicare

Un lucru bun este că în România ai deseori un semnal bun chiar și în munți. Dar trebuie să ai un telefon încărcat. Yep, nu asculta muzică Streaming music tot drumul. Vorbind despre experiență…

Deci dacă ai telefonul încărcat și semnal poți desigur să încerci să îl contactezi pe unul dintre prietenii tăi care au o idee despre drum. Poți avea niște ajutor descriind ceea ce ai observat. Dacă prietenul tău nu este accesibil, poți încerca numărul de la “cabane” / refugii din jur dacă le aveți, sau oficiul local de turism. Sau niște oameni care știu locul. În ultimă instanță poți chiar să suni la 112 și să le spui să te ajute.

Informația de bază pe care să o dai e întotdeauna: unde, ce, cine, și o idee vagă despre cum se ajunge acolo, în ordinea asta. Deci dacă bateria ta cedează măcar vor avea cea mai importantă parte de informație mai întâi.

Începe să îți găsești calea de unul singur

Desigur dacă știi drumul sau o persoană bună să îți explice calea, ar trebui să fie mai ușor să încerci pur și simplu să îți găsești ruta înapoi. Dar acesta nu este mereu cazul.

Un prim lucru de făcut ar fi să obți niște simț al orientării. Care este obiectivul tău? Dacă ai vreo idee despre hartă și îți amintești că ai venit aproximativ dinspre sud est, păi hai să ne uităm după asta.

Așadar, cum să găsești Nordul?

Bănuiesc că nu ești chiar super cercerașul  și deci nu ai o busolă. Și presupunând că nu ai semnal, nu ai date mobile să downloadezi vreo aplicație (“app”) de busolă  (yep, un app pentru orice bănuiesc… )

Cu toții am auzit poveștile despre mușchiul de pe copaci. Adevărul este, da, cel mai mult mușchi crește mai mult pe partea dinspre Nord pe copaci pentru că este mai puțin expusă la soare. Daaar pentru asta ai avea nevoie de, ai ghicit-o, copaci. Și o suprafață nu prea umedă unde au mușchi peste tot…

Al doilea truc știut: găsește Polaris, Steaua Polară. Așa cum este arătat mai jos, secretul este să folosești cele două stele din spatele Carului Mare și să le continui pentru a găsi ultima stea a Carului Mic. Aceea e Polaris, și asta îți arată unde e Nordul. Dacă te pui în fața ei, ai vest în stânga ta, est în dreapta, și în spatele tău este Sudul. Problema cu asta este… da, merge să o faci doar noaptea și noaptea nu prea mergi, chiar și cu niște lumini cu tine. Și nu te-aș sfătui, pentru că distanțele nu sunt chiar la fel în văzul ochiului, iar terenul ar putea avea pietre sau găuri pe care tu nu le vezi bine.

Al treilea truc, și poate cel mai util. Găsește un băț sau folosește un pix, o furculiță sau orice care poate arunca o umbră. Marchează vârful umbrei. Așteaptă 10-15 minute. Marchează noul vârf al umbrei. Soarele s-a mutat de la Est la Vest. Umbra arată opusul (Vest spre Est). Deci dacă îți pui piciorul stâng pe primul marcaj, și piciorul drept pe al doilea marcaj, vei fi cu fața spre Nord. Singura problemă… când nu este soare.

Mai sunt multe alte trucuri și smecherii ca un truc cu marcajele de pe un ceas, numai să poți să ghicești unde e soarele. Dacă ești interesat mergi la https://www.wikihow.com/Find-True-North-Without-a-Compass)

Dacă rămâi blocat undeva

Rămâi blocat undeva în frumoșii munți Carpați din cauza vremii sau pentru că te-ai pierdut sau din orice alt motiv sunt câteva lucruri utile de făcut.

Sfatul n°3 bis : Comunicare din nou

Dacă nu poți da de cineva și va trebui să stai acolo pentru mai mult timp, încearcă să scrii “ajutor” (“help”) sau “SOS” în orice loc vizibil, fie că e din cer sau de pe urmele traseului, sau orice trăsături importante. Ai putea-o semna cu numele tău. Dar nu alarma oamenii prea mult dacă e doar o mică piedică.

Sfatul n°4: Inventar / Observație din nou

Dacă ești blocat ai avea nevoie să verifici ce resurse ai. Mai întâi, ai apă de băut? Ce rezervă de mâncare ai? Ai un adăpost? Ai foc?

Pentru apă ai avea nevoie să găsești un punct cu apă proaspătă și să o fierbi… dacă poți.

Pentru mâncare, niște cunoștințe despre plantele comestibile, fructe de pădure și ciuperci mereu ajută… dar dacă nu le știi te rog frumușel nu te otrăvi.

Pentru adăpost ai avea nevoie de niște abilități de cusut puțin ramuri împreună. Găsește o zonă potricită (nu prea umedă, prea vântoasă, cu niște copaci în jur care să te ajute să îl construiești. Sunt genul de lucruri pe care le înveți cu adevărat numai exersându-le  deci nu te aștepta la miracole, doar un mic locșor temporar care să te apere de vânt și de ploaie s-ar putea să vină de folos.

