“Pa, pa” și “Ahoj”
Departure. The very last day in our house was about practicing Tetris in real life. First time when I tried to fit everything what I wanted to take, my backpack was not big enough. Second time I got even some spare space, although I added some gifts. Hah! I knew online Tetris is useful!
Last minutes. Putting four pieces of huge luggage, four small plus two bags of stuff and three people into one car. Managed. Saying goodbye to Fifty Shades. Managed. She ran away, smart girl, she knows that the last words are the hardest. Last trip on our road. Everything what was somehow important for me received my goodbye, like that „Bye bye, strange cute dog.“ And I was waving. „Bye bye, plenty little holes in the road.“ And I was waving. And I had tears in my eyes.
Very last minutes with Sorin and Kristina in Curba, last hugs and kisses. Bus driver in hurry and here I am, heading to Bucharest – never to be EVS volunteer again, hopefully to see my people and places again in future.
Plecare. Ultima zi la noi în casă a fost dedicat practicării tetrisului în viața reală. Prima dată când am încercat să pun în bagaj tot ce voiam să iau, rucsacul meu nu era suficient de mare. A doua oară am obținut chiar niște spațiu liber cu toate că adăugasem niște cadouri. Hah! Știam eu că tetrisul online se va dovedi util!
Ultimele minute. Am pus patru bagaje mari, două mici și trei oameni într-o mașină. Am făcut-o. I-am spus la revedere lui Fifty Shades. Am făcut-o. Ea a fugit, fată deșteaptă, știe că cuvintele de despărțire sunt cele mai grele. Ultima călătorie pe acest drum. Tot ce a fost important pentru mine a primit rămas bun, după modelul “Pa, pa cățeluș străin și drăguț”. Și apoi făceam cu mâna. ” Pa, pa mulțime de gropi de pe drum”. Și am făcut cu mâna. Și aveam lacrimi în ochi.
Cele din urmă minute cu Sorin și Kristina, ultimele îmbrățișări și pupici. Șoferul autobuzului era grăbit și uite-mă în drum spre București – noi voi mai fi vreodată voluntar SEV și sper că voi mai întâlni oamenii mei și aceste locuri în viitor.
First minutes in Czech Republic. „NO! Take me back!“ Nobody listen to my thoughts. First impression: Czech people are so kind! How is that possible?! (We have an image of The Frowning Nation.) I obviously forgot that even strange people can actually smile while speaking. Second impression: Rohlíky. Together with our bread it is the most normal pastry in my country. As my EVS 
mate Eleny missed their Estonian black bread, I missed ours. And we have plastic sacs with handles. Third impression: Nothing has changed. The same buildings, conductor in a train…
Primele minute în Cehia. “NU! Du-mă înapoi” Nimeni nu îmi ascultă gândurile. Prima impresie: cehii sunt atât de drăguți! Cum e posibil? (Suntem portretizați drept o națiune încruntată). Evident că am uitat că până și străinii pot să zâmbească atunci când vorbesc. A doua impresie: rohliky. Împreună cu pâinea noastră, e poate cel mai faimos produs de panificație de la noi din țară. Precum colega mea de EVS, Eleny ia- dus dorul pâinii negre estoniene, așa mi-a lipsit și mie. Și avem pungi de plastic cu mânere. A treia impresie: nimic nu s-a schimbat. Aceleași clădiri, același conductor de tren…
Fifth impression: Whole world is under a big cloud and covered with decimetres of snow (Nope, Romania have not seen cloudy sky for weeks and snow melted or vapourated.) Sixth impression: Everything is different! Where is my bakery and the 
butchery next to it? Why is Billa there?! Where has my favourite second-hand shop disappeared? Seventh impression: Snow! Snow! Snow!
A cincea impresie: totul este sub un mare nor și acoperit cu decimetri de zăpadă (nu, România nu a văzut asemenea cer înnorat săptămâni întregi, iar zăpada s-a topit sau evaporat). A șasea impresie: Totul e diferit. Unde este brutăria mea preferată și cu măcelăria de lângă? De ce este Billa acolo? Unde a dispărut magazinul meu second-hand favorit? A șaptea impresie: Zăpadă! Zăpadă! Zăpadă!
Eight impression: The best lunch ever: chlebíček = „sandwich“ with super 
unhealthy salami spread, slice of a boiled egg, ham and pickled cucumber. First morning: I woke up in my friend bed, turned my head and there she was. Happily sleeping just next to me.
