Category Archive Volunteering opportunity

ByAnda Dumitrache

Ai fost până acum în Chemnitz, Germania?

OrganizațiaSolaris caută 4 voluntari români pentru un proiect din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii.

Orașul Chemnitz

Mai exact, vei învăța ce este chimia, cum se fabrică hârtia, ce este sustenabilitatea și energia regenerabilă și cum poți crea lucruri făcute de tine, de mâna ta. Aceste activități sprijină organizații din diferite proiecte sociale, activități și evenimente pentru copii mici și adolescenți, dar și activități pentru integrarea migranților.

Dar mai sunt și activități despre:

  • integrarea interculturala a diferitelor generații în activități;
  • astronomie și mediul înconjurător, în combinație cu sportul și mișcarea;
  • activități after school pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani precum: dansul, învățarea unei limbi noi, gătitul, dar și descoperirea unor noi activități pentru aceștia.

Facilități:

  • Alocație lunară pentru masă și cheltuieli personale de 423 euro;
  • Cazare gratuită. Camerele la comun vor fi: bucataria, baia și sufrageria. Vei locui în propriul dormitor echipat complet. Foarte aproape de cazare este o stație de autobuz, o cafenea, anumite magazine și centre de agrement (sala de fitness, billiard și cinema);
  • Transportul în Chemnitz este gratuit;
  • Transportul până în Chemnitz și înapoi spre casă este rambursat.
Aceasta este cazarea

Ca să te poți înscrie, trebuie să:

  • ai între 18 și 30 de ani;
  • să îți placă să lucrezi cu copii și adolescenți;
  • să fii curios și motivat să înveți lucruri noi despre știință și tehnologie;
  • să știi engleza de bază și să fii flexibil pentru noi activități pe care poate nu le-ai mai făcut până acum.

Când și cum se vor desfășura activitățile?

35 de ore pe săptămână (80% vor fi activități de bază, adică cele de mai sus, iar restul 20% vor fi activități de promovare a Corpului European de Solidaritate și a proiectelor internaționale).

Cum aplici?

Dacă ești interesat/ă, trimite-ne CV-ul tău și o scrisoare motivațională pe adresele: sorin@curbadecultura.ro șievs@solaris-fzu.de

ByAnda Dumitrache

Oportunități în Polonia!

Fundația Rozwoju Społeczeństwa Przedsiębiorczego din Sudul Poloniei, are nevoie de doi voluntari pentru două proiecte diferite desfășurate în Rybnik:

Descrierea proiectului care are loc la muzeu:

  • înlăturarea barierelor de comunicare între locuitorii din Rybnik și împrejurimi (îi vei învăța engleză sau română);
  • integrarea socială a locuitorilor din Rybnik cu persoane noi, străine (prin organizarea de evenimente culturale, seri interculturale, ateliere de gătit etc.);
  • vei descoperi că fondurile UE se axează și pe organizații locale;
  • îți vei îmbunătăți abilitățile de comunicare;
  • vei crea tu activități noi pentru comitatea locală;
  • vei ajuta organizația să desfășoare activități de birou (trimitere de e-mailuri în engleză, realizare de grafică și postere);
  • te vei ocupa de rețelele de socializare (poți realiza videoclipuri pentru promovare, cu ajutorul dispozitivelor de filmare, poți realiza bloguri, pe care ulterior să le postezi).

Descrierea proiectului care are loc la centrul de tineret:

  • participarea la activități pentru copii, după amiaza, după ce termină scoală;
  • cooperarea cu profesorii de muzică, dans, desen.
  • vei participa la acitivități zilnice de la centrul de tineret;
  • vei organiza evenimente de genul serilor interculturale, acitivități de gătit;
  • desfășurarea de cursuri și ateliere în care vei vorbi despre țara ta;
  • vei participa la activități Halo Rybnik (voluntariat la evenimente realizate de locuitorii orașului, fotografierea evenimentelor, zile internaționale etc).

Cat va dura? 243 de zile + 2 zile de călătorit (8 luni).

