Category Archive European Solidarity Corps

Un stagiu de voluntariat poate schimba perspective

Să faci voluntariat la tine în comunitate, în țară sau chiar internațional nu mai e chiar așa greu, ba chiar e la îndemână și vine cu o serie de beneficii neașteptate. Ce înseamnă să fii voluntar internațional, nu se poate descrie pe de-a-ntregul, se poate doar trăi și experimenta pe propria piele. Și tocmai acest lucru l-au făcut Iulia în Slovenia și Vlad în Slovacia.

Acum au terminat amândoi stagiile de câte 11 luni și fiecare s-a întors, numai că nu la viața dinainte, ci la cu totul altceva, căci voluntariatul internațional schimbă perspective. I-am întrebat pe fiecare despre cum a fost această experiență:

Cum ai aflat de proiectul în care ai plecat? A fost greu să fii selectat?

Vlad: Am dat din întâmplare peste anunț. Am aplicat, am fost intervievat și selectat. Destul de ușor și rapid.
Iulia: Mie mi-a spus cineva când eram în Erasmus la studii, că se poate face și voluntariat, am terminat facultatea și am început să caut proiecte, Am aplicat la ăsta și am fost selectată rapid.

Ce așteptări ai avut înainte de a pleca? S-au împlinit?

Iulia: Mă așteptam să muncesc mult și intens și să cunosc mulți oameni. Și am cunoscut mulți oameni, însă nu a fost nevoie să muncesc mult și intens, așa ca nu m-am simțit ca la un job, și am avut timp de o întreagă experiență.
Vlad: A fost exact cum mi-a prezentat organizația proiectul. Și am putut să mă implic mai mult odată ce m-am familiarizat cu toate. Dar oamenii au fost casual și relaxați.

Ce ți-a plăcut cel mai mult din toată această experiență? Dar cel mai puțin?

Iulia: Mi-a plăcut că am putut face networking, că acum cunosc oameni din domenii variate, din toată Europa. Mi-a plăcut și natura Sloveniei, dar și activitățile pe care le-am desfășurat la centrul de zi. De fapt, nu a fost ceva să nu îmi placă.
Vlad: A fost grozav că am putut să învăț o groază de chestii despre munca tehnică: lumini de scenă, programe, computere. Nu am avut nevoie de altceva. Cel mai puțin mi-au plăcut ședințele de planificare, pentru că eu primeam informațiile alea mai repede și nu mai erau noutăți pentru mine.

Crezi că ai imbunătățit ceva la tine? E ceva la care te pricepi mai bine acum decât înainte?

Vlad: Cred că am furat secrete din domeniu. Adică mă pricepeam la foto și sunet înainte, dar acum o pot face la nivel profesionist. Și am și experiența lucrului în teatru.
Iulia: Îmi e mai ușor să lucrez cu copii acum, dar și să mă exprim în limba engleză. În plus, mă orientez mai ușor pe munți și în drumeții.

Cum te descurci cu limba engleză acum? Dar cu limba țării în care ai locuit?

Iulia: Știam engleză, dar am devenit mult mai fluentă și mai rapidă în comunicare. Cât despre slovenă, știu chestii de bază. Pe parcurs m-am luat cu altele și mi-am pierdut motivația să învăț.
Vlad: Eram fluent în engleză, dar în stagiul ăsta am învățat mult limbaj tehnic, chestii pe care evident, nu le învățasem înainte, la școală. Cât despre slovacă, am avut cursuri, dar am învățat cel mai mult muncind cu ceilalți. În ultima luna deja înțelegeam ce zic cei din jur, dar îmi era destul de greu să răspund.

Ai avut situații stresante? Cum te-ai descurcat?

Iulia: Nu a fost cazul. Nimic major de care să îmi amintesc acum.
Vlad: Chestii minore ce țineau de locuitul la comun. Toate rezolvabile dacă comunici și ești matur.

Ce planuri de viitor ai acum după ce ai terminat această etapă din viață?

Vlad: Lucrez pentru Google acum și intenționez să fac o carieră din asta. Mi-a prins bine experiența din Slovacia pentru acest job.
Iulia: lucrez cu copii într-un afterschool și îmi doresc ajung în Irlanda să lucrez acolo, tot cu copii. Faptul că vorbesc fluent engleza a ajutat la actualul loc de muncă și mă va ajuta și mai departe.

