Maestra focului în Homorâciu
Growing up, I never had to make a fire. When I came to Romania, (Sat Homoraciu) I knew that this would change. Here there are ovens, and in the winter it is necessary to make a fire, otherwise we would freeze to death. In order to avoid this, one day Sorin, accompanied by Gabriel, came to the Homorâciu house to show us how to make one. After he showed us, he asked who wants to try. I felt nervous and confused because I have never ever tried to make it before. It was a challenge for me but when I managed to make the first spark it was a life changing experience. From then on, every night when it was cold, I made a fire in Heloise’s and my room and sometimes also in Stefanie’s and Martina’s room, and sometimes even also in the living AND bathroom. Soon I was known by the name of fire-master. I was so good, that in every corner of the house it was warm when I made the fire. The wood and the flames were listening to me and I could control them with a gasp. One day however I understood that this talent was given by the heaven and it’s unfair that not everybody has this gift. So I decided to share my knowledge so that everybody can make a perfect fire. Here are the eight steps:
Până acum nu a fost nevoie să fac foc. Când am venit în România (în satul Homorâciu) am știut că asta se va schimba. Aici sunt sobe, iar iarna e nevoie să facem foc, altfel înghețăm. Pentru a evita asta într-o zi Sorin a venit împreună cu Gabriel la casa noastră din Homorâciu să ne arate cum să facem foc. După ce ne-a arătat ne-a cerut să încercăm și noi. Mă simțeam emoționată și dezorientată căci nu mai făcusem așa ceva înainte. A fost o provocare pentru mine, dar când am reușit să scot primele scântei a fost o experiență ce mi-a schimbat viața. Din acel moment, în fiecare seară când a fost frig am făcut foc în camera mea și a lui Heloise și câteodată în camera Martinei și a lui Stefanie și câteodată în camera de zi și în baie. În curând am devenit cunoscută sub numele de Maestra Focului. Sunt atât de pricepută și devine cald în fiecare colț al casei atunci când fac eu focul. Se pare că lemnul și flăcările mă ascultă și le pot controla cu o suflare. Astfel am înțeles că acest talent mi-a fost dat din ceruri și este foarte incorect că nu toți îl au. Dar am decis să îmi împărtășesc experiența astfel încât toată lumea să poată face un foc perfect. Aceștia sunt cei opt pași de urmat:
- Prepare dry paper and 3 small pieces of wood.
- Pregătește hârtie uscată și bucăți mici de lemn.
- Arrange the three pieces of wood in a “tipi” form and place the crumpled papers in between the woods.
- Aranjează bucățile de lemn în formă de con și pune hârtia mototolită între bucățile de lemn.
- Take new crumpled paper, light it with a lighter, and put it under the tipi.
- Ia o altă bucată de hârtie mototolită, aprinde-o și pune-o sunt lemne.
- Add more and more paper until you see that the woods caught a stable fire.
- Mai adaugă nișt bucăți de hârtie până vezi că s-a aprins focul s-a aprins bine.
- Place a big piece of wood on top and let it catch flames from the smaller woods.
- Pune o bucată mai mare de lemn de asupra și lasă-o să se aprindă de la cele mici care ard.
- If you see that the fire is a little bit disappearing you can try to talk to the fire and use your strong breath to make it light it up again.
- Dacă vezi că focul începe să dispară încearcă să-i vorbești și să sufli un pic în el să îl faci să se aprindă din nou.
- Finally if you see that the fire is burning nicely, you can add more bigger woods.
- Când vezi că focul are frumos, mai adaugă niște bucăți de lemn.
- Now you close the door, make a tea, eat some biscuits or cake or what you find in your kitchen, put your feet on the table and just enjoy your time.
- Acum închide ușa sobei, fă-ți un ceai, mânâncă niște biscuiți sau prăjitură sau ce găsești prin bucătărie, pune-ți picioarele pe masă și simte-te bine.
Melanie se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din septembrie 2017 până în Februarie 2018 în cadrul proiectului Behind Borders (ref nr 2017-2-BE05-KA105-002181), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură.
The tale of Octopus Peña Sweetiepie – Povestea lui Muț
Once upon a time, there was a white blue-eyed cat called Octopus Peña Sweetiepie, who also answered to the lovely name of Mutz. On the 7th of September of the year 2017, she was found homeless, hungry and desperate on the dirty streets of Schiulești. After a long and tiring journey with Gabriel Marimon, the kind hearted young man who rescued her from her misery, she arrived safe and sound in Curba de Cultura as a birthday present for Melanie. The moment she entered through the door of Curba, she lit up the library and everybody was enchanted by her beauty. But this wasn’t the end of her voyage, and after a wild car ride in which Octopus Peña Sweetiepie nearly killed Martina, she finally arrived in outlandish Homorâciu.
