Category Archive Uncategorised

ByBaptiste Roger

First steps with non formal education

When I arrived in Curba de Cultura I knew that because of my project I would have to go to schools to lead classes, propose activities and share knowledge with them in English and French classes; I had been told about non-formal education, we were only then in June and the school holidays had started, so I told myself “we will see later”.

And then, as the summer was over, we were very quickly back to school, and it was time for me to take my first steps in the different schools, not without apprehension! (I had never faced a class in this position before, I have already given tutoring in high schools as well as private language classes but in this way I must admit that I was not reassured…)

Fortunately we were not dropped in the “cage of wild animals” and we received in Curba de Cultura during 3 days, a very enriching, reassuring and funny training on what non-formal education is, non-formal communication, how to set it up and apply it, we received methods, advice and explanations. We put ourselves in situations and we tried each other in “almost” real conditions, (what a laugh that day, we all fell back into childhood!) We were finally ready to start this new activity as serenely as possible (thanks Kristina and Estelle for this training!!!)

Returning to the main theme of this article, non-formal education (which must be distinguished from informal education) can be defined in this way: it proposes a training and learning time designated as such, without this leading to a final validation in the form of an examination to evaluate what has been learned. This lack of a final evaluation corresponds to the state of mind in which it is carried out. It seeks to foster a spirit of initiative in the participant, who is placed on an equal footing with the learner. Autonomy, initiative, democracy, exchange: these are the key words of non-formal education, which proposes, in an open format, to learn things through mechanisms that allow the active participation of all, this can be for example through games, videos, debates, creative workshops, theatre etc.

So it was with all this new knowledge and especially with a lot of impatience that I was waiting for my first class in order to implement all this. The day D having arrived, my activity was ready and settled at the milimetre, stress and apprehension naturally appeared. Fortunately for me, Estelle was present and accompanied me in this brand new experience. Strangely enough, I immediately felt comfortable in this position, in sharing, in feeling that the students were having a good time and that I was too. I knew right away that I would like it a lot. Of course it took me a few weeks to be totally liberated and each new class was and still is a great experience to correct, improve and learn about how to implement non-formal education.

Today, 3 and a half months after my first experience, I had the opportunity to participate in about forty classes with students ranging from the first grade to the twelfth grade (from the first kindergarten class to the last high school class)

We played many games together, sang, drew, watched videos, answered quizzes, tested our memory and concentration, jumped and turned on ourselves… but we also learned many things about cultures, languages, differences, cultural shock, diversity… but above all we had a great time! And it seems to me that this is one of the essential things when you want to transmit knowledge, know-how or even interpersonal skills.

I am happy to have been able to explore and practice this form of education during my volunteer work, which has taught me and brought me a lot of knowledge as much as it has on a personal level and I am now sure that I want to continue and deepen my learning in this way.

/ Traducere in Romana in lucru/

ByMilena Waas

Conscious cooking / Gătit conștient

/EN/ We all cause harm to the environment, just by being alive. Which is only more of a reason  to try cutting down on it, for ourselves and the next generations. One area where that is very easy, but also necessary is our nourishment. The industrial agriculture is responsible for 18 % of all emissions and one of the biggest reasons for the deforestation of the Tropical Forests . Animal products are especially bad. In order to produce one kilo of meat, one must first invest 7-16 kilo of wheat or soy, soy that comes more often than not from fields that were previously the Brazilian rain forest. Another big cause of harm is the import of food products from other countries or sometimes even continents. They have to first cross the oceans and then be transported hundreds of kilometers in trucks to get to your local super market. Transports that cause tons of CO2 emissions to be pumped into the atmosphere.

I very much try to abide to these ideas while cooking. One of my favourite meals that does exactly that is Red Beet Soup. It’s a polish meal and I cook it after my mother’s recipe. While I never managed to make it quiet as good as she does, I still love cooking (and eating) it.

Ingredients:

  • 1 red beet
  • 3 big potatoes
  • 1 carrot
  • a cube of vegetable stock
  • a bit of salt

You first peel the red beet, carrot and potatoes and cut them into small cubes.

Then cook the vegetables in water, till they are tender. While they are cooking add the cube of vegetable stock and a bit of salt.

Tipp: The soup tastes even better if you let it stand for a few hours and then rewarm it.

Another rather easy, but delicious recipe my mother thaught me, is her Southern German style potato salad. It is perfect as a side dish or appetizer.

  • 1 big onion
  • 1/2 big spoon sweet mustard
  • 4 big potatoes
  • 3 big spoons vinegar
  • one cube of vegetable stock
  • a bit of salt

Peel and cut the potatoes into big cubes. Cook them till they are tender. In the meanwhile cut the onions into pieces. Put half a glass of boiling water over the vegetable stock cube and mix it. Afterwards mix it with the vinegar, the mustard and the salt. Put the cooked potatoes, the mix and the onions into a big bowl and mix everything. Then put into the fridge for an hour.

 

/RO/ Cu toții cauzăm daune mediului înconjurător, pur și simplu prin a trăi. Ceea ce este doar un motiv în plus să încercăm să tăiem din asta, pentru noi și pentru generațiile viitoare. O zonă unde asta este foarte ușor, dar de asemenea necesar este hrănirea noastră. Agricultura industrială e responsabilă pentru 18 % din toate emisiile și unul dintre cele mai mari motive pentru deforestizarea Pădurilor Tropicale. Produsele animale sunt rele în mod special. Pentru a  produce un kilogram de carne, trebuie investite 7-16 kilograme de grâu sau soia, soia care de cele mai multe ori vine din câmpuri care obișnuiau să fie Pădurea Tropicală Braziliană. O altă mare cauză de nocivitatea este importul de produse alimentare din alte țări sau uneori chiar alte continente. Trebuie întâi să treacă oceanele și apoi să fie transportate sute de kilometri în camioane pentru a ajunge la supermarket-ul vostru local. Transporturi care cauzează tone emisii de CO2 să fie pompate în atmosferă.

