Category Archive News

Héloïse’s first departure – Prima plecare a lui Héloïse

11th of June, Héloïse’s first departure. She was in the office at 9 am, on time as always in the last 9 months. After double checking the luggage she packed in the back of her rented car and having her usual morning cup of coffee, she sat in the big silver BMW and drove off to Bulgaria. The moment was kind of glamorous – in the way that she sometimes was (and most of the time joked to be) to keep the spirits high.

This days she finished her volunteering stage. Driving off to Bulgaria is just a beginning of her one-month holiday trip that she more than deserves after 9 moths of volunteering in Curba. For us these 9 months passed like a snap of the fingers — it’s been fun, creative, educative and — always well done.

English was so much fun. If our volunteers would be packing smiles and hugs they got while working with kids and youngsters, Héloïse wouldn’t fit all of it in her luggage. Many many of them she got in her weekly English lessons with the kids of Izvoarele. Starting somewhere in October, the lessons became famous right away as fun time for the local kids that wanted to practice English. Héloïse made them in such an easygoing and relaxed spirit that most of them didn’t even notice when they started talking in English while playing. The success didn’t stay unnoticed, not even by her humble self – here’s where Héloïse realised she is doing a great job with it. Just before leaving and in the peak of all the work that needed to be done she closed up her own fun school year with a Treasure hunt game, saying goodbye with her facultative students in her very own fun way. We need more teachers like Héloïse around here.

A source of inspiration. Looking back it seems like everything was a first time with Héloïse –  the first Escape Room in Curba, the first Clothes Swap afternoon, the first natural cosmetics workshop, the first stand for International Women’s Day in highschool, the very first French breakfast. All of those were prepared and implemented with creativity, determination and passion, always on time and with great care. We need brains like Héloïses’ when planning activities.

   

Making things happen. And then there was daily life. If it haven’t been for Héloïse, the team of Curba wouldn’t have had a glamorous Christmas all-day-slow-food celebration. Her original team in the so called “Homoraciu house” – Melanie, Stefanie and Martina – would miss a beating heart of the house, that was taking care of everything and everybody, organising common life from cooking to shopping. The way she managed to organise the house inspired Curba’s staff as well. Knowing that she’s around, taking risks with trying new things was somehow – easy. We need easy, sometimes!

This is not a goodbye post. We said it for many times and we will keep repeating – we need people like her, she should be coming back. (Anyways, our French people tend to, right Estelle?).

Thanks for being aweseome and see you in a month, after an amazing trip, lady!

 

 

11 iunie, prima plecare a lui Héloïse. A fost la 9 dimineața la birou, la timp, ca în ultimele 9 luni. După o dublă verificare a bagajului încărcat în portbagajului mașinii închiriate și după obișnuita cană de cafea, s-a urcat în BMW-ul argintiu și a pornit-o spre Bulgaria. Momentul a fost destul de glamoros – în felul în care era ea câteodată (și de cele mai multe ori glumea) ca să mențină buna dispoziție.

Zilele astea și-a încheiat stagiul de voluntariat. Călătoria spre Bulgaria este doar începutul vacanței de o lună pe care o merită după nouă luni de voluntariat în Curbă. Pentru noi aceste 9 luni au trecut precum a-i pocni din degete – distractive, creative, educative – și bine realizate.

Engleza a fost foarte distractivă. Dacă voluntarii noștri ar împacheta zâmbetele și îmbrățișările pe care le primesc când lucrează cu copii, heloise nu le-ar putea pune pe toate în bagaj. Multe dintre ele le-a primit în lecții săptămânale de engleză cu copii din Izvoarele. Începute undeva în octombrie, lecțiile au devenit faimoase imediat printre copii care au dorit să practice engleza. Heloise l-a făcut ușoare și relaxate și mulți dintre ei nici măcar nu au realizat când au început să vorbească engleză în timp ce se jucau. Succesul nu a fost neobservat și nici măcar de către ego-ul ei umil – acesta e momentul în care a realizat că a făcut o treabă bună. Chiar înainte de a pleca și în momentul culminant al muncii ei a încheiat anul școlar cu o vânătoare de comori, spunându-le la revedere elevilor ei facultativi în modul ei amuzant. Ne trebuie mai mulți profesori ca Heloise aici.

