Small everyday things that make a difference for the planet / Mici lucruri din viața de zi cu zi care fac o diferență pentru planetă
[EN] Embarking on an environmental volunteering project is something very personal. This is not a regular job that I do from 8 to 5 and forget about it for the rest of the day. It reflects my values, my desired way of life. Therefore, when I came to Romania and started working on this project, I also started thinking about my daily life and my routines. And I discovered plenty of situations where I was behaving unsustainably, because of routines that I follow without thinking, and things I do out of laziness or comfort or because I simply don’t know any other solution. And so, I started observing and changing small things in my daily life. At first it seemed to be a big deal to change routines, but if done in the right way, step by step the new behaviour becomes the routine, and things are getting done automatically.
But let’s keep it concrete, and stick to some examples from my daily life here in Izvoarele.
When I moved in, recycling was something that was done, but not well done. The closest recycling bins are 700 meters away, so it was easier to throw most of the stuff into the wet waste, which is collected once a week. All you have to do is to put the container on the street. And although I was used to recycling back home in Portugal, I found myself adapting to my housemates’ behaviour. When the commune introduced the blue bags for plastic and metal that are collected every two weeks, we took it as an impetus to rethink our household and started separating wet waste, organic, blue bag, glass and paper. All it took was to think a bit about what waste we produce and where in the house.
The main stake of our waste is produced while cooking/eating, so placing the organic waste and recycling bins in the kitchen or nearby makes sense. If they are on the other side of the house, the trash is more likely to end in the wet waste that is handily located under the sink. After all, in our daily routines we intuitively do the easiest and most comfortable thing.
We have a dog, so it makes sense to have a bin for the empty food cans and bags somewhere near the feeding bowl. In the rooms, the trash mainly consists of old papers and bills, so we put small boxes for paper there. We also put a box in the bathroom for the empty toilet paper rolls. Once we figured where to put which bins, recycling became an easy task, a natural routine.
Some of the materials we consider waste are actually reusable. For example, whenever I am going somewhere and need to take something to drink, I fill a glass bottle with tap water. And we save all the jars, wash them and put jam or other stuff inside. Paper is saved to start fire in the ovens in winter, carton boxes are used for shopping and to collect fruits.
As we decided to collect our organic waste separately, the question arose of what to do with it as there is no separate collection of organic waste in Romania (currently, in only 8 European countries organic waste is collected by the communes [1]). But as we live on the countryside and have a big garden, we decided to start composting.
Our garden has some fruit trees, and lately we have been flooded with pears, apples and prunes. Adrianna started to make jam and compote out of them. And there is no reason why we shouldn’t: it’s free, it’s healthy, it’s tasty. But well, it requires work. And when Adrianna left, no one took over this task, so that a lot of the fruits were just rotting on the ground. At some point we started picking them up and storing them in the basement (hoping that it is cold and dry enough) and we figured out that it is not that hard to handle them. There are plenty of ways to make them storable: besides jam and compote, we can make dry fruits, juice, pies…
Not everyone has the garden, the patience or the time to grow their own food, but still we can be aware of what we eat and ask ourselves if it is worth buying imported products if there are national, even local ones available. Buying local products reduces the pollution from transport, besides helping the local economy. And so, slowly I grew the habit of checking the labels to see where the products come from. And at one point I decided to buy only fruits and vegetables grown in Romania, and after a while I extended this to dairy products and meat. I also started to go to the market and the butcher, as there the chances are higher to get local products.
Another important part of our daily routines is the way to work. In Portugal I mainly used the bicycle in my daily life, but in Izvoarele the roads are either full of traffic or in a desolate state. But walking to work turned out to be a good option as well, it frees my mind and it is healthy both for me and for the environment.
Of course, there are a lot more things that I can change in my daily life. My next goal is to reduce the amount of plastic waste I produce, so I will start bringing my own bags to the market, looking for eco-friendlier packaged products, and so on.