Câteva lucruri pe care ne-am dori să le ai:

  • motivație pentru a experimenta și a învăța din această experiență;
  • vârstă cuprinsă între 18-30 de ani;
  • dorința de a locui în Rybnik ;
  • interes în lucrul cu copiii și tinerii, dar și cu adulții;
  • interes în descoperirea culturii și tradițiilor din Polonia;
  • motivație de a învăța o limbă străină nouă;
  • inițiativă și creativitate;
  • experiență anterioară cu diferite activități culturale și sociale (nu este obligatoriu).

Beneficii și facilități:

  • 120 euro – bani de buzunar;
  • 100 euro – buget pentru mâncare;
  • o să stai singur/ă într-o cameră echipată complet, vei avea la comun cu alți voluntari bucătăria și baia și vei fi aproape de sediul organizației;
  • bilete lunare de transport în comun decontate;
  • transportul până în Polonia și înapoi este rambursat;
  • vei avea un mentor local;
  • asigurare de sănătate (EHIC și CIGNA);
  • cursuri de limba poloneză.

Cum aplic?

Trimite-ne CV-ul tău în engleză împreună cu APPLICATION FORM_Rybnik_ESC completată, la adresele de e-mail: sorin@curbadecultură.ro și magdalena.franke@frsp.eu

Meționează în subiect: “Opportunities ahead in Rybnik”.

ByAnda Dumitrache

Merg tot în Germania?

Da, pentru că acolo mai este un loc disponibil, pentru o durată de 5 luni (între 01.04.2023 și 31.08.2023).

Ce vei face acolo?

Te vei alătura echipei care se ocupă de lucru cu tinerii, vei participa la activități de vară pentru copii, adolescenți (tineri în general).

Unde?

Activitatea va avea loc în centrul orașului Frankfurt am Main.

Beneficii:

Vei primi bilete pentru mijloace de transport în comun, pentru a putea explora cu ușurință zona Hessen.

La început, un voluntar de-al nostru îți va fi alături pentru a te ajuta să te orientezi și să știi unde să ajungi.

Ce vei avea de făcut?

Ai două optiuni, în funcție de ce te interesează mai mult:

  1. Tabere de vară. În cazul acesta, o să participi la un training despre cum să fii un lider de tabără și apoi, vei deveni parte din echipa care se ocupă cu acest lucru. Te poți alătura la două sau mai multe tabere. Este important să reușești să înveți în tot acest timp limba germană de bază sau măcar să ai voința de a o învăța.
  2. Lucru cu tinerii. Aici, ne dorim să ne implicăm în activități și proiecte de tineret locale, regionale sau internaționale. Te vei alătura unor workshopuri, vei ajuta pe partea de organizare. De asemenea, vei putea înțelege mai bine ce înseamnă programele europene prin prezentarea programului ESC, în cadrul anumitor târguri și îți vei putea ajuta colegii din birou.
  • Dacă ești interesat de ambele opțiuni, se poate să te alături amândurora. Noi te sfătuim să te focusezi doar pe una, din cauza programului scurt de desfășurare.
  • În ambele cazuri, am aprecia mult implicarea, propria inițiativă și voința de a posta pe rețelele noastre de socializare poze și videoclipuri.

Vrei să participi?

Trimite-ne o scrisoare motivațională și CV-ul tău la adresa de e-mail: sorin@curbadecultură.ro și volunteering@jw-awo.de

ByAli

Portret de voluntar – Ali

Buna !

Numele meu este Ali. Am 20 ani si sunt din Franța.
Îmi place să scriu, sa citesc, sa înot, călătoriile și să mă plimb singură prin natura. Sunt destul de amuzanta, dar în același timp sunt retrasă.

Visul meu este sa-mi deschid  o cafenea librărie, poate cu piscii și flori. Deoarece ce este mai bun decât aceasta viața? Apusul de soare, poate?

Eu cred că viața este un puzzle, Romania va fi o piesa din puzzle.

Hello !

My name is Ali. I am 20yo and I am from France.
I like writing, reading, swimming, travelling and walking alone in the nature. I am pretty funny I think but at the same time reserved.

My dream is to open a coffee bookshop, maybe with cats and flowers too. Because what is better than this in life ? Sunset maybe ?

I think life is a puzzle, Romania will be a piece of it.


ByCarla Duatis

Vrei să explorezi Polonia?

Partenerul nostru 3 Pietra din Lodz, Polonia, caută voluntari internaționali pentru proiectele lor în perioada septembrie 2022 – august 2023!

