Monthly Archive May 2019

ByTea Jukic

Interactive lessons on animal protection / Lecții interactive privind protecția animalelor

Although situation concerning animal rights in my homeland, (Croatia), is far from an exemplary one, the number of street dogs and cats in Romania as well as the number of dogs that could be seen kept on very short chains in backyards left me in an unpleasant surprise. After an initial shock the easiest thing would be to let anger and prejudice shape one’s attitude towards the situations. It is also very easy to forget that people’s behaviors are influenced by their environments and that most of the time they do bad things not out of cruelty but because the lack of knowledge. Hence, in situations like this one it is much more useful to approach the problem with patience and openness to a dialogue.

Having been given the privilege and the responsibility to participate in shaping some young minds in Romania, I decided to spend a couple of school hours dedicated to the topic of animal protection. I also decided to broaden the topic on animals in different industries. My first lesson on the topic was with the ninth grade in Maneciu and, honestly, before the class even started I was worried it would turn out to a disaster. How do I get an average teenager think about cruelty of meet farms and animal testing in cosmetics industry? In the worst case scenario the students would see me as a militant vegetarian enforcing her propaganda.

When the class started, my fears faded away. The students approached the topic with curiosity. Their ideas and opinions showed empathy, humor and honesty. “I feel very sad for the chicken but I also love to eat them.”, a sentence that actually in a very simple and unpretentious way sums up all the problematic. At the end of the lesson I didn’t leave the classroom full of new animal rights activist, of course, but I did leave this young people with many new questions and information that by their own words were completely unfamiliar to them before the class. I am not so naïve to think that talking 50 minutes about animal rights will fully change their attitudes but I am very happy to at least scratch the surface.

With six graders I concentrated mostly on talking about stray animals and pets. During the debate they were supposed to move over the line placed in the middle of the classroom floor according to their level of agreeing with a certain statement and then elaborate why and how they chose their position. I have to say that I was very surprised how they listened to each other and treated each other’s opinions with respect. Most of them agreed that animals deserve shelter, that it is not right to physically harm animals and that it is necessary to take sick animal to a vet. However, when the topic of neutering came up, children were very indecisive. Some of them have witnessed horrible scenes like people burning alive newborn kittens and yet they believed that it is really important for an animal to have offspring even if that includes such tragic outcomes. Their view on that matter couldn’t be more different than mine but in the world where many adults remain indifferent to the environment surrounding them, taking sort of “whatever” attitude towards everything, it’s refreshing to see children who think and readily voice their opinions.

Before finishing my story, there’s just one little thing I’d like to mention. Sometime just one specific act of kindness can serve as more positive examples than all the theoretical discussion. That is the reason I would like to thank the former volunteers of Curba de Cultura who have adopted Fifty. Fifty is a former street dog who has been happily sharing home with the volunteers of Schiulesti for more than three years now. To avoid ending the article with some corny phrase, (and when speaking about a dogs it’s difficult for me not to), I’m offering you a photo of Fifty:


Deși situația privind drepturile animalelor din țara mea (Croația) este departe de a fi una exemplară, numărul câinilor și pisicilor străzii din România, precum și numărul de câini care pe care îi putem vedea ținuți legați cu lanțuri foarte scurte în curțile din spate, mi-au adus o surpriză neplăcută. După un șoc inițial, cel mai ușor lucru ar fi să lași furia și prejudecata să-ți modeleze atitudinea față de situații. Este, de asemenea, foarte ușor să uităm că și comportamentele oamenilor sunt influențate de mediile lor și că, de cele mai multe ori, fac lucruri rele, nu din cruzime ci din cauza lipsei de cunoștințe. Prin urmare, în situații ca aceasta este mult mai util să abordăm problema cu răbdare și deschidere către un dialog.

Având privilegiul și responsabilitatea de a participa la modelarea unor minți tinere în România, am decis să petrec câteva ore de școală dedicate temei protecției animalelor. De asemenea, am decis să extind subiectul asupra animalelor în diferite industrii. Prima mea lecție despre acest subiect a fost cu clasa a IX-a la Maneciu și, sincer, înainte ca lecția să înceapă, am fost îngrijorată că se va ajunge la un dezastru. Cum fac ca un adolescent obișnuit să se gândească la cruzimea fermelor de carne și la testarea pe animale în industria cosmetică? În cel mai rău scenariu, studenții mă vor vedea ca un vegetarian militant care își impune propaganda.