Să ai o brichetă e mereu util în astfel de situații. Un mic foc te poate ajuta să fierbi apă pentru a o face băubilă și te poate încălzi pentru somn.  Sunt din nou o grămadă de moduri micuțe prin care să aprinzi o scânteie pe lemn uscat. Niște ochelari sau un bloc de gheață folosite pentru a concentra soarele de exemplu. Dar majoritatea dintre ele necesită niște frânghii ale unui cuțit.. Acele lucruri pe care, din nou, s-ar putea să nu le fi luat.

Concluzii

În natură, un cuțit sau un cuțit multifuncțional te pot duce departe. Niște apă și o brichetă pot de asemenea să fie utile în multe cazuri, nu numai în cele extreme. Pantofi buni și un rucsac bun te pot ține din a avea dureri întâmplătoare. Să știi un pic zona e de asemenea un plus.

Într-un cuvânt, te rog, pregătește-ți călătoria 😉

Oh și te rog, acestea sunt sfaturi utile dar în realitate, dacă ești puțin pregătit, nu va trebui să te îngrijorezi prea mult.

Deci bucură-te de niște priveliști minunate !

Blog inspirat de niște wikihow-uri (precum https://www.wikihow.com/Find-True-North-Without-a-Compass) și de acest articol http://blog.theclymb.com/tips/10-tips-for-wilderness-survival/

ByMilena Waas

Conscious cooking / Gătit conștient

/EN/ We all cause harm to the environment, just by being alive. Which is only more of a reason  to try cutting down on it, for ourselves and the next generations. One area where that is very easy, but also necessary is our nourishment. The industrial agriculture is responsible for 18 % of all emissions and one of the biggest reasons for the deforestation of the Tropical Forests . Animal products are especially bad. In order to produce one kilo of meat, one must first invest 7-16 kilo of wheat or soy, soy that comes more often than not from fields that were previously the Brazilian rain forest. Another big cause of harm is the import of food products from other countries or sometimes even continents. They have to first cross the oceans and then be transported hundreds of kilometers in trucks to get to your local super market. Transports that cause tons of CO2 emissions to be pumped into the atmosphere.

I very much try to abide to these ideas while cooking. One of my favourite meals that does exactly that is Red Beet Soup. It’s a polish meal and I cook it after my mother’s recipe. While I never managed to make it quiet as good as she does, I still love cooking (and eating) it.

Ingredients:

  • 1 red beet
  • 3 big potatoes
  • 1 carrot
  • a cube of vegetable stock
  • a bit of salt

You first peel the red beet, carrot and potatoes and cut them into small cubes.

Then cook the vegetables in water, till they are tender. While they are cooking add the cube of vegetable stock and a bit of salt.

Tipp: The soup tastes even better if you let it stand for a few hours and then rewarm it.

Another rather easy, but delicious recipe my mother thaught me, is her Southern German style potato salad. It is perfect as a side dish or appetizer.

  • 1 big onion
  • 1/2 big spoon sweet mustard
  • 4 big potatoes
  • 3 big spoons vinegar
  • one cube of vegetable stock
  • a bit of salt

Peel and cut the potatoes into big cubes. Cook them till they are tender. In the meanwhile cut the onions into pieces. Put half a glass of boiling water over the vegetable stock cube and mix it. Afterwards mix it with the vinegar, the mustard and the salt. Put the cooked potatoes, the mix and the onions into a big bowl and mix everything. Then put into the fridge for an hour.

 

/RO/ Cu toții cauzăm daune mediului înconjurător, pur și simplu prin a trăi. Ceea ce este doar un motiv în plus să încercăm să tăiem din asta, pentru noi și pentru generațiile viitoare. O zonă unde asta este foarte ușor, dar de asemenea necesar este hrănirea noastră. Agricultura industrială e responsabilă pentru 18 % din toate emisiile și unul dintre cele mai mari motive pentru deforestizarea Pădurilor Tropicale. Produsele animale sunt rele în mod special. Pentru a  produce un kilogram de carne, trebuie investite 7-16 kilograme de grâu sau soia, soia care de cele mai multe ori vine din câmpuri care obișnuiau să fie Pădurea Tropicală Braziliană. O altă mare cauză de nocivitatea este importul de produse alimentare din alte țări sau uneori chiar alte continente. Trebuie întâi să treacă oceanele și apoi să fie transportate sute de kilometri în camioane pentru a ajunge la supermarket-ul vostru local. Transporturi care cauzează tone emisii de CO2 să fie pompate în atmosferă.

Încerc foarte mult să mă țin de aceste idei în timp ce gătesc. Una dintre mâncărurile mele favorite care face exact asta este Supa de Sfeclă Roșie. Este un  preparat polonez și îl gătesc după rețetă mamei mele. Deși nu reușesc să o fac chiar așa de bună cum o face ea, tot iubesc să o gătesc (și să o mănânc).

Ingrediente:

  • 1 sfeclă roșie
  • 3 cartofi mari
  • 1 morcov
  • un cub de vegetable stock
  • puțină sare

Pentru început curățați sfecla roșie, morcovii și cartofii și le tăiați în cuburi mici.

Apoi gătiți legumele în apă, până sunt fragede. În timp ce se gătesc adăugați cubul de stock de legume și puțină sare.