Stagiul poate fi de 6, 9 sau 12 luni și puteți alege între a face activități într-o bibliotecă sau într-o grădiniță organizând evenimente, făcând ateliere… lucrând împreună cu un grup de lucrători culturali experimentați! Vei putea, de asemenea, să îți pui în aplicare propriile idei!

Dacă ai între 18 și 30 de ani, dacă îți plac mediile interculturale și ești deschis la minte, dacă îți plac provocările și schimbările și ai un nivel de bază de limba engleză… Nu sta pe gânduri și aplică!

Vei locui într-un apartament cu mai mulți voluntari internaționali, vei primi o alocație de mâncare și bani de buzunar acoperită din banii de program, precum și asigurare, bilete de transport public și lecții de poloneză!

Dacă vrei să petreci câteva luni în al treilea oraș ca mărime din Polonia, completează acest formular https://forms.gle/eeQUoRf4vBYEPDre7 și, de asemenea, trimite cât mai repede o scrisoare motivațională și CV-ul tău în limba engleză la sorin@curbadecultura.ro!

Puteți verifica acest link pentru mai multe informații https://drive.google.com/file/d/1L2rYczpovLVz_hSfc6ui7JBN_f3Gz2Tb/view?usp=sharing

ByCarla Duatis

Vrei să fii voluntar în Franța timp de un an?

Partenerul nostru din Franța, Community, caută 1 voluntar pentru un proiect de un an, începând cu luna iulie!

Community este o asociație care lucrează pentru a menține legăturile sociale între locuitori și pentru a consolida solidaritatea între generații. Impregnată de mișcarea de educație populară, organizația concepe și pune în aplicare activități distractive și variate, menite să îmbunătățească bunăstarea utilizatorilor lor și să promoveze valoarea lui “a trăi împreună”.

Voluntarul va lucra în cea mai mare parte a timpului la “Les Bellons”, al doilea mic centru comunitar administrat de Asociația Community.

Voluntarul va contribui la dezvoltarea “Les Bellons” și la implementarea de noi activități legate de mobilitatea tinerilor și de aspectele interculturale în acest cartier prioritar.

  • Voluntarul va elabora și implementa activități distractive pentru copii și adolescenți (care vin la asociația noastră și/sau de la școlile din jur) pentru a-i sensibiliza cu privire la diferite culturi/țări, stereotipuri de gen, lupta împotriva discriminării… Ideea acestor activități este de a permite copiilor și adolescenților să înțeleagă și să experimenteze diferite coduri culturale prin activități recreative).
  • Voluntarul va promova programele de mobilitate internațională prin implementarea de traininguri de grup, sesiuni de informare (în cadrul organizației noastre, dar și în cadrul unor școli), prin punerea în valoare a beneficiilor mobilității internaționale și prin sprijinirea tinerilor dezavantajați.
  • Voluntarul va sprijini echipa în dezvoltarea departamentului de mobilitate a tinerilor și cooperare internațională din cadrul “Les Bellons”.
  • Voluntarul îl va sprijini pe managerul de proiect în crearea de noi parteneriate pentru a dezvolta proiecte de cooperare internațională și schimburi de tineri.
  • Voluntarul va putea să propună idei de activități și să contribuie la redactarea cererilor de finanțare.
  • Voluntarul va avea posibilitatea de a participa la evenimente și de a contribui la realizarea diverselor materiale de comunicare, pentru aspectele grafice și/sau de traducere.
  • Voluntarul va avea, de asemenea, timp și posibilitatea de a fi sprijinit în realizarea propriilor inițiative.

Profilul voluntaruluit :

  • Să aibă o puternică disponibilitate spre a vorbi limba franceză
  • Să fie creativ
  • Interes pentru mediul asociativ, pentru interacțiunea cu publicul (în special copii și adolescenți) și pentru schimburile interculturale și culturale
  • Să fie o persoană curioasă, dinamică și reactivă, care știe să se adapteze și dă dovadă de inițiativă
  • Să fie o persoană răbdătoare, capabilă să asculte și care dă dovadă de spirit de echipă
  • Să împărtășească valorile de solidaritate și respect

Dacă sunteți interesat(ă) de oricare dintre aceste două proiecte, nu ezitați să scrieți o scrisoare de motivație și să trimiteți CV-ul dumneavoastră la adresa sorin@curbadecultura.ro


ByAdriana Ioana

Voluntariat în Portugalia pentru un an!