First evening: For the first time I tried to cook our traditional meal, svíčková (in a funny way can be translated as Candle Sauce, but it is about dumplings, beef and cream-vegetable sauce). It was excellent!
A opta impresie: cel mai bun prânz din totdeauna: chlebíček= un sendviș cu o pastă de salam supersărată, cu felii de ou fiert, șuncă și castravete murat. Prima dimineață: M-am trezit în patul prietenei mele, mi-am întors privirea și ea era acolo. Dormind fericită lângă mine.
Prima seară: pentru prima dată am gătit felul nostru tradițional svíčková (într-un mod amuzant poate fi tradus drept sos de lumânări, dar e cu găluște, vită și sos de smântână și legume). A fost excelent!
Anna a fost în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Curba de Cultură.
Human Library – Biblioteca Vie
Few weeks ago I thought this post will be about another trip around Romania, but… I was sick. And then again. But nobody wants to read about sweat, pain and doctors, who left their professional competences far away behind their office, right? So, I decided to change the topic, instead of What I did during my holidays I want to tell you something about Sun, happiness and angels. Yeap, I am a bit sarcastic. Let´s be a bit more serious. I was considering the nicest thing what happened in last weeks or months: my boyfriend arrived, I got a job in Czech Republic, our yard is one big ice ring, I found gloves on a street… Not really readable things. But Human Library! That is a different story!
Acum câteva săptămâni am crezut că voi scrie despre o nouă călătorie prin România, dar am fost răcită… o dată, și încă o dată. Și cum nimeni nu vrea să citească despre transpirație, durere și doctori am decis să schimb puțin subiectul și în loc de ce am făcut în vacanță vreau să vă povestesc despre soare, fericire și îngeri. Sunt puțin sarcastică, dar voi fi ceva mai serioasă. Așadar am început să listez cele mai bune lucruri care s-au întâmplat în ultima vreme: m-a vizitat prietenul meu, am obținut o slujbă acasă în Cehia, avem patinoar în curte, am găsit niște mănuși pe stradă… parcă nu sunt tocmai chestii de povestit. Dar Biblioteca Vie! Asta e o poveste într-adevăr.
What is it? Human Library is based on somehow experienced people (books) who share their story (book story) with one or two other people 
(readers) in time. As the official web page says, it “is designed to build a positive framework for conversations that can challenge stereotypes and prejudices through dialogue”, usually in collaboration with “Books” who are subjects of those – people of different culture, HIV possitve, alcoholic, with ADHD, homeless, with autism etc.
Ce anume e Biblioteca Vie? E un eveniment bazate pe oameni care doresc să împărtășească experiențe (cărți) cu una sau două persoane (cititori). După cum zice și site-ul oficial ” a fost gândit să construiască un cadru de conversație pozitiv care aduce în dialog stereotipuri și prejudecăți” de obicei cărțile sunt persoane care au trecut prin diferite experiențe (culturi diferite, seropozitivi, alcoolic, ADHD, oameni fărăr adăpost, autiști etc)
Because Romania, especially its rural parts, does not really know what to understand under the word “volunteer” and it is easily connected with the old communistic picture of it, Curba de Cultură decided that on 5th December (the International Volunteering Day) to organize a Human Library about volunteering. The Books were Romanian volunteers which returned from international projects and us, EVS volunteers. In a local, cozy pub we had Librarians, local young volunteers who introduced the Readers (incoming guests) to the list of books. Reader then chose the one he was the most interested in and they sat down in a more private table, where the Book said its story and Reader could ask questions.
I have to say that it was very nice experience with very nicely organized
event. Although we did not have dozens of Readers, those who came got the best service. I told my story twice, first time to a woman for whom were my words translated, which was super interesting – to shorten my story and try to keep its line. The other reader was a young man and my story was suddenly different. No need of translation, different sex, age and questions. The first time it was a life of a girl, me, who had harder childhood, worked on herself, fell in love and ended up with her love. The second time it was a life of a girl, who was trying to cut her family ties so badly, that she was determined to fail every single time.
