Avem un hambar și avem habar ce să facem cu el. Așa a început proiectul Habemus Ha(m)bar anul trecut când am plănuit împreună cu autoritățile comunei Teișani să folosim resursele comunei în interesul tinerilor din comunitate. Planurile și ideile s-au transformat într-o serie de proiecte care au primit și finanțare europeană prin programul Corpul European de Solidaritate. Așa a apărut Habemus Ha(m)bar care a început în martie 2020 și care trebuia să reunească 45 de voluntari internaționali în trei serii a câte 15. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg mai niciodată, căci pandemia ne-a încurcat destul de rău. Am reușit însă să adunăm două echipe de voluntari (36 de voluntari în total) cu care am făcut minuni de-a dreptul.
Prima echipă de voluntari a început munca la renovarea fostei grădinițe pentru a o transforma într-un centru de tineret, într-un mediu sigur și confortabil în care tinerii din comună și nu numai să se întâlnească, să socializeze și să învețe prin metode de învățare experiențială. Totodată au început și munca la organizarea celei de-a doua ediții a festivalului rural de tineret – Ruralympics. Cea de-a doua echipă a continuat munca de renovare și a făcut deschiderea oficială a Centrului de Tineret Teișani.
Chiar dacă anul acesta situația a fost îngreunată de contextual pandemic, cei 36 de voluntari (români și internaționali) au reușit să facă o treabă uimitoare respectând totodată toate măsurile de protecție și siguranță. Rezultatele muncii voluntarilor s-au văzut în comunitate, dar și în ei înșiși, fiecare dintre ei plecând de aici cu o experiență care le-a schimbat viețile și cu o mulțime de noi prietenii și conexiuni pentru viitor.
Câteva reacții ale voluntarilor după proiect:
It was the best activity I did this summer, which I want to repeat, I recommended everyone to get involved in similar projects (Ștefan)
It was awesome. we did a lot we managed things beyond immagination. it was awesome (Raimo)
Iar la câteva luni de la terminarea stagiilor și întoarcerea acasă voluntarii au realizat că experiența proeictului Habemus Hambar le influențează pozitiv planurile de viitor, astfel unii au decis ce vor să studieze, ori ce loc de muncă își doresc, alții au profitat de acest răgaz și și-au analizat opțiunile dar mai ales au învățat să ia decizii informate și asumate. Stagiile de voluntariat i-au făcut pe cei 36 de tineri să devină niște adulți responsabili și cetățeni europeni pe nesimțite.
I told my friends it was nice experience they should also participate in these kind of programs (Muhammad)
I lived the greatest experience I can think of from my past 5 years, made new friends and had a sense of purpose whilst enjoying myself every day! (Franka)
Cât despre Centrul de Tineret Teișani, el își va deschide porțile din ianuarie, cu ajutorul altor voluntari, dar online pentru moment și de îndată ce se va putea și în formă fizică, gata să pună la dipoziție sala media dotată cu echipament profesional de înregistarare audio și video, dar și sala de activități, jocuri și timp liber cu atmosferă relaxantă și îmbietoare. Așadar, continuăm să facem lucruri bune pentru comunitatea locală
Găzduirea voluntarilor și întreaga muncă de organizare a festivalului, precum și cea de renovare au fost posibile cu sprijinul financiar al programului Corpul European de Solidaritate, un program de finanțare al Uniunii Europene.
Partenerul nostru FRSP, din Polonia, caută doi tineri pentru un proiect de voluntariat internațional de 10 luni găzduit în una din cele două locații:
FRSP office placement:https://volo.frsp.eu/en/2020/06/24/volunteering-in-poland-entrepreneurship/
Cultural House GOK placement:https://volo.frsp.eu/en/2020/10/07/volunteering-project-in-poland-culture/
Voluntarul/a va da o mână de ajutor la organizarea de activități, va propune și organiza activități și chiar va avea ocazia să participe în diferite activități. Prin urmare dacă:
Partenerii noștri îți vor asigura cazarea într-un apartament împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi în limita a 275EUR.
Ce altceva mai primești?
Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și completează formularele de pe site-ul partenerilor (din linkurile de la începutul acestui articol) și trimite-l, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro. Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.
Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate
Do you find interaction with locals, research work and living abroad as attractive topics? If the answer is yes, I think you are the one that we are looking for.
We are seeking for 2 more young people to join our team of volunteers in a one year long adventure to discover the village of Teișani, to experience the lifestyle here and to document it. We guarantee an unforgettable experience. What do you need to have for it?