Când a început ora, temerile mele au dispărut. Studenții au abordat cu curiozitate subiectul. Ideile și opiniile lor au arătat empatie, umor și onestitate. “Mă simt foarte trist pentru pui, dar îmi place și să îi mănânc”, o propoziție care, într-adevăr, într-un mod foarte simplu și nepretențios, rezumă toate problemele. La sfârșitul lecției, nu am părăsit sala de clasă plină de activiști noi pentru drepturile animalelor, desigur, dar am lăsat acești tineri cu multe întrebări și informații noi care, prin propriile lor cuvinte, erau complet necunoscute înaintea orei. Nu sunt atât de naivă să cred că vorbind 50 de minute despre drepturile animalelor ei își vor schimba pe deplin atitudinea, dar sunt foarte fericită că cel puțin am atins subiectul.

M-am concentrat alături de 6 elevi vorbind despre animalele fără stăpân și animalele de companie. În timpul dezbaterii, ei trebuiau să se deplaseze peste linia aflată în mijlocul sălii de clasă, în funcție de nivelul lor de acord cu o anumită declarație și apoi să explice de ce și cum și-au ales poziția. Trebuie să spun că am fost foarte surprinsă de cum s-au ascultat unul pe celălalt și s-au tratat reciproc cu puncte de vedere. Mulți dintre ei au fost de acord că animalele merită adăpost, că nu este corect să se facă rău fizic animalelor și că este necesar să se ia animalul bolnav la un veterinar. Cu toate acestea, când a apărut tema castrării, copiii au fost foarte indeciși. Unii dintre ei au fost martorii unor scene oribile cum ar fi oameni care ard puii nou-născuți vii și totuși ei au crezut că este cu adevărat important ca un animal să aibă descendenți, chiar dacă acesta include asemenea rezultate tragice. Opinia lor în această chestiune nu ar putea fi mai diferită decât a mea, dar în lumea în care mulți adulți rămân indiferenți față de mediul înconjurător, luând o atitudine “indiferentă” față de tot, este răcoritor să vezi copiii care gândesc și își exprimă ușor opiniile .

Înainte de a încheia povestea mea, este doar un mic lucru pe care aș vrea să-l menționez. Uneori, doar un singur act de bunătate poate servi drept exemple mai pozitive decât toată discuția teoretică. Acesta este motivul pentru care aș dori să mulțumesc foștilor voluntari ai Curba de Cultura care au adopta-o pe Fifty. Fifty este un fost câine de stradă care a împărțit fericit această casă cu voluntarii lui Schiulești de mai bine de trei ani. Pentru a evita sfârșitul articolului cu o anumită frază (și când vorbim despre un câine este dificil pentru mine să nu), vă ofer o fotografie cu Fifty.

 


Tea este în România pentru o perioadă de șase luni, din decembrie 2018 până în mai 2019, în cadrul proiectului Volunteer to Grow [2017-1-HR01-KA105-035177] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

BySorin Berbecar

Aventură de 11 luni în Spania

Partenerul nostru Copedeco , din Spania, caută un tânăr sau o tânără pentru un proiect de voluntariat internațional ce începe în septembrie 2019 (pentru 11 luni de zile). Voluntarii vor organiza activități concentrate pe incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și pe dezvoltarea propriilor abilități și competențe. De asemenea ei vor lua parte la planificarea de evenimente, comunicarea și promovarea online și vor avea și posibilitatea de a-și pune în aplicare propriile idei.

Prin urmare, dacă:

  • ai între 18 și 30 de ani
  • îți place să înveți și ești curios
  • ești activ, lucrezi cu entuziasm și responsabilitate
  • ești sociabil și te poți organiza și singur când e cazul
  • ești creativ și dornic să îți pui ideile în practică
  • ești interesat să lucrezi cu grupuri defavorizate (economic, social etc)
  • înțelegi și vorbești engleză acceptabil
  • ești dornic/ă să înveți spaniolă

ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.

Partenerii noștri din Spania îți vor asigura cazarea într-o casă împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi.

Ce altceva mai primești?

  • cunoștințe și abilități de planificare, organizare și implementare de activități educative și sociale
  • posibilitatea de a-ți transforma ideile în proiecte și de a avea o influență pozitivă
  • experiență de muncă în lucrul cu copii și organizarea de evenimente
  • traiul independent și într-o altă țară
  • posibilitatea de a învăța spaniolă și de a-ți extinde cercul de prieteni.

Mai multe detalii despre proiect, aici.

Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui  de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.

Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.


Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.

 

ByRoman Studer

The “fun” of learning Romanian – Cât de „distractiv” este să înveți română

If one believes the psychiatrist and communication scientist Paul Watzlawick, one cannot not communicate. Conversely, this means that communication can take place on levels other than language. With gestures, facial expressions, the verbalization of sounds, etc.