Deoarece în România și mai ales în zonele rurale nu prea se înțelege sensul termenului “voluntar” și este adesea legat de sensul pe care regimul comunist i l-a dat, Curba de Cultură a decis ca pe 5 decembrie, de Ziua Internațională a Voluntariatului să organizeze o Bibliotecă Vie despre voluntariat. Cărțile au fost voluntari români care s-au întors din stagii internaționale și noi, voluntarii SEV. Într-o cafenea confortabilă a fost organizată biblioteca, cu bibliotecari – tineri voluntari locali care au ajutau cititorii (musafirii) să aleagă cărți, cu cititori care mai apoi au ales cărți și împreună cu care au stat de vorbă la o masă mai retrasă. Cărțile își spunea poveștile iar cititorii puteau întreba. Trebuie să admit că a fost o experiență minunată într-un eveniment bine organizat.Chiar dacă nu am avut o mulțime de cititori, cei care au venit au avut parte de cel mai bun tratament. Mi-am spus povestea de două ori, prima dată unei femei iar vorbele mele au fost traduse ceea ce a făcut totul mult mai interesant fiind nevoietă să îmi schimb povestea și să îi păstrez liniaritatea. Cea de-a doua oară cititorul meu a fost un tânăr, iar povestea mea a fost diferită. Nu a fost nevoie de traducere, cititorul a fost de sex diferit, vârstă diferită și a avut ăntrebări diferite. Prima dată a fost povestea unei fete, eu, care a avut o copilărie grea, care a muncit pentru ea, s-a îndrăgostit și a rămas cu iubitul ei. A doua oară a fost povestea unei fete care și-a dorit atât de mult să se îndepărteze de familia ei încât nu a contat că a eșuat de fiecare dată.
I saw that life can have any shape or form, depending on who you talk with and what you do (not) want to mention or point out. It means that simply by focusing on the positive things, there is a big probability to change your life in a good way. At least from outside.
Am văzut că viața poate avea orice formă, depinde de persoana cu care vorbești și de ce vrei să menționeză sau să lași deoparte. Doar concentrându-te pe lucruri pozitive există deja o mare probabilitate a lucrurile să ia o turnură pozitivă. Cel puțin din exterior.
Anna se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Curba de Cultură.
EVS from dog´s perspective – EVS din perspectivă canină
Rătăcesc prin sate de câtiva ani deja, înghețând iarna și fugind vara de câini agresivi. Viața nu e amuzantă când ești un câine al străzii. Și eu sunt un câine al străzii.
I have been wandering around villages for a few years already, freezing in the winter, running from other aggressive dogs in the summer. Life is no fun if you are a street dog. I am a street dog.
Time by time I managed to find some nice people, some warmer place where I could stay for a night or two, but more often I was curled up in the blanket of fallen leaves. Time by time I found another four-legged friend, but more often I was hunted by one of my own kind. Until things happened. There is a white building among other grey and brown, which was abandoned for a while since the owner died. It was just a while. The days were long and sunny, when people were working on this place – repairing it, and when the nights became more aggressive, strangers came.
Their smell did not boded anything good, smell of nothing I would know. Yet they threw me a bit of bread. I did my rounds around the villages, sniffing around houses, shops and bus stops to find something to eat, and every time when I came to this old-new house, I got a piece of this or a handful of that. Why should I go anywhere far, when I have food just right here?
Din când în când am găsit oameni inimoși și culcușuri călduroase unde am stat pentru o noapte sau două, dar cel mai adesea mi-am petrecut nopțile învelindu-mă cu frunze căzute. Din când în când am mai găsit câte un prieten patruped, dar cel mai adeasea am fost hăituit de cei de felul meu. Până când lucrurile s-au schimbat. Există o clădire albă printre atâtea gri și maronii, care a fost abandonată odată ce proprietarul a murit. Nu mult după, când zilele au devenit lungi și însorite, când oamenii au început să lucreze aici – să o repare, iar când nopțile au devenit mai lungi și neprietenoase, străinii au venit. Mirosul lor nu prevestea nimic bun, un miros pe care nu-l cunoșteam. Și totuși mi-au aruncat o bucată de pâine. Am făcut ture împrejurul satului, adulmecând case, magazine, sații de autobus în căutarea a ceva de mâncare și de fiecare dată când am venit la casa asta nouă-veche am primit câte una-alta. De ce aș mai pleca altundeva când am mâncare chiar aici?
I fought for my place in front of the white house with its grey fence. I made an alliance with an other dog to keep this rich and juicy place just for us. I grey as a shadow, he black as a night, no dogs could cross our line made of growling and bared teeth. And the people inside got used to us. They thought we are protecting them and their property. How foolish. How useful.