Partenerii noștri din Portugalia, Portuguese Red Cross youth, caută 2 voluntari pentru a lua parte la proiectul Acting Local, Changing Global, începând din luna iulie 2022, pentru un an!

Portuguese Red Cross youth găzduiește 11 tineri voluntari timp de 12 luni, începând cu luna iulie 2022, în orașele Braga, Cucujães, Fafe, Guimarães și Vale de Cambra. Delegația din Braga este în căutarea a încă 2 voluntari, din 4, pentru a se alătura echipei!

Principalul scop al proiectului “Acting Local, Changing Global” este acela de a stimula solidaritatea în rândul copiilor și tinerilor, nu doar între ei, ci și față de orice ființă umană, indiferent de naționalitate, sex sau rasă.

Printre activitățile care se vor desfășura cu ajutorul organizației se regăsesc:

– desfășurarea unor activități pentru a lucra eficient la incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili care trăiesc în aceste comunități
– sprijin în magazinul de caritate Ponto Vermelho (2/3 schimburi pe săptămână)
– planificarea evenimentelor, a activităților de comunicare și de socializare
– promovarea și educarea sănătății, cum ar fi alimentația, obiceiurile alimentare, abuzul de alcool și droguri, sau promovarea activității fizice.
– stimularea incluziunii școlare, în special prin intermediul mijloacelor digitale și a activităților educaționale non-formale.
– dezvoltarea și organizarea de activități sportive și de învățare în timpul vacanțelor, în timpul liber, dar și în timpul școlii.
– sprijin în cadrul Centrului de Tineret Geração Tecla pentru comunitatea romă (2 schimburi pe săptămână)

Alte sarcini opționale:

– Asistență în cadrul proiectului de mobilitate internațională, JCV in Action: Asistență la scrierea/implementarea programului Erasmus+.
– Promovarea Erasmus+ și a Corpului European de Solidaritate în licee și universități
– Sprijinirea echipei de comunicare a Departamentului pentru tineret
– Acordarea de sprijin în cadrul Centrului nostru de plasament pentru copii neînsoțiți (1/2 weekend pe lună)
– Sprijinirea Grădiniței noastre sociale
– Alte activități legate de abilitățile și interesele individuale ale voluntarilor, în măsura în care acestea sunt posibile în cadrul domeniului de aplicare a proiectului
Exemplu: Planificarea și implementarea atelierelor de lucru (limbi străine/muzică/arte)
– Asistență în cadrul proiectului SAD (Serviço ao Domicílio) – care lucrează pentru a sprijini persoanele vârstnice vulnerabile cu îngrijire personală și la domiciliu
– Asistență în cadrul Equipa de Rua – sprijinirea persoanelor fără adăpost/dependente din Braga.

Voluntarilor li se vor asigura:
– cazarea
– mâncarea
– banii de buzunar
– curs de limba portugheză
– facilități în domeniul transportului local
– costurile de călătorie

CERINȚE PENTRU UN VOLUNTAR EUROPEAN ÎN CADRUL ORGANIZAȚIEI

-între 18 și 30 de ani
-interes real pentru munca de tineret, probleme sociale și educaționale
-competențe în exprimarea artistică și/sau experiență în domeniul sportiv sau muzical
-abilitatea de a sprijini și stimula diferite tipuri de activități de petrecere a timpului liber, de la activități în interior, la cele în aer liber
-abilitatea de a lucra în echipă, în concordanță cu cea de a lua propriile inițiative

Termenul limită pentru a răspunde la apel este 12 iunie 2022, așa că, dacă ești interesat, te rugăm să trimiți CV-ul tău în limba engleză și o scrisoare de motivație la sorin@curbadecultura.ro înainte de termenul limită.

Așteptăm cu nerăbdare să avem vești de la tine!

ByCarla Duatis

Vrei să trăiești un an în Amsterdam?

Începând cu septembrie 2022, ASEED Europe caută câteva persoane noi care să se alăture în continuare dezvoltării campaniei “Agricultură fără fosile” prin intermediul programului CES.

