Category Archive EVS life

ByTea Jukic

Interactive lessons on animal protection / Lecții interactive privind protecția animalelor

Although situation concerning animal rights in my homeland, (Croatia), is far from an exemplary one, the number of street dogs and cats in Romania as well as the number of dogs that could be seen kept on very short chains in backyards left me in an unpleasant surprise. After an initial shock the easiest thing would be to let anger and prejudice shape one’s attitude towards the situations. It is also very easy to forget that people’s behaviors are influenced by their environments and that most of the time they do bad things not out of cruelty but because the lack of knowledge. Hence, in situations like this one it is much more useful to approach the problem with patience and openness to a dialogue.

Having been given the privilege and the responsibility to participate in shaping some young minds in Romania, I decided to spend a couple of school hours dedicated to the topic of animal protection. I also decided to broaden the topic on animals in different industries. My first lesson on the topic was with the ninth grade in Maneciu and, honestly, before the class even started I was worried it would turn out to a disaster. How do I get an average teenager think about cruelty of meet farms and animal testing in cosmetics industry? In the worst case scenario the students would see me as a militant vegetarian enforcing her propaganda.

When the class started, my fears faded away. The students approached the topic with curiosity. Their ideas and opinions showed empathy, humor and honesty. “I feel very sad for the chicken but I also love to eat them.”, a sentence that actually in a very simple and unpretentious way sums up all the problematic. At the end of the lesson I didn’t leave the classroom full of new animal rights activist, of course, but I did leave this young people with many new questions and information that by their own words were completely unfamiliar to them before the class. I am not so naïve to think that talking 50 minutes about animal rights will fully change their attitudes but I am very happy to at least scratch the surface.

With six graders I concentrated mostly on talking about stray animals and pets. During the debate they were supposed to move over the line placed in the middle of the classroom floor according to their level of agreeing with a certain statement and then elaborate why and how they chose their position. I have to say that I was very surprised how they listened to each other and treated each other’s opinions with respect. Most of them agreed that animals deserve shelter, that it is not right to physically harm animals and that it is necessary to take sick animal to a vet. However, when the topic of neutering came up, children were very indecisive. Some of them have witnessed horrible scenes like people burning alive newborn kittens and yet they believed that it is really important for an animal to have offspring even if that includes such tragic outcomes. Their view on that matter couldn’t be more different than mine but in the world where many adults remain indifferent to the environment surrounding them, taking sort of “whatever” attitude towards everything, it’s refreshing to see children who think and readily voice their opinions.

Before finishing my story, there’s just one little thing I’d like to mention. Sometime just one specific act of kindness can serve as more positive examples than all the theoretical discussion. That is the reason I would like to thank the former volunteers of Curba de Cultura who have adopted Fifty. Fifty is a former street dog who has been happily sharing home with the volunteers of Schiulesti for more than three years now. To avoid ending the article with some corny phrase, (and when speaking about a dogs it’s difficult for me not to), I’m offering you a photo of Fifty:


Deși situația privind drepturile animalelor din țara mea (Croația) este departe de a fi una exemplară, numărul câinilor și pisicilor străzii din România, precum și numărul de câini care pe care îi putem vedea ținuți legați cu lanțuri foarte scurte în curțile din spate, mi-au adus o surpriză neplăcută. După un șoc inițial, cel mai ușor lucru ar fi să lași furia și prejudecata să-ți modeleze atitudinea față de situații. Este, de asemenea, foarte ușor să uităm că și comportamentele oamenilor sunt influențate de mediile lor și că, de cele mai multe ori, fac lucruri rele, nu din cruzime ci din cauza lipsei de cunoștințe. Prin urmare, în situații ca aceasta este mult mai util să abordăm problema cu răbdare și deschidere către un dialog.

Având privilegiul și responsabilitatea de a participa la modelarea unor minți tinere în România, am decis să petrec câteva ore de școală dedicate temei protecției animalelor. De asemenea, am decis să extind subiectul asupra animalelor în diferite industrii. Prima mea lecție despre acest subiect a fost cu clasa a IX-a la Maneciu și, sincer, înainte ca lecția să înceapă, am fost îngrijorată că se va ajunge la un dezastru. Cum fac ca un adolescent obișnuit să se gândească la cruzimea fermelor de carne și la testarea pe animale în industria cosmetică? În cel mai rău scenariu, studenții mă vor vedea ca un vegetarian militant care își impune propaganda.

Când a început ora, temerile mele au dispărut. Studenții au abordat cu curiozitate subiectul. Ideile și opiniile lor au arătat empatie, umor și onestitate. “Mă simt foarte trist pentru pui, dar îmi place și să îi mănânc”, o propoziție care, într-adevăr, într-un mod foarte simplu și nepretențios, rezumă toate problemele. La sfârșitul lecției, nu am părăsit sala de clasă plină de activiști noi pentru drepturile animalelor, desigur, dar am lăsat acești tineri cu multe întrebări și informații noi care, prin propriile lor cuvinte, erau complet necunoscute înaintea orei. Nu sunt atât de naivă să cred că vorbind 50 de minute despre drepturile animalelor ei își vor schimba pe deplin atitudinea, dar sunt foarte fericită că cel puțin am atins subiectul.