The people. I am talking about them as they are still the same. They are not. It has already happened
several times that one left and another came. There are completely new hands giving me food now. And yes, no plural, no us, one day my black mate disappeared. One friend less, three friends more.
M-am luptat pentru locul meu în fața porții casei albe cu gard gri. Am făcut o alianța cu un alt câine pentru a păstra acest loc bogat doar pentru noi. Eu, sur ca o umbră, el negru ca noaptea, nici un alt câine nu putea trece de bariera noastră de mârâituri și dinți dezgoliți. Și oamenii dinăuntru s-au obișnuit cu noi. Ei credeau că îi protejăm pe ei și proprietate lor. Cât de prostesc, dar cât de util.
Oamenii, deși vorbesc despre ei de parcă ar fi aceeași, ei nu sunt. S-a întâmplat deja de câteva ori ca unii să plece și alții să vină. Sunt cu totul alte mâini cele ce mă hrănesc acum. Și da, nu vorbesc la plural căci într-o zi amicul meu negru a dispărut. Un prieten mai puțin și trei în plus.
They allowed me to stay inside the grey fence. So here I am, barking on everything and anything, what moves behind the barrier. It used to be me out there in the pitch-black cold, but not anymore. Now I am not barking to protect my food, now I am protecting Them. And their property. And our feelings. If I quit, they will have no reason to keep me and I will end up on the street again. Rather no voice than that. Rather no voice than no hands to stroke me or no bowl full of food. Rather no voice than no trips together, rather be muted than without warm bed. And rather no food than to leave them. I will never leave them.
Oamenii mi-au permis să stau în interiorul gardului gri. Așadar uite-mă aici lătrând la orice mișcă în spatele gardului. Pe vremuri eram eu acolo în întuneric și frig, dar nu mai sunt. Acum nu mai latru ca să îmi protejez mâncarea, acum latru pentru a-i proteja pe ei și proprietatea lor. Și sentimentele noastre. Dacă renunță ei nu vor mai avea motive să mă țină și voi fi din nou pe străzi. Mai bine îmi pierd glasul decât să pierd mâinile care mă mângăie și care îmi umplu bolul cu mâncare. Mai bine îmi pierd glasul decât să pierd plimbările împreună, mai bine să fiu mută decât fără un pat cald. Și mai bine stau flămândă decât fără ei. Și nu-i părăsesc.
50 Shades se află în România de când se știe și a ținut companie voluntarilor SEV din patru proiecte găzduite de Curba de Cultură până acum, întâlnind voluntari din Franța, Polonia, Estonia, Italia și Cehia.
Autumn is coming
Traveling… Another trip. Yeap, that´s me, I need to visit nice places to learn nice things. I need to experience a lot to remember a lot. This time I ended up at Saint Ana´s Lake. As you see, it was not my lake, but it belongs to some other Ana with only one n.
Călătorind… Încă o excursie. Dap asta-s eu, trebuie să vizitez locuri pentru a învăța lucruri. am nevoie să experimentez multe pentru a reține multe. De această dată am ajuns la lacul Sfânta Ana. După cum vedeți, nu e lacul meu, ci al unei alte Ana cu un singur n.
Well, it started with bad luck. We (yeap, I was not alone this time, my dearest was with me) learnt that the hardest hitchhiking is in a small village. After an hour of walk through nothing we managed to get our first car. Not the last one. In the end of the day we were behind Brasov. This was good. But then… another bad luck. There is no forest to sleep in! Nothing but rain, mud and empty branches above us. We spent the first night among bare trees, wet leaves and upset dogs on the edge of the city. My shoes were still doing the squelching noise, when I took my thumb out of the warmness of my sleeve to catch some kind soul behind a wheel. This day was better, from one car to another and tadaaa, we are walking the hill to an old, old volcano. In the middle of forest, in the middle of wood where is every single colour you can imagine, but not the touristic one. It simply disappeared.
Ei bine a început cam ghinionist. Am descoperit (nu am fost singură de data asta, iubitul meu a fost cu mine) că autostopul e cel mai greu în sate mici. După o oră de mers am reușit să prindem o mașină. Nu singura. La final de zi eram aproape de Brașov. Asta a fost bine. Apoi… alt ghinion. Nu era nici o pădure în care să putem dormi! Nimic înafară de ploaie, noroi și crengi goale deasupra noastră. Am petrecut prima noapte printre copaci golași, frunze ude și auzind câinii de la marginea orașului. Încălțămintea mea încă lipăia în momentul în care mi-am scos degetul mare din căldura mânecii pentru a îndupleca vreun suflet blând din spatele volanului. Ziua aceasta a fost mai bună, de la o mașină la alta și tadaaa mergeam la deal spre un vechi vulcan. În mijlocul pădurii am găsit fiecare culoare pe care ne-am fi putut-o imagina mai puțin pe cea turistică. A dispărut pur și simplu.