O sursă de inspirație. Privind în urmă pare că totul a avut loc pentru prima dată cu Heloise – primul Escape Room la Curbă, primul Schimb de Haine, primul atelier de cosmetice naturale, primul stand pentru Ziua Internațională a Femeilor la liceu, primul mic dejun franțuzesc. Toate au fost pregătite și implementate cu creativitate, determinare și pasiune, întotdeauna la timp și cu multă grijă. Avem nevoie de minți ca ale lui Heloise la planificarea activităților.

Lucrurile se întâmplă. Și viața de zi cu zi. Dacă nu era Heloise, echipa Curbei nu ar fi avut un Crăciun plin de farmec și cu mâncare pe durata întregii zile. Grupul inițial din care a făcut parte numit „Homorâciu house” – Melanie, Stefanie și Martina – n-ar fi avut o inimă a casei, care să aibă grijă de totul și de toți, să organizeze viața în comun de la gătit la cumpărături. Modul în care a organizat casa a inspirat personalul Curbei. Știind-o pe-aproape, știind că îți asumă riskuri și că încearcă lucruri noi a fost cumva – ușor. Și avem nevoie și de asta, uneori!

Acesta nu este un articol de la revedere. Am zis-o de multe ori și vom repeta-o – avem nevoie de oameni ca ea, ar trebui să se întoarcă (oricum se pare că francezii au tendința de a se întoarce, nu-i așa Estelle?).

Mulțumim pentru că ai fost așa minunată și ne vedem peste o lună după călătoria ta, domnișoară!

---

Héloïse este în România pentru o perioadă de nouă luni, din septembrie 2017 până în mai 2018, în cadrul proiectului EVS20: Let’s Move and Change [2016-3-FR02-KA105-012345] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.

Portret de voluntar – Thibaut (Belgia)

“The journey of a thousand miles begins with a single step.”

Bună ziua. My name is Thibaut Gillet and I’m from Belgium. Over there I lived in a small and quiet village in a flat agricultural area. I studied geography and got my master. Then I look for a job and did some voluntary work locally on a second hand store. But I felt something wasn’t going right.

I felt like I couldn’t find the right place for me either because the job would be numbing and/or pointless or because I felt frustrated by the negative answers for my applications to the jobs for which I’d have been a good fit.

I needed to see and live something else… and I guess everyone who goes to EVS is looking for the same thing. I heard from EVS through a really nice organization in Belgium called “compagnons battisseurs” (not linked with the franc-macon, I asked :p). So I decided why not apply to some projects too besides the job applications.

I wanted to find an organization and a project that works in a rural area and that integrates the population around them and that want to promote some values for a better well-being for everybody. So far I really feel like I’ve found the right ones.

It’s still a challenge for me; I’ve a strong side of me that just need some alone and quiet time. And I don’t consider myself as a creative and extravert one. But I want to learn how to animate a group, how to get them invested, and how make them understand or grow knowledge through some fun time.

I like tennis, windsurf, and hiking. I also like maps, strategic games, video games, movies, poetry, philosophy and almost everything and everyone that can help you see things from different angles and points of view.

Bună ziua. Numele meu este Thibaut Gillet și vin din Belgia. Acolo locuiesc într-un sătuc mic și liniștit într-o zonă agricolă. Am studiat geografia și am terminat un master. Apoi mi-am căutat slujbe și am făcut puțin voluntariat la un magazin second hand local. Dar parcă ceva nu mergea bine.

Mi se părea ă nu găsesc locul potrivit și asta ori pentru locul de muncă va fi plictisitor sau fără rost ori pentru că eram frustrat din cauza refuzurilor din partea angajatorilor pentru joburile la care mă simțeam potrivit.

Așa că voiam să văd și să trăiesc altceva… și cred că totți cei care merg în SEV caută același lucru. Am auzit despre SEV prin intermediul unei organizații din Belgia numită “compagnons battisseurs” (fără vreo legătura cu franc-masonii, am întrebat :P). Și am aplicat și la astfel de proiecte pe lângă locurile de muncă.