Pont: Supa are un gust chiar și mai bun dacă o lași să stea pentru câteva ore și apoi o reîncălzești.

O altă destul de ușoară, dar delicioasă rețetă pe care mama mea m-a învățat-o, este salata ei de cartofi în stil Sudic German. Este perfectă ca și garnitură sau aperitiv.

  • 1 ceapă mare
  • 1/2 lingură mare de muștar dulce
  • 4 cartofi mari
  • 3 linguri mari de oțet
  • un cub de vegetable stock
  • puțină sare

Curățați și tăiați cartofii în cuburi mari. Gătiții până sunt fragezi. Între timp tăiați ceapa în bucăți. Puneți jumătate de pahar de apă clocotită peste cubul de vegetable stock și amestecați. După aceea amestecați-l cu oțetul, muștarul și cu sarea. Puneți cartofii gătiți, mixul și ceapa într-un bol mare și amestecați totul. Apoi puneți în frigider pentru o oră.

ByTim Clasing

A Day in Practica / O zi în practică

Once this August, there was “practica”, a two-week long joint project between six EVS volunteers engaged in environmental projects and four anthropology students from Bucureşti. Practica was a field research focussed on getting information about the waste management behaviour of the commune’s inhabitants. For that, we were listing and mapping trash bins and illegal trash dumps, interviewing people in the commune and observing the trash collection system.
So, on a certain Monday I was allocated to a group with Zenaida, Robert, Oana and Kristīne. The task for this day was to finish the mapping of bins and dumps that was started on the previous day, and my group was assigned to go around Schiuleşti in the morning.
We parked the car in front of the school and started to explore the lower part of the village. Soon, at the end of a small path, we found a hidden creek that was filled with all sorts of trash, ranging from plastics to textiles, together with some kilograms of rotten tomatoes.

Heading towards the bridge over Crasna river, we found a place above a steep slope with a very beautiful view over the valley, but leaning over to look down the abysm we encountered yet another place where the villagers secretly threw their garbage. Between plastic bottles, bags and rotting jeans, there were pumpkins blossoming as if somebody mistook trash for compost to grow their vegetables. In an attempt of admiring the view over the valley, on the other side of the river we could see a bright blue spot, whose rather unnatural colour suggested the presence of yet another trash hole.

On the return to the village a cute lonely black-and-beige-spotted puppy joined our group and made it a bit less sad to picture and map all the trashed places we encountered. After some time, we decided to head back to the village per se. Compared to the surroundings, the central streets of the village were rather clean when ignoring the desolate state of the pavement. We made our way up the dusty main road and headed to the park, where we left our new friend with a group of puppies that lives under the park’s recycling bins. A sudden rainstorm made us seek for shelter in Schiuleşti’s volunteers house, and as it continued raining for the rest of the morning we decided to return to the basecamp.
In the afternoon, the weather was good enough to continue the mapping, this time walking around Homorâciu. Again, a dog chose to accompany us along our way through the village. He looked battered, was limping and missing half of his tail. Probably he figured out that a group of friendly people would be the safest place to be.

At a crossing close to our house, we sensed a strong smell and found a place that looked like a deposit for trash that has been cleared shortly before. We chose to follow a road which was running parallel to a small creek. At some point, the asphalt ended and the road and the creek merged, leaving us all with wet feet. On the way down the creek/road we found two more places were trash was randomly dumped in the nature, but to our left we had a beautiful view over green and untrashed fields and hills, so that our martyrium was not in vain. The creek led us to Malu Vânăt, leaving us with a rather uneventful return up the main street and by the train station.
Arriving in Curba, a surprise was awaiting us: the screening of a documentary was planned as after dinner entertainment and to wrap up another eventful day.

 

 

 

Cândva în acest august, a fost ”practica”, un proiect cooperativ pe o durată de două săptămâni între șase voluntari SEV implicați în proiecte de mediu, și patru studenți la antropologie din București. Practica a fost o cercetare de teren axată pe obținerea de informații despre comportamentul de management al deșeurilor ai locuitorilor comunei. Pentru asta, listam și cartografiam coșuri de gunoi și locuri unde se depozitează gunoi în mod illegal, intervievam oameni din comună și observam sistemul de colectare al gunoiului.

Astfel, într-o anumită luni am fost alocat unui grup cu Zenaida, Robert, Oana și Kristīne. Sarcina pentru această zi a fost să terminăm cartografiatul coșurilor și spațiilor care a fost începută ziua trecută, și grupul meu a fost repartizat să se ducă prin Schiuleşti de dimineață.

Am parcat mașina în fața școlii și am început să explorăm părțile de jos ale satului. Curând, la sfârșitul unei mici cărări, am găsit o albie de râu ascunsă care era plină cu tot felul de gunoaie, variind de la plastic la textile, împreună cu niște kilograme de roșii putrezite.

Îndreptându-ne  spre podul de deasuprea râului Crasna, am găsit un loc deasupra unei pante abrupte cu o vedere foarte frumoasă asupra văii, dar aplecându-ne să ne uităm în josul prăpastiei am dat de încă unul din locurile unde sătenii își aruncau gunoiul în secret. Printre sticle de plastic, pungi și blugi putreziți, erau dovleci înflorind de parcă cineva a confundat gunoiul cu compostul pentru a își crește legumele. Într-o încercare de a admira priveliștea de peste vale, pe cealaltă parte a râului am putut vedea un punct albastru și strălucitor, a cărui culoare  nenaturală sugerează prezența încă unei gropi de gunoi.