Încerc foarte mult să mă țin de aceste idei în timp ce gătesc. Una dintre mâncărurile mele favorite care face exact asta este Supa de Sfeclă Roșie. Este un  preparat polonez și îl gătesc după rețetă mamei mele. Deși nu reușesc să o fac chiar așa de bună cum o face ea, tot iubesc să o gătesc (și să o mănânc).

Ingrediente:

  • 1 sfeclă roșie
  • 3 cartofi mari
  • 1 morcov
  • un cub de vegetable stock
  • puțină sare

Pentru început curățați sfecla roșie, morcovii și cartofii și le tăiați în cuburi mici.

Apoi gătiți legumele în apă, până sunt fragede. În timp ce se gătesc adăugați cubul de stock de legume și puțină sare.

Pont: Supa are un gust chiar și mai bun dacă o lași să stea pentru câteva ore și apoi o reîncălzești.

O altă destul de ușoară, dar delicioasă rețetă pe care mama mea m-a învățat-o, este salata ei de cartofi în stil Sudic German. Este perfectă ca și garnitură sau aperitiv.

  • 1 ceapă mare
  • 1/2 lingură mare de muștar dulce
  • 4 cartofi mari
  • 3 linguri mari de oțet
  • un cub de vegetable stock
  • puțină sare

Curățați și tăiați cartofii în cuburi mari. Gătiții până sunt fragezi. Între timp tăiați ceapa în bucăți. Puneți jumătate de pahar de apă clocotită peste cubul de vegetable stock și amestecați. După aceea amestecați-l cu oțetul, muștarul și cu sarea. Puneți cartofii gătiți, mixul și ceapa într-un bol mare și amestecați totul. Apoi puneți în frigider pentru o oră.

ByKristine Eimane

Crasna Monastery, Schiulești

I‘m in Romania for almost two months, and I have been in Crasna Monastery 3 times. It looks like I really like this place and actually it is like that. So, why have I been there for three times in such a short time? Firstly because I just wanted to hike and I knew that the main road will take me to Crasna, second time I visited it with almost all EVS team and third time because we wanted to get interview from a priest. And I can say third time gave me the biggest introduction with church.

When we met the first priest who was talking in the church, he invited us to join and at the same time we got blessed. I think that was one of the kindest priest I have met in my life. I really liked him, the conversation with him, even I don’t know Romanian, was enjoyable. But unfortunately he wasn’t the priest who will answer at the questions. That’s why we needed to talk with other priests. Before our talk, the priest offered us lunch which was something amazing, delicious and kind move from them, but as I found out, if you want you can get food every day in the monastery at 12:00 O’clock. I enjoyed food there and that’s why we weren’t comfortable about the idea that they will clean after us. Then came the idea about helping and showing our respect to them with cleaning also, that we can be helpful to them. We cleaned after ourselves, the room where we ate and also other place, plus we prepared the room for priests where they will eat dinner. I felt at this moment that we were building trust between them and us, so maybe in future if someone will need something from them they will help. As I said before, we went for interview and it’s what we did. A priest answered to all our questions fast and clear. 
They were so kind that they even showed us their space with animals (a lot of them), like a mini  ZOO with pigs, chickens and cows, but the biggest surprise for me was a black small pig, it was so amazing. I fell in love because that was first time for me when I saw black pig.
The time with a priest ran so fast, that with him we spent more than 2h of conversation about anything. He talked about history and explained everything that we wanted to know. For example: about the year 1942, there was the rule that no one could live in the monastery. In Crasna, there was one priest who lived next to the monastery for 7 years. When the rule ended, he retuned back to the monastery and started to build it as we can see it now. He created everything. And now, in the monastery is living more than 20 monks.

 

While I was there I saw how much time they are spending for taking care of monastery, everything was clean, beautiful and full of flowers. The only sad thing about that place is that they have bad road and if you want to get there you need to drive really slowly. But in winter, getting there is impossible, because of the road or if you really want to get there you need to walk. The monastery is in middle of nowhere, that means it’s far away from civilization and priest said that they like it, It’s quiet and if it’s quiet you can find some peace and rest. I completely agree with that.

I suggest you all to go there and find your own peace, to just enjoy time there or have some interesting conversation with the priests who are always open for some conversation. Also, some of them can speak English, so you can have some good experience there. As I did.

Mănăstirea Crasna, Schiulești

Sunt în România de două luni și am fost de 3 ori la Mănăstirea Crasna. Pare că chiar îmi place locul acesta și chiar așa este! Deci, de ce am fost aici de 3 ori într-o perioadă așa scurtă ? Prima dată am fost pentru că am vrut să mă plimb și știam că drumul principal o să mă ducă la Crasna. A doua oară am vizitat-o ​​cu aproape tot grupul de voluntari SEV și a treia oară pentru că am vrut să obținem un interviu de la un preot. Și pot spune că a treia oară mi-a dat cea mai mare apropiere de biserică.

Când ne-am întâlnit cu primul preot care vorbea în biserică, ne-a invitat să ne alăturăm și, în același timp, am fost binecuvântați. Cred că a fost unul dintre cei mai buni preoți pe care i-am întâlnit în viața mea. Mi-a plăcut cu adevărat conversația cu el, chiar dacă nu știu limba română, a fost plăcută. Dar, din păcate, el nu a fost preotul care va răspunde la întrebările interviului. De aceea trebuia să vorbim cu alt preot. Înainte de conversația noastră, preotul ne-a oferit un prânz uimitor, delicios și, un gest frumos, după cum am aflat, dacă vrei, poți lua mâncare în fiecare zi la mănăstire la ora 12:00. Mi-a plăcut mâncarea și de aceea nu ne-am simțit confortabil în legătură cu ideea că vor curăța după noi. Apoi a venit ideea de a îi ajuta și de a le arăta respectul față de ei și de curățenie, pentru că noi le puteam fi de folos. Am curățat după noi înșine, în camera unde am mâncat și în alt loc, plus că am pregătit camera pentru preoți, unde vor mânca cina. Am simțit în acest moment că noi construim încredere între ei și noi, deci poate că în viitor, dacă cineva va avea nevoie de ceva de la ei, ei vor ajuta. Așa cum am spus mai devreme, am fost la interviu și asta am făcut. Un preot a răspuns la toate întrebările noastre rapid și clar.

