Category Archive EVS life

BySorin Berbecar

Testimonial Loredana Gamurari

Am aflat despre SEV acum cinci ani. Eram anul doi la facultate și credeam că nu voi găsi momentul potrivit pentru a aplica la program. După ce am finisat atât studiile de licență cât și cele de master, am decis să iau o pauză, însă nu una oarecare, ci una productivă atât pentru mine cât și pentru societate.

Timp de un an am fost voluntară în Ljubljana, Slovenia, la Zavod Voluntariat. Privind în retrospectivă acest an, nu îmi pare rău de decizia luată. Au fost atât momente pozitive cât și negative. Ar fi fals să spun că SEV-ul mi-a schimbat viața sau a avut un impact global în modul în care privesc lucrurile. Nici nu cred că m-am așteptat la un astfel de efect, considerând experiența vastă de proiecte internaționale și viața mea pe valize din ultimii 11 ani. În Ljubljana, mi-am realizat scopurile și m-am cunoscut dintr-o altă perspectivă. Mi-a fost destul de ușor să mă acomodez în Slovenia, iar faptul că majoritatea oamenilor posedă o engleză bună a fost de ajutor.

De fiecare dată, într-o țară nouă, caut contactul cu localnicii de la care pot afla cultura și obiceiurile locului. Cu toate astea, nu mi-a reușit să mă integrez și în Slovenia. Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o cu străini ca mine, iar pe sloveni i-am găsit mai rezervați și relațiile cu colegii, din păcate, nu au ieșit din limitele oficiului. SEV-ul mi-a oferit unele experiențe ce puțin probabil le-aș fi avut în alte circumstanțe. Spre exemplu cazarea într-o casă care urmează principiul sustenabilității. De asemenea, fiind din oraș și neavând rude la țară, chiar și strânsul roșiilor a fost o experiență nouă și cu siguranță de neuitat pentru mine.

 

Voluntarii pe care i-am cunoscut au contribuit în mod deosebit ca această experiență să fie una deosebită. De o lună am plecat din Slovenia și sunt gata să cuceresc lumea muncii și să las valiza mare să se odihnească pe o perioadă mai lungă. Ce îmi va lipsi cel mai mult? Modul sănătos de viață pe care îl duc majoritatea slovenilor, aerul curat, cea mai bună apă potabilă din Europa și grija față de mediul înconjurător.


Loredana a făcut 12 luni de Serviciu European de Voluntariat găzduită de Zavod Voluntariat, în Slovenia în cadrul proiectului Itchy Feet? Learn about international volunteering [2017-2-SI02-KA135-014305], proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

ByJulie Masseron

My festive holidays in Romania | Sărbătorile mele festive în România

[EN] Today I will tell you about my holidays in Romania through my French eyes. Indeed, I was lucky enough to have three weeks off during the Christmas and New Year’s periods.  During my holidays I was able to travel through Romania and meet new people. I will present my adventure to you as a logbook and I hope you will enjoy the trip!

12/21/18 : I took a train from Bucharest to Arad. The trip lasted 11 hours but the train was equipped with bunk beds and it allowed me to meet two young Romanians who shared the same wagon as me. We talked about a lot of things, but the one that impressed me the most was the friendliness of the Romanians. Indeed, one of the young people told me that one day he hosted a foreigner from England for three days. This stranger was there for a trip and was really lost. Moreover, it was late and could not find accommodation. So he accosted the young man in question and he seeing that he was lost and a little desperate, it was quite naturally that he suggested that he spend a few days at his home.  I was really fascinated by what he said because I don’t know any of my acquaintances in France who told me that they had welcomed a foreigner into their home. Moreover, this young man was only a student in Bucharest who did not have much money but for him it was not a problem at all to share his food, to share his small student room and to share good times. After 11 hours of travel I finally arrived in Arad. Arad is really a beautiful city with beautiful walks to do, a mixture of nature and city. This city has many remarkable buildings like the Holy Trinity Cathedral which for me is the largest church I have ever seen!

12/24/18: After a few days spent in Arad, I return to Bucharest to visit other volunteers (thanks to the On arrival trainig!). But unfortunately for me the volunteers were stuck on Sighișoara, which put me in a rather embarrassing situation because I arrived very late and didn’t have a bus to get to Schiulești. But remember what I wrote earlier about the friendliness of Romanians! That’s when I asked one of the local volunteers who lives in Bucharest if she could welcome me. And she said yes ! In the middle of Christmas with his family I was welcomed, housed and fed as if I were part of their family.  For the Christmas Eve we ate Sarmale, meat with rice and spices rolled in cabbage leaves, accompanied by hot chocolate and Cozonac, a sweet cake with raisins  and chocolate.  This Christmas Eve was really different from the ones I was able to do in France. Indeed in my family we usually eat oysters and foie gras as a starter, turkey with potatoes for the main course and a Christmas log for dessert. But this Romanian Christmas Eve was really delicious and I am really happy to have been able to discover the Romanian Christmas dinner.