In the end of October you just hope, that if y
ou are breaking wind after eating a lot of beechnuts, AND the bear is breaking wind after eating a lot of beechnuts, well, you hope you will not meet each other during this process.
We did not, yet we found so many bear´s poops I quit counting them when I was at number twelve. There was first snow of this year, colours on trees and under our feet, and wind and drizzle around. Weather with sense of humor, indeed. Where are we supposed to sleep, he? Under the bear´s fur? There it would be so, so warm. Inside of his belly.
We are making fire in the edge of the lake, enjoying our freezing fingers and drying 
clothes, fear of animals and presence of each other. But we can not stay, it is too dangerous. On our way again, in the middle of the night. Singing songs to keep the fear in bay and bears far away from this horrible noise. This time we managed to find a nice three beech trees in a corner of a small park or what ever it was. Hidden from the worst wind and the most curious eyes, we have slept in the end of a camping place.
La sfârșitul lui octombrie poți doar spera că dacă tragi vânturi după ce mănînci jir, și ursul trage de asemenea vânturi după ce mănâncă jir, nu poți spera decât să nu vă întâlniți în timpul acestui proces. Noi nu ne-am întâlnit, dar am găsit fecale de urs suficiente cât să mă opresc din numărat. A căzut și prima zăpadă din acest an, copacii sunt încă colorați, la fel și solul iar vântul și burnița ne înconjoară. Vremea chiar are simțul umorului. Iar noi unde vom dormi? Poate sub blana ursului? Acolo ar fi foarte cald, în stomacul lui, mai ales.
Am făcut focul la marginea lacului bucurându-ne de dezghețarea degetelor, uscarea hainelor, teama de animale și de prezența celuilalt. Dar nu putem sta, e prea periculos. La miezul nopții am luat-o din nou la pas. Cântam cântece să ținem teama-n frâu și urșii la distanță de acest sune oribil. Și am găsit un fag frumos în colțul unui parc, sau ce-o fi fost ăla. Ascuns din calea celui mai rău vânt și cu cei mai curioși ochi, am dormit la marginea unui camping.
Another day, another long, long walk. Mud was everywhere, but where is our yellow touristic mark? Ehm, vanished four or five trees ago. Only our sense of direction led us to a road, yet it was nowhere to be found. For those kind of situation I have my phone and my phone has.. GPS! The road was there, just behind a hill. And another hill, and another. Then there was a muddy meadow, long muddy field and… long, frequented road. What does it mean? It means fast way back home! Even though we had to spent another night outside, because it was not as fast as expected. Walking through a small village, again somewhere behind Brasov, surrounded with rain, wind and barking dogs. Suddenly a door opened. Well, I helped them. Old, reconstructed cow house gave us the roof and safety, and what more, even comfort. It was full of corn, a soft and funny bed for us.
The lesson from this trip: Do not underestimate the weather. But what is more important: If you ever have the opportunity, try to make a race across a hill of corn while wrapped inside of your sleeping bag. It is… unbelievable funny.
Încă o zi, încă o plimbare lungă-lungă. Noroiul e peste tot, dar unde este marcajul turistic galben? Ehm, a dispărut cu vreo patru-cinci copaci în urmă. Doar simțul nostru de orientare ne mai putea conduce către cale, dar nu era nici o cale. Pentru astfel de situații am telefon și telefonul are … GPS! Drumul era chiar acolo peste deal. Peste încă unul și peste încă unul. Apoi era o câmpie noroioasă, un câmp lung și plin de noroi și … un drum lung dar circulat. Ce înseamnă asta? Înseamnă o cale rapidă către casă. Totuși a trebuit să mai petrecem o noapte afară, deoarece nu a fost atât de rapid pe cât ne-am așteptat. Am străbătut un mic sat, din nou undeva pe lângă Brașov, înconjurați de ploaie, vânt și câini care latră. Deodată o ușă s-a deschis. Am ajutat-o defapt. Un hambar vechi dar reconstruit ne oferit acoperiș și siguranță și chiar mai mult, confort. Era un hambar plin cu porumb, un pat moale și amuzant.