La întoarcerea în sat, un cățeluș drăguț, singuratic, pestriț-cu-negru-și-bej, s-a alăturat grupului nostru și a facut să fie puțin mai puțin trist să facem poze și să cartografiem toate locurile pline de gunoi pe care le-am întâlnit. După un timp, am decis să ne întoarcem în sat în adevăratul sens al cuvântului. În comparație cu împrejurimile, străzile centrale ale satului erau destul de curate când ignorai starea neglijată a pavajului. Ne-am îndreptat către strada principală cea prăfuită și spre parc, unde l-am lăsat pe noul nostru prieten cu un grup de cățeluși care locuiesc sub coșurile de reciclare ale parcului.  O ploaie bruscă ne-a făcut să căutăm adăpost în casa voluntarilor din Schiuleşti, și cum a continuat să plouă pentru restul dimineții am decis să ne întoarcem la tabăra de bază.

După-amiază, vremea a fost destul de bună încât să continuăm maparea, de data asta mergând prin Homorâciu. Din nou, un câine a ales să ne acompanieze de-a lungul drumului nostru prin sat. Arăta ponosit, schiopăta și îi lipsea jumate din coadă. Probabil s-a gândit că lângă un grup de oameni prietenoși ar fi cel mai în siguranță loc în care să fie.

La o intersecție aproape de casa noastră, am simțit un miros puternic și am găsit un loc care arăta ca un depozit pentru gunoi care a fost curățat de scurtă vreme. Am ales să urmărim un drum care mergea paralel cu un mic pârâu. La un moment dat, asfaltul s-a terminat, drumul și pârâul s-au unit, lăsându-ne pe toți cu picioarele ude. Pe drum în josul pârâului/drumului am mai găsit două locuri unde gunoiul a fost aruncat la întâmplare în natură, dar în stânga noastră aveam o frumoasă vedere asupra verzilor și nepangăritelor de gunoi câmpuri și dealuri, așa că martiriul nostru nu a fost în van. Pârâul ne-a condus la Malu Vânăt, lăsându-ne cu o întoarcere destul de monotonă pe strada principală și pe lângă gară.

Ajungând la Curbă, o surpriză ne aștepta: proiecția unui documentar plănuit ca divertisment de după cină și pentru a încheia încă o zi bogată în evenimente.


Tim este în România pentru o perioadă de șapte luni, din mai 2018 până în noiembrie 2018, în cadrul proiectului Building Youth supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByLaura Zamuele

Two weeks in different colors – Două săptămâni în culori diferite

Our big family in Curba de Cultura got four more members in the 6th of August so the family grew from 14 to 18 people. Anthropology students Zenaida (Or how we call her Zena),  Oana and Rareș stayed with us for 2 weeks but Daria only for one week.

Together with them we went to interview people in every village, we looked for places in villages where people dump their trash, we observed the places around recycling bins while playing board games. We had to wake up really early on Friday morning in the first week because at 7 a.m. we started our mission “follow the trash trucks” and for me it was really interesting because I had never in my life thought I will follow someone in car and I definitely didn’t think I would follow trash truck. Sadly we weren’t like ”Men in black” and didn’t follow them secretly. I had a lot of fun doing these activities because I could learn more about Romania from them and also by going to people’s houses. Thanks to these two weeks I discovered other villages of Izvoarele commune. We worked in different teams but for me it wasn’t so much working because I was enjoying all our activities and everything I did was a new experience for me.

I also enjoyed the free time that we spent together every day and we also partied after a well done job. Zena was really kind and gave me a new haircut because I’m too lazy to find a hairdresser and it turned out better than I thought. Oana and Zena were the sweetest human beings, from them I got a lot of hugs and love. With Rares story goes like this “Once he always had a hat on his head but then he met me who always borrowed his hat”.

 

So the question is what are the colors of the two weeks I spent together with them? The colors of a lot of love, good memories, new friendships and adventures.

 

Marea noastră familie de la Curba de Cultură a mai primit patru membri din 6 august, deci a crescut de la 14 la 18. Studenții la antropologie Zenaida (ori cum o numim noi, Zena), Oana și Rareș au stat cu noi două săptămâni, iar Daria doar una.

Împreună cu ei am mers să intervievăm oamenii din sat, am căutat locuri în care aceștia aruncă gunoiul și am ținut sub observație tomberoanele de reciclare în timp ce jucam boardgames. A trebuit să ne trezim foarte devreme vineri dimineața în prima săptămână căci la 7 a.m. ne-am început misiunea „urmărirea caminoanelor ce colectează gunoi” și pentru a mine asta a fost foarte interesant, căci nu am mai urmărit vreodată în viața mea o mașină și nu mă gândeam vreodată că voi urmări camioanele de gunoi. Din păcate nu am fost „Men in black” și nici nu le-am urmărit în secret. M-am distrat de minune și am putut să învăț mai multe despre România din activitățile astea și din vizitele în casele oamenilor. Mulțumită acestor două săptămâni am descoperit și celelalte sate ale comunei Izvoarele. Am lucrat în echipe diferite, dar pentru mine nu a fost muncă, căci m-am bucurat de toate activitățile și de tot ce am făcut, căci a fost o experiență nouă.