12/25/18: We woke up around 9am to have breakfast. There were sausages, Oua umplute, tuna, vegetables with tea, coffee or hot chocolate. A very hearty breakfast for me who is used to drinking coffee with fruit. Then it was time to open the gifts and I was pleasantly surprised because I too had gifts! While my arrival was not planned at all in advance, I received gifts from all the family members. Chocolates, a scarf, socks, alcohol and facial care! I was really touched by their attention and I had a great Christmas in Romania that I would remember! Speaking of gifts, I noticed that they were offering each other a lot of socks, chocolate and body care. Compared to my family, we offer chocolates before opening gifts because they are not considered as such. In addition, socks and body care are everyday products. And for my part at Christmas my family gives me money so that I can buy what I want afterwards. Anyway for this Christmas 2018 I was really touched by the attention and friendliness of the peoples. I really felt like I was part of a Romanian family that welcomed me with open arms. To finish this morning, the father drove me to the subway station and even paid for my ticket! I went back to Schiulești full of gifts and great memories.

12/31/18: For the New Year I returned to Bucharest to finally visit the other volunteers.  They organized an evening in their apartment with Georgian dishes and invited local volunteers. Thus the local volunteers brought back traditional dishes, there were răcituri, cașcaval, burduf Brânză, pork wrapped in bread, cozonac and lots of bacon. For me this New Year was approximately like the ones I spend in France, except the type of food, we invite friends with a banquet of food, drinks, music and we all shout in our hearts the midnight countdown to wish each other a happy New Year.

That’s how my festive holidays end. I really enjoyed discovering how the holidays are going in Romania and I was able to meet friends for life.

Ps: I would like to thank once again the family who welcomed me and especially a young Romanian who showed me my way by accompanying me and paying me for my tickets and food. The Romanian conviviality will remain for me the strong point of my adventure.


 

[RO] Astăzi vă voi spune despre sărbătorile mele în România prin ochii mei de francez. Într-adevăr am fost destul de norocoasă să am trei săptămâni libere în timpul perioadei de Crăciun și a Anului Nou. În timpul sărbătorilor am putut să călătoresc prin România  și să întâlnesc oameni noi. zi-mi voi prezenta aventurile vouă sub forma unui jurnal de înregistrări și sper ca va veți bucura de excursie!

12/21/18 : Am luat un tren de la București spre Arad.  Călătoria a durat 11 ore dar trenul a fost echipat cu paturi etajate și mi-a dat voie să cunosc doi tineri români ce împărțeau același vagon cu mine.  Am vorbit despre multe lucruri, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost cât de prietenoși au fost românii. Într-adevăr, unul dintre tineri mi-a zis că într-o zi a găzduit un străin din Anglia penteu trei zile. Străinul acesta era acolo pentru trei zile și era foarte pierdut. Mai mult, era târziu și nu putea găsi un loc în care să stea. Așa că l-a acostat pe tânărul acesta și văzând că este pierdut și puțin disperat, a fost destul de natural că a sugerat să petreacă câteva zile în casa acestuia. Am fost foarte fascinată de ceea ce a spus pentru că nu știu nici unul dintre cunoscuții mei din Franța care să îmi fi spus că au primit așa pe cineva străin în căminele lor. Mai mult, tânărul era doar un student în București care nu avea mulți bani, dar pentru el nu a fost o problemă să își împartă mâncarea, să își împartă micuța cameră studențească și să împărtășească un timp plăcut. După 11 ore de călătorie am ajuns în sfârșit în Arad. Arad este un oraș foarte frumos unde te poți bucura de plimbări foarte frumoase, un mix  de natură și oraș. Acest oraș are multe clădiri remarcabile ca Catedrala Sfintei Treimi care pentru mine este cea mai mare biserică pe care am văzut-o!

12/24/18: După câteva zile petrecute în Arad, m-am întors în București să vizitez alți voluntari (mulțumită training-ului de On arrival!). Dar din păcate pentru mine  aceștia au rămas blocați în Sighișoara, ceea ce m-a pus într-o situație destul de jenantă,  pentru că am ajuns târziu și nu am avut un autobuz cu care să ajung în Schiulești. Dar vă amintiți ce am scris mai devreme despre cât de prietenoși sunt românii! Atunci am întrebat  unul din voluntarii locali care locuiește în București dacă mă poate găzdui. Și a zis da! În mijlocul Crăciunului cu familia acestuia am fost primită, găzduită și hrănită de parcă eram parte din familie. Pentru Ajunul Crăciunului am mâncat sarmale, carne cu orez și condimente rulate în frunze de varză, acompaniate de ciocolată caldă și cozonac, un chec dulce cu rahat și ciocolată. Acest Ajun de Crăciun a fost foarte diferit de cele pe care le-am putut avea în Franța. Într-adevăr în familia mea de obicei mâncăm stridii, pateu de gâscă (foie gras) ca aperitive, curcan cu cartofi la felul principal și un tort “Christmas log” pentru desert. Dar acest Ajun de Crăciun românesc a fost foarte delicios și am fost foarte fericită să am oportunitatea de a descoperi Cina de Crăciun Românească.