M-am concentrat alături de 6 elevi vorbind despre animalele fără stăpân și animalele de companie. În timpul dezbaterii, ei trebuiau să se deplaseze peste linia aflată în mijlocul sălii de clasă, în funcție de nivelul lor de acord cu o anumită declarație și apoi să explice de ce și cum și-au ales poziția. Trebuie să spun că am fost foarte surprinsă de cum s-au ascultat unul pe celălalt și s-au tratat reciproc cu puncte de vedere. Mulți dintre ei au fost de acord că animalele merită adăpost, că nu este corect să se facă rău fizic animalelor și că este necesar să se ia animalul bolnav la un veterinar. Cu toate acestea, când a apărut tema castrării, copiii au fost foarte indeciși. Unii dintre ei au fost martorii unor scene oribile cum ar fi oameni care ard puii nou-născuți vii și totuși ei au crezut că este cu adevărat important ca un animal să aibă descendenți, chiar dacă acesta include asemenea rezultate tragice. Opinia lor în această chestiune nu ar putea fi mai diferită decât a mea, dar în lumea în care mulți adulți rămân indiferenți față de mediul înconjurător, luând o atitudine “indiferentă” față de tot, este răcoritor să vezi copiii care gândesc și își exprimă ușor opiniile .

Înainte de a încheia povestea mea, este doar un mic lucru pe care aș vrea să-l menționez. Uneori, doar un singur act de bunătate poate servi drept exemple mai pozitive decât toată discuția teoretică. Acesta este motivul pentru care aș dori să mulțumesc foștilor voluntari ai Curba de Cultura care au adopta-o pe Fifty. Fifty este un fost câine de stradă care a împărțit fericit această casă cu voluntarii lui Schiulești de mai bine de trei ani. Pentru a evita sfârșitul articolului cu o anumită frază (și când vorbim despre un câine este dificil pentru mine să nu), vă ofer o fotografie cu Fifty.

 


Tea este în România pentru o perioadă de șase luni, din decembrie 2018 până în mai 2019, în cadrul proiectului Volunteer to Grow [2017-1-HR01-KA105-035177] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByRoman Studer

The “fun” of learning Romanian – Cât de „distractiv” este să înveți română

If one believes the psychiatrist and communication scientist Paul Watzlawick, one cannot not communicate. Conversely, this means that communication can take place on levels other than language. With gestures, facial expressions, the verbalization of sounds, etc.

I have now been in Romania for three months within the framework of my EVS. I have already had all these experiences of the “other” forms of communication. When my decision was made and it was foreseeable that I would go to Romania, I decided (still in Germany) to learn at least some Romanian beforehand. I bought a dictionary, downloaded an app and wanted to inform myself on the internet.

Of course I didn’t use any of this and didn’t learn a single word of Romanian!

There are two ways (there is more but I concentrate on these two) to learn a language. In the context of a curricular lesson or the one of communicating with locals and learning the language through learning by doing.
I have the opportunity to do both.
In our curricular lessons I get to know the different sexes of the nouns or the different forms of adjectives. Of course I also learn the time and how to introduce myself to strangers. I try to find a structure and fathom why this noun is male or why this noun is female. I was told there is no rule. So learn. But if I want to buy sausage in a butcher’s shop, I have to know how this or that verb is conjugated? I don’t think so. This leads me to a funny story that is a good example for the ways of communication.

When I wanted to buy sausage for the first time in the butcher’s shop, I had a very amusing experience.
I wanted to buy two sausages to try them. I tried to make the saleswoman understand that I would like to have these sausages. That was simple. I pointed with my finger at the corresponding sausage. Easy. Then the challenge appeared. I had to make her understand that I would like to have two pieces . So I showed the number two with my fingers. I also said something in English, I was sure it would work. The saleswoman replied, of course, in Romanian. I was able to find out from the phonetics that it was a question. So I nodded my head and said “da”. That means “yes”. In Romanian!
So she began to pack the sausage. Only she didn’t stop after two. She went on and on and I looked very surprised. At some point I realized that my communication had failed. So instead of two sausages I got two kilos! Well, of course I didn’t have enough money with me and had to ask my roommate for the money. My roommates then had the pleasure to eat sausages with me the whole week. Thank God they were excellent sausages. God saves the misunderstandings!

If I had learned some Romanian before or asked my teacher this would certainly not have happened to me. But this story shows how important communication can be. Even if it’s just sausage.

I have never been good at learning foreign languages. I had four years of French at school and can hardly speak a few sentences.
And now I have to learn a language that is so very different from my mother tongue? That means fun!
But of course it is (for me) important to communicate with people in their mother tongue. Even if it is more difficult than I thought before. Some words are very similar to my mother tongue, which I can remember immediately. Important words like potatoes or slippers. Other words sound so abstract to me that I can’t remember them. What I have remembered are the colours. That has the simple reason that I now get the right tobacco and the right papers at the gas station. Nice!
I cannot not communicate. Even if the communication does not always fulfill the purpose I hope for. But that is exactly what gaining experience means. I am sure that nobody will ask me to use the right forms of verbs. But please, I should be able to communicate in the butcher’s shop!
I have another six months to deal with the language and to limit the communication to a verbal one.
The misunderstandings are the real fun. And as long as people still have something to laugh about, it’s totally OK for me.

But just wait and see, one day I will write an article in Romanian!

Dacă ne luăm după psihiatrul și specialistul în comunicare Paul Watzlawick, o persoană nu poate să nu comunice. Așadar acest lucru înseamnă că comunicarea poate avea loc și pe alte nivele decât cel al limbajului. Cu gesturi, expresii faciale, verbalizarea unor sunete etc. Sunt în România de 3 luni în cadrul proeictului meu SEV. Am experimentat deja „alte” forme de comunicare. Când decizia mea de a veni în România a fost luată, am zis (când încă eram în Germania) că voi învăța câteva cuvinte în Română înainte. Am cumpărat un dicționar, am descărcat o aplicație și am vrut să mă informez de pe internet. Bineînțeles că nu am folosit niciuna din astea și nu am învățat nici un cuvânt în Română.