Lecția acestei călătorii: nu subestimați vremea. Dar ce e mai important: dacă ai vreodată șansa, fă o cursă pe o grămadă de purumb înfășurat într-un sac de dormit. E incredibil de amuzant!
Anna se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Curba de Cultură.
International Evening – Seara Internațională
You know these events you need to prepare for long time in advance? This was one of them. I got the idea, we got the plans. Well, we were trying to make the plans, at least. Hi hi! And we got it, we made it! In some way it was a big, amazing success, in some way it wasss… the exact opposite.
I did this kind of event a few times before with various results, everytime with the thought in my head:
„OK, no more. If I am going to repeat this, I have to do it totally differently.“
With all the lessons from previous mistakes and with a small team, where everybody is experienced, useful and working – what could possibly go wrong?
Something did, I did. We did. Though the event did not! Fortunately it was only us, the inside people, who could see what went wrong, how large are the gaps in my organizational skills. But, in the end everything was on its place and ready to start the show. Our audience could just enjoy all what we offered to see, to hear, to dance and to eat. And we ate. A lot. And danced a lot. Talked a lot. Played. Saw. Tables were overflowed with pancakes from France, though made here in Romania by Maël and Margot; with Estonian potato salad by Eleny; sgagliozze (fried polenta), calzone di cipolla (onion cake) and frittelle (inexplicable, simple and delicious) by Italian Alessio; and Czech small cakes and „sandwiches“.
Stop me, if I want to organize something bigger ever again, stop me and say:
„Anna, push harder, make your team more motivated and PREPARE UNFORGETTABLY DELICIOUS FOOD as you did last time!“
The lesson for next time: The FOOD can SAVE anything and EVERYTHING! 🙂
Howgh.
Știți tipul ăla de evenimente în care trebuie totul pregătit cu ceva timp înainte? Acesta a fost unul dintre ele. Eu am avut ideea și am făcut cu toții planuri. Sau cel puțin am încercat. Hi hi! Și ne-a ieșit, am reușit! Pe de o parte a fost un mare și uimitor succes, pe de altă parte a fost… exact opusul.
Am mai făcut genul ăsta de evenimente înainte și am avut diferite rezultate, de fiecare dată mi-am spus: “Gata, ajunge. Dacă e să repet asta atunci va trebui să o fac într-un mod complet diferit.”
Cu toate învățămintele trase din greșelile anterioare și cu o echipă mică unde toți sunt experimentați, utili și muncitori – ce ar fi putut merge prost? Ceva a mers prost totuși, eu, noi, dar nu evenimentul în sine. din fericire doar noi, cei din interior am putut observa ce nu a mers, cât de mari au fost lipsurile în abilitățile mele de organizare. În cele din urmă totul a fost în ordine și am fost gata pentru a începe spectacolul. 
Spectatorii noștri s-au bucurat de ceea ce le-am oferit să vadă, audă, să danseze ori să mănânce. Și chiar am mâncat. Mult. Și am dansat mult. Am vorbit mult. Ne-am jucat. Am văzut. Mesele au fost supraîncărcate cu clătite franțuzești, deși făcute în România de către Mael și Margot; cu salată de cartofi estoniană făcută de către Eleny, cu sgagliozze (bucați de mămăligă prăjite), calzone di cipolla (plăcintă cu ceapă) și frittelle (niște chestii inexplicabile dar delicioase) făcute de către Alessio, precum și cu prăjituri cehe și sendvișuri.
Data viitoare când vreau să mai organizez așa ceva opriți-mă și spuneți-mi: Anna străduiește-te mai mult, motivează-ți echipa și GĂTEȘTE MÂNCARE DELICIOASĂ DE NEUITAT precum data trecută!
Lecție pentru data viitoare: mâncarea salvează orice și TOTUL!
Howgh!
Anna se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
Romanian approach – abordare în stil românesc
If you want to read cheerful and funny post, skip to some other one. This is about Romanian approach to nature and life generally.
Dacă doriți să citiți un post amuzant și încurajator, vă rog să săriți peste acesta. Acesta este despre abordarea românească când vine vorba de natură în general.
Starting from the beginning: Bucharest. Weather welcomed me with temperatures around 35°C and Sorin, a cute, helpful employer from Curba de Cultura, with a broken van (the trunk was not opening). He he heee… To get luggage into a trunk was the very first little challenge. Definitely not the last one.