– to be between 18 and 30 years old
– to be motivated to do international volunteering
– to be strongly motivated to live and work in rural area
– to be interested in learning a different European language
– to be motivated to develop new competencies and to learn about community development
– to have at least basic English communication skills, spoken and written
– to be motivated to do research in the community and to create video and text promotional materials out of it
What do we provide:
– accommodation, food allowance and pocket money
– coordination, materials and equipment for activities
– mentor support and language training
– local transport
– medical insurance
– reimbursement of international transport
– task-related trainings
What training we provide:
– teambuilding
– video and photo editing
– etnographic research
– safety and security instructions
– event management
How do you apply? If you are a citizen of any of the EU countries (except Romania) send a CV and a brief Motivation letter. The motivation letter should answer to the following question: Why would you live and work for 12 months in rural Romania?
Send these 2 documents to sorin@curbadecultura.ro. The deadline is ongoing until the position is occupied, so the sooner the better. Also, send any questions you have to the same e-mail address.
Hope to see you in Romania 😉
Partenerul nostru Asociația Moby Dick, din Italia, caută un tânăr pentru un proiect de voluntariat internațional. Proiectul începe în octombrie 2020 și durează până în septembrie 2021.
Voluntarul va da o mână de ajutor la organizarea de activități precum:
– organizare de activități și ateliere pentru tineri și copii
– sprijinirea activității muzeului, bibliotecii și arhivelor locale
– promovarea de activități și evenimente pe platformele de social media
– organizarea de ateliere artisitce și culturale
– sprijinirea activităților de promovare a egalității de gen
– oferirea de suport lingvistic
Prin urmare, dacă:
ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.
Partenerii noștri din Italia îți vor asigura cazarea într-o casă împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi în limita a 275EUR.
Ce altceva mai primești?
Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.
Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.
Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.
Partenerul nostru Roter Baum Berlin, din Germania, caută un tânăr sau o tânără pentru un proiect de voluntariat internațional găzduit de centrul lor de tineret Anna Landsberger.
Proiectul începe în octombrie 2020 și durează până în august 2021.
Voluntarul/a va da o mână de ajutor la organizarea de activități în centru, va propune și organiza activități și chiar va avea ocazia să participe în diferite activități.
Centrul de Tineret Anna Landsberger este un spațiu unde tinerii pot lua parte la o varietate de activități de la ateliere de grafitti până la gătit ori compus și interpretat muzică, ori doar să socializeze.
Prin urmare, dacă:
ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.
Partenerii noștri din Germania îți vor asigura cazarea într-un apartament împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi în limita a 275EUR.
Ce altceva mai primești?
Mai multe detalii despre proiect, aici
Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.
Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.
Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.
Corpul European de Solidaritate este cel mai nou program al Uniunii Europene și aduce tinerii oportunități de implicare. Acest program înglobează fostul Serviciu European de Voluntariat (European Voluntary Service) dar a venit și cu noi posibilități de dezvoltare pentru tineri.
Curba de Cultură a început să găzduiască voluntari internaționali încă din luna mai 2015 iar până în prezent a găzduit peste 100 de voluntari venind de pe 4 continente și din peste 30 de țări.
Să faci voluntariat prin Corpul European de Solidaritate reprezintă cea mai bună și mai la îndemână modalitate pentru tineri de a învăța, ajuta și călători într-o altă țară. De ce e cea mai bună modalitate? Pentru ca vine cu o multitudine de avantaje:
În plus nu trebuie să plătești cazare, facturi, transport local ori să te îngrijorezi cu ce vei face cumpărături, deoarece toate acestea sunt deja prevăzute în proiect. Ba mai mult primești banii de transport înapoi, ai cursuri pentru limba țării în care vei fi voluntar, ai o asigurare medicală completă și mai primești chiar și niște bani de buzunar.
Ce mai aștepți? Caută acum proiectul care ți se potrivește cel mai bine și aplică!
Partenerul nostru Copedeco , din Spania, caută un tânăr sau o tânără pentru un proiect de voluntariat internațional ce începe în septembrie 2019 (pentru 11 luni de zile). Voluntarii vor organiza activități concentrate pe incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și pe dezvoltarea propriilor abilități și competențe. De asemenea ei vor lua parte la planificarea de evenimente, comunicarea și promovarea online și vor avea și posibilitatea de a-și pune în aplicare propriile idei.
Prin urmare, dacă:
ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.
Partenerii noștri din Spania îți vor asigura cazarea într-o casă împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi.
Ce altceva mai primești?
Mai multe detalii despre proiect, aici.
Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.
Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.
Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.
Partenerul nostru Portuguese Red Cross – Youth Department , din Portugalia, caută un tânăr sau o tânără pentru un proiect de voluntariat internațional ce începe în iunie 2019 (pentru un an de zile). Voluntarii vor organiza activități concentrate pe incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și pe dezvoltarea propriilor abilități și competențe. De asemenea ei vor lua parte la planificarea de evenimente, comunicarea și promovarea online și vor avea și posibilitatea de a-și pune în aplicare propriile idei.
Prin urmare, dacă:
ești potrivit pentru proiectul nostru de voluntariat.
Partenerii noștri din Portugalia îți vor asigura cazarea într-o casă împreună cu alți voluntari, o alocație pentru masă, bani de buzunar și transport local. Pe lângă asta, primești asigurare medicală și rambursarea transportului până acolo și înapoi, în limita a 360 euro.
Ce altceva mai primești?
Mai multe detalii despre activitățile organizației gazdă, aici.
Acum că știi cu ce se mănâncă proiectul ăsta, pune mâna și scrie-ne un email cu CV și scrisoare de intenție (ambele în engleză) atașate în care ne spui de ce crezi că tu ești potrivit pentru acest proiect, cât mai repede la sorin@curbadecultura.ro.
Tot acolo trimiți și întrebările și nelămuririle dacă ai vreounele.
Acesta este un proiect finanțat e Uniunea Europeană prin programul European Solidarity Corps.
Salutări și raze de soare din Letonia!
Acum 6 luni, fiind în căutare de o aventură, am ales să candidez pentru un stagiu de voluntariat (EVS), și cu ajutorul Curbei de Cultură m-am pomenit într-o țară necunoscută mie, dar în care de la început m-am simțit ca acasă. Timpul a zburat fără să-mi dau seama, însă deja am reușit să adun multe momente frumoase, călătorii interesante, alături de oameni dragi de aici.
Locuiesc într-un orășel liniștit, Valmiera, într-un apartament cu alți patru voluntari din Germania, Cehia și Turcia – și deși suntem diferiți, am devenit încet ca și o mică familie. După o iarnă lungă și friguroasă, în sfârșit ne-am dezghețat toți, gata să explorăm și să încercăm cât mai multe lucruri noi!
Am ales un proiect drag mie, organizez evenimente pentru tinerii din oraș, iar ce-mi place cel mai mult e că am posibilitatea să aleg ce anume vreau să pun la cale, orice idee am se poate împlini! Pe lângă asta, am decis să colaborez cu câteva școli și o grădiniță pentru copii cu dizabilități, unde îi ajut pe profesori, pregătesc activități și petrec timpul cu elevii – la rândul meu învăț și eu de la ei, prind câte un cuvânt în letonă, aflu despre obiceiurile și cultura lor. În plus, aici găsesc timp atât pentru muncă, cât și pentru mine și hobby-urile mele, în fiecare zi încerc ceva nou.
Letonia e o țară liniștită și frumoasă, plină de păduri, un micuț colțișor de rai pentru toți cei care caută un refugiu. Țărmul Mării Baltice așteaptă să fie descoperit, mai ales în perioada asta, iar în orășelele de aici poți mereu să te pierzi și să te bucuri de tot ceea ce vezi.
Voluntariatul e o experiență din care înveți în continuu, ajutând pe ceilalți te ajuți și pe tine, ajungi să apreciezi din plin viața și oamenii de lângă tine. E o șansă de a deveni mai bun, mai independent, mai deschis spre schimbări și aventuri!
Mihaela este în Letonia pentru o perioadă de 350 zile (aproape 12 luni), găzduită de partenerii noștri Valmieras Novada Fonds în cadrul proiectului Community Volunteers 2018/2019 [2018-1-LV02-KA125-002120], proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.
Dacă și tu vrei să experimentezi voluntariatul internațional și nu știi de unde să începi scrie-ne un email la sorin@curbadecultura.ro și te ghidăm noi.
Izvoarele village holds the title of European Youth Village in 2019! What does this mean?
That this summer Izvoarele (Romania) is the place to be and it is going to be the coolest summer ever.
Why? Because Curba de Cultură prepared a series of cultural, educational, fun and youthful activities.
Can we count you in to bring an international perspective to all these?
We are looking for 20 volunteers from all over European Union to join the team for 7 weeks from 1st July to 20th August 2019!
If you have:
The activities you would do, as part of the team, are:
Being an European Solidarity Corps project the volunteers receive:
Other details about the project:
If we caught your attention send us a CV and motivation letter by 07.06.19 at sorin@curbadecultura.ro
Also if you want to know more do not hesitate to ask using the same e-mail.
Curba de Cultură focuses on teenagers and youth development. Our mission is to use non-formal education as a complementary method to the formal educational system for young people. We want to create the premises for a better development of the young people and their more suited integration within their respective communities. We want to make young people aware that they actively belong to their local and national culture.
P.S. Explore this webpage to find out more about the community, the work and the volunteers we host.