12/25/18: Ne-am trezit în jurul orei 9 pentru micul dejun. Au fost cârnați, ouă umplute, pastă de pește, legume, cu ceai, cafea sau ciocolată caldă. Un mic dejun foarte solid pentru mine care sunt obișnuită cu a bea cafea cu fructe. Apoi a venit timpul desfacerii cadourilor și am fost plăcut surprinsă pentru că și eu aveam cadouri! Deși venirea mea nu a fost planificată deloc în avans, am primit cadouri de la toți membri familiei. Ciocolată, o eșarfă, șosete, alcool și lucruri pentru îngrijirea feței! Am fost foarte atinsă de  atenția lor și am avut un Crăciun minunat în România pe care mi-l voi aminti! Vorbind de cadouri, am observat că își ofereau unii altora multe șosete, ciocolată  și lucruri pentru îngrijirea corpului. Făcând o comparație cu familia mea, noi oferit ciocolată înainte de a deschide cadourile pentru că nu sunt considerate astfel. De asemenea, șosetele și lucrurile de îngrijirea corpului sunt lucruri de zi cu zi.  Și mie cel puțin de Crăciun familia îmi dă bani pentru a putea cumpăra ceea ce vreau după. Oricum pentru acest Crăciun 2018 am fost foarte atinsă de către atenția și felul prietenos de a fi al oamenilor. Chiar m-am simțit de parcă sunt parte dintr-o familie românească care m-a primit cu brațele deschise. zla final, de dimineață tatăl m-a condus la metrou și chiar a plătit pentru biletul meu! M-am întors în Schiulești plină de cadouri și amintiri minunate!

12/31/18: Pentru Anul Nou m-am întors în București pentru a îi vizita în sfârșit pe ceilalți voluntari. Aceștia au organizat o după-amiază  în apartamentul lor cu preparate din Georgia și au invitat voluntari locali. Așadar voluntarii locali au adus înapoi preparate tradiționale: au fost răcituri, cașcaval, brânză de burduf, porc învelit în pâine, cozonac și o grămadă de bacon. Pentru mine acest An Noua fost aproximativ ca cele pe care le petrec în Franța, înafară de tipul de mâncare – invităm prieteni cu un banchet de mâncare, băutură, muzică, și strigăm cu toții în inimile noastre numărătoarea de Anul Nou pentru a ne ura un An Nou Fericit.

Ăsta este felul în care sărbătorile. mele festive se sfârșesc mereu.  Chiar m-am bucurat să descopăr cum se desfășoară sărbătorile în România și de faptul că am avut oportunitatea de a întâlni prieteni pe viață.

Ps: Aș vrea să le mulțumesc încă o dată atâtfamiliei care  m-a întâmpinat și mai ales unui tânăr român care mi-a arătat calea prin a mă acompania și plătiduâ-mi pentru bilete și mâncare. Buna natură românească va rămâne pentru mine punctul foarte al aventurii mele.

ByEmilie Gillet

Portret de voluntar – Emilie (Belgia)

Hi,

My name is Emilie ! I’m 23 years old and I come from Belgium in a village near France.

After high school, I did one year of graphic design and one year to be a preschool teacher. Not knowing what I really want to become I started working. I did barmaid in a tennis club but that’s not suited me. When my contract ended, I wanted to do something completely different to change my life. In December, I decided to be a volunteer and to travel. I was very attracted by the beautiful landscape of Romania and by the cultural shift between Belgium and Romania. What makes me here today and I intend to live my ESC thoroughly!

I’m really open minded. I love animals and especially dogs. My passions are painting, drawing, reading and music. My goal in being here is to be less shy and to be more open to others. I want to improve my English as well. I like being in touch with nature, it’s something that attracts me a lot since I’m a pretty stressed person. I  love to laugh with people too, I think it’s the way to create some links.

I hope that I’ll be able to surpass myself and do my best to evolve.

See you around!

 

Salutare, eu sunt Emilie, am 23 de ani și vin dintr-un sătuc din Belgia de la granița cu Franța.