M-am bucurat și de timpul liber pe care l-am petrecut împreună și de petrecerile făcute după muncă. Zena a fost super de treabă și mi-a făcut o tunsoare nouă, căci mi-a fost lene să caut un coafor, și s-a dovedit a fi mai bine decât am crezut. Oana și Zena sunt cele mai dulci persoane pe care el știu și am primti de la ele doar îmbrățișări și iubire. Cu Rareș povestea să în felul următor „odatpă avea o pălărie pe cap, dar de când m-a întâlnit mi-a împrumutat-o mie întotdeauna.”

Întrebarea e acum, ce culoare au aut aceste două săptămâni petrecute cu ei? Culoarea dragostei, a amintirilor frumoase, a prieteniilor și a aventurilor.


Laura este în România pentru o perioadă de două luni, din iulie până în august 2018, în cadrul proiectului Community Volunteers 18/19  [2018-1-LV02-KA105-002120] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

 

ByKristine Eimane

Crasna Monastery, Schiulești

I‘m in Romania for almost two months, and I have been in Crasna Monastery 3 times. It looks like I really like this place and actually it is like that. So, why have I been there for three times in such a short time? Firstly because I just wanted to hike and I knew that the main road will take me to Crasna, second time I visited it with almost all EVS team and third time because we wanted to get interview from a priest. And I can say third time gave me the biggest introduction with church.

When we met the first priest who was talking in the church, he invited us to join and at the same time we got blessed. I think that was one of the kindest priest I have met in my life. I really liked him, the conversation with him, even I don’t know Romanian, was enjoyable. But unfortunately he wasn’t the priest who will answer at the questions. That’s why we needed to talk with other priests. Before our talk, the priest offered us lunch which was something amazing, delicious and kind move from them, but as I found out, if you want you can get food every day in the monastery at 12:00 O’clock. I enjoyed food there and that’s why we weren’t comfortable about the idea that they will clean after us. Then came the idea about helping and showing our respect to them with cleaning also, that we can be helpful to them. We cleaned after ourselves, the room where we ate and also other place, plus we prepared the room for priests where they will eat dinner. I felt at this moment that we were building trust between them and us, so maybe in future if someone will need something from them they will help. As I said before, we went for interview and it’s what we did. A priest answered to all our questions fast and clear. 
They were so kind that they even showed us their space with animals (a lot of them), like a mini  ZOO with pigs, chickens and cows, but the biggest surprise for me was a black small pig, it was so amazing. I fell in love because that was first time for me when I saw black pig.
The time with a priest ran so fast, that with him we spent more than 2h of conversation about anything. He talked about history and explained everything that we wanted to know. For example: about the year 1942, there was the rule that no one could live in the monastery. In Crasna, there was one priest who lived next to the monastery for 7 years. When the rule ended, he retuned back to the monastery and started to build it as we can see it now. He created everything. And now, in the monastery is living more than 20 monks.

 

While I was there I saw how much time they are spending for taking care of monastery, everything was clean, beautiful and full of flowers. The only sad thing about that place is that they have bad road and if you want to get there you need to drive really slowly. But in winter, getting there is impossible, because of the road or if you really want to get there you need to walk. The monastery is in middle of nowhere, that means it’s far away from civilization and priest said that they like it, It’s quiet and if it’s quiet you can find some peace and rest. I completely agree with that.

I suggest you all to go there and find your own peace, to just enjoy time there or have some interesting conversation with the priests who are always open for some conversation. Also, some of them can speak English, so you can have some good experience there. As I did.

Mănăstirea Crasna, Schiulești

Sunt în România de două luni și am fost de 3 ori la Mănăstirea Crasna. Pare că chiar îmi place locul acesta și chiar așa este! Deci, de ce am fost aici de 3 ori într-o perioadă așa scurtă ? Prima dată am fost pentru că am vrut să mă plimb și știam că drumul principal o să mă ducă la Crasna. A doua oară am vizitat-o ​​cu aproape tot grupul de voluntari SEV și a treia oară pentru că am vrut să obținem un interviu de la un preot. Și pot spune că a treia oară mi-a dat cea mai mare apropiere de biserică.

Când ne-am întâlnit cu primul preot care vorbea în biserică, ne-a invitat să ne alăturăm și, în același timp, am fost binecuvântați. Cred că a fost unul dintre cei mai buni preoți pe care i-am întâlnit în viața mea. Mi-a plăcut cu adevărat conversația cu el, chiar dacă nu știu limba română, a fost plăcută. Dar, din păcate, el nu a fost preotul care va răspunde la întrebările interviului. De aceea trebuia să vorbim cu alt preot. Înainte de conversația noastră, preotul ne-a oferit un prânz uimitor, delicios și, un gest frumos, după cum am aflat, dacă vrei, poți lua mâncare în fiecare zi la mănăstire la ora 12:00. Mi-a plăcut mâncarea și de aceea nu ne-am simțit confortabil în legătură cu ideea că vor curăța după noi. Apoi a venit ideea de a îi ajuta și de a le arăta respectul față de ei și de curățenie, pentru că noi le puteam fi de folos. Am curățat după noi înșine, în camera unde am mâncat și în alt loc, plus că am pregătit camera pentru preoți, unde vor mânca cina. Am simțit în acest moment că noi construim încredere între ei și noi, deci poate că în viitor, dacă cineva va avea nevoie de ceva de la ei, ei vor ajuta. Așa cum am spus mai devreme, am fost la interviu și asta am făcut. Un preot a răspuns la toate întrebările noastre rapid și clar.