CES, sau Corpul European de Solidaritate, este un program finanțat de UE care ajută la plasarea tinerilor în poziții de voluntariat în întreaga Europă.

Inspirându-se din inițiativa “Free the Soil”, campania FFA își propune să pună în discuție sistemul alimentar industrial, concentrându-se pe dependența acestuia de combustibilii fosili și pe impactul schimbărilor climatice.

Pentru mai multe informații despre acest post, vă rugăm să consultați anunțul de pe site-ul nostru:

https://aseed.net/esc-positions-available-for-the-fossil-free-agriculture-campaign-apply-now/

Aveți o afinitate cu activismul, cu organizarea la nivel de bază sau cu campaniile pe teme legate de agricultură și alimentație? Sunteți preocupat de schimbările climatice?

Căutăm 4 persoane care să se alăture echipei ASEED din Amsterdam pentru o perioadă de un an, începând din septembrie 2022, în calitate de CES-er (Corpul European de Solidaritate).

Principalele sarcini de făcut pe durata acestor proiecte sunt:

– înființarea de activități de informare, cum ar fi cine și grupuri de lectură în diferite centre sociale din Amsterdam și din Olanda,

– facilitarea și/sau oferirea de ateliere de lucru și prezentări,

– strângerea de fonduri (cine de binefacere, redactarea de cereri),

– comunicare (site web, utilizarea rețelelor de socializare, scrierea de articole și articole pentru buletinul informativ),

– producerea de materiale de campanie (broșuri, pliante, autocolante, afișe etc.),

– crearea de rețele și distribuirea de informații (prezentare la evenimente și participare la evenimente, distribuire de corespondență),

– urmărirea noutăților/cercetarea subiectelor de campanie,

– participarea la tabere de acțiune,

– participarea în general la sarcinile de birou ale ASEED. (răspuns la e-mailuri, păstrarea ordinii în birou, ajutor la planificarea ordinii de zi și facilitarea ședințelor).

Dacă nu aveți mai mult de 30 de ani, vorbiți limba engleză și doriți să vă alăturați nouă, atunci poate că acest lucru este ceva pentru dumneavoastră. (Acestea sunt cerințe ale programului, nu au fost decise de ASEED)

Nu ezitați să răspândiți în continuare acest anunț în rețelele dvs. de socializare!

Termenul limită pentru a răspunde la apel este 29 MAI 2022, așa că, dacă ești interesat, te rugăm să trimiți CV-ul tău în limba engleză și o scrisoare de motivație la sorin@curbadecultura.ro înainte de termenul limită.

Așteptăm cu nerăbdare să avem vești de la tine!

—- EN —-

Starting in September 2022, ASEED Europe is looking for a few new people to join in further developing the “Fossil Free Agriculture” campaign through the ESC program.

ESC, or European Solidarity Corps is an EU funded program that helps to place young people in volunteer positions across Europe.

Taking inspiration from the “Free the Soil” initiative, the FFA campaign aims to challenge the industrial food system by focusing on its fossil fuel dependence and climate change impacts.

For more information about this position please check the callout on our website:

https://aseed.net/esc-positions-available-for-the-fossil-free-agriculture-campaign-apply-now/

Do you have an affinity with activism, grass roots organising or campaigning on agriculture and food issues? Are you concerned about climate change?

We are looking for 4 people to join the ASEED team in Amsterdam for a period of one year, starting in September 2022 as an ESC-er (European Solidarity Corps).

The main tasks to do during this projects are:

  • setting up information activities such as dinners and reading groups in various social centers in Amsterdam and the Netherlands,
  • facilitating and/or giving workshops and presentations,
  • fund raising (benefit dinners, application writing),
  • communications (website, social media use, writing articles and newsletter items),
  • producing campaign materials (brochures, flyers, stickers, posters etc.),
  • networking & info distribution (tabling at and participating in events, mail-outs),
  • following news/research campaign topics,
  • participating in action camps,
  • participating in general in ASEED office tasks. (answering emails, keeping the office tidy, helping to plan agendas and facilitate meetings).

If you are not older than 30 years, speak English, and would like to join us, then maybe this is something for you. (These are requirements of the program, not decided on by ASEED)

Feel free to further spread this announcement in your social media networks!