Sunt două docuri (există mai mult de două dar eu mă voi concentra doar pe acestea) de a învăța o limbă. În contextul unei lecții pe baza unei curicule ori comunicândcu localnicii și învățând limba vorbind. Am ocazia de a le face pe amândouă.

Pe parcursul lecțiilor am aflat genurile substantivelor și diferitele forme ale adjectivelor. Desigur am învățat și timpul și cum să mă prezint strănilor. Încerc să găsesc o structură și să înțeleg de ce un anumit substantiv este masculin și altul este feminin. Mi s-a spus că nu există o regulă. Prin urmare învață. Dar dacă vreau să cumpăr cârnați de la măcelărie, trebuie să știu cum un anume verb se conjugă? Nu prea cred. Și asta îmi amintește de o întâmplare amuzantă, care este un exemplu bun pentru diferite canale de comunicare.

Când am vrut să cumpăr cârnați pentru prima dată de la măcelărie, am trăit o experiență amuzantă. Am vrut să iau 2 cârnați pentru a-i încerca. Am încercat să o fac pe vânzătoare să înțeleagă că vreau doi cârnați. A fost simplu. Am arătat spre cârnații pe care îi voiam. Ușor. Apoi a apărut provocarea. Trebui să îi explic că vreu 2 bucăți. Și i-am arătat numărul 2 cu degetele. Am zis și ceva în engleză, eram sigur că va funcționa. Vânzătoarea mi-a răspuns în română, bineînțeles. Mi-am dat seama că e o întrebare. Așa că am dat din cap și am zis „da”. Așa se zice „da” în română!

Așa că ea a început să împacheteze cârnații. Doar că nu s-a oprit după doi. A continuat și am fost foarte surprins. Atunci am realizat că comunicarea mea a eșuat. În loc de doi cârnați am primit două kilograme! Ei bine, nu aveam suficienți bani cu mine și a trebui să cer colegului de cameră. Colegii mei de casă au avut plăcerea să mănânce cârnați pentru toată săptămâna. Bine că erau excelenți. Dumnezeu salvează neințelegerile!

Dacă învățam mai multă română ori dacă îmi întrebam profesorul, asta nu s-ar fi întâmplat. Dar această întâmplare ne arată cât de importantă este comunicarea. Chiar și când e vorba de nite cârnați.

Nu am fost niciodată bun la limbi străine. Am avut patru ani de fraceză la școală și abia pot spune câteva propoziții. Iar acum trebuie să învăț o nouă limbă care este atât de diferită de limba mea maternă? Asta înseamnă distracție! Pentru mine însă este important să comunic cu oamenii în limba lor maternă. Chiar dacă e mai dificil decât am crezut înainte. Unele cuvinte sunt similare cu limba mea maternă și mi le amintesc imediat. Cuvinte importante precum cartofi ori șlapi. Altele sună foarte abstract și nu mi le pot aminti sub nici o formă. Ce îmi amintesc sunt culorile. Și asta pentru simplul motiv că am nevoie să cumpăr tutunul și foițele corespunzătoare la benzinărie. Mișto!

Nu pot să nu comunic. Chiar dacă comunicarea nu își atinge scopul la care sper. Dar tocmai asta este ceea ce înseamnă să aduni experiență. Sunt sigur că nimeni nu îmi va cere să folosesc formele corecte ale verbelor. Dar cu siguranță trebuie să fiu capabil să comunic la măcelărie!

Mai am șase luni să învăț limba și să comunic doar verbal. Neințelegerile sunt cele mai distractive. Atâta timp cât oamenii ai de ce să râdă, e perfect OK pentru mine. Aveți puțină răbdare, într-o zi voi scrie un articol în română!

 


Roman este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

BySorin Berbecar

Aventura de 12 luni în Portugalia

Partenerul nostru Portuguese Red Cross – Youth Department , din Portugalia, caută un tânăr sau o tânără pentru un proiect de voluntariat internațional ce începe în iunie 2019 (pentru un an de zile). Voluntarii vor organiza activități concentrate pe incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și pe dezvoltarea propriilor abilități și competențe. De asemenea ei vor lua parte la planificarea de evenimente, comunicarea și promovarea online și vor avea și posibilitatea de a-și pune în aplicare propriile idei.

Prin urmare, dacă:

  • ai între 18 și 30 de ani
  • îți place să înveți și ești curios
  • ești activ, lucrezi cu entuziasm și responsabilitate
  • ești sociabil și te poți organiza și singur când e cazul
  • ești creativ și dornic să îți pui ideile în practică
  • înțelegi și vorbești engleză acceptabil
  • ești dornic/ă să înveți portugheză

ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.

Partenerii noștri din Portugalia îți vor asigura cazarea într-o casă împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi, în limita a 360 euro.

Ce altceva mai primești?

  • cunoștințe și abilități de planificare, organizare și implementare de activități educative și sociale
  • posibilitatea de a-ți transforma ideile în proiecte și de a avea o influență pozitivă
  • experiență de muncă în lucrul cu copii și organizarea de evenimente
  • traiul independent și într-o altă țară
  • posibilitatea de a învăța portugheză și de a-ți extinde cercul de prieteni.

Mai multe detalii despre activitățile organizației gazdă, aici.

Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui  de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.

Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.


Acesta este un proiect finanțat e Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.

BySorin Berbecar

Testimonial Mihaela Maxim

Salutări și raze de soare din Letonia!

Acum 6 luni, fiind în căutare de o aventură, am ales să candidez pentru un stagiu de voluntariat (EVS), și cu ajutorul Curbei de Cultură m-am pomenit într-o țară necunoscută mie, dar în care de la început m-am simțit ca acasă. Timpul a zburat fără să-mi dau seama, însă deja am reușit să adun multe momente frumoase, călătorii interesante, alături de oameni dragi de aici.

Locuiesc într-un orășel liniștit, Valmiera, într-un apartament cu alți patru voluntari din Germania, Cehia și Turcia – și deși suntem diferiți, am devenit încet ca și o mică familie. După o iarnă lungă și friguroasă, în sfârșit ne-am dezghețat toți, gata să explorăm și să încercăm cât mai multe lucruri noi!

Am ales un proiect drag mie, organizez evenimente pentru tinerii din oraș, iar ce-mi place cel mai mult e că am posibilitatea să aleg ce anume vreau să pun la cale, orice idee am se poate împlini! Pe lângă asta, am decis să colaborez cu câteva școli și o grădiniță pentru copii cu dizabilități, unde îi ajut pe profesori, pregătesc activități și petrec timpul cu elevii – la rândul meu învăț și eu de la ei, prind câte un cuvânt în letonă, aflu despre obiceiurile și cultura lor. În plus, aici găsesc timp atât pentru muncă, cât și pentru mine și hobby-urile mele, în fiecare zi încerc ceva nou.

Letonia e o țară liniștită și frumoasă, plină de păduri, un micuț colțișor de rai pentru toți cei care caută un refugiu. Țărmul Mării Baltice așteaptă să fie descoperit, mai ales în perioada asta, iar în orășelele de aici poți mereu să te pierzi și să te bucuri de tot ceea ce vezi.

Voluntariatul e o experiență din care înveți în continuu, ajutând pe ceilalți te ajuți și pe tine, ajungi să apreciezi din plin viața și oamenii de lângă tine. E o șansă de a deveni mai bun, mai independent, mai deschis spre schimbări și aventuri!


Mihaela este în Letonia pentru o perioadă de 350 zile (aproape 12 luni), găzduită de partenerii noștri Valmieras Novada Fonds în cadrul proiectului Community Volunteers 2018/2019 [2018-1-LV02-KA125-002120], proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

 

Dacă și tu vrei să experimentezi voluntariatul internațional și nu știi de unde să începi scrie-ne un email la sorin@curbadecultura.ro și te ghidăm noi.

BySorin Berbecar

Testimonial Loredana Gamurari

Am aflat despre SEV acum cinci ani. Eram anul doi la facultate și credeam că nu voi găsi momentul potrivit pentru a aplica la program. După ce am finisat atât studiile de licență cât și cele de master, am decis să iau o pauză, însă nu una oarecare, ci una productivă atât pentru mine cât și pentru societate.

Timp de un an am fost voluntară în Ljubljana, Slovenia, la Zavod Voluntariat. Privind în retrospectivă acest an, nu îmi pare rău de decizia luată. Au fost atât momente pozitive cât și negative. Ar fi fals să spun că SEV-ul mi-a schimbat viața sau a avut un impact global în modul în care privesc lucrurile. Nici nu cred că m-am așteptat la un astfel de efect, considerând experiența vastă de proiecte internaționale și viața mea pe valize din ultimii 11 ani. În Ljubljana, mi-am realizat scopurile și m-am cunoscut dintr-o altă perspectivă. Mi-a fost destul de ușor să mă acomodez în Slovenia, iar faptul că majoritatea oamenilor posedă o engleză bună a fost de ajutor.

De fiecare dată, într-o țară nouă, caut contactul cu localnicii de la care pot afla cultura și obiceiurile locului. Cu toate astea, nu mi-a reușit să mă integrez și în Slovenia. Cea mai mare parte a timpului am petrecut-o cu străini ca mine, iar pe sloveni i-am găsit mai rezervați și relațiile cu colegii, din păcate, nu au ieșit din limitele oficiului. SEV-ul mi-a oferit unele experiențe ce puțin probabil le-aș fi avut în alte circumstanțe. Spre exemplu cazarea într-o casă care urmează principiul sustenabilității. De asemenea, fiind din oraș și neavând rude la țară, chiar și strânsul roșiilor a fost o experiență nouă și cu siguranță de neuitat pentru mine.

 

Voluntarii pe care i-am cunoscut au contribuit în mod deosebit ca această experiență să fie una deosebită. De o lună am plecat din Slovenia și sunt gata să cuceresc lumea muncii și să las valiza mare să se odihnească pe o perioadă mai lungă. Ce îmi va lipsi cel mai mult? Modul sănătos de viață pe care îl duc majoritatea slovenilor, aerul curat, cea mai bună apă potabilă din Europa și grija față de mediul înconjurător.


Loredana a făcut 12 luni de Serviciu European de Voluntariat găzduită de Zavod Voluntariat, în Slovenia în cadrul proiectului Itchy Feet? Learn about international volunteering [2017-2-SI02-KA135-014305], proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

ByJulie Masseron

My festive holidays in Romania | Sărbătorile mele festive în România

[EN] Today I will tell you about my holidays in Romania through my French eyes. Indeed, I was lucky enough to have three weeks off during the Christmas and New Year’s periods.  During my holidays I was able to travel through Romania and meet new people. I will present my adventure to you as a logbook and I hope you will enjoy the trip!

12/21/18 : I took a train from Bucharest to Arad. The trip lasted 11 hours but the train was equipped with bunk beds and it allowed me to meet two young Romanians who shared the same wagon as me. We talked about a lot of things, but the one that impressed me the most was the friendliness of the Romanians. Indeed, one of the young people told me that one day he hosted a foreigner from England for three days. This stranger was there for a trip and was really lost. Moreover, it was late and could not find accommodation. So he accosted the young man in question and he seeing that he was lost and a little desperate, it was quite naturally that he suggested that he spend a few days at his home.  I was really fascinated by what he said because I don’t know any of my acquaintances in France who told me that they had welcomed a foreigner into their home. Moreover, this young man was only a student in Bucharest who did not have much money but for him it was not a problem at all to share his food, to share his small student room and to share good times. After 11 hours of travel I finally arrived in Arad. Arad is really a beautiful city with beautiful walks to do, a mixture of nature and city. This city has many remarkable buildings like the Holy Trinity Cathedral which for me is the largest church I have ever seen!