Începând cu începutul: București. Vremea m-a întâmpinat cu temperaturi de 35°C și Sorin un angajat drăguți și săritor de la Curba de Cultură cu o dubiță puțin defectă (nu se deschidea portbagajul). He he heee… Să punem bagajul în portbagaj a fost o primă mică provocare. Și nu ultima, cu siguranță.
I have already written something about me, you can read about my first expressions and experiences, and also about what happens in Romania when you go for a hike without a proper map. But what you do not know is that I have been in Romania before. Last year I spent a week in the west part around Caransebes. I tasted amazing goat and sheep cheeses while drinking fresh milk and then enjoying the softness of cake made from urda. But I also saw how many things might be improved here, and how much the country is trying to do something about it, too. Those little notions I would like to talk about a bit more, because they are one of many reasons why I decided to do my EVS here.
Am scris deja câte ceva despre mine, și puteți afla despre primele mele expresii și experiențe și despre ce se poate întâmpla când pleci în drumeție fără a avea o hartă potrivită. Ceea ce nu știți e că eu am mai fost în România înainte. Anul trecut am petrecut o săptămână în partea de vest a țării, în regiunea Caransebeșului. Am gustat brânzeturi de capră și oaie și am băut lapte proaspăt iar apoi am savurat prospețimea unei prăjituri cu urdă. Dar am văzut de asemenea cum multe lucruri pot fi îmbunătățite aici și cât de mult țara încearcă să facă ceva în privința asta. Despre aceste mici chestiuni aș dori să vorbesc mai mult, deoarece ele reprezintă unul din multele motive pentru care am decis să fac SEV-ul aici.
The nature is not immortal, we, humans, are not immortal. And we, humans, are not helpless or powerless. It has been just one month since I had arrived, yet I have met tens of people involved in the process of change. There are associations convincing Romanians to spay dogs instead of making new stray dogs, to sort waste instead of burning it, and there are other working with young people and whole communities. Because it is family and youngster where we need to start, if we want to make (and see) the difference.
Natura nu e nemuritoare, noi, oamenii, nu suntem nemuritori. Și noi oamenii nu suntem neajutorați sau lipsiți de putere. A trecut o lună de când am ajuns și am întâlnit zeci de oameni implicați în aceste schimbări. Există asociații care conving românii să-și sterilizeze câinii în loc să îi lase să facă alți câini vagabonzi, să-și soteze gunoiul în loc să îl ardă și există alții care lucrează cu tinerii și comunitățile. Deoarece trebuie să începem cu tinerii și familiile acestora dacă vrem să facem și să vedem o schimbare.
May be I am too keen of neatness, but really, is it such a big problem to finish what you started? Is it so hard not to beat your horse, not to throw puppies over your fence out to the street, to give your rubbish into a bin instead of burning it on side of the road or just… smile at a customer in a shop? The answer is NO. It is very easy, and fortunately there are people who are trying to do something about it. So, the real challenge is not about getting used to these, but to be truly helpful for those who want to change their homeland.
Try to broaden youth’s horizons so they can have wider purposes, it is what we are doing here. It is knowledge and experience what make us better, stronger, and more useful. It might be written differently in the official papers, but for me it is like that – Curba de Cultura helps to improve Romanian social environment through giving the opportunity to grow, know and undergo to youngsters.
Poate sunt eu prea dornică de acuratețe, dar pe bune acum, e chiar așa greu să termini ce ai început? E așa greu să nu îți bați calul, să nu arunci cățeii peste gard, să pui gunoiul în tomberon în loc să îl arzi pe marginea drumului ori… să zâmbești unui client în magazin? Raspunsul e NU. E chiar ușor și din fericire există oameni care încearcă să facă ceva în privința asta. Așadar adevărata provocare nu e să te obișnuiești cu aceste lucruri ci să fii cu adevărat util celor ce vor să schimbe ceva în țara lor natală.
Ceea ce facem noi aici este să încercăm să extindem orizonturile tinerilor astfel încât ei să aibă scopuri mai largi. Cunoștințele și experiența ne fac mai buni, mai puternici și mai utili. S-ar putea să fie scris diferit în hârtii dar pentru mine Curba de Cultură ajută la îmbunătățirea mediului social românesc prin facilitaterea de oportunități de a crește, cunoaște și experimenta.
Anna se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură.