Tag Archive evs events

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Cultura Verde în Sezonul Aurit

Comunicat de presă
21 Septembrie 2018

Cultura Verde în Sezonul Aurit

Cu ocazia venirii toamnei, așa-zisului  ”Sezon aurit”,  voluntarii SEV și locali ai Curbei de Cultură au organizat un eveniment intercultural ce a avut ca scop îmbogățirea cunoștințelor participanților când vine vorba de alte culturi și țări, cu precădere despre legătura acestora cu natura și această cultură verde. Desfășurat la Centrul Cultural din Izvoarele, evenimentul a oferit oportunitatea de a afla lucruri noi prin ascultare de prezentări, participare interactivă și comunicare cu cei prezenți, precum și oportunitatea de delectare cu mâncăruri străine diverse preparate în casă chiar de voluntarii internaționali.

Aici și aici video-uri de promovare a evenimentului 🙂

Voluntarii SEV și-au prezentat în diverse moduri realitățile țărilor, fie prin prezentări power-point, povești cu tâlc sau jocuri interactive, cultura țărilor lor și relația acestora cu natura demonstrându-se a fi foarte interesante și în multe privințe foarte diferite atât de noi cât și între ele, dar și asemănătoare în anumite privințe de asemenea.
Având în vedere că acest eveniment a fost despre lucruri precum Protecția Pădurilor în Germania și Activism de Mediu în Franța, am avut o taxă de intrare sub forma articolelor reciclabile, articole ce erau apoi aruncate la tomberoanele speciale (sub îndrumare când era nevoie, desigur). Unii participanți au fost așa entuziasmați încât s-au dus și au cules sticle de plastic din tot satul pentru eveniment, așa multe că ar fi putut să dea taxă de intrare pentru încă o tură de participanți – bravo pentru entuziasmul ecologic! 🙂 Mulțumim voluntarilor internaționali Tim, Raimo, Thibaut, Baptiste, Milena, Robert pentru tot efortul depus la organizarea și facilitarea evenimentului, precum și tuturor voluntarilor locali care au venit în număr mare și au ajutat cu de toate de la traduceri la pregătire și curățenie, și nu în ultimul rând mulțumim lui Kristina pentru coordonare și ajutor.

(vizualizați mai multe aici).

———————————————————————————————————————

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:               www.curbadecultura.ro
http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:    https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:            https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Vise dulci / Sweet Dreams

Comunicat de presă
14 Septembrie 2018

Vise dulci / Sweet Dreams

Voluntarii SEV împreună cu cei locali ai Curbei de Cultură au organizat la mijloc de septembrie un atelier de dream catchere chiar în biblioteca asociației! Îmbinând cultura cu ecologismul, scopul evenimentului a fost nu doar de a face o activitate drăguță și distractivă cu tinerii și copiii, dar și de a stimula creativitatea acestora și de a aduce cunoaștere asupra acestor obiecte culturale specifice ce original se făceau doar din materiale naturale în totalitate.

Toți cei ce au venit interesați deja în dream catchere, precum și cei ce au descoperit pentru prima data aceste minunate obiecte folosite pentru a preveni vise urâte și considerate aducătoare de vise bune și noroc,  au descoperit arta străveche a dream catcher-urilor împreună, folosindu-se de pene, ațe colorate, nasturi sau bile multicolore și nu numai! A fost nu numai distractiv, cât și educativ pentru toată lumea!
Mulțumim voluntarilor internaționali Baptiste și Raimo pentru organizare și facilitare, Robert pentru sprijin, voluntarilor locali Oana și Laura pentru traducere, participare și ajutor, și lui Estelle pentru poze și participare!

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:                 www.curbadecultura.ro
                                   http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:    https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
                                   https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:              https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Atelier Upcycling

Comunicat de presă
31 August 2018

Atelier Upcycling

Chiar în ultima zi de August, o parte dintre voluntarii SEV ai Curbei de Cultură au organizat un eveniment din seria atelierelor ”Do it youself” ce își propun învățarea și îndrumarea tinerilor când vine vorba de reutilizarea lucrurilor ce ar fi în mod conventional considerate gunoaie în locul aruncării acestora. Atelierul s-a desfășurat chiar în biblioteca Curbei, iar această sesiune de reciclare creativă a avut ca rezultat o sumedenie de lucruri noi și frumoase pe care participanții au fost fericiți și entuziasmați să le ia acasă cu ei.

În cadrul sesiunii acestui atelier de Upcycling au existat trei workshopuri și anume: făcut de căsuțe de păsări din sticle de plastic, suport de creioane din cutii de conserve și portofele din cutii de lapte/suc. Atât voluntarii cât și participanții  s-au simțit bine, relaxându-se și distrându-se totodată prin acest procest creative, și toți cei ce au participat au plecat cu ceva nou, atât în abilități cât și în obiecte noi și drăguțe făcute de ei înșiși.
Le mulțuim voluntarilor internaționali Tim, Milena și Raimo pentru facilitare și organizare și voluntarului local Oana pentru traducere și ajutor.