12/24/18: After a few days spent in Arad, I return to Bucharest to visit other volunteers (thanks to the On arrival trainig!). But unfortunately for me the volunteers were stuck on Sighișoara, which put me in a rather embarrassing situation because I arrived very late and didn’t have a bus to get to Schiulești. But remember what I wrote earlier about the friendliness of Romanians! That’s when I asked one of the local volunteers who lives in Bucharest if she could welcome me. And she said yes ! In the middle of Christmas with his family I was welcomed, housed and fed as if I were part of their family.  For the Christmas Eve we ate Sarmale, meat with rice and spices rolled in cabbage leaves, accompanied by hot chocolate and Cozonac, a sweet cake with raisins  and chocolate.  This Christmas Eve was really different from the ones I was able to do in France. Indeed in my family we usually eat oysters and foie gras as a starter, turkey with potatoes for the main course and a Christmas log for dessert. But this Romanian Christmas Eve was really delicious and I am really happy to have been able to discover the Romanian Christmas dinner.

12/25/18: We woke up around 9am to have breakfast. There were sausages, Oua umplute, tuna, vegetables with tea, coffee or hot chocolate. A very hearty breakfast for me who is used to drinking coffee with fruit. Then it was time to open the gifts and I was pleasantly surprised because I too had gifts! While my arrival was not planned at all in advance, I received gifts from all the family members. Chocolates, a scarf, socks, alcohol and facial care! I was really touched by their attention and I had a great Christmas in Romania that I would remember! Speaking of gifts, I noticed that they were offering each other a lot of socks, chocolate and body care. Compared to my family, we offer chocolates before opening gifts because they are not considered as such. In addition, socks and body care are everyday products. And for my part at Christmas my family gives me money so that I can buy what I want afterwards. Anyway for this Christmas 2018 I was really touched by the attention and friendliness of the peoples. I really felt like I was part of a Romanian family that welcomed me with open arms. To finish this morning, the father drove me to the subway station and even paid for my ticket! I went back to Schiulești full of gifts and great memories.

12/31/18: For the New Year I returned to Bucharest to finally visit the other volunteers.  They organized an evening in their apartment with Georgian dishes and invited local volunteers. Thus the local volunteers brought back traditional dishes, there were răcituri, cașcaval, burduf Brânză, pork wrapped in bread, cozonac and lots of bacon. For me this New Year was approximately like the ones I spend in France, except the type of food, we invite friends with a banquet of food, drinks, music and we all shout in our hearts the midnight countdown to wish each other a happy New Year.

That’s how my festive holidays end. I really enjoyed discovering how the holidays are going in Romania and I was able to meet friends for life.

Ps: I would like to thank once again the family who welcomed me and especially a young Romanian who showed me my way by accompanying me and paying me for my tickets and food. The Romanian conviviality will remain for me the strong point of my adventure.


 

[RO] Astăzi vă voi spune despre sărbătorile mele în România prin ochii mei de francez. Într-adevăr am fost destul de norocoasă să am trei săptămâni libere în timpul perioadei de Crăciun și a Anului Nou. În timpul sărbătorilor am putut să călătoresc prin România  și să întâlnesc oameni noi. zi-mi voi prezenta aventurile vouă sub forma unui jurnal de înregistrări și sper ca va veți bucura de excursie!

12/21/18 : Am luat un tren de la București spre Arad.  Călătoria a durat 11 ore dar trenul a fost echipat cu paturi etajate și mi-a dat voie să cunosc doi tineri români ce împărțeau același vagon cu mine.  Am vorbit despre multe lucruri, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost cât de prietenoși au fost românii. Într-adevăr, unul dintre tineri mi-a zis că într-o zi a găzduit un străin din Anglia penteu trei zile. Străinul acesta era acolo pentru trei zile și era foarte pierdut. Mai mult, era târziu și nu putea găsi un loc în care să stea. Așa că l-a acostat pe tânărul acesta și văzând că este pierdut și puțin disperat, a fost destul de natural că a sugerat să petreacă câteva zile în casa acestuia. Am fost foarte fascinată de ceea ce a spus pentru că nu știu nici unul dintre cunoscuții mei din Franța care să îmi fi spus că au primit așa pe cineva străin în căminele lor. Mai mult, tânărul era doar un student în București care nu avea mulți bani, dar pentru el nu a fost o problemă să își împartă mâncarea, să își împartă micuța cameră studențească și să împărtășească un timp plăcut. După 11 ore de călătorie am ajuns în sfârșit în Arad. Arad este un oraș foarte frumos unde te poți bucura de plimbări foarte frumoase, un mix  de natură și oraș. Acest oraș are multe clădiri remarcabile ca Catedrala Sfintei Treimi care pentru mine este cea mai mare biserică pe care am văzut-o!