I have now been in Romania for three months within the framework of my EVS. I have already had all these experiences of the “other” forms of communication. When my decision was made and it was foreseeable that I would go to Romania, I decided (still in Germany) to learn at least some Romanian beforehand. I bought a dictionary, downloaded an app and wanted to inform myself on the internet.

Of course I didn’t use any of this and didn’t learn a single word of Romanian!

There are two ways (there is more but I concentrate on these two) to learn a language. In the context of a curricular lesson or the one of communicating with locals and learning the language through learning by doing.
I have the opportunity to do both.
In our curricular lessons I get to know the different sexes of the nouns or the different forms of adjectives. Of course I also learn the time and how to introduce myself to strangers. I try to find a structure and fathom why this noun is male or why this noun is female. I was told there is no rule. So learn. But if I want to buy sausage in a butcher’s shop, I have to know how this or that verb is conjugated? I don’t think so. This leads me to a funny story that is a good example for the ways of communication.

When I wanted to buy sausage for the first time in the butcher’s shop, I had a very amusing experience.
I wanted to buy two sausages to try them. I tried to make the saleswoman understand that I would like to have these sausages. That was simple. I pointed with my finger at the corresponding sausage. Easy. Then the challenge appeared. I had to make her understand that I would like to have two pieces . So I showed the number two with my fingers. I also said something in English, I was sure it would work. The saleswoman replied, of course, in Romanian. I was able to find out from the phonetics that it was a question. So I nodded my head and said “da”. That means “yes”. In Romanian!
So she began to pack the sausage. Only she didn’t stop after two. She went on and on and I looked very surprised. At some point I realized that my communication had failed. So instead of two sausages I got two kilos! Well, of course I didn’t have enough money with me and had to ask my roommate for the money. My roommates then had the pleasure to eat sausages with me the whole week. Thank God they were excellent sausages. God saves the misunderstandings!

If I had learned some Romanian before or asked my teacher this would certainly not have happened to me. But this story shows how important communication can be. Even if it’s just sausage.

I have never been good at learning foreign languages. I had four years of French at school and can hardly speak a few sentences.
And now I have to learn a language that is so very different from my mother tongue? That means fun!
But of course it is (for me) important to communicate with people in their mother tongue. Even if it is more difficult than I thought before. Some words are very similar to my mother tongue, which I can remember immediately. Important words like potatoes or slippers. Other words sound so abstract to me that I can’t remember them. What I have remembered are the colours. That has the simple reason that I now get the right tobacco and the right papers at the gas station. Nice!
I cannot not communicate. Even if the communication does not always fulfill the purpose I hope for. But that is exactly what gaining experience means. I am sure that nobody will ask me to use the right forms of verbs. But please, I should be able to communicate in the butcher’s shop!
I have another six months to deal with the language and to limit the communication to a verbal one.
The misunderstandings are the real fun. And as long as people still have something to laugh about, it’s totally OK for me.

But just wait and see, one day I will write an article in Romanian!

Dacă ne luăm după psihiatrul și specialistul în comunicare Paul Watzlawick, o persoană nu poate să nu comunice. Așadar acest lucru înseamnă că comunicarea poate avea loc și pe alte nivele decât cel al limbajului. Cu gesturi, expresii faciale, verbalizarea unor sunete etc. Sunt în România de 3 luni în cadrul proeictului meu SEV. Am experimentat deja „alte” forme de comunicare. Când decizia mea de a veni în România a fost luată, am zis (când încă eram în Germania) că voi învăța câteva cuvinte în Română înainte. Am cumpărat un dicționar, am descărcat o aplicație și am vrut să mă informez de pe internet. Bineînțeles că nu am folosit niciuna din astea și nu am învățat nici un cuvânt în Română.

Sunt două docuri (există mai mult de două dar eu mă voi concentra doar pe acestea) de a învăța o limbă. În contextul unei lecții pe baza unei curicule ori comunicândcu localnicii și învățând limba vorbind. Am ocazia de a le face pe amândouă.

Pe parcursul lecțiilor am aflat genurile substantivelor și diferitele forme ale adjectivelor. Desigur am învățat și timpul și cum să mă prezint strănilor. Încerc să găsesc o structură și să înțeleg de ce un anumit substantiv este masculin și altul este feminin. Mi s-a spus că nu există o regulă. Prin urmare învață. Dar dacă vreau să cumpăr cârnați de la măcelărie, trebuie să știu cum un anume verb se conjugă? Nu prea cred. Și asta îmi amintește de o întâmplare amuzantă, care este un exemplu bun pentru diferite canale de comunicare.