Ei au fost atât de buni încât ne-au arătat chiar și spațiul lor cu animale (multe dintre ele), cum ar fi mini-ZOO cu porci, găini și vaci, dar cea mai mare surpriză pentru mine era porcul negru, atât de uimitor. M-am îndrăgostit pentru că a fost pentru prima oară, pentru mine, când am văzut un porc negru. Timpul cu un preot a fugit atât de repede, încât împreună cu el am petrecut mai mult de 2 ore de conversație despre orice. A vorbit despre istorie și a explicat tot ce am vrut să știm. De exemplu: în jurul anului 1942 a existat regula că nimeni nu putea trăi în mănăstire. La Crasna, a fost un preot care a locuit lângă mănăstire timp de 7 ani. Când regula s-a încheiat, a revenit înapoi la mănăstire și a început să o construiască așa cum o vedem acum. El a creat totul. Și acum, în mănăstire, trăiesc mai mult de 20 de călugări.

În timp ce eram acolo, am văzut cât timp petrec pentru a avea grijă de mănăstire, totul era curat, frumos și plin de flori. Singurul lucru trist despre acel loc este acela că ei au drum rău și dacă vrei să ajungi acolo trebuie să conduci foarte încet. Dar în timpul iernii, să ajungi acolo e imposibil, din cauza drumului sau, dacă într-adevăr doriți să ajungeți acolo, trebuie să mergeți. Mănăstirea se află în mijlocul pustietății, adică este departe de civilizație, iar preotul a spus că le place, este liniște și, dacă e liniște, puteți găsi pace și odihnă. Sunt complet de acord cu asta.

Vă sugerez tuturor să mergi acolo și să găsești pacea, să vă bucurați de timp acolo sau să aveți o conversație interesantă cu preotul care este întotdeauna deschis. De asemenea, unii dintre ei vorbesc engleză, astfel încât puteți să aveți o experiență bună acolo. Ceea ce eu am avut!

Kristine este în România pentru o perioadă de două luni, din iulie până în august 2018, în cadrul proiectului Community Volunteers 18/19  [2018-1-LV02-KA105-002120] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByAdrianna Michalska

How a winter evening chat turned into what we call JTT – Cum o discuție de seară pe timpul iernii s-a transformat în ceea ce noi numim JTT

Imagine a cold winter evening in Romania. Darkness quickly falling over the crunching snow and the unforgiving frost distorting our joints. We just came back home and started to make fires to bring some heat to our ice-cold rooms. I was more successful (there is a reason why they called me the Fire Queen in the first week of my EVS) so Heloise eventually gave up and sat next to me on the floor, leaning against the stove and stealing the precious heat. This is how we started chatting about our ideas.

We both have an interest in the widely understood area of human rights, and like to find opportunities to discuss, express our opinions and listen to others’ perspectives on this topic. We realised that when facilitating activities in local high schools we often started conversations related to human rights with students but never had time or right circumstances to continue them. We were curious what would happen if we tried to create those circumstances and bring the topic of human rights to the local context. We envisioned forming a small group, a local movement that starts from discussions and then takes it from there to see what comes up.

What did we have in our minds? Movement workshops, painting benches on the streets, student newspapers, a crowdfunding page to buy a camera, documentary screenings, portable escape rooms, you name it. At that point our collective imagination went rather wild.

We started from spending hours on Facebook and talking to people we knew, trying to convince them working their brains for an hour-long discussion after school is a really excellent idea. Finally we gathered our groups and were ready to start the first meeting. Well, almost. Only thing missing was the name. You can imagine two EVS brains, pumped out of all creativity from organising other activities, trying to come up with a good-sounding name.

Youth Power.

Society of Empowered Youth (because SEY sounds cool).

Youth Empowered Solution (because YES is an even cooler abbreviation).

Junior Leagues….

Yeah, I know. But at least I’ve tried.

‘JOIN THE TALK!’ said Heloise in desperation. Little did she know that we will be ‘Joining The Talk’ for the next four months. We just shortened it to ‘JTT’ so that we don’t sound too sketchy.

So here were were, suddenly having regular JTT meetings twice a week. Now, you may wonder how our discussions looked like. We had the standard coffee sipping and favourite bench in the park occupying. But we also had the slightly less typical zacusca (all volunteers favourite) and jam indulgence on a porch, movement games in the woods by the lake (‘we are like forest men or scouts or something’ summed up Heloise eloquently) or thunderstorm-stuck conversations in a hidden monastery. We spoke about gender equality, youth activism worldwide, school bullying, racism, project management, youth opportunities, cooking, our dreams, troubles, what annoys us, favourite food, prejudice, generation gaps…

The group went in all kinds of directions, and it is still constantly transforming, shaping, and forming. We had to say goodbye to Heloise and then Tim became my new partner in crime. But we managed to make that extra step from talking to doing. We brought the discussion on racism to one of the local schools, collaborated with One World Romania to organise an afternoon with documentary screening and food sharing to tackle the issue of bullying, and created an Opportunities Fair to inform local youth about national and international opportunities they can be involved in.