A fost o dată ca niciodată o pisică albă cu ochi albaștri numită Octopus Peña Sweetiepie, dar care răspundea și la numele de Muț. Pe 7 septembrie 2017 a fost găsită fără adăpost, înfometată și disperată pe ulițele murdare ale Schiuleștiului. După o lungă și obositoare călătorie împreună cu Gabriel Marimon, tânărul bun la suflet care a salvat-o din traiul mizer, a ajuns în siguranță la Curba de Cultură, drept cadou pentru ziua de naștere a Melaniei. În momentul în care ea a intrat pe ușă, încăperea s-a luminat parcă și toată lumea a fost fermecată de frumusețea ei. Dar ăsta nu era finalul călătoriei ei; și după o tură cu mașina în care Octopus Peña Sweetiepie aproape a ucis-o pe Martina, a ajuns în cele din urmă în îndepărtatul Homorâciu.
Mutz lived the life of a queen, she got delicious food, a carefully crafted toy and a warm place in my bed. At one moment, however, she felt so confortable that she pooped in the biblical bed. But we still loved her, even though she was suspected to have brought fleas in Homorâciu House. Due to this, she was brought to the vet to check if she did have flees and to give her a vaccine. Coincidentally, the vet found out that the she was actually a he. We didn’t mind and not only us but also a local cat-girl, who shall remain anonymous, was entranced by Octopus Peña Sweetiepie. Cat-girl observed Mutz in her royal territory and sometimes appeared all of a sudden, running fanatically after her and trying to drown her in the water bowl.
Muț a dus o viață de regină, a primit mâncare delicioasă, jucării prelucrate cu grijă și un loc cald în patul meu. La un moment dat, s-a simțit stât de confortabil încât chiar s-a ușurat în pat. Dar am iubit-o în continuare, chiar dacă a fost suspectată că a adus purici în casa din Homorâciu. Din acest motiv a fost dusă la veterinar la control și pentru a fi vaccinată. Așa am aflat că ea era de fapt un el. Nu ne-am întristat și nu doar noi dar și o pisică din vecini, a cărei identitate va rămâne anonimă, a fost fermecată de Octopus Peña Sweetiepie. Pisica a observat-o pe Muț în teritoriul ei regal și din când în când apărea subit alergând după ea și încerând s-o înnece în vasul cu apă.
When we left to Bucharest and came back one week after, Octopus Peña Sweetiepie was gone. It’s suspicious that since then we haven’t seen either Gabriel Marimon or cat-girl. Either she left with her saviour Gabriel Marimon to Spain and lived happily ever after or was stolen by naughty cat-girl and lived miserably ever after.
Când am plecat la București și ne-am întors după o săptămână, Octopus Peña Sweetiepie dispăruse. E suspicios faptul că de atunci nu l-am mai văzut nici pe Gabriel Marimon și nici pisica. Ori ea a plecat cu salvatorul ei, Gabriel MArimon în Spania și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ori a fost răpită de pisica răutăcioasă și au trăit mizerabil până la adânci bătrâneți.
Note: această poveste scrisă de Stefanie este un pamflet bazat pe viața de voluntar SEV într-o zonă rurală și trebuie tratată ca atare.
Stefanie se află în România pentru o perioadă de 9 luni, din septembrie 2017 până în mai 2018 în cadrul proiectului Volunteer for Rural Communities (ref nr 2017-2-LI02-KA105-000049), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură.
Tradiții, obiceiuri și limbi diferite
E normal ca atunci când mergi în străinătate să vorbești o altă limbă, să vezi alte culturi și alte tradiții. De când am sosit în România, vorbesc în engleză zilnic. Pe lângă asta am observat diferite alte curlturi, no doar cea românească, ci și a altor țări deoarece în biroul nostru lucrează oameni din zece țări, ceea ce înseamnă zece culturi diferite, zece tradiții și obiceiuri diferite.
It’s normal when you go abroad that you will speak another language, see other cultures and traditions. Since I came to Romania I use English every day. Also I saw different cultures, not just the Romanian, other countries’ cultures as well. In our office work people from ten different countries, which means ten different cultures, ten different traditions and habits.