Ei au fost atât de buni încât ne-au arătat chiar și spațiul lor cu animale (multe dintre ele), cum ar fi mini-ZOO cu porci, găini și vaci, dar cea mai mare surpriză pentru mine era porcul negru, atât de uimitor. M-am îndrăgostit pentru că a fost pentru prima oară, pentru mine, când am văzut un porc negru. Timpul cu un preot a fugit atât de repede, încât împreună cu el am petrecut mai mult de 2 ore de conversație despre orice. A vorbit despre istorie și a explicat tot ce am vrut să știm. De exemplu: în jurul anului 1942 a existat regula că nimeni nu putea trăi în mănăstire. La Crasna, a fost un preot care a locuit lângă mănăstire timp de 7 ani. Când regula s-a încheiat, a revenit înapoi la mănăstire și a început să o construiască așa cum o vedem acum. El a creat totul. Și acum, în mănăstire, trăiesc mai mult de 20 de călugări.

În timp ce eram acolo, am văzut cât timp petrec pentru a avea grijă de mănăstire, totul era curat, frumos și plin de flori. Singurul lucru trist despre acel loc este acela că ei au drum rău și dacă vrei să ajungi acolo trebuie să conduci foarte încet. Dar în timpul iernii, să ajungi acolo e imposibil, din cauza drumului sau, dacă într-adevăr doriți să ajungeți acolo, trebuie să mergeți. Mănăstirea se află în mijlocul pustietății, adică este departe de civilizație, iar preotul a spus că le place, este liniște și, dacă e liniște, puteți găsi pace și odihnă. Sunt complet de acord cu asta.

Vă sugerez tuturor să mergi acolo și să găsești pacea, să vă bucurați de timp acolo sau să aveți o conversație interesantă cu preotul care este întotdeauna deschis. De asemenea, unii dintre ei vorbesc engleză, astfel încât puteți să aveți o experiență bună acolo. Ceea ce eu am avut!

Kristine este în România pentru o perioadă de două luni, din iulie până în august 2018, în cadrul proiectului Community Volunteers 18/19  [2018-1-LV02-KA105-002120] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByMelanie Ziegler

Maestra focului în Homorâciu

23960885_1483450945065917_1725378787_o

Growing up, I never had to make a fire. When I came to Romania, (Sat Homoraciu) I knew that this would change. Here there are ovens, and in the winter it is necessary to make a fire, otherwise we would freeze to death. In order to avoid this, one day Sorin, accompanied by Gabriel, came to the Homorâciu house to show us how to make one. After he showed us, he asked who wants to try. I felt nervous and confused because I have never ever tried to make it before. It was a challenge for me but when I managed to make the first spark it was a life changing experience. From then on, every night when it was cold, I made a fire in Heloise’s and my room and sometimes also in Stefanie’s and Martina’s room, and sometimes even also in the living AND bathroom. Soon I was known by the name of fire-master. I was so good, that in every corner of the house it was warm when I made the fire. The wood and the flames were listening to me and I could control them with a gasp. One day however I understood that this talent was given by the heaven and it’s unfair that not everybody has this gift. So I decided to share my knowledge so that everybody can make a perfect fire. Here are the eight steps:

Până acum nu a fost nevoie să fac foc. Când am venit în România (în satul Homorâciu) am știut că asta se va schimba. Aici sunt sobe, iar iarna e nevoie să facem foc, altfel înghețăm. Pentru a evita asta într-o zi Sorin a venit împreună cu Gabriel la casa noastră din Homorâciu să ne arate cum să facem foc. După ce ne-a arătat ne-a cerut să încercăm și noi. Mă simțeam emoționată și dezorientată căci nu mai făcusem așa ceva înainte. A fost o provocare pentru mine, dar când am reușit să scot primele scântei a fost o experiență ce mi-a schimbat viața. Din acel moment, în fiecare seară când a fost frig am făcut foc în camera mea și a lui Heloise și câteodată în camera Martinei și a lui Stefanie și câteodată în camera de zi și în baie. În curând am devenit cunoscută sub numele de Maestra Focului. Sunt atât de pricepută și devine cald în fiecare colț al casei atunci când fac eu focul. Se pare că lemnul și flăcările mă ascultă și le pot controla cu o suflare. Astfel am înțeles că acest talent mi-a fost dat din ceruri și este foarte incorect că nu toți îl au. Dar am decis să îmi împărtășesc experiența astfel încât toată lumea să poată face un foc perfect. Aceștia sunt cei opt pași de urmat:

  • Prepare dry paper and 3 small pieces of wood.
  • Pregătește hârtie uscată și bucăți mici de lemn.
  • Arrange the three pieces of wood in a “tipi” form and place the crumpled papers in between the woods.
  • Aranjează bucățile de lemn în formă de con și pune hârtia mototolită între bucățile de lemn.

 

23960828_1483450925065919_900603367_o         23949519_1483450931732585_790827622_o          24093701_1483450971732581_2111267055_o

  • Take new crumpled paper, light it with a lighter, and put it under the tipi.
  • Ia o altă bucată de hârtie mototolită, aprinde-o și pune-o sunt lemne.

24008066_1483450968399248_582172716_o                              23960974_1483450981732580_1936801920_o

  • Add more and more paper until you see that the woods caught a stable fire.
  • Mai adaugă nișt bucăți de hârtie până vezi că s-a aprins focul s-a aprins bine.