Am vrut o organizație și un proiect într-o zonă rurală care să integreze populația din jur și care să promoveze valorile unui trai propsper pentru toți. Până acum mi se pare că am găsit-o pe cea potrivită.

Este însă în continuare o provocare pentru mine. O mare parte din mine vrea singurătate și timp pentru sine. Și nu mă consider creativ ori extrovert. Dar vreau să învăț cum să animez un grup, cum să îi implic și cum să le transfer cunoștințe într-un mod distractiv.

Imi plac tenisul, winsurfingul și drumețiile. De asemenea îmi plac hărțile, jocurile de strategie, jocurile video, filmele, poezia, filosofia și aproape tot sau toți cei care mă pot ajuta să văd lucrurile din unghiuri și perspective diferite.

---

Thibaut este în România pentru o perioadă de șase luni, din iunie până în decembrie 2018, în cadrul proiectului Behind Borders [2017-2-BE05-KA105-002181] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

 

 

 

 

Playing, dancing, moving – Joc, dans, mișcare

– Bună!!!
– Ada look this!
– Hello!
– So we start choreography now?

They come in. But not as you would expect, simply walking through the door. They’re already jumping, practicing turns, half way through taking their shoes off. I spot back bends in the corner and some breakdance moves on the floor. The energy is instant and I get a bit lost between exchanging hugs (landing near my belly button or chest depending on the age), preventing a sudden pinching fight, and trying to set up the speakers. Bear in mind that after two months my Romanian is just slightly more advanced than the basic ‘Buna’ and ‘Sunt
voluntar, nu înțeleg’.

Yet somehow I communicate with my small bunch of movers. We madly gesticulate, they pick up some English (or they say so and then do something complete opposite to what I said), or sometimes I have to pick them up and bring to the correct place. So here we are. The cold tiles of the immersive auditorium, semidarkness of the half-covered long windows, black chairs, tiny wooden stage, the Romanian flag on the curtains… And us – a small group gathered amongst all this with a rather extreme variety of sizes, ages, and experience in any kind of physical training. I look at my bunch, realising that I can forget about
everything that I planned for this lesson. I decide to improvise the exercises, focusing on one thing we all have in common – the desire to move. Eager to start straightaway, they throw themselves around, pushing the chairs to the side to make space, changing, snacking and drinking water.

– Ceeeeeeeeeerc!

Finally we all gather in a circle. From the speakers you can hear booming beats of African drums and the bodies start to groove in all kinds of different ways. I go with simple warm up exercises in a circle and then travelling through space. Inspired by some African influences, I teach them simple steps and arm gestures. I allow the chaos to unfold as they try to figure out the movement, only sometimes I bring the order back, explaining again or correcting.
– It’s like showing someone to go away.
I demonstrate the movement.
– Go away, go away, go away, go away, go..

And before you know it, the high pitched chorus of ‘Go away’ echoes through the space. I’m amazed by the power of those little lungs and decide to go with it.
– Așa, așa, așa, așa…
– Close, open, close, jump! Close, open, close, jump! Close, open, close, jump!

I’m breathless. We dance, we shout the steps, the right and left gets confused, as do the hands and legs. Their attention travels with the speed of lightning. Some boss around, some get tired, some go back to their pinching fight. Hands on my hips and pulling an angry face I catch one of the boys on talking, and we all crack up as he gets scared. Finally I shout ‘Pausa!! Apa!’ and let the chaos unfold. Legs are flying around in cartwheels, some lay on the chairs, there’s a bag of chips going around, and a hide and seek game unfolds behind the curtains accompanied by slightly concerning sound effects.
The magic word ‘Capoeira’ is what brings them back eventually. I demonstrate some basic steps, kicking and ducking and their eyes look like I’ve just brought kilograms of ice cream into the room. There is barely any patience to repeat the basics, and the legs start to kick in all kinds of directions.
– Right, back, left, back! Protect! Kick! Right back..
The sounds of birimbau, arms moving more in a disco way than anything else, and steps that look all too similar to salsa. But it all doesn’t matter. We exchange really cool handshakes at the end and I feel a buzzing sense of happiness that I can share these moments with my small bunch of movers.