Să lucrez cu oameni de diferite feluri nu a fost niciodată o problemă, dar să împart camera și casa cu oameni necunoscuți, asta e ceva diferit. Să muncești și să locuiești, practic să îți petreci timpul cu oameni pe care nu îi știai dinainte și cu care nu vorbești limba maternă, este ceva nou și ceva cu care trebuie să te obișnuiești în SEV. Eu împart casa cu oameni din trei alte țări, toți avem obiceiurile noastre, felul nostru de a face lucruri. Dar găsim adesea lucruri în comun și ne bucurăm de timpul petrecut împreună, învățând unii de la alții. Împărtășim experiențele pe care le-am avut, gătim feluri tradiționale și încercăm unele noi, chiar dacă sunt neobișnuite.
Working with different type of people was never a problem, but sharing your room, your house with unknown people is a little bit different. Working and living, and spending your days with people you didn’t know before, and you can’t speak the same language, is something new for everyone and also something you need to get used to in EVS. I share the house with people from three different countries, we all have our own habits, our own way to do things. We also find some common things and we enjoy to spend time together, learning from each other. We enjoy sharing our experiences, cooking our traditional meals and trying new ones, even if some meals are unusual for us.
Cele mai amuzante momente rămân totuși cele în care nu știm anumite cuvinte în engleză și încercăm să le explicăm în limbile materne, sperând că vor fi similare sau la fel în engleză. Chiar dacă suntem diferiți am venit aici pentru același lucru, să ne descoperim și să îi descoperim pe ceilalți și să ne bucurăm de compania reciprocă.
The funniest moments come when we don’t know some word in English and we are trying to explain what we want to say and we say it in our languages, hopping that is similar or the same in English. Even if we are all different we came here for the same thing to discover ourselves and the others and we enjoy each other’s company.
Martina se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din septembrie 2017 până în Februarie 2018 în cadrul proiectului Volunteer to Grow (ref nr 2017-1-HR01-KA105-035177), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură.
My favorite mentor! – Mentorul meu favorit!
The European Volunteer Service isn’t only about the project, the house, the other volunteers, the coordinators, the association… it’s also about the mentor. Who? What? When? Where? I will explain you a bit.
The mentor is an outside person of the association who takes care of the integration in your new environment and community, the evolution in your project, but in general he/she is the personal support during the EVS. You can meet as many time as you want and need during the project, in the association or another place that you decide together. But this is a short description, because in fact, he/she does more than we expect in terms of personal development and profesional evolution.
Serviciul European de Voluntariat nu este doar despre proiect, casă, alți voluntari, coordonator, asociație… este și despre mentor. Cine? Ce? Când? Unde? Vă voi explica puțin.
Mentorul este o persoană din afara organizației care este responsabilă pentru integrarea voluntarului în noul mediu și noua comunitate, pentru evoluția proiectului, dar in general el/ea reprezintă suportpe plan personal de-a lungul SEV. Poți să te întâlnești cu mentorul de câte ori dorești, la sediul asociației sau în alt loc pe care îl decideți împreună. Dar asta e doar o descriere scurtă, defapt el/ea face mai mult decât ne-am așteptat atât pentru evoluția pe plan personal cât și profesional.
Now, I will explain more about my super mentor! Her name is Elena but everybody calls her Tromppy (the reason will stay secret 😉 ).
I remember exactly our first meeting. I arrived on 10th of April in Romania and the day after I met her in Brașov. This day was tiring for many reasons, but it was the beginning of a wonderful adventure for me. With Sorin, we left Curba de Cultură to reach Brașov, a beautiful town 2 hours away from Izvoarele, passing through the mountains and beautiful landscapes. Then, I met Tromppy and after a welcoming hug, we went to drink a coffee in one of the student’s favorite bar in the town. And we talked, talked and talked with my poor English, searching my words and sentences, to get to know each other. Then, we came back late, and I was trying to don’t fall asleep during the 2 hours back by car. I will not forget this second day in Romania.
Acum vă voi spune mai multe despre super-mentorul meu! Numele ei este Elena, dar toți o strigă Tromppy (motivul va rămâne secret 😉 )
Îmi amintesc cu exactitate prima noastră întâlnire. Am sosit pe 10 aprilie în România și în ziua următoare am întâlnit-o în Brașov. Ziua a fost una obositoare din mai multe motive, dar a fost începutul unei aventuri frumoase pentru mine. Împreună cu Sorin am plecat de la Curba de Cultură spre Brașov, un oraș frumos la două ore distanță de Izvoarele, trecând prin munți și peisaje superbe. Apoi am întâlnit-o pe Tromppy și după o îmbrățișare de bun venit, am mers să bem o cafea într-unul din barurile studențești din oraș. Și am vorbit, vorbit și vorbit din nou cu engleza mea săracă, căutându-mi constant cuvintele și propozițiile, pentru a ne cunoaște mai bine. Apoi, târziu ne-am întors și pe drum m-am străduit să nu adorm în cele două ore de drum cu mașina. Nu voi uita această a doua zi în România.