The deadline to respond to the callout is MAY 29TH, 2022, so if you are interested, please send your CV in english and a motivation letter to sorin@curbadecultura.ro before the deadline.

We’re looking forward to hearing from you!

ByCarla Duatis

Kalamata te așteaptă!

Partenerii noștri din Grecia caută un voluntar care să aleagă între 2 proiecte diferite în Kalamata pentru un an!

Unul dintre proiecte este în colaborare cu Centrul KEFIAP și echitație terapeutică.

KEFIAP este un serviciu al spitalului din Kalamata, situat aproape de centrul orașului, unde, prin numeroase activități și terapii, acest centru îmbunătățește starea generală de sănătate și calitatea vieții adulților și adolescenților cu tulburări sau handicapuri fizice, mentale sau emoționale.

Echitația terapeutică se află puțin în afara orașului Kalamata, dar este ușor de accesat cu bicicleta sau cu autobuzul și este un program de reabilitare pentru copiii cu dizabilități fizice și mentale, în care calul este folosit ca mijloc terapeutic.

Scopul acestui proiect este de a ajuta activitatea centrului, de a lărgi orizonturile oamenilor cu noi activități și de a aduce dimensiunea europeană, colaborând în același timp cu ceilalți voluntari greci. Voluntarii vor deveni “valoarea adăugată” a proiectului. Aceștia vor oferi copiilor posibilitatea de a se simți parte a societății, de a se perfecționa și de a intra în contact cu noi culturi și limbi străine. Voluntarii vor fi invitați să lucreze cu copii, adolescenți și adulți cu afecțiuni neurologice, dificultăți psihologice și de învățare, autism etc.

Unele dintre principalele sarcini ale acestui proiect vor fi:

– Conștientizarea publicului cu privire la importanța centrului și la răspândirea de voluntariatului.

– Pregătirea de jocuri care să fie folosite în timp ce utilizatorii așteaptă în cafenea și îngrijirea acestui spațiu.

– Participarea la activitățile de ocupație creativă în timpul așteptării utilizatorilor înainte și după ședințele acestora

– Pregătirea, în colaborare cu un specialist și în funcție de fiecare persoană sau grup de persoane, sesiunea și jocurile de educație nonformală.

– Pregătirea și dresarea calului, precum și îngrijirea încălzirii acestuia, înainte de sesiune.

– Un anumit timp va trebui să fie consacrat îngrijirii calului și a echipamentului acestuia înainte și după sesiuni. În acest fel, voluntarul construiește un sentiment de încredere și siguranță față de cal.

– După încheierea sesiunii, voluntarii și dresorul vor ține un jurnal al progreselor copiilor, al dificultăților întâmpinate și al noilor obiective stabilite.

Mai multe informații aici: https://docdro.id/1k6iX5W

Celălalt proiect se numește GoodCause, care este o organizație cooperatistă socială grecească situată în centrul orașului Kalamata. Organizația este implicată în principal în proiecte de informatică care includ dezvoltarea de site-uri web, aplicații și reclame. Obiectivele sale principale sunt utilizarea tehnologiei moderne pentru a crește gradul de conștientizare socială pe teme precum îngrijirea animalelor, solidaritatea, grija față de mediu, incluziunea socială și sănătatea mintală și pentru a dezvolta soluții digitale pentru problemele societății actuale.

Scopul acestui proiect este de a întreține site-urile web, blogurile și alte mijloace de comunicare electronică ale organizației pentru a sprijini sensibilizarea publicului cu privire la problemele sociale.

Unele dintre sarcinile voluntarului vor fi:

– Administrarea și actualizarea site-ului de știri al organizației

– Asistarea în promovarea site-urilor web și a știrilor organizației

– Asistarea în administrarea profilurilor de social media ale organizației

– Asistarea în dezvoltarea de proiecte grafice

– Asistență în dezvoltarea site-urilor web

– Căutarea de parteneri pe care să îi includă în proiectele și site-urile web ale organizației

– Participare la unele dintre activitățile Centrului local de tineret

Se caută un voluntar cu:

– Interes pentru tehnologie și informatică

– Cunoștințe de dezvoltare web (se va oferi instruire, dar cel puțin un nivel de bază în ceea ce privește sistemele de gestionare a conținutului joomla și wordpress va fi foarte apreciat)

– Cunoștințe de design grafic

– Cunoștințe de editare multimedia (imagini, videoclipuri, etc.)