‘What you are doing there is very alien’ I once heard from a friend when talking about JTT. And I must say I couldn’t have heard a better compliment on the work we have done. We still have plenty of ideas and things to do but at this point I am proud of what we have achieved so far. Well, apart from the still lacking name. Any suggestions welcomed!

Imaginați-vă o seară rece de iarnă în România. Întunericul cade rapid peste zăpada care scârțâie sub picioare și frigul nestăvilit care ne afectează încheieturile. Abia am ajuns acasă și am început să încingem focurile pentru a încălzi puțin camerele noastre de gheață. Eu am avut mai mult succes (este un motiv pentru care lumea-mi spune Regina Focului încă din prima săptămână de SEV) așa că Heloise s-a dat bătută în final, și s-a așezat lângă mine pe podea, sprijinindu-se de aragaz și furând căldura prețioasă. Cam așa a început discuția despre ideile noastre.

Amândouă avem un interes în zona general înșeleasă a drepturilor omului, și ne plac ocaziile de a discuta, de a ne expune opiniile și de a asculta perspectivele altora legate de acest subiect. Am realizat că atunci când facilităm activități în liceele din localitate, începem de multe ori conversații legate de drepturile omului cu elevii dar niciodată nu am avut timp sau circumstanțele potrivite pentru a le continua. Am fost curioase ce s-ar întâmpla dacă am încerca să creăm aceste circumstanțe și să aducem subiectul drepturilor omului în contextul local. Ne-am imaginat formarea unui grup restrâns, o mișcare locală care pornește de la discuții și evoluează din ele.

Ce aveam noi în minte? Ateliere de mișcare, pictat de bănci pe stradă, ziare ale elevilor, o pagină de strângeri de fonduri pentru a cumpăra o cameră, proiecții de documentare, escape-rooms portabile, numiți-le cum vreți. În acel moment imaginația noastră colectivă a scăpat de sub control.

Am început de la a petrece ore pe Facebook vorbind cu oameni pe care îi știam, încercând să îi convingem că să-ți muncești creierul pentru o oră de discuții după școală este o idee chiar bună. Într-un final am reușit să ne adunăm grupurile și eram pregătiți să începem prima întâlnire. Bine, aproape pregătiți. Singurul lucru care ne lipsea era numele. Vă puteți imagina două creiere de SEV, scurse de creativitate după atâtea organizări de activități, încercând să găsească un nume care să sune bine.

Youth Power.

Society of Empowered Youth (prescurtat SEY, care sună foarte cool)

Youth Empowered Solution ( pentru că YES sună chiar mai cool)

Junior Leagues….

Da, știu. Măcar am încercat.

“JOIN THE TALK” a spus Heloide în disperare. Nici nu știa ea că noi ne vom alătura discuției pentru urnătoarele patru luni. Am prescurtat-o JTT ca să nu sune foarte ciudat.

Deci, aici am ajuns, având dintr-o dată întâlniri JTT de două ori pe săptămână. Acum, poate vă întrebați cum arătau discuțiile noastre. Am avut clasica ceașcă de cafea pe banca favorită. Am avut totuși și mai puțin tipica zacuscă (preferata voluntarilor), răsfățul cu dulceață de pe prispă, jocuri de mișcare în pădurea de lângă lac (“suntem ca niște pădurari sau cercetași sau ceva de genul” ne-a numit Heloise elocvent) sau discuții oprite de furtună într-o mânăstire ascunsă. Am vorbit despre egalitatea dintre sexe, activismul tineretului pe glob, batjocura din școli, rasismul, managementul proiectelor, oportunitățile tinerilor, gătitul, visele noastre, problemele noastre, ce ne enervează, mâncarea favorită, prejudicii, diferența dintre generații…

Grupul a mers în tot felul de direcții și încă evoluează, se transformă, se formează. A trebuit să ne luăm la revedere de la Heloise, apoi Tim a devenit noul meu partener in crime. Am reușit să facem acel pas în plus pentru a trece de la vorbe la fapte. Am adus subiectul rasismului într-o școală din localitate, colaborând cu One World Romania pentru a organiza o după amiază cu o proiecție de documentar și împărțit mâncare pentru a aborda problema “bullying-ului” din școli și am creat un Târg de Oportunități pentru a informa tinerii locali despre oportunitățile naționale și internaționale de care pot profita.

“Ce faceți acolo e cam de pe altă planetă” am auzit o dată de la un prieten care vorbea despre JTT. Și trebuie să spun că nu puteam să aud un compliment mai bun pentru munca pe care o depuneam. Încă mai avem idei și lucruri de făcut, dar în punctul în care ne aflăm acum, sunt mândră de ceea ce am realizat. Bine, mai puțin de numele care încă mai are nevoie de ceva. Orice sugestie este bine venită!