After this first meeting, we met one or two times per month, in the office or in Brașov. Each time, it was about new adventures, feelings, stories that we shared together, during one, two or three hours sometimes. Because, the mentoring isn’t only about myself, it’s a sharing about personal experiences together. And with Tromppy, we have to force ourselves to stop talking at some point, to let time for my housemates. Since June I’m not the only volunteer anymore!
We have a really good feeling, she is my guide and my personal support, and thanks to her I discovered some part of myself that I didn’t know before. But it’s not only a story of talking, it’s also a story of discoveries. We organised some meetings in Brașov to visit the town and the areas. We were fascinated by the beautiful view of the town and landscapes around, when we hiked mount ” Tampa”. And recently, we visited the center of Brasov, the “Black and White Towers”, from where we discovered another view. In general, when it’s possible, we enjoy to be outside, walking in the park of Schiulești, or somewhere else, our interest for the nature being common.
In brief, having a mentor like mine is A-MA-ZING! And I’m very glad that I met her during this volunteering, to talk, to laugh, to hug, to discover… Even though my lovely housemates Isabella, Alba, Gabriel and Roman, complain because of the time I spend with her for the mentoring. It does not matter, I enjoy each minute :)!
Dear volunteers, I hope you will meet a mentor who helps you to see further than you expect!
După această primă întâlnire, ne-am văzut o dată sau de două ori pe lună, la birou ori în Brașov. Fiecare dintre aceste întâlniri a fost despre noi aventuri, sentimente, povești pe care le-am împărtășit de-a lung a una, două sau chiar trei ore câteodată. Deoarece mentoratul nu este doar despre mine este și despre împărtășirea experiențelor personale. Iar cu Tromppy trebuie să ne forțăm să ne oprim la un moment dat, să lăsăm timp și pentru colegii mei. Începând din iunie nu mai sunt singurul voluntar!
Ne simțim bine împreună, este ghidul și suportul meu personal și mulțumită ei am descoperit o parte din mine pe care nu o știam înainte. Dar nu este doar o poveste despre vorbit ci și despre descoperiri. Unele dintre întâlniri le-am organizat în Brașov pentru a vizita orașul și zona. Am fost fascinați de aspectul orașului și de peisajul dimprejur câmd am urcat pe Tâmpa. Recent am vizitat centrul Brașovului, Turnul Alb și Turnul Negru de unde am descoperit o nouă perspectivă. În general, când e posibil ne bucurăm de timpul petrecut afară, ne plimbăm prin parcul din Schiulești sau altundeva, interesul nostru pentru natură fiind comun.
Pe scurt să am un mentor ca ea este UI-MI-TOR! Și sunt foarte fericită că am întâlnit-o în timpul acestui stagiu de voluntariat pentru că am cu cine vorbi, râde, îmbrățișa și descoperi… Chiar dacă colegii mei dragi Isabella, Alba, Gabriel și Roman se plâng că petrec prea mult timp în ședințele de mentorat. Nu are importanță, mă bucur de fiecare minut :)!
Dragi voluntari, sper că veți avea și voi un mentor care să vă ajute să vedeți mai departe decât vă așteptați!
Estelle este în România pentru o perioadă de nouă luni, din aprilie până în decembrie 2017, în cadrul proiectului EVS20: Let’s Move and Change [2016-3-FR02-KA105-012345] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
Hugs and flowers (about teaching in Romania) – Flori și îmbrățișări (despre predat în România)
Every Wednesday, a little before two, I pack my bag with flashcards, pens, games and flipcharts. I take a short walk from Curba to the Cultural Center in Izvoarele, I move a few chairs and tables around, set my things up, and I take a minute to remind myself of my plan for the day.
When two strikes, I start to see small (and not so small) figures wrapped in layers of warm clothes running from the school to their English lesson. They all gather around me in the hall and try really hard not to speak Romanian when they want to say hi and see how I’m doing. Anyway, they look much less confused when I speak English than I do when I hear Romanian! We then spend an hour learning English together with games and activities that are meant to help the participants improve their speaking and comprehension skills.