24007869_1483451005065911_1385165085_o                            23960925_1483451008399244_207090401_o

  • Place a big piece of wood on top and let it catch flames from the smaller woods.
  • Pune o bucată mai mare de lemn de asupra și lasă-o să se aprindă de la cele mici care ard.

23998225_1483451035065908_759154216_o

  • If you see that the fire is a little bit disappearing you can try to talk to the fire and use your strong breath to make it light it up again.
  • Dacă vezi că focul începe să dispară încearcă să-i vorbești și să sufli un pic în el să îl faci să se aprindă din nou.

23998345_1483450998399245_1694467787_o              23960840_1483451001732578_1470441685_o

  • Finally if you see that the fire is burning nicely, you can add more bigger woods.
  • Când vezi că focul are frumos, mai adaugă niște bucăți de lemn.

24115382_1483451015065910_1597313289_o                                  24008137_1483451018399243_2101096262_o

  • Now you close the door, make a tea, eat some biscuits or cake or what you find in your kitchen, put your feet on the table and just enjoy your time.
  • Acum închide ușa sobei, fă-ți un ceai, mânâncă niște biscuiți sau prăjitură sau ce găsești prin bucătărie, pune-ți picioarele pe masă și simte-te bine.

24008310_1483451061732572_958758664_o

 


Melanie se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din septembrie 2017 până în Februarie 2018 în cadrul proiectului Behind Borders (ref nr 2017-2-BE05-KA105-002181), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură. 

ByStefanie Kindle

The tale of Octopus Peña Sweetiepie – Povestea lui Muț

23845372_1135815159881994_985689446_n (1) Once upon a time, there was a white blue-eyed cat called Octopus Peña Sweetiepie, who also answered to the lovely name of Mutz. On the 7th of September of the year 2017, she was found homeless, hungry and desperate on the dirty streets of Schiulești. After a long and tiring journey with Gabriel Marimon, the kind hearted young man who rescued her from her misery, she arrived safe and sound in Curba de Cultura as a birthday present for Melanie. The moment she entered through the door of Curba, she lit up the library and everybody was enchanted by her beauty. But this wasn’t the end of her voyage, and after a wild car ride in which Octopus Peña Sweetiepie nearly killed Martina, she finally arrived in outlandish Homorâciu.

A fost o dată ca niciodată o pisică albă cu ochi albaștri numită Octopus Peña Sweetiepie, dar care răspundea și la numele de Muț. Pe 7 septembrie 2017 a fost găsită fără adăpost, înfometată și disperată pe ulițele murdare ale Schiuleștiului. După o lungă și obositoare călătorie împreună cu Gabriel Marimon, tânărul bun la suflet care a salvat-o din traiul mizer, a ajuns în siguranță la Curba de Cultură, drept cadou pentru ziua de naștere a Melaniei. În momentul în care ea a intrat pe ușă, încăperea s-a luminat parcă și toată lumea a fost fermecată de frumusețea ei. Dar ăsta nu era finalul călătoriei ei; și după o tură cu mașina în care Octopus Peña Sweetiepie aproape a ucis-o pe Martina, a ajuns în cele din urmă în îndepărtatul Homorâciu.

Mutz lived the life of a queen, she got delicious food, a carefully crafted toy and a warm place in my bed. At one moment, however, she felt so confortable that she pooped in the biblical bed. But we still loved her, even though she was suspected to have brought fleas in Homorâciu House. Due to this, she was brought to the vet to check if she did have flees and to give her a vaccine. Coincidentally, the vet found out that the she was actually a he. We didn’t mind and not only us but also a local cat-girl, who shall remain anonymous, was entranced by Octopus Peña Sweetiepie. Cat-girl observed Mutz in her royal territory and sometimes appeared all of a sudden, running fanatically after her and trying to drown her in the water bowl.

Muț a dus o viață de regină, a primit mâncare delicioasă, jucării prelucrate cu grijă și un loc cald în patul meu. La un moment dat, s-a simțit stât de confortabil încât chiar s-a ușurat în pat. Dar am iubit-o în continuare, chiar dacă a fost suspectată că a adus purici în casa din Homorâciu. Din acest motiv a fost dusă la veterinar la control și pentru a fi vaccinată. Așa am aflat că ea era de fapt un el. Nu ne-am întristat și nu doar noi dar și o pisică din vecini, a cărei identitate va rămâne anonimă, a fost fermecată de Octopus Peña Sweetiepie. Pisica a observat-o pe Muț în teritoriul ei regal și din când în când apărea subit alergând după ea și încerând s-o înnece în vasul cu apă.

When we left to Bucharest and came back one week after, Octopus Peña Sweetiepie was gone. It’s suspicious that since then we haven’t seen either Gabriel Marimon or cat-girl. Either she left with her saviour Gabriel Marimon to Spain and lived happily ever after or was stolen by naughty cat-girl and lived miserably ever after.

Când am plecat la București și ne-am întors după o săptămână, Octopus Peña Sweetiepie dispăruse. E suspicios faptul că de atunci nu l-am mai văzut nici pe Gabriel Marimon și nici pisica. Ori ea a plecat cu salvatorul ei, Gabriel MArimon în Spania și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ori a fost răpită de pisica răutăcioasă și au trăit mizerabil până la adânci bătrâneți.

 

Note: această poveste scrisă de Stefanie este un pamflet bazat pe viața de voluntar SEV într-o zonă rurală și trebuie tratată ca atare.


Stefanie se află în România pentru o perioadă de 9 luni, din septembrie 2017 până în mai 2018 în cadrul proiectului Volunteer for Rural Communities (ref nr 2017-2-LI02-KA105-000049), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură. 

 

ByAnna

“Pa, pa” și “Ahoj”

16426520_1809965912602107_692192975_nDeparture. The very last day in our house was about practicing Tetris in real life. First time when I tried to fit everything what I wanted to take, my backpack was not big enough. Second time I got even some spare space, although I added some gifts. Hah! I knew online Tetris is useful!

