Category Archive EVS activities

ByAdrianna Michalska

Playing, dancing, moving – Joc, dans, mișcare

– Bună!!!
– Ada look this!
– Hello!
– So we start choreography now?

They come in. But not as you would expect, simply walking through the door. They’re already jumping, practicing turns, half way through taking their shoes off. I spot back bends in the corner and some breakdance moves on the floor. The energy is instant and I get a bit lost between exchanging hugs (landing near my belly button or chest depending on the age), preventing a sudden pinching fight, and trying to set up the speakers. Bear in mind that after two months my Romanian is just slightly more advanced than the basic ‘Buna’ and ‘Sunt
voluntar, nu înțeleg’.

Yet somehow I communicate with my small bunch of movers. We madly gesticulate, they pick up some English (or they say so and then do something complete opposite to what I said), or sometimes I have to pick them up and bring to the correct place. So here we are. The cold tiles of the immersive auditorium, semidarkness of the half-covered long windows, black chairs, tiny wooden stage, the Romanian flag on the curtains… And us – a small group gathered amongst all this with a rather extreme variety of sizes, ages, and experience in any kind of physical training. I look at my bunch, realising that I can forget about
everything that I planned for this lesson. I decide to improvise the exercises, focusing on one thing we all have in common – the desire to move. Eager to start straightaway, they throw themselves around, pushing the chairs to the side to make space, changing, snacking and drinking water.

– Ceeeeeeeeeerc!

Finally we all gather in a circle. From the speakers you can hear booming beats of African drums and the bodies start to groove in all kinds of different ways. I go with simple warm up exercises in a circle and then travelling through space. Inspired by some African influences, I teach them simple steps and arm gestures. I allow the chaos to unfold as they try to figure out the movement, only sometimes I bring the order back, explaining again or correcting.
– It’s like showing someone to go away.
I demonstrate the movement.
– Go away, go away, go away, go away, go..

And before you know it, the high pitched chorus of ‘Go away’ echoes through the space. I’m amazed by the power of those little lungs and decide to go with it.
– Așa, așa, așa, așa…
– Close, open, close, jump! Close, open, close, jump! Close, open, close, jump!

I’m breathless. We dance, we shout the steps, the right and left gets confused, as do the hands and legs. Their attention travels with the speed of lightning. Some boss around, some get tired, some go back to their pinching fight. Hands on my hips and pulling an angry face I catch one of the boys on talking, and we all crack up as he gets scared. Finally I shout ‘Pausa!! Apa!’ and let the chaos unfold. Legs are flying around in cartwheels, some lay on the chairs, there’s a bag of chips going around, and a hide and seek game unfolds behind the curtains accompanied by slightly concerning sound effects.
The magic word ‘Capoeira’ is what brings them back eventually. I demonstrate some basic steps, kicking and ducking and their eyes look like I’ve just brought kilograms of ice cream into the room. There is barely any patience to repeat the basics, and the legs start to kick in all kinds of directions.
– Right, back, left, back! Protect! Kick! Right back..
The sounds of birimbau, arms moving more in a disco way than anything else, and steps that look all too similar to salsa. But it all doesn’t matter. We exchange really cool handshakes at the end and I feel a buzzing sense of happiness that I can share these moments with my small bunch of movers.

– Bună!!!
– Ada uite aici!
– Bună!
– Putem începe coregrafia acum?

Au venit. Dar nu cum te-ai aștepta, intrând pe ușă pur și simplu. Deja sar, fac rotiri și se descalță în același timp. Am văzut niște îndoiri pe spate într-un colț și niște mișcări de breakdance pe podea. Energia e instantă și eu mă pierd puțin printre îmbrățișări (care îmi ajung la buric ori la piept, depinde de vârstă), prevenirea unor pișcături și încercarea de a instala boxele. Luați în considerare că după două luni româna mea e doar ceva mai avansată decât „Bună” și „Sunt voluntar, nu înțeleg.” Cumva totuși comunic că micii mișcători. gesticulăm cu toții, ei înțeleg un pic de engleză (sau pretind și apoi fac total opus), ori câteodată trebuie să îi aranjez eu în poziția corectă.