– Bună!!!
– Ada uite aici!
– Bună!
– Putem începe coregrafia acum?

Au venit. Dar nu cum te-ai aștepta, intrând pe ușă pur și simplu. Deja sar, fac rotiri și se descalță în același timp. Am văzut niște îndoiri pe spate într-un colț și niște mișcări de breakdance pe podea. Energia e instantă și eu mă pierd puțin printre îmbrățișări (care îmi ajung la buric ori la piept, depinde de vârstă), prevenirea unor pișcături și încercarea de a instala boxele. Luați în considerare că după două luni româna mea e doar ceva mai avansată decât „Bună” și „Sunt voluntar, nu înțeleg.” Cumva totuși comunic că micii mișcători. gesticulăm cu toții, ei înțeleg un pic de engleză (sau pretind și apoi fac total opus), ori câteodată trebuie să îi aranjez eu în poziția corectă.

Prin urmare aici suntem. Dalele reci ale sălii, semiîntunericul dat de ferestrele lungi acoperite, scaunele negre, scena mică de lemn, steagul României agățat de cortina scenei… și noi – un grup mic adunat printre toate acestea, având mărimi, vârste și experiențe în ale mișcării diferite. Mă uit la grup și realizez că pot să uit ce planificasem. Decid să improvizez exerciții și să mă oncentrez pe un singur lucru – dorința de mișcare. Dornici să înceapă numaidecât, sar prinprejur, împing scaunele la o parte, se schimbă, mai mănâncă câte ceva și beau apă.

– Ceeeeeeeeeerc!

Cumva ne adunăm într-un cerc. Din boxe se aud beaturi de tobe africane și trupurile încep să se miște în feluri diferite. Încep cu exerciții de încălzire simple și de explorare a spațiului. Inspirați de influențele africane îi învăț pași simpli și gesturi ale brațelor. Permit haosului să se desfășoare ca ei să prindă mișcare. Câteodată restabilesc ordinea explicând și corectând.

– E ca și cum ai alunga pe cineva.

Demonstrez mișcarea

– Pleacă, pleacă, pleacă, ple…

Și înainte să realizăm refrenul „Pleacă” se aude în toată sala. Sunt uimită de puterea acestor mici plămâni dar continui. And before you know it, the high pitched
– Așa, așa, așa, așa…
– Închide, deschide, închide, sari! Închide, deschide, închide, sari!

Sunt fără suflare. Dansăm, strigăm pașii, încurcăm stânga cu dreapta și mâinile cu picioarele. Atenția lor călătorește cu viteza luminii. Unii se dau în stambă, alții sunt obosiți, unii se întorc al pișcături. Pun mâinile în șold și cu o față supărată îl suprind pe unul dintre băieți, care se sperie și cu toții ne prăpădim de râs. În cele din urmă strig „Pauză!” „Apă!” și las tot haosul să se desfășoare din nou. Unii fac roata țiganului, alții se așează pe scaune, o pungă de chipsuri trece de la unul la altul, un joc de v-ați-ascunselea ia loc printre draperii acompaniat de sunete îngrijorate.

Cuvântul magic „Capoeira” e cel care îi aduce din nou împreună. Le arăt niște pași de bază, lovituri și aplecări și ochii lor se măresc de parcă am adus câteva kilograme de înghețată în încăpere. Aproape că nu au răbdare să repete pașii de bază și picioarele încep lovituri în toate direcțiile.

– Dreapta, spate, stânga, spate! Lovește, dreapta, spate…

E gălăgie multă, mâinile se mișcă mai mult ca la discotecă iar picioarele par să danseze salsa. Dar nu prea contează. Ne strângem mâinile la final și am un sentiment de fericire știind că am un mic grup de mișcători cu care pot împărtăși astfel de momente.

---

Adrianna este în România pentru o perioadă de șase luni, din martie 2018 până în august 2018, în cadrul proiectului Active Youth in Rural Settings [2017-1-PL01-KA105-035693] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.