Last minutes. Putting four pieces of huge luggage, four small plus two bags of stuff and three people into one car. Managed. Saying goodbye to Fifty Shades. Managed. She ran away, smart girl, she knows that the last words are the hardest. Last trip on our road. Everything what was somehow important for me received my goodbye, like that „Bye bye, strange cute dog.“ And I was waving. „Bye bye, plenty little holes in the road.“ And I was waving. And I had tears in my eyes.

Very last minutes with Sorin and Kristina in Curba, last hugs and kisses. Bus driver in hurry and here I am, heading to Bucharest – never to be EVS volunteer again, hopefully to see my people and places again in future.

Plecare. Ultima zi la noi în casă a fost dedicat practicării tetrisului în viața reală. Prima dată când am încercat să pun în bagaj tot ce voiam să iau, rucsacul meu nu era suficient de mare. A doua oară am obținut chiar niște spațiu liber cu toate că adăugasem niște cadouri. Hah! Știam eu că tetrisul online se va dovedi util!

Ultimele minute. Am pus patru bagaje mari, două mici și trei oameni într-o mașină. Am făcut-o. I-am spus la revedere lui Fifty Shades. Am făcut-o. Ea a fugit, fată deșteaptă, știe că cuvintele de despărțire sunt cele mai grele. Ultima călătorie pe acest drum. Tot ce a fost important pentru mine a primit rămas bun, după modelul “Pa, pa cățeluș străin și drăguț”. Și apoi făceam cu mâna. ” Pa, pa mulțime de gropi de pe drum”. Și am făcut cu mâna. Și aveam lacrimi în ochi.

DSC_0543Cele din urmă minute cu Sorin și Kristina, ultimele îmbrățișări și pupici. Șoferul autobuzului era grăbit și uite-mă în drum spre București – noi voi mai fi vreodată voluntar SEV și sper că voi mai întâlni oamenii mei și aceste locuri în viitor.

First minutes in Czech Republic. „NO! Take me back!“ Nobody listen to my thoughts. First impression: Czech people are so kind! How is that possible?! (We have an image of The Frowning Nation.) I obviously forgot that even strange people can actually smile while speaking. Second impression: Rohlíky. Together with our bread it is the most normal pastry in my country.  As my EVS DSC_0542mate Eleny missed their Estonian black bread, I missed ours. And we have plastic sacs with handles. Third impression: Nothing has changed. The same buildings, conductor in a train…

Primele minute în Cehia. “NU! Du-mă înapoi” Nimeni nu îmi ascultă gândurile. Prima impresie: cehii sunt atât de drăguți! Cum e posibil? (Suntem portretizați drept o națiune încruntată). Evident că am uitat că până și străinii pot să zâmbească atunci când vorbesc. A doua impresie: rohliky. Împreună cu pâinea noastră, e poate cel mai faimos produs de panificație de la noi din țară. Precum colega mea de EVS, Eleny ia- dus dorul pâinii negre estoniene, așa mi-a lipsit și mie. Și avem pungi de plastic cu mânere. A treia impresie: nimic nu s-a schimbat. Aceleași clădiri, același conductor de tren…

Fifth impression: Whole world is under a big cloud and covered with decimetres of snow (Nope, Romania have not seen cloudy sky for weeks and snow melted or vapourated.) Sixth impression: Everything is different! Where is my bakery and the USA_JOHNSTOWN_WINTER_WEATHER_PENNSYLVANIA_042butchery next to it? Why is Billa there?! Where has my favourite second-hand shop disappeared? Seventh impression: Snow! Snow! Snow!

A cincea impresie: totul este sub un mare nor și acoperit cu decimetri de zăpadă (nu, România nu a văzut asemenea cer înnorat săptămâni întregi, iar zăpada s-a topit sau evaporat). A șasea impresie: Totul e diferit. Unde este brutăria mea preferată și cu măcelăria de lângă? De ce este Billa acolo? Unde a dispărut magazinul meu second-hand favorit? A șaptea impresie: Zăpadă! Zăpadă! Zăpadă!

 

Eight impression: The best lunch ever: chlebíček = „sandwich“ with super chlebicek-sunkovy-na-salate-0.jpg.bigunhealthy salami spread, slice of a boiled egg, ham and pickled cucumber. First morning: I woke up in my friend bed, turned my head and there she was. Happily sleeping just next to me.

First evening: For the first time I tried to cook our traditional meal, svíčková (in a funny way can be translated as Candle Sauce, but it is about dumplings, beef and cream-vegetable sauce). It was excellent!

A opta impresie: cel mai bun prânz din totdeauna: chlebíček= un sendviș cu o pastă de salam supersărată, cu felii de ou fiert, șuncă și castravete murat. Prima dimineață: M-am trezit în patul prietenei mele, mi-am întors privirea și ea era acolo. Dormind fericită lângă mine.

Prima seară: pentru prima dată am gătit felul nostru tradițional svíčková (într-un mod amuzant poate fi tradus drept sos de lumânări, dar e cu găluște, vită și sos de smântână și legume). A fost excelent!

DSC_0544


Anna a fost în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de  Curba de Cultură. 

 

 

 

 

BySorin Berbecar

La revedere România!

T shirt tree 2I arrived to Romania six months ago, in the beginning of August and now my EVS finished. I arrived with summer and I leave with winter. I arrived with smile on my face with hope to make something good, to discover myself and now I’m here with a mix of feelings, surprised, impressed, happy, sad and many more. I’m making my luggage and I am thinking of all the things that I’ve made here, of all the people that I’ve met.

Looking back… before coming here I’ve never worked in a school. But it was fantastic! I was afraid to work alone at the beginning, but after, I decided to fight against my fear and I did it. I made my own workshops and every time they were an amazing experience. Alone or in a group I loved every activity and I loved to see them happy. It was the best gift that someone can receive. Those moments of happiness helped me overcome problems and sadness. During my EVS I lived lots of different experiences: beautiful moments and bad ones, happy and sad one, sunny days and rainy days, easy moments and hard ones, accompanied or alone. But I met people and they became my friends and… this is life.