Prin urmare aici suntem. Dalele reci ale sălii, semiîntunericul dat de ferestrele lungi acoperite, scaunele negre, scena mică de lemn, steagul României agățat de cortina scenei… și noi – un grup mic adunat printre toate acestea, având mărimi, vârste și experiențe în ale mișcării diferite. Mă uit la grup și realizez că pot să uit ce planificasem. Decid să improvizez exerciții și să mă oncentrez pe un singur lucru – dorința de mișcare. Dornici să înceapă numaidecât, sar prinprejur, împing scaunele la o parte, se schimbă, mai mănâncă câte ceva și beau apă.

– Ceeeeeeeeeerc!

Cumva ne adunăm într-un cerc. Din boxe se aud beaturi de tobe africane și trupurile încep să se miște în feluri diferite. Încep cu exerciții de încălzire simple și de explorare a spațiului. Inspirați de influențele africane îi învăț pași simpli și gesturi ale brațelor. Permit haosului să se desfășoare ca ei să prindă mișcare. Câteodată restabilesc ordinea explicând și corectând.

– E ca și cum ai alunga pe cineva.

Demonstrez mișcarea

– Pleacă, pleacă, pleacă, ple…

Și înainte să realizăm refrenul „Pleacă” se aude în toată sala. Sunt uimită de puterea acestor mici plămâni dar continui. And before you know it, the high pitched
– Așa, așa, așa, așa…
– Închide, deschide, închide, sari! Închide, deschide, închide, sari!

Sunt fără suflare. Dansăm, strigăm pașii, încurcăm stânga cu dreapta și mâinile cu picioarele. Atenția lor călătorește cu viteza luminii. Unii se dau în stambă, alții sunt obosiți, unii se întorc al pișcături. Pun mâinile în șold și cu o față supărată îl suprind pe unul dintre băieți, care se sperie și cu toții ne prăpădim de râs. În cele din urmă strig „Pauză!” „Apă!” și las tot haosul să se desfășoare din nou. Unii fac roata țiganului, alții se așează pe scaune, o pungă de chipsuri trece de la unul la altul, un joc de v-ați-ascunselea ia loc printre draperii acompaniat de sunete îngrijorate.

Cuvântul magic „Capoeira” e cel care îi aduce din nou împreună. Le arăt niște pași de bază, lovituri și aplecări și ochii lor se măresc de parcă am adus câteva kilograme de înghețată în încăpere. Aproape că nu au răbdare să repete pașii de bază și picioarele încep lovituri în toate direcțiile.

– Dreapta, spate, stânga, spate! Lovește, dreapta, spate…

E gălăgie multă, mâinile se mișcă mai mult ca la discotecă iar picioarele par să danseze salsa. Dar nu prea contează. Ne strângem mâinile la final și am un sentiment de fericire știind că am un mic grup de mișcători cu care pot împărtăși astfel de momente.

Adrianna este în România pentru o perioadă de șase luni, din martie 2018 până în august 2018, în cadrul proiectului Active Youth in Rural Settings [2017-1-PL01-KA105-035693] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură. 

ByAnna Seweryn

2 Days in Timișoara – 2 zile în Timișoara

Warm, sunny weather and tempting, stunning Romania- it all gave me an opportunity to take some adventure and discover some unknown for me areas of this amazing country. I decided to go to Timișoara!

Timișoara is one of the biggest cities in western part of Romania and the main social, economic and culture centre there. Before my trip I didn’t know much about the city, but everyone said it’s one of this places you should visit if you stay in Romania for a longer period of time, because of its importance, beautiful architecture and great… “vibes”. The only problem was, how to get there! Timișoara is (unfortunately) located on the other side of the country than my home during EVS (Homorâciu village).  Because I took this decision of going there quite spontaneously, it was too late to book some cheap flight tickets. That’s why I decided to go by train.

The whole trip was quite exhaustive. I had to get to Bucharest first, wait about 4 hours for a train and then my train finally arrived. It took me about 11 hours to put my feet on the ground. Luckily, I traveled by night, so I could sleep a little. I was surprised how safe I felt traveling alone through the whole country. I wasn’t afraid of being robbed, I have deep dose of trust and faith in people. I find Romanians friendly and helpful so it is easier to feel comfortable here. Also Romanian trains look exactly same as in Poland, which gives me a feeling of security.

I spend two days in Timișoara, where I met with an old friend of mine from Poland. It was an amazing experience to see someone for the first time since very long time and to do that in Romania. We spend joyful time there, visiting Orthodox churches, which are very interesting and for me. I am attracted to different cultures and this architecture style I find very appealing. We enjoyed our time in local pubs and restaurant, which Timișoara is full of. I saw the most famous and beautiful areas there. In this city there are many cultural events and festivals so it was quite a pity, that I had so little time and couldn’t participate. But the whole weekend was super cool anyway.

Unfortunately, as people say, all good things always must to come an end. The same was with my Timișoara adventure. After two amazing days in the city I had to say goodbye to this place. The long way back was waiting for me. I went by a train again and came back to Homorâciu .

For me it was my first long journey, here in Romania. I’m happy I could spend some time in such attractive, enjoyable city. I hope I will return there one day, but I’m looking forward to see other important places in this country too!

Vremea caldă, însorită și o Românie tentantă și uimitoare – mi-a dat șansa de a lua parte într-o aventură și de a-i descoperi părți mai puțin cunoascute. Așa am decis să merg în Timișoara.

Timișoara e unul dintre cele mai mari orașe din vestul Românieiși centru social, cultural și economic. Înainte de a călători acolo nu cunoșteam orașul, dar toți ziceua că e un loc de vizitat dacă stai în România ceva mai mult timp, datorită importanței, arhitecturii frumoase și datorită energiilor pozitive. Singura problemă era să ajung acolo. Timișoara e din păcate localizată în cealaltă parte a țării decât casa mea din timpul SEV-ului (satul Homorâciu). Pentru că am decis destul de spontan că voi merge acolo a fost cam târziu să iau avionul. Așa se face că am mers cu trenul.

Călătoria a fost destul de obositoare. Am mers întâi la București, am așteptat 4 ore un tren și în cele in urmă a sosit. Mi-a luat 11 ore să ajung. Din fereicire am călătorit pe durata nopții, așa că am dormit puțin. Am fost surprinsă cât de în siguranță m-am simțit călătorind singură prin țară. Nu mi-a fost teamă de a fi jefuită, am o doză mare de încredere în oameni. Românii sunt destul de prietenoși și săritori, deci e simplu să te simți confortabil. În plus trenurile românești arată ca cele din Polonia, ceea ce mi-a dat un sentiment de siguranță.

Am petrecut 2 zile în Timișoara unde m-am întâlnit cu un prieten din Polonia. A fost minunat să văd pe cineva după o lungă perioadă de timp și mai ales în România. Am petrecut un timp minunat, am văzut biserici ortodoxe, care sunt foarte interesante pentru mine. Sunt atrasă de diferite culturi și găsesc acest stil arhitectual foarte captivant. Ne-am simțit bine în localuri și restaurante, de care sunt din belșug în Timișoara. Am văzut cele mai faimoase și frumoase zone de acolo. În oraș sunt numeroase evenimente culturale și festivaluri și mi-a părut rău că din cauza timpului scurt nu am putut participa la ele. Întregul sfârșit de săptămână a fost minunat.

Din păcate lucruril bune nu țin mult. La fel a fost și cu aventura mea în Timișoara. După două zile minunate în oraș a trebuit să zic la revedere acestui loc minunat. o călătorie lungă de întors mă aștepta. Și din nou cu trenul până la Homorâciu.

Asta a fost prima mea călătorie lungă aici în România. Și am petrecut timp minunat într-un oraș atractiv și agreabil. Sper să mă întorc într-o altă zi, dar abia aștept să văd și alte locuri din țara asta!

Anna este în România pentru o perioadă de șase luni, din martie 2018 până în august 2018, în cadrul proiectului Active Youth in Rural Settings [2017-1-PL01-KA105-035693] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.