EVS from dog´s perspective – EVS din perspectivă canină

ByAnna

EVS from dog´s perspective – EVS din perspectivă canină

img_4985Rătăcesc prin sate de câtiva ani deja, înghețând iarna și fugind vara de câini agresivi. Viața nu e amuzantă când ești un câine al străzii. Și eu sunt un câine al străzii.

I have been wandering around villages for a few years already, freezing in the winter, running from other aggressive dogs in the summer. Life is no fun if you are a street dog. I am a street dog.

Time by time I managed to find some nice people, some warmer place where I could stay for a night or two, but more often I was curled up in the blanket of fallen leaves. Time by time I found another four-legged friend, but more often I was hunted by one of my own kind. Until things happened. There is a white building among other grey and brown, which was abandoned for a while since the owner died. It was just a while. The days were long and sunny, when people were working on this place – repairing it, and when the nights became more aggressive, strangers came.
Their smell did not boded anything good, smell of nothing I would know. Yet they threw me a bit of bread. I did my rounds around the villages, sniffing around houses, shops and bus stops to find something to eat, and every time when I came to this old-new house, I got a piece of this or a handful of that. Why should I go anywhere far, when I have food just right here?img_1955-small

Din când în când am găsit oameni inimoși și culcușuri călduroase unde am stat pentru o noapte sau două, dar cel mai adesea mi-am petrecut nopțile învelindu-mă cu frunze căzute. Din când în când am mai găsit câte un prieten patruped, dar cel mai adeasea am fost hăituit de cei de felul meu. Până când lucrurile s-au schimbat. Există o clădire albă printre atâtea gri și maronii, care a fost abandonată odată ce proprietarul a murit. Nu mult după, când zilele au devenit lungi și însorite, când oamenii au început să lucreze aici – să o repare, iar când nopțile au devenit mai lungi și neprietenoase, străinii au venit. Mirosul lor nu prevestea nimic bun, un miros pe care nu-l cunoșteam. Și totuși mi-au aruncat o bucată de pâine. Am făcut ture împrejurul satului, adulmecând case, magazine, sații de autobus în căutarea a ceva de mâncare și de fiecare dată când am venit la casa asta nouă-veche am primit câte una-alta. De ce aș mai pleca altundeva când am mâncare chiar aici?

I fought for my place in front of the white house with its grey fence. I made an alliance with an other dog to keep this rich and juicy place just for us. I grey as a shadow, he black as a night, no dogs could cross our line made of growling and bared teeth. And the people inside got used to us. They thought we are protecting them and their property. How foolish. How useful.

The people. I am talking about them as they are still the same. They are not. It has already happened
several times that one left and another came. There are completely new hands giving me food now. And yes, no plural, no us, one day my black mate disappeared. One friend less, three friends more.

M-am luptat pentru locul meu în fața porții casei albe cu gard gri. Am făcut o alianța cu un alt câine pentru a păstra acest loc bogat doar pentru noi. Eu, sur ca o umbră, el negru ca noaptea, nici un alt câine nu putea trece de bariera noastră de mârâituri și dinți dezgoliți. Și oamenii dinăuntru s-au obișnuit cu noi. Ei credeau că îi protejăm pe ei și proprietate lor. Cât de prostesc, dar cât de util.

Oamenii, deși vorbesc despre ei de parcă ar fi aceeași, ei nu sunt. S-a întâmplat deja de câteva ori ca unii să plece și alții să vină. Sunt cu totul alte mâini cele ce mă hrănesc acum. Și da, nu vorbesc la plural căci într-o zi amicul meu negru a dispărut. Un prieten mai puțin și trei în plus.

They allowed me to stay inside the grey fence. So here I am, barking on everything and anything, what moves behind the barrier. It used to be me out there in the pitch-black cold, but not anymore. Now I am not barking to protect my food, now I am protecting Them. And their property. And our feelings. If I quit, they will have no reason to keep me and I will end up on the street again. Rather no voice than that. Rather no voice than no hands to stroke me or no bowl full of food. Rather no voice than no trips together, rather be muted than without warm bed. And rather no food than to leave them. I will never leave them.

Oamenii mi-au permis să stau în interiorul gardului gri. Așadar uite-mă aici lătrând la orice mișcă în spatele gardului. Pe vremuri eram eu acolo în întuneric și frig, dar nu mai sunt. Acum nu mai latru ca să îmi protejez mâncarea, acum latru pentru a-i proteja pe ei și proprietatea lor. Și sentimentele noastre. Dacă renunță ei nu vor mai avea motive să mă țină și voi fi din nou pe străzi. Mai bine îmi pierd glasul decât să pierd mâinile care mă mângăie și care îmi umplu bolul cu mâncare. Mai bine îmi pierd glasul decât să pierd plimbările împreună, mai bine să fiu mută decât fără un pat cald. Și mai bine stau flămândă decât fără ei. Și nu-i părăsesc.

img_4981

 


50 Shades se află în România de când se știe și a ținut companie voluntarilor SEV din patru proiecte găzduite de Curba de Cultură până acum, întâlnind voluntari din Franța, Polonia, Estonia, Italia și Cehia.

About the Author

Anna author

3 Comments so far

Sophie FrancePosted on  12:15 pm - Jan 18, 2017

I’m glad to hear that you are still taking care of dogs there. I remember them. we were afraid at the begining when they were jumping above the gate.But they were so nice and just looking for some food and warmness. I adopt one of them. I brought her here, in france. She is happy 🙂
I wish you a happy end of your stay in schiulesti.
Sophie, a former volunteer 😉

    KristinaPosted on  7:32 pm - Jan 18, 2017

    And I am happy to say that so far Curba’s EVS volunteers – past and present – have shown extreme sensibility for animals and nature in general. It is really comforting to see how good care you all are taking of them.
    Hugs to you and Frida, our Romanian-French mademoiselle! *

AnnaPosted on  8:50 pm - Jan 18, 2017

Sophie,
we like the dog so, so much! Actually, this grey lady girl is the reason why I started to like dogs. I am just worried no other dog will be as amazing as she is.
I believe new volunteers will become keen of her as fast as I/we did 🙂

Leave a Reply