Looking back  I feel that I am changed, I know myself better and I am proud of my work here. This chapter of my life, which changed me is almost closed, but I’m happy and it was great.

I’m sad to leave, but we will meet again Romania, we will meet again my friends, we will meet again my other family… “La revedere”!

Am sosit în România acum șase luni, la începutul lui august iar acum SEV-ul meu s-a terminat. Am sosit vara și plec iarna. Am sosit cu un zâmbet pe față, cu speranța de a face ceva bun, de a mă descoperi pe mine însumi și acum sunt aici cu niște sentiment amestecate, surprins, impresionat, fericit, trist și multe altele. Îmi fac bagajul și mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am făcut aici, la toți oamenii pe care i-am întâlnit.

Uitându-mă în urmă… înainte de a veni aici nu am lucrat niciodată într-o școală. Dar a fost fantastic! Mi-a fost teamă să lucrez singur la început, dar după aceea am decis să mă împotrivesc fricii și am făcut-o. Mi-am susținut propriile ateliere și de fiecare dată au fost niște experiențe minunate. Singur sau în grup am adorat fiecare activitate și am adorat să îi văd fericiți. A fost cel mai bun dar pe care cineva îl poate primi. Acele momente de fericire m-au ajutat să trec peste probleme și tristețe. De-a lungul SEV-ului meu am trecut prin numeroase experiențe: momente frumoase și mai puțin frumoase, momente fericite și triste, zile cu soare și zile cu ploaie, momente ușoare și mai grele, în singurătate sau în compania cuiva. Dar am întâlnit oameni care au devenit prietenii mei… așa e viața.

Uitându-mă în urmă simt că m-am schimbat, mă cunosc mai bine și sunt mândru de munca mea aici. Acest capitol al vieții mele, care m-a schimbat aproape s-a încheiat, dar mă bucur că a fost unul minunat.

Sunt trist că plec, dar ne vom întâlni din nou România, ne vom întâlni din nou prieteni, ne vom întâlni din nou cealaltă familie… La revedere!

 

Salutări,

Alessio


Alessio se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din septembrie 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByEleny

Quotes from Eleny’s Diary – Fragmente din Jurnalul lui Eleny

20160930_161749Dear diary…

Dragă jurnalule…

31.08.2016

“Okay.. first day is over. My flights were okay, but so exhausting. I arrived to Romania. Thinking in my head: what did you do. Then I saw my name on the paper and it was Sorin who picked me up from the airport. I thought he was taller, when I was talking with him on skype. 😀 We made some round in Bucharest and we had long drive to Izvoarele youth center. OMG.. people were waiting for me. They had a big sign.. So awesome. First time that people made me that kind of stuff. Okay, I looked around and it was nice. Totally fine. Then we went to my new home. OMG… Roads are so bad; the place is so different, where am I…  How can I survive here 5 months???”

Okay… prima zi s-a terminat. Zborurile mele au fost în regulă, dar epuizante. Am sosit în România. În mintea mea: ce-ai făcut? Apoi mi-am văzut numele pe o hârtie și Sorin a fost cel care m-a luat de la aeroport. Mi s-a părut a fi mai înalt când am discutat pe skype 😀 Am făcut un tur al Bucureștiului și am avut un drum lung spre Izvoarele spre centrul de tineret. OMG… oamenii mă așteptau. Aveau un semn mare… A fost așa mișto. A fost pentru prima dată când cineva a făcut asemenea lucruri pentru mine. M-am uitat împreujur și era drăguț. Chiar bine. Apoi am mers spre noua mea casă. OMG… drumul era așa de rău, locul atât de diferit, unde sunt… Cum voi supraviețui aici 5 luni?
30.09.2016

DSC_0504“I love it here. We had today our cultural evening where we talked about our countries. We did it outside. So many people who were just walking pass, wanted to come and hear us. And there was sooo much foooood!!!

PS! I got new nickname: Neneny! Soooo cooool “

Îmi place la nebunie aici. Am avut astăzi o seară înterculturală în care am vorbit despre țările noastre. Și am ținut-o afară. Mulți oameni care doar erau în trecere au dorit să vină și să ne audă. Și a fost așa multă mâncare!

P.S! Am primit și o poreclă: Neneny! Așa de mișto!

31.10.2016

“Sorin picked us up and we went to Homoraciu school. We made there Halloween workshop. It is so fun to make handicraft with students.

20160906_183439Wow.. And after that we went to Curba to meet our mentor. It was really good talking with her, to talk about everything what is happening. And after that we just went home and we did nothing. Nice huh… Aaa.. and each day at somewhere six all the cows are coming home… This is a view :D“

Sorin ne-a luat azi să mergem la școală în Homorâciu. Am organizat acolo un atelier de Haloween. A fost foarte amuzant să facem lucru manual cu elevii. Wow… după aceea ne-am întors la Curba unde ne-am întâlnit cu mentorul. A fost așa bine să vorbesc cu ea despre tot ce se întâmplă. Iar apoi am mers acasă și nu am făcut nimic. Drăguț nu? Ăăă… și în fiecare zi pe la șase se întorc vacile de la pășune… E o imagine de văzut 😀

30.11.2016

“Whaat! I have free day today. Me and Anna went to Valeni to buy some food. And also I had a dream this night that my house is on fire… what a dream, what does it mean? Anyway we went to the shop and I already got some souvenirs for my family. That’s so cool. Then we went back to Schiulesti with a bus. OMG… it was soo full, so tiny bus and so full. At home I watched some movies. I like that I have time to watch some movies“

Cee? Am zi liberă azi. Eu și Anna am mers la Văleni să cumpărăm mâncare. De asemenea am visat că era casa în flăcări… ce vis, ce-o fi însemnând? oricum, am mers la magazin și am luat chiar niște suveniruri pentru familia mea. Și e așa mișto. Apoi ne-am întors în Schiulești cu autobuzul. OMG… a fost așa de plin, un autobuz atât de mic și așa de plin. Acasă m-am uitat la niște filme. Îmi place faptul că am timp să văd și filme.