(vizualizați mai multe aici).

=== Această activitate este parte a proiectului SEV Building Youth Supportive Comunities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748], proiect cofinanțat de ANPCDEFP din programul Erasmus+ al Uniunii Europene și implementat în România de Curba de Cultură. ===

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:                 www.curbadecultura.ro
                                   http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:    https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
                                  https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:             https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Orientare photo / Photo orientation

Comunicat de presă
23 August 2018

Orientare photo / Photo orientation

Voluntarii de la Curba de Cultură au profitat de faptul că încă este vară pentru a organiza o vânătoare de fotografii numai bună pentru oricine a vrut să își exerseze spiritual explorator. Desfășurat în jurul satului Izvoarele, evenimentul a fost plin de tot felul de locuri interesante, obiecte fascinante și peisaje fermecătoare  căutate special pentru acesta. Ziua a fost plină de aventură și distracție, iar câștigătorii vânătorii au primit chiar recompense!

Vânătoarea a avut o serie de sarcini de îndeplinit, de la a găsi locuri ascunse prin satul Izvoarele, la a aduna deșeuri, și de la a sta într-un picior până la a face fețe-fețe. Toate cu scopul de a explora satul și de a înțelege ce se întâmplă cu gunoaiele pe care le lasă trecătorii (fie ei localnici sau turiști) în urmă. Copiii s-au distrat și au învățat mai multe despre cât de simplu este de fapt să fii responsabil pentru curățenia locului în care trăiești. Mulțumim pentru orchestrarea evenimentului voluntarilor: Laura, Kristīne, Robert, Tim, Raimo, Adrianna, Baptiste, Thibaut, Anna, Robert și Călin.

(vizualizați mai multe aici).

———————————————————————————————————————

=== Această activitate face parte din proiectele SEV Building Youth Supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] și Community Volunteers 18/19 [2018-1-LV02-KA125-002120] proiecte axate pe educație pentru mediu și colectare selectivă a deșeurilor. Aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ și implementate în România de Curba de Cultură. ===

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:                   www.curbadecultura.ro
                                    http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:      https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
                                     https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:                https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Jocuri de reciclare, cu prietenii

Comunicat de presă
20 August 2018

Jocuri de reciclare, cu prietenii

Pentru că la final de vară aceasta a devenit poate mai leneșă, voluntarii SEV ai Curbei de Cultură au organizat un eveniment sportiv de reciclare pentru copiii și tinerii locali!. Desfășurat la terenul de sport al Școlii din Izvoarele, evenimentul a avut ca obiective să creeze un cadru în care participanții să fie activi în aer curat, să aibă parte de activități de lucru în echipă și să învețe cum să folosească diverse materiale reciclabile pentru activități distractive!

Chiar dacă nu au fost mulți participanți din cauza vremii amenințătoare, cei ce au venit s-au distrat de minune la stațiile cu jocuri diverse sportive și legate de mediu pregătite și la sfârșit au primit premii. Tot ce au avut nevoie a fost o sticlă de apă și mult entuziasm – pe care l-au avut din plin de altfel!
Mulțumim voluntarilor internaționali, mai ales lui Kristine care s-a ocupat de cea mai mare parte din planificarea și organizarea evenimentului, dar și lui Thibaut, Raimo, Ada, Robert, Baptiste, Anna pentru promovare și ajutor la organizare și facilitare, cât și volunarilor locali Bea și Robert pentru traducere și nu numai.

———————————————————————————————————————

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:                  www.curbadecultura.ro
                                    http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:    https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
                                  https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:             https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Distracție sub soare! / Fun under the sun!

Comunicat de presă
03 August 2018

Distracție sub soare! / Fun under the sun!

Cu toate că e o vară frumoasă și însorită, unii s-au plictisit în vacanță, așa că voluntarii SEV și locali ai Curbei de Cultură au organizat un eveniment ce a implicat jocuri și activități ce au implicat balans, viteză, lucru în echipă și multă distracție!  Desfășurat pe terenul de sport de la Școala Gimnazială din Homorâciu,  evenimentul a avut ca obiective să mențină copiii și tinerii din comunitatea rurală activi și să le ofere un timp de relaxare de calitate.  De asemenea o altă țintă a fost introducerea unor jocuri noi și mai elaborate ce implică ceva mai multă pregătire, printr-o sesiune mai lungă dorindu-se și îmbunătățirea legăturilor dintre toți cei prezenți.

Evenimentul desfășurat pe data de 3 August  începând cu ora 14 a implicat o serie de jocuri complexe și distractive ce au implicat multă pregătire din partea volunatarilor și perseverență din partea participanților. Printre activitățile și jocurile de la eveniment putem enumera: horse ride și 3D twister, dodge ball, cursa cu cartofi, au fost workshopuri pentru  chinga și mingi de jonglat, apoi jocuri de “prinde eșarfa”, cursă cu roaba în iarbă, “tic tac boom”, “rață rață gâscă”. Cozo a explicat jocurile  și apoi unii dintre copii au repetat regulile pentru a se asigura că toată lumea a înțeles! În pause o parte din copii au vrut să joace fotbal cu Baptiste și Dănuț, în timp ce alții au încercat chinga și jonglatul din nou, iar alții și-au făcut de lucru cu aparatul foto al Curbei cu ajutorul lui Estelle. Deși a fost o zi lungă, toată lumea a părut să se simptă foarte bine!

Mulțumim echipei de organizare formată din voluntarii internaționali Thibaut și Baptiste, precum și ajutoarelor lor, Laura, Robert și Milena. Mulțumim și lui Estelle pentru facilitare și voluntarilor locali Cozo, Claudiu Ioan Burtel, Danut Negoita pentru traducere și ajutor.

————————————————————————————————————————————————

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:                www.curbadecultura.ro
                                  http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:    https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
                                  https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:             https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – Vânătoare de gunoi

Comunicat de presă
20 Iulie 2018

Vânătoare de gunoi

Că tot este vacanță de vară, voluntarii SEV și voluntarii locali ai Curbei de Cultură au organizat o vânătoare de comori și de.. gunoi! Aventura a avut ca loc de pornire sediul Curbei și s-a desfășurat împrejurul satului Izvoarele. Activitatea a avut ca obiectiv să învețe tinerii lucruri despre mediu și ecologie printr-o mulțime de jocuri și întrebări, dar și căutând o comoară!
Vor mai urma evenimente de acest tip pe care le vor voluntarii veniți să își împărtășească experiența pe acest subiect sunt nerăbdători să le organizeze!

Cu ajutorul voluntarilor SEV, copii din comuna Izvoarele au descoperit multe și  diverse jocuri și activități despre mediul înconjurător și separarea gunoiului și s-au distrat copios în timpul ăsta. Vânătoarea de comori distractivă și interactivă i-a făcut să învețe fără să își dea seama! Mulțumim lui Raimo, Kristine, Laura, Thibaut, Tim, Robert și Milena pentru organizare și lui Beatrice, Călin și Laura pentru ajutor și poze.

(vizualizați mai multe aici).

———————————————————————————————————————

. === Aceste activități sunt parte a proiectului „Building Youth Supportive Communities – Environment” [2017-2-RO01-KA105-037748], un proiect SEV cofinanțat de Uniunea Europeană și implementat de Curba de Cultură. ===

Curba de Cultură este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.

Pentru orice informație sau dacă vreți să aflați mai multe despre activitatea noastră ne găsiți pe următoarele canale:

Social media:

Websites:                www.curbadecultura.ro
http://evs.curbadecultura.ro/
Facebook pages:    https://www.facebook.com/Curba-de-Cultur%C4%83-153846781406285/
https://www.facebook.com/evswcurbadecultura/
Instagram:            https://www.instagram.com/curbadecultura/

ByOana Ungureanu

Comunicat de presă – DIY Recycling!

Comunicat de presă
13 Iulie 2018

DIY Recycling!

Voluntarii SEV ai Curbei de Cultură au organizat, la mijloc de vară, primul dintr-o serie de ateliere ce invită tinerii să învețe moduri de a reutiliza lucruri care în mod obișnuit ar fi aruncate, să găsească un nou scop pentru lucruri ce deseori sunt văzute ca gunoaie. Participanții nu numai că au făurit obiectele, dar le-au și decorat după placul și imaginația lor!

Scopul activității a fost de a învăța copiii și tinerii în general, într-un mod distractive, despre importanța reciclării și a reutilizării prin crearea de obiecte noi. În cadrul acestui prim atelier de reciclare ”Do it yourself”, participanții au avut ocazia de a învăța cum să facă o pușculiță din sticle de plastic, un portofel din cartoane de lapte, sau o sticlă de apă refolosibilă.
Voluntarii au mai avut și alte numeroase idei și trucuri pe care au fost dornici să le împărtășească despre refolosirea obiectelor ce altfel ar ajunge la gunoi. Mulțumim voluntarilor internaționali Tim, Raimo, Milena și Kristīne pentru efortul depus la organizarea și facilitarea  atelierului. De asemenea mulțumiri special merg la voluntara locală Laura pentru ajutorul cu traducerea și nu numai.

———————————————————————————————————————

Curba de Cultură este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, dedicată învăţării nonformale, culturii şi oportunităţilor de participare ale tinerilor din mediul rural din România. Scopul asociaţiei este de a revitaliza mediul rural din România. Misiunea Curbei de Cultură este să contribuie la dezvoltarea adolescenţilor şi tinerilor ca parte integrantă din comunităţile în care trăiesc, folosind educaţia nonformală ca sistem complementar sistemului formal de educaţie.