[1] https://www.compostnetwork.info/policy/biowaste-in-europe/separate-collection/
[RO]
Îmbarcarea într-un proiect de voluntariat în domeniul mediului e ceva foarte personal. Ăsta nu este un loc de muncă obișnuit la care mă duc de la 8 la 5 și de care uit pentru restul zilei. Îmi reflectă valorile, felul de viață pe care doresc să îl trăiesc. Așadar, când am venit în România și am început să lucrez la acest proiect, am început de asemenea să mă gândesc la viața mea de zi cu zi și la rutinele mele. Și am descoperit o mulțime de situații unde mă comportam nesustenabil, din cauza unor rutine pe care le aveam fără să mă gândesc la ele, și lucruri pe care le fac din lene sau comfort sau pentru că pur și simplu nu știu altă soluție. Și deci, am început să observ și să schimb mici lucruri în viața mea de zi cu zi. La început a părut să fie mare lucru să schimb rutine, dar dacă e făcut în modul potrivit, pas cu pas noul comportament devine rutină, iar lucrurile sunt făcute automat.
Dar să o ținem concret, și să rămânem pe niște exemple din viața mea de zi cu zi aici în Izvoarele.
Când m-am mutat aici, reciclarea era ceva ce se făcea, dar nu se făcea bine. Cele mai apropiate coșuri de reciclare sunt la 700 de metri depărtare, așa că era mai ușor să arunc majoritatea lucrurilor în gunoiul menajer, care este colectat o dată pe săptămână. Tot ce trebuie să faci este să pui containerul pe stradă. Și deși eram obișnuit cu reciclarea acasă în Portugalia, am început să mă adaptez la comportamentul celor cu care locuiam. Când comuna a introdus sacii albaștrii pentru plastic și metal care sunt colectați odată la două săptămâni, am luat-o ca pe un imbold să regândim gospodăria noastră și am început să separăm gunoiul menajer, organic, sacul albastru, sticlă și hârtie. Tot ce a fost nevoie a fost să ne gândim puțin la ce gunoi producem și unde anume în casă.
Cea mai mare porțiune din gunoiul nostru este produs gătind/mâncând, așa că să poziționăm deșeurile organice și coșurile de reciclare în bucătărie sau în apropiere are sens. Dacă se află în cealaltă parte a casei, gunoiul e mult mai probabil să ajungă în gunoiul menajar care e localizat la îndemână sub chiuvetă. La urma urmelor, în rutina noastră zilnică facem intuitiv cel mai ușor și mai comfortabil lucru.
Avem un câine, așa că are sens să avem un coș pentru conservele și pungile goale de mâncare undeva lângă bolul unde îl hrănim. În camere, gunoiul e constituit în principal din hârtii vechi și facturi, așa că am pus mici cutii pentru hârtie acolo. Am pus de asemenea o cutie în baie pentru rolele goale de hârtie igienică. Odată ce ne-am dat seama unde să punem care coșuri, reciclarea a devenit o sarcină ușoară, o rutină ce ne vine în mod natural.
Unele din materialele pe care le considerăm gunoi sunt de fapt refolosibile. Spre exemplu, de fiecare dată când merg undeva și am nevoie să iau ceva de băut, umplu o sticlă de sticlă cu apă de la robinet. Și păstrăm toate borcanele, le spălăm și punem gem sau alte lucruri înăuntru. Hârtia este păstrată pentru a porni focuri în sobe iarna, cutiile de carton sunt folosite pentru cumpărături și pentru a colecta fructe.
Având în vedere că am decis să ne colectăm deșeurile organice separat, a răsărit întrebarea ce să facem cu ele având în vedere că nu există colectare separată a deșeurilor organice în România (în mod curent, în doar 8 țări Europene deșeurile organice sunt colectate de autorități locale [1]). Dar cum locuim la țară și avem o grădină mare, am decis să începem să facem compost.