31.12.2016

“Eee… I didn’t do nothing in the morning but after that it was awesome. Me, Anna and Karel went to Cernesti to look around and we met some guys, who were nicely dressed and they had a big Christmas tree on their horse cart. What… You can see that kind of stuff only in Romania.

IMG_5247Then we went to Valeni to buy some food for our new years eve and also we picked up Marija the Estonian. Then back and we had really long cooking time. Coool… lot of food. And then some crazy people want to come in our garden and sing us some songs in Romanian. Wow… this was scary. I was hiding from them… 😀 like literally… But our new year eve inside of our house was really quiet and nice, candlelight and that kind off stuff… 00:00 we went out to see some fireworks and went in the center and we had chance to try whip because there were our students from school . My dream came true to try that 😀 COOL NEW YEARS EVE! But what happens in Romania, stays in Romania. :D”

Eee… nu am făcut mai nimic de dimineață dar apoi a fost grozav. Eu, Ann și Karel am mers în Cernești să vedem satul și am întâlnit niște oameni îmbrăcați frumos și care aveau un brad de Crăciun în căruță. Ce… Poți vedea așa ceva doar în România.

Apoi am mers la Văleni să facem niște cumpărături pentru Anul Nou și am luat-o pe Marija, o altă fată din Estonia. Apoi ne-am întors și a fost foarte plăcut să gătim împreună. Coool… o grămadă de mâncare. Iar apoi niște oameni au vrut să vină la noi în curte și să ne încânte cu tradiții de Anul Nou. Wow… a fost înfricoșător. Eu m-am ascuns… 😀 pe bune vorbesc… Și apoi de Anul Nou în casa noastră a fost plăcut și liniștit, cu lumânări și cu tot felul de alte chestii… La 00:00 am ieșit să vedem artificiile și am mers în centru unde am avut ocazia să pușcăm din bici pentru că acolo erau elevii de la școala pe care o vizităm. Visul meu a devenit realitate. UN REVELION GROZAV! Dar ce se întâmplă în România, rămâne în România.

Thank you Romania for so many emotions!

Mulțumesc România pentru atât de multe trăiri!


Eleny se află în România pentru o perioadă de 5 luni, din septembrie 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

 

ByEleny

“Sunt voluntar, nu am bani!”, “Noroc”, “Gata”

20161027_175955Coming to Romania was really quick decision in my life. I knew only one word “noroc“ and I said to myself…. you are ready to go, because one word it is already a success 🙂

Arrived to Romania, hear the Romanian language… that just blow my mind, because I didn’t understand anything. Not even a word. How can you speak this language??

For Estonians, like me, Romanian it’s really hard language because there is no similarity with Estonian. Yes, I could know Italian or Spanish languages which are similar, but I know German and Russian and that is not helping me. At all. But there is also some similarity with Estonian and Romanian language… they are both just unbelievably hard to learn.

Venirea în România a fost o decizie extrem de rapidă. Știam doar un cuvânt noroc și mi-am zis.. ești pregătită de plecare, deoarece un cuvând e deja un succes 🙂

Sosită în România, am auzit limba română… și asta a fost șocant, căci nu înțelegeam nimic. Nici măcar un cuvânt. Cum să vorbesc o asemenea limbă?

Pentru estonieni, ca mine, româna e o limbă foarte grea deoarece nu se aseamănă cu estona. Dacă aș fi știut italiană ori spaniolă care sunt asemănătoare, dar eu știu germană și rusă și asta nu mă ajută. Deloc. Există o singură asemănare cu limba estonă și română… ambele sunt foarte greu de învățat.

I started Romanian from core.

My first word what I learned in Romania was “gata”. That word is just magnificent. Everybody understood that when its “gata” it is “gata”. Now I’m just using 20161018_213144that word all the time. And you know… I’m taking that word with me in Estonia and then everybody is getting to know the power of the word “GATA”. Other sentence what everybody said that I have to know was “Sunt voluntar, nu am bani”. Easy to remember… but in the beginning it was incredibly Chinese for me.
Day by day I started to learn more and more this language, because I had my Romanian lesson each week. Huh… I would say. Now our volunteers house is full on signs which are teaching us words and that’s how we learn. Also I’m learning a lot thanks to my mobile applications. This is really useful and handy for learning that hard Romanian language.

Am început cu româna din miezul ei.

Primul cuvânt învățat a fost gata. Cuvântul ăsta e magnific. Toată lumea înțelege că atunci când e gata e gata. Acum folosesc cuvântul ăsta tot timpul. Și știi ce… Voi lua acest cuvânt cu mine în Estonia și atunci toată lumea va cunoaștea puterea cuvântului gata. O altă propoziție pe care toată lumea a zis că ar trebui să o știu a fot Sunt voluntar, nu am bani. Ușor de reținut… dar la început era chineză pentru mine. Zi de zi am învățat tot mai mult, deoarece aveam lecții de omână în fiecare săptămână. Huh… aș zice. Acum casa noastră de voluntari este plină de semne care ne învață cuvinte și cum să învățăm. De asemenea învăț mult și cu ajutorul aplicațiilor mobile. Acestea sunt foarte utile și folositoare pentru a învăța această limbă română, grea.

 

So where I’m trying to speak my really bad Romanian — everywhere… but more in the schools, if I’m hitchhiking or in the shop. Basic words and talking with your hands always helps… But people still understand you and they teach you even more Romanian – so I would say talking is good, because you learn a lot.
Sooo… every day is a new day and every day you can learn new word. My last word what I learned was “iepure”. But there is sooooo many words I can learn!