După liceu, am studiat un an design grafic și apoi un an de învățământ primar. Deoarece nu prea știam ce îmi doresc să fac am început să lucrez. Am fost barmaniță la un club de tenis, dar nu era ce voiam. Când mi s-a terminat contractul, am vrut ceva complet diferit, ceva ce îmi va schimba viața. În decembrie am decis că vreu să fac voluntariat și să călătoresc. Am fost atrasă de peisajele frumoase din România și de diferențele culturale majore între Belgia și România. Toate astea m-au determinat să fiu aici azi și inenționez să trăiesc experiența ESC la maxim!

Sunt deschisă la mine. Îmi plac animalele, cu precădere câinii. Pasiunile mele suntpictura, desenul, cititul și muzica. Țelul meu, fiind aici este să fiu mai puțin timidă și  mai deschisă spre ceilalți. Și îmi doresc să îmi îmbunătățesc nivelul de engleză. Îmi place să fiu în contact cu natura, e ceva ce mă atrage, din moment ce sunt o persoană destul de stresată. De asemenea îmi place să râd cu oamenii și cred că e o metodă bună de a crea legături.

Sper că voi fi capabilă să mă depășesc pe mine însurmi și să evoluez.

Ne vedem!

 

===

Emilie este în România pentru o perioadă de nouă luni, din martie 2019 până în noiembrie 2019, în cadrul proiectului #Stronger Together 2.0 [2018-1-BE05-ESC11-002534] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul European Solidarity Corps și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByCaroline Madec

Portret de Voluntar – Caroline (Franța)

Hello! I am Caroline, I am 21 and I come from Roubaix, in the North of France. Over there, I was studying sociology, anthropology and history at Lille university. So I am interested in discovering a new culture, languages, more generally meeting new people with a different way of life than mine. Moreover, if I really enjoyed my studies, I didn’t like the university frame at all and that for different reasons such as the fact that in class I didn’t feel comfortable being sat, passive, listening to professors all the day long.  So I decided to interrupt my studies to do something new. I arrived in Romania some days ago only and it is already like I had taken a great breath of air from my usual daily life. I am interested in many fields such as education (particularly because of my own experience in France as a student), gender issues, literature, cinema (even if I have not lot of culture in this field). Also I like running, hiking in the nature (it’s gonna be great in Romania), and I LOVE swimming in the sea! To finish my introduction I am actually very interesting in live arts (dance, theatre etc), I didn’t have the opportunity to experiment them a lot so far but before leaving I was learning to play piano. Looking forward to meet you in Curba!

PS : my spirit animal is the otter!

PS 2 : Thank you Emilie for the picture in Curba’s library!

 

Bună! Sunt Caroline am 21 si vin din Roubaix, nordul Franței. Acolo am studiat sociologie, antropologie și istorie la universitatea din Lille. Prin urmare sunt interesată în a descoperi o nouă cultură, limbi străine, oameni cu alte moduri de viață decât al meu. În plus mi-au plăcut studiile mele, doar că nu mi-a plăcut cadrul universitar și faptul că la cursuri trebuia să stăm jos, pasivi și să ascultăm ziua întreagă. Așa se face că am decis să îmi întrerup studiile pentru a face ceva nou. Am ajuns în România acum câteva zile și simt că deja am luat o gură de aer diferit de rutina mea zilnică. Sunt interesată de diferite domenii, precum educația (în special datorită experienței mele de elev în Franța), problematică de gen, literatură, cinema (chiar dacă nu am o vastă cultură în acest doemniu). Îmi place să alerg, să mă plimb prin natură (va fi super în România) și iubesc să înnot în mare! Ca să termin cu prezentarea mea sunt destul de interesată de artele performative (dans, teatru…) și chiar dacă nu am avut ocazia să le experimentez prea mult îinainte de a veni aici, am învățat totuși cum să cânt la pian.

Abia aștept să vă întâlnesc pe la Curbă!

PS: animalul meu spiritual este vidra!

PS: Mersi Emilie pentru poza făcută în biblioteca Curbei!


Caroline este în România pentru o perioadă de șase luni, din martie 2019 până în august 2019, în cadrul proiectului Voluntary Generation [2017-2-FR01-KA105-013326] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByTea Jukic

Romania: Expectations vs. Reality | România: Așteptări vs. Realitate



[EN] Before moving to Romanian countryside my knowledge of this country, its culture, cities, people, history and tradition were very limited. Of course, I could locate Romania on a map, name a capital city, and recall a few facts from high school history textbook about the disreputable period of Ceausescu’s regime but the picture in my mind was very vague and blurry. If I were asked to describe a typical Romanian city, I’d think of grey, socialist buildings, and if I were asked to describe a typical Romanian village, I wouldn’t have expected it to look any different then a village in my own country, Croatia. I would think of rows of small houses surrounded by big backyards with gardens organized around a village square in a labyrinth of small but neat streets. I most certainly wouldn’t think of horse carriages, of roads full of potholes, packs of stray dogs and houses without central heating and radiators.

Among all the information I received about my new environment the fact that my new home will be in a very rural area was particularly emphasized but reading a list of instructions in an email and experiencing something first hand are two completely incomparable things. To specify, I was told that I would live in a traditional mountain house, that I would have to chop wood, make a fire in a stove, and I was warned that for the most of my stay here it will be very cold. Being the person who always bragged about excellent tolerance for low temperatures, soon after my arrival I was to discover that meaning of the word winter in Romania and in Croatia is not quite the same. But underestimating the power and cruelty of the weather conditions can be very educational experience. Once a person discovers importance of the extra layers of clothes the doors to the world of the magic of winter are unlocked. One can enjoy walks with a dog in the snow, view of the fairy tale like mountains, and seeing the dance of your own breath evaporating on a cold, winter morning.

And after spending sometime enjoying the outdoor activities in the fresh air there is nothing better then to sit next to the warm stove with the cup of warm tea. That is to say, once you have made a good fire, relaxation time can begin. For people from this area the process of making a fire is everyday activity but for me it was a novelty and a source of frustration. Having seen big traditional stoves only in films, I thought that making a fire is a three minute job. When I tried it for the first time, it took me an hour and a half, only to see it completely burn out in fifteen minutes. I was very surprised, to say the least, but with the guidance of kind and patient housemates and coordinators, (This is me publicly thanking you for not letting me freeze to death!), I learnt how to arrange wood in right way, how to choose a proper size and sort of the wood,  when to use pine tree branches and when the ones from the beech. After learning all the technical stuff, I could finally appreciate the warmth and the soothing sound of cracking of the burning wood.

Living in Schiulesti made me understand better the importance of patience, of flexibility, and, (I’m writing this at risk of sounding corny), of all the little wonderful little things in life that sometimes go unnoticed. Moreover, I’m starting to see the difference between being a traveler and being a tourist, how the latter makes a see things on a very superficial level and the former makes us truly understand our surrounding and, in the end, ourselves.

 


 

[RO] Înainte de a mă muta la țară în România cunoștințele.mele despre această țară, cultura ei, orașele, oamenii, istoria și tradițiile ei îmi erau foarte limitate.  Desigur, puteam localiza România pe o hartă, numi capitala, și reaminti câteva chestiuni din manualul de istorie din liceu despre discreditata perioadă a regimului lui Ceaușescu, dar imaginea din capul meu era foarte vagă și blurată. Dacă eram pusă să descriu un oraș tipic românesc, m-aș fi gândit la clădiri gri, socialiste, iar dacă mi se cerea să descriu un sat tipic românesc, nu m-aș fi așteptat să arate diferit față de un sat din propria mea țară, Croația. M-aș gândi la rânduri de case mici înconjurate de curți mari cu grădini organizate în jurul unui centru al satului într-un labirint de străzi mici dar îngrijite. Cu siguranță nu m-aș gândi la căruțe cu cai, la drumuri pline de gropi, haite de câini vagabonzi și case fără încălzire centrală și radiatoare.

Printre toată informația pe care am primit-o despre noul meu mediu, faptul că noua mea casă va fi într-o zonă foarte rurală a fost foarte pus în evidență, dar să citești o listă de instrucțiuni într-un e-mail și să  experimentezi ceva pe pielea ta sunt două lucruri total incomparabile. Ca să exemplific,  mi s-a spus că voi locui într-o casă de munte tradițională, că va trebui să sparg lemne, să fac foc într-o sobă, și am fost avertizată că pentru mare parte din șederea mea va fi foarte frig. Fiind persoana care mereu se laudă de despre toleranța excelentă când vine vorba de temperaturi scăzute, curând după venirea mea am descoperit că definiția cuvântului iarnă în România și în Croația  nu e chiar aceeași. Dar subestimarea puterii și cruzimii condițiilor vremii poate fi o experiență foarte educativă. Odată ce o persoană descoperă importanța straturilor în plus de haine, ușile de la lumea magică ale iernii sunt descuiate. Te poți bucura de plimbări cu câinele în zăpadă, de priveliștea ca în povești a munților, și de a vedea dansul propriei respirații evaporându-se într-o dimineață rece de iarnă.

Și după ce petreci niște timp bucurându-te de activitățile în aer liber la aer curat nu e nimic mai bun decât să stai lângă soba caldă cu o cană de ceai cald. Vreau să zic, după ce ai făcut un foc bun, timpul de relaxare poate începe. Pentru oamenii din zonă procesul de a face focul este o activitate de zi cu zi, dar pentru mine a fost ceva nou și o sursă de frustrare.  Deoarece am văzut sobe tradiționale mari doar în filme, am crezut că să faci un foc e o treabă de trei minute.  Când am încercat-o pentru prima dată, mi-a luat o oră și jumătate, numai pentru a îl vedea arzând de tot în 15 minute. Să spun că am fost surprinsă e puțin spus, dar cu ajutorul  bunilor și rabdatorilor mei colegi de locuință și coordonatori (Asta sunt eu multumindu-vă public pentru că nu m-ați lăsat să îngheț de moarte!),  am învățat cum să aranjez lemn în felul potrivit, cum să aleg mărimea potrivită  și să sortez lemnul, când să folosesc crengi de brad și când pe cele de fag. După ce am învățat toate lucrurile tehnice, am putut în sfârșit aprecia căldura și sunetul liniștitor pe care îl scoate focul când trosnește.

Să trăiesc în Schiulesti m-a făcut să înțeleg mai bine importanță răbdării, a flexibilității, și (scriu asta cu riscul de a suna siropoasă), a tuturor lucrurilor micuțe și minunate din viață care uneori trec pe lângă noi neobservate. Mai mult de atât, încep să văd diferența dintre a fi un călător și a fi un turist, cum a doua ne face să vedem lucrurile la un nivel foarte superficial, în timp ce prima ne face să înțelegem cu adevărat ceea ce ne înconjoară și, în final, pe noi înșine.


ByPille Janson

Portret de Voluntar – Pille (Estonia)

[EN] My name is Pille Janson. I am 30 years old. I am from Estonia, where I lived in Uusküla, small village. I graduated from a Tallinn Service School. I have studied tourism and hospitality. I´m interested in different languages and cultures. I have studied also different languages: Finnish, Spanish and Russian. My family hosted exchange students from different countries now for three years. I  like hiking, skating and skiing. I worked as a teacher assistant in the kindergarten. Also I have the  same experience, when I was in the Armenia, where I made my short-term volunteering. I don’t have opportunity to work with school aged children but now I have this chance.

 

 

[RO] Numele meu este Pille Janson. Am 30 de ani. Sunt din Estonia, unde am locuit în Uusküla, oraș mic. Am absolvit la o Școală militară din Tallinn Service School. Am studiat turism și ospitalitate. Sunt interesată de diferite limbi și culturi. De asemenea am studiat diverse limbi: finlandeză, spaniolă  și rusă. Familia mea a găzduit studenți de schimb din diferite țări de trei ani deja. Îmi plac drumețiile, patinajul și schiatul. Am lucrat ca asistent profesor la grădiniță. am de asemenea experiența deja, de când am fost în Armenia, unde mi-am făcut voluntariatul de scurt-timp. Nu aveam oportunitatea de a lucra cu copii de vârstă școlară dar acum am această șansă.

 


Pille este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByKristina

Portret de Voluntar – Vitor (Portugalia)

Hello everyone, my name is Vítor or Simão as most people call me. I am 19 years old and I came from a town called Ermesinde in Porto.

I finished high school and before I moved on with my studies I wanted to gain some work experience so I went to work but I wasn’t happy with that and felt really frustrated with my work and myself so a few months later a friend of mine which did EVS in Bulgaria told me about it and I wanted to experience it.

I saw this Romanian project in Curba da Cultura and immediately I knew that I wanted to go to Romania, I love nature I love camping, hike and many other activities regarding nature mainly GeoCaching.  So I came, I’m in Romania for three days and I’m absolutely loving it, for a Portuguese guy the snow is a new for me I only have seen it once when I was 8 so it was a long time ago. I’m currently living in Homorâciu a very rural village where life is simple and it’s really different for me because I’m a city boy but I just created two different hobby that are crack wood and start fire.

I love travel, meet cultures and learn new languages so I hope that at the end of my EVS I will be able to speak a little bit of Romanian because it sounds really interesting. I will try to learn everything I can from the Romanian culture and bring that to my country as well as leave a little bit of Portugal in Romania.

The plan after my EVS is to start my airline transport pilot licence(ATPL) which basically means that I want to become ani airline pilot. I have to thank everyone in Curba for being so kind to me and the rest of the volunteers as well.

 

Bună tuturor, numele meu este Vítor, sau Simão cum îmi spun majoritatea persoanelor. Am 19 ani și am venit dintr-un oraș numit Ermesinde din Porto.

Am terminat liceul și înainte de a merge mai departe cu studiile mele am vrut să câștig niște experiență de muncă, așa că am mers să lucrez dar nu am fost fericit cu asta și m-am simțit foarte frustrat cu munca mea și cu mine pentru câteva luni. Mai târziu, un prieten al meu care a făcut SEV în Bulgaria mi-a spus despre asta și am vrut să experimentez și eu.

Am văzut proiectul acesta românesc în Curba de Cultură și am știut imediat că am vrut să merg în România. Iubesc natura, iubesc excursiile cu cortul, drumețiile și multe alte activități legate de natură, în special  GeoCaching-ul.  Așa că am venit, sunt în România de trei zile și o absolut iubesc. Penteu un tip portughez zăpada este nouă pentru mine, am văzut-o doar o dată când aveam 8 ani deci a fost cu mult timp în urmă.  Momentan locuiesc în Homorâciu, un sat foarte rural unde viața e simplă și e foarte diferit pentru mine penteu că sunt un băiat de oraș dar tocmai am creat două hobby-uri noi care sunt tăiatul de lemne și făcutul focului.

Iubesc călătoritul, să cunosc culturi și să învăț limbi noi așa că sper că la sfârșitul SEV-ului meu voi putea să vorbesc puțină română deoarece sună foarte interesant. Voi încerca să învăț tot ceea ce pot de la cultura românească și să aduc asta în țăra mea, precum și să las un pic de Portugalia în România.

Planul de după proiectul meu SEV este să îmi  încep licența de pilot de transport aerian (ATPL) ceea ce practic înseamnă că vreau să devin pilot aerian. Am de mulțumit tuturor celor din Curba pentru că au fost așa de buni cu mine și celorlalți voluntari de asemenea.

 


Vitor este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByRoman Studer

Portret de voluntar – Roman (Germania)

Hello everybody,

I am Roman Lukas and i`m  from Germany. I live in the city called Siegen. I am in Romania, Izvoarele,  since two days and the rural area remindes me of the area where i`m coming from. In Germany, expecially in the area around Siegen, we do also have lots of trees, that`s something thats makes me feel like home at least a little bit.

I studied padagogy and i graduated with a Bachelor in 2012. After that i worked with people with mental diseases then i worked in the ambulant child- and youth welfare.

I quit my job because i wanted to try something new and i decided to go abroad to accept the challenges it might bring up. I think one of my biggest challange will be loosing the fear of dogs haha

I like listening to music and visiting concerts. I also like to watch movies or to read (i prepared myself for the journey by reading Herta Müller, who is a romanian/ german writer). Playing Soccer or Basketball is also one of my favorite activities.

In my time in Romania i want to learn a lot about the romanian culture and the people who are living here. I`m  also interested in nature and i want to discover the romanian landscape.

So far, that`s enought about me. I will end with a quote:

” It`s better to burn out than to fade away”  (Neil Young)

 

Bună tuturor,

Eu sunt Roman Lukas și sunt din Germania. Locuiesc în orașul numit Siegen. Sunt Izvoarele, România de două zile iar zona rurală îmi aduce aminte de zona de unde vin. În Germania, mai ales în zona din jurul Soegenului, avem de asemenea o grămadă de copaci, asta fiind ceva ce mă face să mă simt ca acasă măcar puțin.

Am studiat Pedagogie și am absolvit licență în 2012. După asta, am lucrat cu persoane cu boli mintale și apoi am lucrat în asistență socială ambulantă pentru copii și tineri.

Am demisionat de la slujba mea pentru că am vrut să încerc ceva nou și am decis să merg peste hotare să accept provocările pe care l-ar putea aduce. Cred că una dintre cele mai mare provocări pentru mine va fi săsscap de frica de câini haha.

Îmi place să ascult muzică și să merg la concerte. De asemenea îmi place să vizionez filme și să citesc (m-am pregătit de călătorie prin a citi Herta Müller, care este o scriitoare română/germană). Jucatul de fotbal și baschet sunt de asemenea unele dintre activitățile mele favorite.

În timpul meu în România vreau să învăț mult despre cultura română și despre oamenii care locuiesc aici. Sunt de asemenea interedat de natură și vreau să descopăr peisajul românesc.

Până acum, atât este suficient pentru mine. Voi încheia cu un citat:

” It`s better to burn out than to fade away”  (Neil Young)


Roman este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByRita Silva

Portret de Voluntar – Rita (Portugalia)

I’ve been asked to write or talk about myself too many times and every time you do it, you are not saying anything that is actually important, because what we say is how we want to be seen, perceived and not that many times what we think about ourselves and ultimately almost never who we are. My honesty always felt bad about this kind of thing, because if I get too honest people will probably have a hard time understanding me, if I am not I am going against what I believe. This is some sort of paradox, product of my own overthinking.

Once, a friend told me, to think about the things I put in my showcase. He thought that my decisions of what to put in it, like being scared of cats and not liking to climb stairs when they don’t seem safe, was not the most appealing information. So I decided to change it. In my showcase, in big letters, you can see now some things like THEATRE and READING.  Also you will see TRAVELS and EXTREME CURIOSITY. WRITER.

I am from Portugal, that might be a good thing to keep there, doesn’t have to be in big letters anymore. I should also say I am 24 yo. I have a Degree in Theatre and I like to write, above everything else.

And that is about all I am going to say, for now. But sure will be posting soon, hopefully.

 

Mi-a fost cerut să scriu sau să vorbesc despre mine de prea multe ori și de fiecare dată când o fac, nu spun ceva ce e cu adevărat important, pentru că ceea ce spunem este cum vrem să fim văzuți, percepuți și nu de așa multe ori ceea ce credem despre noi înșine, și până la urmă aproape niciodată cine suntem. Onestitatea mea mereu s-a simțit rău în legătură cu astfel de lucruri, pentru că dacă sunt prea sinceră probabil oamenii vor avea dificultăți în a mă înțelege, dar dacă nu sunt merg împotriva a ceea ce cred. Acesta este un fel de paradox, produs al propriului meu gândit excesiv

Cândva, un prieten mi-a spus, să mă gândesc la lucrurile pe care le pun în vitrina mea. El credea că deciziile mele în legătură cu ceea ce să pun în ea, ca a fi speriată de pisici și a nu îmi plăcea să urc scări când nu par sigure, nu era cea mai atrăgătoare informație. Așa că am decis să o schimb.  În vitrina mea, cu litere mari, poți vedea acum niște lucruri precum TEATRU și CITIT. De asemenea vei vedea CĂLĂTORII ȘI CURIOZITATE EXTREMĂ. SCRIITOR.

Sunt din Portugalia, acesta ar putea fi un lucru bun de ținut acolo, nu trebuie să mai fie în litere mari. Ar mai trebui și să spun că am 24 de ani. Am o diplomă în teatru și îmi place să scriu, mai presus decât orice.

Și asta este cam tot ceea ce am de gând să spun, penteu moment. Dar voi posta din nou curând, sper.

 


Rita este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByBaptiste Roger

First steps with non formal education

When I arrived in Curba de Cultura I knew that because of my project I would have to go to schools to lead classes, propose activities and share knowledge with them in English and French classes; I had been told about non-formal education, we were only then in June and the school holidays had started, so I told myself “we will see later”.

And then, as the summer was over, we were very quickly back to school, and it was time for me to take my first steps in the different schools, not without apprehension! (I had never faced a class in this position before, I have already given tutoring in high schools as well as private language classes but in this way I must admit that I was not reassured…)

Fortunately we were not dropped in the “cage of wild animals” and we received in Curba de Cultura during 3 days, a very enriching, reassuring and funny training on what non-formal education is, non-formal communication, how to set it up and apply it, we received methods, advice and explanations. We put ourselves in situations and we tried each other in “almost” real conditions, (what a laugh that day, we all fell back into childhood!) We were finally ready to start this new activity as serenely as possible (thanks Kristina and Estelle for this training!!!)

Returning to the main theme of this article, non-formal education (which must be distinguished from informal education) can be defined in this way: it proposes a training and learning time designated as such, without this leading to a final validation in the form of an examination to evaluate what has been learned. This lack of a final evaluation corresponds to the state of mind in which it is carried out. It seeks to foster a spirit of initiative in the participant, who is placed on an equal footing with the learner. Autonomy, initiative, democracy, exchange: these are the key words of non-formal education, which proposes, in an open format, to learn things through mechanisms that allow the active participation of all, this can be for example through games, videos, debates, creative workshops, theatre etc.

So it was with all this new knowledge and especially with a lot of impatience that I was waiting for my first class in order to implement all this. The day D having arrived, my activity was ready and settled at the milimetre, stress and apprehension naturally appeared. Fortunately for me, Estelle was present and accompanied me in this brand new experience. Strangely enough, I immediately felt comfortable in this position, in sharing, in feeling that the students were having a good time and that I was too. I knew right away that I would like it a lot. Of course it took me a few weeks to be totally liberated and each new class was and still is a great experience to correct, improve and learn about how to implement non-formal education.

Today, 3 and a half months after my first experience, I had the opportunity to participate in about forty classes with students ranging from the first grade to the twelfth grade (from the first kindergarten class to the last high school class)

We played many games together, sang, drew, watched videos, answered quizzes, tested our memory and concentration, jumped and turned on ourselves… but we also learned many things about cultures, languages, differences, cultural shock, diversity… but above all we had a great time! And it seems to me that this is one of the essential things when you want to transmit knowledge, know-how or even interpersonal skills.

I am happy to have been able to explore and practice this form of education during my volunteer work, which has taught me and brought me a lot of knowledge as much as it has on a personal level and I am now sure that I want to continue and deepen my learning in this way.

/ Traducere in Romana in lucru/