I’m always impressed by how much effort and consideration they put in during the time we spend together. So, no matter how badly my day may have been going before, when I leave the lesson, I’m always in the best of moods. Whether I get flowers, positive feedback or just lots of hugs, these little marks of gratitude make me so happy to be a teacher in Romania!
În fiecare miercuri, puțin înainte de ora două îmi iau cartonașele, creioanele, jocurile și foile de flipchart. Fac o scurtă plimbare de la Curba de Cultură la Biblioteca Izvoarele, găzduită de Centrul Cultural, mut câteva scaune și mese, îmi aranjez lucrurile și apoi îmi recapitulez mental planul zilei.
Când se face două încep să văd mici (și nu chiar așa mici) figuri îmbrăcate în straturi calduroase fugind de la școală la lecția de engleză. Toți se adună împrejurul meu în încăpere și încearcă din răsputeri să nu vorbească română când vor să mă salute și să mă întebe ce mai fac. Oricum ei sunt mult mai puțin confuzi când vorbesc engleză decât sunt eu când aud vorbindu-se română! Apoi petrecem o oră învățând engleză împreună prin jocuri și activități al căror rol este să ajute participanții să îți îmbunătășească abilitățile de vorbire și înțelegere ale limbii engleze.
Sunt totdeauna impresionată de efortul și atenția pe care ei o depun în timpul pe care îl petrecem împreună. Nu prea contează cât de prost mi-a mers în ziua respectivă, când am lecție cu ei am cea mai bună dispoziție. Fie că primesc flori, feedback pozitiv ori o mulțime de îmbrățișări, aceste mici semne de recunoștință mă fac foarte fericită să fiu profesor în România!
Héloïse este în România pentru o perioadă de nouă luni, din septembrie 2017 până în mai 2018, în cadrul proiectului EVS20: Let’s Move and Change [2016-3-FR02-KA105-012345] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
Mâncare, mâncare și mai multă mâncare! – Food, food and more food!
Mâncarea aici e minunată! Cumva, reușesc să mânânc continuu de când am venit în România. Desigur, am luat în greutate, dar merită. Locuitorii comunei Izvoarele, în mod special tănticile pe care le-am vizitat, sunt generoase și ne invită constant pe noi voluntarii SEV la masă ori să încercăm câte o rețetă mai specială. Din când în când am mers la Clubul Seniorilor, iar acolo ori de câte ori este o zi de naștere a vreunui membru, fac petrecere și asta înseamnă că va fi mâncare.
Câteodată mă simt ca un musafir, dar alte dăți mă simt ca o nepoată străină ori ca o tanti mai tânără! De când sunt aici am încercat multe feluri de mâncăruri, dar favoritele mele sunt sarmale cu mămăliguță și zacusca.
The food here is great! Somehow, I am managing to eat all the time since I came to Romania. Obviously, I gained some weight, but it is totally worth it. The inhabitants of Izvoarele, especially our “tantis”, are generous and they keep inviting us, the EVSs, to eat with them in their homes and to try their recipes. Also, from time to time, I attend the Clubul Seniorilor (Seniors Club), so whenever there is a birthday of one of the members, they celebrate a party, and that means that there will be plenty of food.
Sometimes I feel like “musafir” (guest), but other times I feel like I am their foreign granddaughter or that even I am a younger “tanti”! Since I came here, I tried a lot of food, but my favorites are sarmale cu mamaliguța and zacuscă.
Sarmalele sunt făcute din carne de porc, ceapă, orez, varză, supă și condimente (și arată ca niște pachețele de primăvară); și sunt acompaniate de mămăligă, care e făcută din făină. Ador gustul acestei mâncări și odată am reușit să mânânc 7 sarmale odată.
The sarmale cu mamaliguța is made of pork meat, onions, rice, cabbage, broth and spices (and it looks like a spring roll); and accompanied with mamaliga, that is made out of corn. I really love the taste of this dish, and once I even managed to eat 7 sarmale rolls.
Cealaltă mâncare este zacuscă. Sunt numeroase feluri de a o face, dar favorita mea este cu vinete. Ingredientele principale sunt vinetele, ceapa, roșii, morcovi, ardei roșii și condimente. E foarte ușor să mănânci zacuscă zilnic, doar întinde-o pe pâine și mănâncă-o.
The other traditional dish is the zacuscă. There are several ways of making it, but my favorite is the one made of eggplants. The main ingredients are eggplants, onions, tomatoes, carrots, red peppers, and spices. It is really easy to eat zacuscă all day, just spread it on bread and eat it!