So lets learn more Romanian 🙂 I’m always ready!

Prin urmare, unde încerc să vorbesc limba română… peste tot… dar cel mai adesea în școli, dacă fac autostopul sau la magazin. Cuvinte de bază, precum și vorbitul cu mâinile ajută întotdeauna… Oamenii te înțeleg și te învață chiar mai multă română – vorbitul e bun, căci înveți mai mult. Deci… fiecare zi e o noua zi și în fiecare zi poți învăța un cuvânt nou. Cel mai recent cuvânt pe care l-am învățat a fost iepure. Dar sunt atât de multe cuvinte pe care le pot învăța!

Așadar să învățăm română 🙂 Sunt întotdeauan pregătită!

 


Eleny se află în România pentru o perioadă de 5 luni, din septembrie 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.      

ByAnna

EVS from dog´s perspective – EVS din perspectivă canină

img_4985Rătăcesc prin sate de câtiva ani deja, înghețând iarna și fugind vara de câini agresivi. Viața nu e amuzantă când ești un câine al străzii. Și eu sunt un câine al străzii.

I have been wandering around villages for a few years already, freezing in the winter, running from other aggressive dogs in the summer. Life is no fun if you are a street dog. I am a street dog.

Time by time I managed to find some nice people, some warmer place where I could stay for a night or two, but more often I was curled up in the blanket of fallen leaves. Time by time I found another four-legged friend, but more often I was hunted by one of my own kind. Until things happened. There is a white building among other grey and brown, which was abandoned for a while since the owner died. It was just a while. The days were long and sunny, when people were working on this place – repairing it, and when the nights became more aggressive, strangers came.
Their smell did not boded anything good, smell of nothing I would know. Yet they threw me a bit of bread. I did my rounds around the villages, sniffing around houses, shops and bus stops to find something to eat, and every time when I came to this old-new house, I got a piece of this or a handful of that. Why should I go anywhere far, when I have food just right here?img_1955-small

Din când în când am găsit oameni inimoși și culcușuri călduroase unde am stat pentru o noapte sau două, dar cel mai adesea mi-am petrecut nopțile învelindu-mă cu frunze căzute. Din când în când am mai găsit câte un prieten patruped, dar cel mai adeasea am fost hăituit de cei de felul meu. Până când lucrurile s-au schimbat. Există o clădire albă printre atâtea gri și maronii, care a fost abandonată odată ce proprietarul a murit. Nu mult după, când zilele au devenit lungi și însorite, când oamenii au început să lucreze aici – să o repare, iar când nopțile au devenit mai lungi și neprietenoase, străinii au venit. Mirosul lor nu prevestea nimic bun, un miros pe care nu-l cunoșteam. Și totuși mi-au aruncat o bucată de pâine. Am făcut ture împrejurul satului, adulmecând case, magazine, sații de autobus în căutarea a ceva de mâncare și de fiecare dată când am venit la casa asta nouă-veche am primit câte una-alta. De ce aș mai pleca altundeva când am mâncare chiar aici?

I fought for my place in front of the white house with its grey fence. I made an alliance with an other dog to keep this rich and juicy place just for us. I grey as a shadow, he black as a night, no dogs could cross our line made of growling and bared teeth. And the people inside got used to us. They thought we are protecting them and their property. How foolish. How useful.

The people. I am talking about them as they are still the same. They are not. It has already happened
several times that one left and another came. There are completely new hands giving me food now. And yes, no plural, no us, one day my black mate disappeared. One friend less, three friends more.

M-am luptat pentru locul meu în fața porții casei albe cu gard gri. Am făcut o alianța cu un alt câine pentru a păstra acest loc bogat doar pentru noi. Eu, sur ca o umbră, el negru ca noaptea, nici un alt câine nu putea trece de bariera noastră de mârâituri și dinți dezgoliți. Și oamenii dinăuntru s-au obișnuit cu noi. Ei credeau că îi protejăm pe ei și proprietate lor. Cât de prostesc, dar cât de util.

Oamenii, deși vorbesc despre ei de parcă ar fi aceeași, ei nu sunt. S-a întâmplat deja de câteva ori ca unii să plece și alții să vină. Sunt cu totul alte mâini cele ce mă hrănesc acum. Și da, nu vorbesc la plural căci într-o zi amicul meu negru a dispărut. Un prieten mai puțin și trei în plus.

They allowed me to stay inside the grey fence. So here I am, barking on everything and anything, what moves behind the barrier. It used to be me out there in the pitch-black cold, but not anymore. Now I am not barking to protect my food, now I am protecting Them. And their property. And our feelings. If I quit, they will have no reason to keep me and I will end up on the street again. Rather no voice than that. Rather no voice than no hands to stroke me or no bowl full of food. Rather no voice than no trips together, rather be muted than without warm bed. And rather no food than to leave them. I will never leave them.

Oamenii mi-au permis să stau în interiorul gardului gri. Așadar uite-mă aici lătrând la orice mișcă în spatele gardului. Pe vremuri eram eu acolo în întuneric și frig, dar nu mai sunt. Acum nu mai latru ca să îmi protejez mâncarea, acum latru pentru a-i proteja pe ei și proprietatea lor. Și sentimentele noastre. Dacă renunță ei nu vor mai avea motive să mă țină și voi fi din nou pe străzi. Mai bine îmi pierd glasul decât să pierd mâinile care mă mângăie și care îmi umplu bolul cu mâncare. Mai bine îmi pierd glasul decât să pierd plimbările împreună, mai bine să fiu mută decât fără un pat cald. Și mai bine stau flămândă decât fără ei. Și nu-i părăsesc.

img_4981

 


50 Shades se află în România de când se știe și a ținut companie voluntarilor SEV din patru proiecte găzduite de Curba de Cultură până acum, întâlnind voluntari din Franța, Polonia, Estonia, Italia și Cehia.