Grădina noastră are niște pomi fructiferi, și în ultima vreme am fost inundați cu pere, mere și prune. Adrianna a început să facă gem și compot din ele. Și nu e nici un motiv pentru care nu am face: e gratis, e sănătos, e gustos. Dar, însă, necesită muncă. Și când Adrianna a plecat, nimeni nu a preluat această sarcină, așa că o grămadă din fructe pur și simplu putrezeau pe jos. La un moment dat am început să le adunăm și să le depozităm în pivniță (sperând că e suficient de rece și uscat) și ne-am dat seama că nu e așa greu să ne ocupăm de ele. Există destule feluri prin care să le facem depozitabile: pe lângă gem și compot, putem face fructe uscate, suc, plăcinte…
Nu toată lumea are grădina, răbdarea sau timpul să își crească propria mâncare, însă tot putem fi conștienți de ceea ce mâncăm și ne putem întreba dacă merită să cumpărăm produse importate dacă sunt unele naționale, chiar locale disponibile. Cumpăratul de produse locale reduce poluarea din transport, pe lângă că ajută economia locală. Și așadar, încetișor am dezvoltat obiceiul de a verifica etichetele pentru a vedea de unde vin produsele. La un moment dat am decis să cumpăr doar fructe și legume crescute în România, și după o vreme am extins asta și la produse lactate și carne. Am început de asemenea să mă duc la piață și la măcelar, șansele de a găsi produse locale fiind mai mari acolo.
O altă parte importantă din rutina noastră zilnică este drumul către muncă. În Portugalia foloseam în principal bicicleta în viața mea de zi cu zi, dar în Izvoarele drumurile sunt ori pline de trafic ori într-o stare proastă. Dar mersul pe jos la muncă s-a dovedit a fi o opțiune bună de asemenea, îmi eliberează mintea și este sănătos atât pentru mine cât și pentru mediu.
Desigur, mai sunt multe lucruri pe care le pot schimba în viața mea de zi cu zi. Următorul meu țel este să reduc cantitatea de deșeuri din plastic pe care o produc, așa că voi începe să îmi aduc propriile pungi la magazin, mă voi uita după produse ambalate mai prietenoase cu mediul (eco-friendly), și așa mai departe.
[1] https://www.compostnetwork.info/policy/biowaste-in-europe/separate-collection/
Tim este în România pentru o perioadă de șapte luni, din mai 2018 până în noiembrie 2018, în cadrul proiectului Building Youth supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
A Day in Practica / O zi în practică
Once this August, there was “practica”, a two-week long joint project between six EVS volunteers engaged in environmental projects and four anthropology students from Bucureşti. Practica was a field research focussed on getting information about the waste management behaviour of the commune’s inhabitants. For that, we were listing and mapping trash bins and illegal trash dumps, interviewing people in the commune and observing the trash collection system.
So, on a certain Monday I was allocated to a group with Zenaida, Robert, Oana and Kristīne. The task for this day was to finish the mapping of bins and dumps that was started on the previous day, and my group was assigned to go around Schiuleşti in the morning.
We parked the car in front of the school and started to explore the lower part of the village. Soon, at the end of a small path, we found a hidden creek that was filled with all sorts of trash, ranging from plastics to textiles, together with some kilograms of rotten tomatoes.
Heading towards the bridge over Crasna river, we found a place above a steep slope with a very beautiful view over the valley, but leaning over to look down the abysm we encountered yet another place where the villagers secretly threw their garbage. Between plastic bottles, bags and rotting jeans, there were pumpkins blossoming as if somebody mistook trash for compost to grow their vegetables. In an attempt of admiring the view over the valley, on the other side of the river we could see a bright blue spot, whose rather unnatural colour suggested the presence of yet another trash hole.
On the return to the village a cute lonely black-and-beige-spotted puppy joined our group and made it a bit less sad to picture and map all the trashed places we encountered. After some time, we decided to head back to the village per se. Compared to the surroundings, the central streets of the village were rather clean when ignoring the desolate state of the pavement. We made our way up the dusty main road and headed to the park, where we left our new friend with a group of puppies that lives under the park’s recycling bins. A sudden rainstorm made us seek for shelter in Schiuleşti’s volunteers house, and as it continued raining for the rest of the morning we decided to return to the basecamp.
In the afternoon, the weather was good enough to continue the mapping, this time walking around Homorâciu. Again, a dog chose to accompany us along our way through the village. He looked battered, was limping and missing half of his tail. Probably he figured out that a group of friendly people would be the safest place to be.
At a crossing close to our house, we sensed a strong smell and found a place that looked like a deposit for trash that has been cleared shortly before. We chose to follow a road which was running parallel to a small creek. At some point, the asphalt ended and the road and the creek merged, leaving us all with wet feet. On the way down the creek/road we found two more places were trash was randomly dumped in the nature, but to our left we had a beautiful view over green and untrashed fields and hills, so that our martyrium was not in vain. The creek led us to Malu Vânăt, leaving us with a rather uneventful return up the main street and by the train station.
Arriving in Curba, a surprise was awaiting us: the screening of a documentary was planned as after dinner entertainment and to wrap up another eventful day.
Cândva în acest august, a fost ”practica”, un proiect cooperativ pe o durată de două săptămâni între șase voluntari SEV implicați în proiecte de mediu, și patru studenți la antropologie din București. Practica a fost o cercetare de teren axată pe obținerea de informații despre comportamentul de management al deșeurilor ai locuitorilor comunei. Pentru asta, listam și cartografiam coșuri de gunoi și locuri unde se depozitează gunoi în mod illegal, intervievam oameni din comună și observam sistemul de colectare al gunoiului.
Astfel, într-o anumită luni am fost alocat unui grup cu Zenaida, Robert, Oana și Kristīne. Sarcina pentru această zi a fost să terminăm cartografiatul coșurilor și spațiilor care a fost începută ziua trecută, și grupul meu a fost repartizat să se ducă prin Schiuleşti de dimineață.
Am parcat mașina în fața școlii și am început să explorăm părțile de jos ale satului. Curând, la sfârșitul unei mici cărări, am găsit o albie de râu ascunsă care era plină cu tot felul de gunoaie, variind de la plastic la textile, împreună cu niște kilograme de roșii putrezite.
Îndreptându-ne spre podul de deasuprea râului Crasna, am găsit un loc deasupra unei pante abrupte cu o vedere foarte frumoasă asupra văii, dar aplecându-ne să ne uităm în josul prăpastiei am dat de încă unul din locurile unde sătenii își aruncau gunoiul în secret. Printre sticle de plastic, pungi și blugi putreziți, erau dovleci înflorind de parcă cineva a confundat gunoiul cu compostul pentru a își crește legumele. Într-o încercare de a admira priveliștea de peste vale, pe cealaltă parte a râului am putut vedea un punct albastru și strălucitor, a cărui culoare nenaturală sugerează prezența încă unei gropi de gunoi.
La întoarcerea în sat, un cățeluș drăguț, singuratic, pestriț-cu-negru-și-bej, s-a alăturat grupului nostru și a facut să fie puțin mai puțin trist să facem poze și să cartografiem toate locurile pline de gunoi pe care le-am întâlnit. După un timp, am decis să ne întoarcem în sat în adevăratul sens al cuvântului. În comparație cu împrejurimile, străzile centrale ale satului erau destul de curate când ignorai starea neglijată a pavajului. Ne-am îndreptat către strada principală cea prăfuită și spre parc, unde l-am lăsat pe noul nostru prieten cu un grup de cățeluși care locuiesc sub coșurile de reciclare ale parcului. O ploaie bruscă ne-a făcut să căutăm adăpost în casa voluntarilor din Schiuleşti, și cum a continuat să plouă pentru restul dimineții am decis să ne întoarcem la tabăra de bază.
După-amiază, vremea a fost destul de bună încât să continuăm maparea, de data asta mergând prin Homorâciu. Din nou, un câine a ales să ne acompanieze de-a lungul drumului nostru prin sat. Arăta ponosit, schiopăta și îi lipsea jumate din coadă. Probabil s-a gândit că lângă un grup de oameni prietenoși ar fi cel mai în siguranță loc în care să fie.
La o intersecție aproape de casa noastră, am simțit un miros puternic și am găsit un loc care arăta ca un depozit pentru gunoi care a fost curățat de scurtă vreme. Am ales să urmărim un drum care mergea paralel cu un mic pârâu. La un moment dat, asfaltul s-a terminat, drumul și pârâul s-au unit, lăsându-ne pe toți cu picioarele ude. Pe drum în josul pârâului/drumului am mai găsit două locuri unde gunoiul a fost aruncat la întâmplare în natură, dar în stânga noastră aveam o frumoasă vedere asupra verzilor și nepangăritelor de gunoi câmpuri și dealuri, așa că martiriul nostru nu a fost în van. Pârâul ne-a condus la Malu Vânăt, lăsându-ne cu o întoarcere destul de monotonă pe strada principală și pe lângă gară.
Ajungând la Curbă, o surpriză ne aștepta: proiecția unui documentar plănuit ca divertisment de după cină și pentru a încheia încă o zi bogată în evenimente.
Tim este în România pentru o perioadă de șapte luni, din mai 2018 până în noiembrie 2018, în cadrul proiectului Building Youth supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
Portret de voluntar – Tim (Portugalia)
Boas! I’m 24 years old, I’m from the lovely Portuguese coastal city of Aveiro, and my name is Tim. You may think that this is not a very Portuguese name, and well, you’re right: my parents immigrated from Germany almost 30 years ago. Besides some travelling and a year of Erasmus exchange in Slovenia, I spent all my life in Portugal. There, I studied chemical engineering, finishing my master degree last year and working (very briefly) as a production engineer.
But something was missing.
I felt the weight of not having a concrete aim after leaving the university, and I was unable to build up enough motivation to work in a factory, producing some random goods that neither make people happier nor turn the world into a better place.
So, when the opportunity arose to be part of an environmental education project at Curba de Cultură, it didn’t take me long to pack my stuff and move further east than I’ve ever been before.
Besides some reforestation journeys back home, I have never really volunteered, and the only work with children I have done so far were some gymnastics lessons. So yes, I’m pretty much out of my comfort zone. And that’s great. It means that there is a lot for me to learn.
I love sports of almost any kind, and I already had the chance to practice a bunch of them, my latest passion being tennis. I’m also fond of everything that involves nature and being outdoor, such as hiking, cycling and gardening.
Sal’tare! Am 24 de ani, vin din adorabilul oraș Aveiro de pe coasta Portugaliei și mă numesc Tim. Probabil credeți că ăsta nu e un nume foarte portughez, ei bine, aveți dreptate: părinții mei au emigrat din Germania cu 30 de ani în urmă. Înafară de câteva călătorii și un an de studii Erasmus în Slovenia, mi-am petrecut restul vieții în Portugalia. Acolo am studiat Chimie Industrială, am terminat masteratul anul trecut și am lucrat (puțin) ca inginer de producție.
Dar ceva lipsea.
Am simțit apăsarea faptului că nu aveam un scop precis după terminarea facultății și nu eram capabil să mă motivez suficient cât să lucrez într-o fabrică, făcând niște obiecte care nu fac oamenii fericiți și nici nu fac lumea mai bună.
Prin urmare când a apărut ocazia de a deveni parte a unui proiect de educație pentru mediu la Curba de Cultură, nu mi-a luat mult să îmi împachetez lucrurile și să mă mut mai la est decât am fost vreodată.
Înafară de câteva acțiuni de împădurire, nu am făcut voluntariat, și singura muncă pe care am făcut-o cu copii au fost orele de gimnastică. Da, sunt înafara zonei mele de confort și asta e minunat. Și mai înseamnă că există multe pe care pot să le învăț.
Iubesc sporturile de orice fel și am avut șansa să practic câteva dintre ele, dar cea mai recentă pasiune a mea este tenisul. De asemenea orice implică natura și statul afară mă încântă, precum drumețiile, ciclismul și grădinăritul.
Tim este în România pentru o perioadă de șapte luni, din mai 2018 până în noiembrie 2018, în cadrul proiectului Building Youth supportive Communities – Environment [2017-2-RO01-KA105-037748] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.