ByRobert Jug

Portret de voluntar – Robert (Slovenia)

Hello, my name is Robert and I am a 23 year old Slovenian. I am a medical technician by trade but I am not really keen to seek carrier in this field. I am a big fan of pristine nature, animals and culture. Although I am open minded and accepting I will not yield to bigoted traditions and blatant hypocrisy of religions. I have many good friends who have different gods and culture and I enjoy sharing a pleasant debate with them. Although I am certain there is no inherent reason to anything I am aware we need to create our own meaning in life.

I am a big fan of free speech and I am grateful I live in an open society where it is allowed to speak your thoughts. If I were given a choice between security and freedom I’d choose freedom. I consider myself to be a kind person and one that can adapt to multiple situations. I sincerely hope that situation regarding ecological consciousness and environmental protection (littering and consumption of non-renewable energy sources) will get better in my life-span. This is also why I choose the environmental project for my EVS. I do hope that one day all people will accept nature as their friend and not enemy, for we are nature ourselves. I laugh at people when they think they are superior to other living beings, sure we are different but if we were superior we wouldn’t be poisoning ourselves and everything around us. But as a saying goes: baby steps. And I do believe we are making our first ones already.

Salut, eu sunt Robert am 23 de ai și sunt sloven. Sunt asistent medical prin natura studiilor dar nu mă pasionează o carieră în domeniu. Sunt fan al unei naturi curate, culturii și animalelor. Deși sunt deschis la minte nu voi accepta tradițiile bigote și ipocrizia religiilor. Am mulți prieteni care fac parte din diferite culturi cu diferite zeități și chiar îmi place să am diferite discuții cu ei. Și deși sunt sigur că lucrurile în general nu se întâmplă cu un motiv anume, sunt conștient că trebuie să ne creem propriul scop în viață.

Sunt mare fan al libertății de expresie și mă bucur că putem trăi într-o societate deschisă care ne permite să dăm glas gândurilor. Dacă ar fi să aleg între siguranță și libertate, aș alege libertatrea. Mă consider o persoană care se poate adapta multiplelor situații. Și sper sincer ca situația protecției mediului și a conștiinței ecologice (aruncarea gunoiului și consumul energiilor neregenerabile) să se îmbunătățească. Din acest motiv am ales acest proiect de mediu pentru SEV-ul meu. Sper ca într-o bună zi oamenii să accepte natura ca pe un prieten și nu ca pe un dușman, căci până la urmă suntem parte din natură. Oamenii care cred că suntem superiori altor ființe, mă fac să râd, căci dacă am fi superiori cu siguranță nu ne-am otrăvi pe noi și ceea ce este în jurul nostru. Dar cum zice vorba: pași mici. Și cred că îi facem pe ai noștri deja.


Robert este în România pentru o perioadă de cinci luni, din iulie 2018 până în noiembrie 2018, în cadrul proiectului Building Youth supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByLaura Zamuele

Portret de voluntar – Laura (Letonia)

Hi there,

My name is Laura and I am from Latvia. In Latvia I live five kilometers away from a small village inhabited by about 4000 people, so this place is perfect for me. I’m 18 years old and I’m a student of “Smiltenes Tehnikums” where I’m  studying veterinary assistance. You can already guess that I love animals of every kind. I also like kids, I worked as volunteer in children camps and sometimes I needed to look after my older brothers kids. In my free time I read a lot of books and listen to music. Although I am introvert and shy person I like to meet new people, learn different culture and things.

In Latvia I had a lot of free time in my summer break. Most of the days I spent doing nothing. That’s why instead of losing my time I wanted to go on EVS and learn as much as possible. Curba de Cultura was the one gave me this opportunity.

I’m always ready for new challenges because that’s how we learn. I think that this place is beautiful and in these two months I’m going to try discover as many places as possible. Also I hope that I’m gonna get more open with people and will have many good memories.

Sal’tare, eu sunt Laura și sunt din Letonia. În Letonia locuiesc la 5 kilometri de un mic sat de vreo 4000 de locuitori, prin urmare aici e  perfect pentru mine. Am 18 ani și studiez la “Smiltenes Tehnikums” asistență veterinară. Puteți ghici deja că iubesc animalele de tot felul. Îmi plac copiii și am făcut voluntariat în tabere de copii iar câteodată am avut grijă de copii fraților mei. În timpul liber citesc și ascult muzică. Deși sunt introvertită și timidă, îmi place să cunosc alți oameni, să învăț despre alte culturi și lucruri.

În Letonia aveam mult timp în vacanțele de vară. Majoritatea zilelor le petreceam făcând nimic. Ca să nu mai pierd timpul am plecat într-un SEV pentru a învăța mult mai multe. Curba de Cultură mi-a dat această ocazie. Sunt întotdeauna pregătită pentru noi provocări pentru că așa învățăm. Consider că acest loc e frumos iar în aceste două luni voi încerca să descopăr cât mai multe locuri posibil. De asemenea sper că voi deveni mai deschisă și îmi voi face mai multe amintiri.


Laura este în România pentru o perioadă de două luni, din iulie până în august 2018, în cadrul proiectului Community Volunteers 18/19  [2018-1-LV02-KA105-002120] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.