– Abilitatea de a lucra cu termene limită

– Dorința de a lua inițiative în ceea ce privește propunerea și dezvoltarea de noi proiecte

– Deschide să explorezi cultura SVE în Grecia!

În ceea ce privește cazarea, voluntarii sunt cazați în hostelul de tineret/casa de oaspeți, câte doi voluntari în fiecare cameră. Casele sunt complet echipate cu frigider, mașină de spălat, aspirator, sistem de încălzire, cuptor, farfurii, pahare, cearșafuri, pături, perne, prosoape etc.

Organizația oferă și lecții de limba greacă.

Mai multe informații aici: https://docdro.id/mxAz1QW

Dacă sunteți interesat de oricare dintre aceste proiecte, vă rugăm să vă trimiteți CV-ul și o scrisoare de motivație la sorin@curbadecultura.ro

ByCarla Duatis

Spania are nevoie de 4 voluntari!

Brújula Intercultural, unul dintre partenerii noștri din Spania, caută 4 rezidenți europeni pentru a fi voluntari în proiectul lor “Green Hand Burgos III” timp de un an, începând cu iunie 2022.

 Obiectivul principal al proiectului “Green Hands Burgos III” este de a promova educația de mediu, precum și de a încuraja dezvoltarea rurală, prin activitățile care vor fi desfășurate în cadrul diferitelor organizații și prin activitățile axate pe probleme de dezvoltare durabilă și de protecție a mediului.

2 dintre voluntari vor fi găzduiți de Asociația Ábrego. Principalul obiectiv al asociației este dezvoltarea rurală ca răspuns la nivel global, iar principalele activități care se vor desfășura cu această organizație vor fi:

– asistență și sprijin în cadrul vizitelor la producătorii și horticultorii locali pentru analiza producției, a solului și a culturii;

– asistență în conceperea și planificarea de activități pentru cei care trăiesc și lucrează în mediul rural;

– sprijin în facilitarea de laboratoare și cursuri de formare pentru copii și adulți dedicate protecției mediului;

– organizarea și desfășurarea de ateliere de lucru privind educația ecologică, reciclarea creativă etc.;

– dezvoltarea de activități culturale;

– realizarea de activități de schimb cultural pentru promovarea cetățeniei active și dezvoltarea de activități inovatoare în legătură cu obiectivele asociației.

– diseminarea activităților asociației

Ceilalți 2 voluntari vor fi găzduiți de “Asociación Huerteco”. Huerteco crede în importanța unui stil de viață sustenabil, încercând să ofere această viziune în orice moment prin implementarea activităților sale. Principalele sarcini ale voluntarilor europeni vor fi:

– asistență în conceperea și planificarea activităților de terapie horticolă, care se desfășoară cu persoane cu autism și persoane cu leziuni cerebrale;

– asistență în pregătirea și dezvoltarea laboratoarelor didactice destinate elevilor din învățământul primar;

– planificarea și punerea în aplicare a atelierelor educaționale propuse chiar de către voluntari;

– asistență în activitățile de îngrijire și întreținere a grădinii ecologice și a corralului;

– asistență și sprijin în activitățile de grădină școlară și ateliere de informare;

– diseminarea activităților asociației.

Asociația Brújula Intercultural (coordonatorul proiectului), va pune la dispoziție un apartament în Burgos (centru) pentru toți voluntarii. Aceștia vor avea la dispoziție camere duble sau single. De asemenea, coordonatorul va pune la dispoziție o sumă (stabilită din programul CES) pentru intreținere și un ban de buzunar (5 euro pe zi) care va fi oferit lunar. Cheltuielile de călătorie vor fi rambursate pe baza definită de Comisia Europeană.

Dacă sunteți:

– rezidenți europeni;

– interesați de tematica proiectului de voluntariat;

– cu cel puțin cunoștințe de bază de limba spaniolă;

– flexibili și cu un simț al adaptabilității;

– posesia unui permis de conducere este apreciată, dar nu esențială.

Acest proiect este pentru tine! 

Trimite scrisoarea de motivație și CV-ul tău la adresa sorin@curbadecultura.ro cu subiectul “Aplicație pentru “GreenHands” până la data de 20 aprilie!