Când am vrut să cumpăr cârnați pentru prima dată de la măcelărie, am trăit o experiență amuzantă. Am vrut să iau 2 cârnați pentru a-i încerca. Am încercat să o fac pe vânzătoare să înțeleagă că vreau doi cârnați. A fost simplu. Am arătat spre cârnații pe care îi voiam. Ușor. Apoi a apărut provocarea. Trebui să îi explic că vreu 2 bucăți. Și i-am arătat numărul 2 cu degetele. Am zis și ceva în engleză, eram sigur că va funcționa. Vânzătoarea mi-a răspuns în română, bineînțeles. Mi-am dat seama că e o întrebare. Așa că am dat din cap și am zis „da”. Așa se zice „da” în română!

Așa că ea a început să împacheteze cârnații. Doar că nu s-a oprit după doi. A continuat și am fost foarte surprins. Atunci am realizat că comunicarea mea a eșuat. În loc de doi cârnați am primit două kilograme! Ei bine, nu aveam suficienți bani cu mine și a trebui să cer colegului de cameră. Colegii mei de casă au avut plăcerea să mănânce cârnați pentru toată săptămâna. Bine că erau excelenți. Dumnezeu salvează neințelegerile!

Dacă învățam mai multă română ori dacă îmi întrebam profesorul, asta nu s-ar fi întâmplat. Dar această întâmplare ne arată cât de importantă este comunicarea. Chiar și când e vorba de nite cârnați.

Nu am fost niciodată bun la limbi străine. Am avut patru ani de fraceză la școală și abia pot spune câteva propoziții. Iar acum trebuie să învăț o nouă limbă care este atât de diferită de limba mea maternă? Asta înseamnă distracție! Pentru mine însă este important să comunic cu oamenii în limba lor maternă. Chiar dacă e mai dificil decât am crezut înainte. Unele cuvinte sunt similare cu limba mea maternă și mi le amintesc imediat. Cuvinte importante precum cartofi ori șlapi. Altele sună foarte abstract și nu mi le pot aminti sub nici o formă. Ce îmi amintesc sunt culorile. Și asta pentru simplul motiv că am nevoie să cumpăr tutunul și foițele corespunzătoare la benzinărie. Mișto!

Nu pot să nu comunic. Chiar dacă comunicarea nu își atinge scopul la care sper. Dar tocmai asta este ceea ce înseamnă să aduni experiență. Sunt sigur că nimeni nu îmi va cere să folosesc formele corecte ale verbelor. Dar cu siguranță trebuie să fiu capabil să comunic la măcelărie!

Mai am șase luni să învăț limba și să comunic doar verbal. Neințelegerile sunt cele mai distractive. Atâta timp cât oamenii ai de ce să râdă, e perfect OK pentru mine. Aveți puțină răbdare, într-o zi voi scrie un articol în română!

 


Roman este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

BySorin Berbecar

Aventura de 12 luni în Portugalia

Partenerul nostru Portuguese Red Cross – Youth Department , din Portugalia, caută un tânăr sau o tânără pentru un proiect de voluntariat internațional ce începe în iunie 2019 (pentru un an de zile). Voluntarii vor organiza activități concentrate pe incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și pe dezvoltarea propriilor abilități și competențe. De asemenea ei vor lua parte la planificarea de evenimente, comunicarea și promovarea online și vor avea și posibilitatea de a-și pune în aplicare propriile idei.

Prin urmare, dacă:

  • ai între 18 și 30 de ani
  • îți place să înveți și ești curios
  • ești activ, lucrezi cu entuziasm și responsabilitate
  • ești sociabil și te poți organiza și singur când e cazul
  • ești creativ și dornic să îți pui ideile în practică
  • înțelegi și vorbești engleză acceptabil
  • ești dornic/ă să înveți portugheză

ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.

Partenerii noștri din Portugalia îți vor asigura cazarea într-o casă împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi, în limita a 360 euro.

Ce altceva mai primești?

  • cunoștințe și abilități de planificare, organizare și implementare de activități educative și sociale
  • posibilitatea de a-ți transforma ideile în proiecte și de a avea o influență pozitivă
  • experiență de muncă în lucrul cu copii și organizarea de evenimente
  • traiul independent și într-o altă țară
  • posibilitatea de a învăța portugheză și de a-ți extinde cercul de prieteni.

Mai multe detalii despre activitățile organizației gazdă, aici.

Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui  de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.

Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.


Acesta este un proiect finanțat e Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.