Alba este în România pentru o perioadă de 12 luni, din iunie 2017 până în mai 2018, în cadrul proiectului Izvoarele Unveiled [2016-3-RO01-KA105-035584] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
How to lose a cow (in three easy steps) – Cum să pierzi o vacă (în trei pași simpli)
Step #1: Milk the cow
It’s 8 in the morning in Izvoarele. Kristina, Zenaida (our favourite Romanian anthropology student) and I are on our way to tanti Păpuşa’s house. The “tantis” are local aunties that we have been visiting in order to learn about traditional activities in the village for our project Izvoarele Unveiled. This particular tanti is a skilled carpet-maker and also the owner of a cow. Kristina is very excited about meeting the cow today.
Tanti Păpuşa lets us wear her cow-milking uniform – a big apron and crocs – but in spite of being fully equipped we are still pretty bad at it. The cow is not used to being touched by us and is probably a little nervous, says Păpuşa.
Step #2: Lose the cow
Next step is taking the cow to the pasture. Once we get there, however, the field is empty. Weird. The cow seems upset and so is Kristina, who is now her best friend. Meanwhile, up the road comes a herd of goats. While Păpuşa asks the goat-boy to call his colleague the cow-boy to ask why he is not in the usual place, his dogs start barking after the cow and scare her away. Huh-oh. Luckily, the cow doesn’t go too far and we are pretty confident we will catch her in no time. After all, it’s not like cows are fast runners or anything like that, right?
WRONG.
Step #3: Keep calm and trust your tanti
The cow is too fast and too smart for us to catch her. We start despairing a little, especially as the locals have been talking about a bear in the forest nearby. But tanti Păpuşa is dealing with the situation like a boss, keeping a stoic attitude and looking for a trail in the grass. We have no idea where we are going but the tanti seems to know what she’s doing and we trust her. Eventually, we meet the cow on a road where we’ve never been before. She recognizes her mistress and lets her lead the way to the pasture. Disaster averted! Finally we can relax and wait for our cart ride home.
Pasul #1: Mulsul vacii
E 8 dimineața în Izvoarele. Kristina, Zenaida (studentul nostru favorit român la antropologie) și eu suntem pe drum spre casa lu’ tanti Păpușa. Aceste tanti sunt localnice pe care le-am vizitat pentru a descoperi mai multe despre activitățile tradiționale ale satului pentru proiectul nostru Izvoarele Unveiled. Această tanti este foarte pricepută la țesutul covoarelor și mai are și o vacă. Kristina este super încântată să întâlnească vaca, azi.
Tanti Păpușa ne lasă să purtăm uniforma ei de muls vaca – un capot mare și crocși – însă chiar dacă suntem echipați tot nu ne pricepem. Vaca nu e obișnuită să fie atinsă de noi și este probabil agitată, zice Păpușa.
Pasul #2 Pierdutul vacii
Pasul următor este dusul vacii la pășune. Odată ajunși acolo, câmpul e gol. Ciudat. Vaca pare supărată, la fel și Kristina care a devenit acum prietena ei cea mai bună. Între timp, pe drum vine o turmă de capre. În timp ce Păpușa îi cere căprarului să îl cheme pe colegul său văcar care nu e la locul obișnuit, câinii căprarului încep să latre la vacă și să o sperie. Huh-oh. Din fericire vaca nu fuge prea departe și suntem siguri că o ajungem imediat. Până la urmă vacile nu sunt cele mai bune alergătoare, nu?
GREȘIT.
Pasul #3: Păstrează-ți calmul și ai încredere în tanti
Vaca e prea rapidă și prea deșteaptă pentru noi să o mai putem prinde. Începem să disperăm puțin, mai ales știind că localnicii vorbeau despre un urs în pădurea din apropiere. Dar tanti Păpușa e stăpână pe situație, păstrează o atitudine stoică și începe să caute urmele prin iarbă. Nu avem nici cea mai vagă idee unde mergem dar tanti pare să știe ce face așa că ne încredem în ea. În cele din urmă găsim vaca pe un drum pe care nu mai fusesem înainte. Își recunoaște stăpâna și se lasă condusă la pășune. Dezastru evitat! În sfârșit ne putem relaxa și aștepta căruța să ne întoarcem acasă.
Isabella este în România pentru o perioadă de 12 luni, din iunie 2017 până în mai 2018, în cadrul proiectului Izvoarele Unveiled [2016-3-RO01-KA105-035584] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.