12/24/18: După câteva zile petrecute în Arad, m-am întors în București să vizitez alți voluntari (mulțumită training-ului de On arrival!). Dar din păcate pentru mine  aceștia au rămas blocați în Sighișoara, ceea ce m-a pus într-o situație destul de jenantă,  pentru că am ajuns târziu și nu am avut un autobuz cu care să ajung în Schiulești. Dar vă amintiți ce am scris mai devreme despre cât de prietenoși sunt românii! Atunci am întrebat  unul din voluntarii locali care locuiește în București dacă mă poate găzdui. Și a zis da! În mijlocul Crăciunului cu familia acestuia am fost primită, găzduită și hrănită de parcă eram parte din familie. Pentru Ajunul Crăciunului am mâncat sarmale, carne cu orez și condimente rulate în frunze de varză, acompaniate de ciocolată caldă și cozonac, un chec dulce cu rahat și ciocolată. Acest Ajun de Crăciun a fost foarte diferit de cele pe care le-am putut avea în Franța. Într-adevăr în familia mea de obicei mâncăm stridii, pateu de gâscă (foie gras) ca aperitive, curcan cu cartofi la felul principal și un tort “Christmas log” pentru desert. Dar acest Ajun de Crăciun românesc a fost foarte delicios și am fost foarte fericită să am oportunitatea de a descoperi Cina de Crăciun Românească.

12/25/18: Ne-am trezit în jurul orei 9 pentru micul dejun. Au fost cârnați, ouă umplute, pastă de pește, legume, cu ceai, cafea sau ciocolată caldă. Un mic dejun foarte solid pentru mine care sunt obișnuită cu a bea cafea cu fructe. Apoi a venit timpul desfacerii cadourilor și am fost plăcut surprinsă pentru că și eu aveam cadouri! Deși venirea mea nu a fost planificată deloc în avans, am primit cadouri de la toți membri familiei. Ciocolată, o eșarfă, șosete, alcool și lucruri pentru îngrijirea feței! Am fost foarte atinsă de  atenția lor și am avut un Crăciun minunat în România pe care mi-l voi aminti! Vorbind de cadouri, am observat că își ofereau unii altora multe șosete, ciocolată  și lucruri pentru îngrijirea corpului. Făcând o comparație cu familia mea, noi oferit ciocolată înainte de a deschide cadourile pentru că nu sunt considerate astfel. De asemenea, șosetele și lucrurile de îngrijirea corpului sunt lucruri de zi cu zi.  Și mie cel puțin de Crăciun familia îmi dă bani pentru a putea cumpăra ceea ce vreau după. Oricum pentru acest Crăciun 2018 am fost foarte atinsă de către atenția și felul prietenos de a fi al oamenilor. Chiar m-am simțit de parcă sunt parte dintr-o familie românească care m-a primit cu brațele deschise. zla final, de dimineață tatăl m-a condus la metrou și chiar a plătit pentru biletul meu! M-am întors în Schiulești plină de cadouri și amintiri minunate!

12/31/18: Pentru Anul Nou m-am întors în București pentru a îi vizita în sfârșit pe ceilalți voluntari. Aceștia au organizat o după-amiază  în apartamentul lor cu preparate din Georgia și au invitat voluntari locali. Așadar voluntarii locali au adus înapoi preparate tradiționale: au fost răcituri, cașcaval, brânză de burduf, porc învelit în pâine, cozonac și o grămadă de bacon. Pentru mine acest An Noua fost aproximativ ca cele pe care le petrec în Franța, înafară de tipul de mâncare – invităm prieteni cu un banchet de mâncare, băutură, muzică, și strigăm cu toții în inimile noastre numărătoarea de Anul Nou pentru a ne ura un An Nou Fericit.

Ăsta este felul în care sărbătorile. mele festive se sfârșesc mereu.  Chiar m-am bucurat să descopăr cum se desfășoară sărbătorile în România și de faptul că am avut oportunitatea de a întâlni prieteni pe viață.

Ps: Aș vrea să le mulțumesc încă o dată atâtfamiliei care  m-a întâmpinat și mai ales unui tânăr român care mi-a arătat calea prin a mă acompania și plătiduâ-mi pentru bilete și mâncare. Buna natură românească va rămâne pentru mine punctul foarte al aventurii mele.

ByEmilie Gillet

Portret de voluntar – Emilie (Belgia)

Hi,

My name is Emilie ! I’m 23 years old and I come from Belgium in a village near France.

After high school, I did one year of graphic design and one year to be a preschool teacher. Not knowing what I really want to become I started working. I did barmaid in a tennis club but that’s not suited me. When my contract ended, I wanted to do something completely different to change my life. In December, I decided to be a volunteer and to travel. I was very attracted by the beautiful landscape of Romania and by the cultural shift between Belgium and Romania. What makes me here today and I intend to live my ESC thoroughly!

I’m really open minded. I love animals and especially dogs. My passions are painting, drawing, reading and music. My goal in being here is to be less shy and to be more open to others. I want to improve my English as well. I like being in touch with nature, it’s something that attracts me a lot since I’m a pretty stressed person. I  love to laugh with people too, I think it’s the way to create some links.

I hope that I’ll be able to surpass myself and do my best to evolve.

See you around!

 

Salutare, eu sunt Emilie, am 23 de ani și vin dintr-un sătuc din Belgia de la granița cu Franța.

După liceu, am studiat un an design grafic și apoi un an de învățământ primar. Deoarece nu prea știam ce îmi doresc să fac am început să lucrez. Am fost barmaniță la un club de tenis, dar nu era ce voiam. Când mi s-a terminat contractul, am vrut ceva complet diferit, ceva ce îmi va schimba viața. În decembrie am decis că vreu să fac voluntariat și să călătoresc. Am fost atrasă de peisajele frumoase din România și de diferențele culturale majore între Belgia și România. Toate astea m-au determinat să fiu aici azi și inenționez să trăiesc experiența ESC la maxim!

Sunt deschisă la mine. Îmi plac animalele, cu precădere câinii. Pasiunile mele suntpictura, desenul, cititul și muzica. Țelul meu, fiind aici este să fiu mai puțin timidă și  mai deschisă spre ceilalți. Și îmi doresc să îmi îmbunătățesc nivelul de engleză. Îmi place să fiu în contact cu natura, e ceva ce mă atrage, din moment ce sunt o persoană destul de stresată. De asemenea îmi place să râd cu oamenii și cred că e o metodă bună de a crea legături.

Sper că voi fi capabilă să mă depășesc pe mine însurmi și să evoluez.

Ne vedem!

 

===

Emilie este în România pentru o perioadă de nouă luni, din martie 2019 până în noiembrie 2019, în cadrul proiectului #Stronger Together 2.0 [2018-1-BE05-ESC11-002534] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul European Solidarity Corps și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByCaroline Madec

Portret de Voluntar – Caroline (Franța)

Hello! I am Caroline, I am 21 and I come from Roubaix, in the North of France. Over there, I was studying sociology, anthropology and history at Lille university. So I am interested in discovering a new culture, languages, more generally meeting new people with a different way of life than mine. Moreover, if I really enjoyed my studies, I didn’t like the university frame at all and that for different reasons such as the fact that in class I didn’t feel comfortable being sat, passive, listening to professors all the day long.  So I decided to interrupt my studies to do something new. I arrived in Romania some days ago only and it is already like I had taken a great breath of air from my usual daily life. I am interested in many fields such as education (particularly because of my own experience in France as a student), gender issues, literature, cinema (even if I have not lot of culture in this field). Also I like running, hiking in the nature (it’s gonna be great in Romania), and I LOVE swimming in the sea! To finish my introduction I am actually very interesting in live arts (dance, theatre etc), I didn’t have the opportunity to experiment them a lot so far but before leaving I was learning to play piano. Looking forward to meet you in Curba!

PS : my spirit animal is the otter!

PS 2 : Thank you Emilie for the picture in Curba’s library!

 

Bună! Sunt Caroline am 21 si vin din Roubaix, nordul Franței. Acolo am studiat sociologie, antropologie și istorie la universitatea din Lille. Prin urmare sunt interesată în a descoperi o nouă cultură, limbi străine, oameni cu alte moduri de viață decât al meu. În plus mi-au plăcut studiile mele, doar că nu mi-a plăcut cadrul universitar și faptul că la cursuri trebuia să stăm jos, pasivi și să ascultăm ziua întreagă. Așa se face că am decis să îmi întrerup studiile pentru a face ceva nou. Am ajuns în România acum câteva zile și simt că deja am luat o gură de aer diferit de rutina mea zilnică. Sunt interesată de diferite domenii, precum educația (în special datorită experienței mele de elev în Franța), problematică de gen, literatură, cinema (chiar dacă nu am o vastă cultură în acest doemniu). Îmi place să alerg, să mă plimb prin natură (va fi super în România) și iubesc să înnot în mare! Ca să termin cu prezentarea mea sunt destul de interesată de artele performative (dans, teatru…) și chiar dacă nu am avut ocazia să le experimentez prea mult îinainte de a veni aici, am învățat totuși cum să cânt la pian.

Abia aștept să vă întâlnesc pe la Curbă!

PS: animalul meu spiritual este vidra!

PS: Mersi Emilie pentru poza făcută în biblioteca Curbei!


Caroline este în România pentru o perioadă de șase luni, din martie 2019 până în august 2019, în cadrul proiectului Voluntary Generation [2017-2-FR01-KA105-013326] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByTea Jukic

Romania: Expectations vs. Reality | România: Așteptări vs. Realitate



[EN] Before moving to Romanian countryside my knowledge of this country, its culture, cities, people, history and tradition were very limited. Of course, I could locate Romania on a map, name a capital city, and recall a few facts from high school history textbook about the disreputable period of Ceausescu’s regime but the picture in my mind was very vague and blurry. If I were asked to describe a typical Romanian city, I’d think of grey, socialist buildings, and if I were asked to describe a typical Romanian village, I wouldn’t have expected it to look any different then a village in my own country, Croatia. I would think of rows of small houses surrounded by big backyards with gardens organized around a village square in a labyrinth of small but neat streets. I most certainly wouldn’t think of horse carriages, of roads full of potholes, packs of stray dogs and houses without central heating and radiators.

Among all the information I received about my new environment the fact that my new home will be in a very rural area was particularly emphasized but reading a list of instructions in an email and experiencing something first hand are two completely incomparable things. To specify, I was told that I would live in a traditional mountain house, that I would have to chop wood, make a fire in a stove, and I was warned that for the most of my stay here it will be very cold. Being the person who always bragged about excellent tolerance for low temperatures, soon after my arrival I was to discover that meaning of the word winter in Romania and in Croatia is not quite the same. But underestimating the power and cruelty of the weather conditions can be very educational experience. Once a person discovers importance of the extra layers of clothes the doors to the world of the magic of winter are unlocked. One can enjoy walks with a dog in the snow, view of the fairy tale like mountains, and seeing the dance of your own breath evaporating on a cold, winter morning.

And after spending sometime enjoying the outdoor activities in the fresh air there is nothing better then to sit next to the warm stove with the cup of warm tea. That is to say, once you have made a good fire, relaxation time can begin. For people from this area the process of making a fire is everyday activity but for me it was a novelty and a source of frustration. Having seen big traditional stoves only in films, I thought that making a fire is a three minute job. When I tried it for the first time, it took me an hour and a half, only to see it completely burn out in fifteen minutes. I was very surprised, to say the least, but with the guidance of kind and patient housemates and coordinators, (This is me publicly thanking you for not letting me freeze to death!), I learnt how to arrange wood in right way, how to choose a proper size and sort of the wood,  when to use pine tree branches and when the ones from the beech. After learning all the technical stuff, I could finally appreciate the warmth and the soothing sound of cracking of the burning wood.

Living in Schiulesti made me understand better the importance of patience, of flexibility, and, (I’m writing this at risk of sounding corny), of all the little wonderful little things in life that sometimes go unnoticed. Moreover, I’m starting to see the difference between being a traveler and being a tourist, how the latter makes a see things on a very superficial level and the former makes us truly understand our surrounding and, in the end, ourselves.

 


 

[RO] Înainte de a mă muta la țară în România cunoștințele.mele despre această țară, cultura ei, orașele, oamenii, istoria și tradițiile ei îmi erau foarte limitate.  Desigur, puteam localiza România pe o hartă, numi capitala, și reaminti câteva chestiuni din manualul de istorie din liceu despre discreditata perioadă a regimului lui Ceaușescu, dar imaginea din capul meu era foarte vagă și blurată. Dacă eram pusă să descriu un oraș tipic românesc, m-aș fi gândit la clădiri gri, socialiste, iar dacă mi se cerea să descriu un sat tipic românesc, nu m-aș fi așteptat să arate diferit față de un sat din propria mea țară, Croația. M-aș gândi la rânduri de case mici înconjurate de curți mari cu grădini organizate în jurul unui centru al satului într-un labirint de străzi mici dar îngrijite. Cu siguranță nu m-aș gândi la căruțe cu cai, la drumuri pline de gropi, haite de câini vagabonzi și case fără încălzire centrală și radiatoare.

Printre toată informația pe care am primit-o despre noul meu mediu, faptul că noua mea casă va fi într-o zonă foarte rurală a fost foarte pus în evidență, dar să citești o listă de instrucțiuni într-un e-mail și să  experimentezi ceva pe pielea ta sunt două lucruri total incomparabile. Ca să exemplific,  mi s-a spus că voi locui într-o casă de munte tradițională, că va trebui să sparg lemne, să fac foc într-o sobă, și am fost avertizată că pentru mare parte din șederea mea va fi foarte frig. Fiind persoana care mereu se laudă de despre toleranța excelentă când vine vorba de temperaturi scăzute, curând după venirea mea am descoperit că definiția cuvântului iarnă în România și în Croația  nu e chiar aceeași. Dar subestimarea puterii și cruzimii condițiilor vremii poate fi o experiență foarte educativă. Odată ce o persoană descoperă importanța straturilor în plus de haine, ușile de la lumea magică ale iernii sunt descuiate. Te poți bucura de plimbări cu câinele în zăpadă, de priveliștea ca în povești a munților, și de a vedea dansul propriei respirații evaporându-se într-o dimineață rece de iarnă.

Și după ce petreci niște timp bucurându-te de activitățile în aer liber la aer curat nu e nimic mai bun decât să stai lângă soba caldă cu o cană de ceai cald. Vreau să zic, după ce ai făcut un foc bun, timpul de relaxare poate începe. Pentru oamenii din zonă procesul de a face focul este o activitate de zi cu zi, dar pentru mine a fost ceva nou și o sursă de frustrare.  Deoarece am văzut sobe tradiționale mari doar în filme, am crezut că să faci un foc e o treabă de trei minute.  Când am încercat-o pentru prima dată, mi-a luat o oră și jumătate, numai pentru a îl vedea arzând de tot în 15 minute. Să spun că am fost surprinsă e puțin spus, dar cu ajutorul  bunilor și rabdatorilor mei colegi de locuință și coordonatori (Asta sunt eu multumindu-vă public pentru că nu m-ați lăsat să îngheț de moarte!),  am învățat cum să aranjez lemn în felul potrivit, cum să aleg mărimea potrivită  și să sortez lemnul, când să folosesc crengi de brad și când pe cele de fag. După ce am învățat toate lucrurile tehnice, am putut în sfârșit aprecia căldura și sunetul liniștitor pe care îl scoate focul când trosnește.

Să trăiesc în Schiulesti m-a făcut să înțeleg mai bine importanță răbdării, a flexibilității, și (scriu asta cu riscul de a suna siropoasă), a tuturor lucrurilor micuțe și minunate din viață care uneori trec pe lângă noi neobservate. Mai mult de atât, încep să văd diferența dintre a fi un călător și a fi un turist, cum a doua ne face să vedem lucrurile la un nivel foarte superficial, în timp ce prima ne face să înțelegem cu adevărat ceea ce ne înconjoară și, în final, pe noi înșine.


ByPille Janson

Portret de Voluntar – Pille (Estonia)

[EN] My name is Pille Janson. I am 30 years old. I am from Estonia, where I lived in Uusküla, small village. I graduated from a Tallinn Service School. I have studied tourism and hospitality. I´m interested in different languages and cultures. I have studied also different languages: Finnish, Spanish and Russian. My family hosted exchange students from different countries now for three years. I  like hiking, skating and skiing. I worked as a teacher assistant in the kindergarten. Also I have the  same experience, when I was in the Armenia, where I made my short-term volunteering. I don’t have opportunity to work with school aged children but now I have this chance.

 

 

[RO] Numele meu este Pille Janson. Am 30 de ani. Sunt din Estonia, unde am locuit în Uusküla, oraș mic. Am absolvit la o Școală militară din Tallinn Service School. Am studiat turism și ospitalitate. Sunt interesată de diferite limbi și culturi. De asemenea am studiat diverse limbi: finlandeză, spaniolă  și rusă. Familia mea a găzduit studenți de schimb din diferite țări de trei ani deja. Îmi plac drumețiile, patinajul și schiatul. Am lucrat ca asistent profesor la grădiniță. am de asemenea experiența deja, de când am fost în Armenia, unde mi-am făcut voluntariatul de scurt-timp. Nu aveam oportunitatea de a lucra cu copii de vârstă școlară dar acum am această șansă.

 


Pille este în România pentru o perioadă de opt luni, din ianuarie 2019 până în septembrie 2019, în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.