Ce înseamnă voluntariatul pentru tine, acum?

Vlad: o metodă foarte la îndemână de a obține experiență de muncă.
Iulia: o experiență complexă cu ramificații neprevăzute.

Un mesaj pentru cei ce încă nu au curaj să plece într-un proiect de volutariat?

Vlad: go for it!
Iulia: Nu ai ce pierde, încearcă!

Dacă experiențele celor doi te-au convins să încerci și tu, sau dacă încă mai ai dubii și întrebări, scrie-ne la sorin@curbadecultura.ro te vom ajuta să găsești răspunsurile și chiar un proiect la care să aplici, unul care să fie pe gustul tău.

Tinemobilul în miscare

Te plictisești pe acasă si nu găsești nimic de făcut ? Vrei să încerci ceva nou? Sau ai vrea sa te distrezi? Dacă raspunsul la cel puțin una dintre întrebările de mai sus este DA atunci noi avem soluția pentru tine.

Tinemobilul este un proiect plin de diferife activităti pentru copii si adolescenți, total gratuit! Duba noastră este confortabila, dragut decorata si plina de lucruri care sa te distreze ore intregi. Înăuntru televizorul cu PlayStation este doar unul dintre minunatele lucruri pe care le avem! Ne putem juca împreună sau iti poti aduce prietenii și să câștigi un turneu de FIFA! Dar daca nu esti un mare fan al tehnologiei ai posibilitatea de a te juca Monopoly sau orice alt joc de masa dispinibil pe care il avem. Deasemenea  avem boxe mari pentru ca jocurile sa fie acompaniate de către muzica, pe lângă asta poti dansa sau cântă, atat de multe optiunii, cea finala fiind alesa chiar de tine! Putem fii creativi si cu ajutorul vopselei, foarfecelor și a lipiciului vom crea ceva unicat care poate deveni decorațiune pentru propria camera sau un cadou pentru cineva drag. Dacă vremea ne permite, putem face activități sportive. Alergare, exerciții fizice, fotbal sau o cursă cu obstacole- atat de multe  optiuni din care poți alege. Sau daca nu ai starea necesară de a face nimic din cele de mai sus putem doar să stam și să discutam.

Suntem o echipa de voluntarii internaționali care aduc distracția in vecinătatea ta, aproape de propria casa! Așa că nu fii timid, ieși din zona ta de confort și haide să ne distrăm împreună!


Do you ever feel bored? Do you want to try something new? Do you want to have fun? If the answer for any of these questions is YES, then we have something that could satisfy your needs!


Tinemobil is a project that provides different types of activities for kids and youngsters, totally for free! Our van is nice and cozy and we have a lot of stuff that can keep you entertained for hours. A TV with PlayStation inside the van is just one of the amazing things we have! We can play together, or you can bring your friends and win a FIFA tournament! If you are not a big fan of technology, there is also a possibility to play Monopoly, or any other board games that are available. Also, we have big speakers, so we can play loud music and dance or sign, if you feel like it! We can get creative with paints, scissors and glue and create something unique that can uplift your mood and decorate your room! If the weather allows us to do so, we can also do sports. Running, exercising, playing football or doing obstacle race – we have a lot of options. And if you do not feel like doing anything, we can just chill and talk.


We are a team of international volunteers that bring fun into your neighbourhood, almost next to your door! So do not be shy, get out of your comfort zone and let’s get crazy together!

Vrei să explorezi Polonia?

Partenerul nostru 3 Pietra din Lodz, Polonia, caută voluntari internaționali pentru proiectele lor în perioada septembrie 2022 – august 2023!

Stagiul poate fi de 6, 9 sau 12 luni și puteți alege între a face activități într-o bibliotecă sau într-o grădiniță organizând evenimente, făcând ateliere… lucrând împreună cu un grup de lucrători culturali experimentați! Vei putea, de asemenea, să îți pui în aplicare propriile idei!

Dacă ai între 18 și 30 de ani, dacă îți plac mediile interculturale și ești deschis la minte, dacă îți plac provocările și schimbările și ai un nivel de bază de limba engleză… Nu sta pe gânduri și aplică!

Vei locui într-un apartament cu mai mulți voluntari internaționali, vei primi o alocație de mâncare și bani de buzunar acoperită din banii de program, precum și asigurare, bilete de transport public și lecții de poloneză!

Dacă vrei să petreci câteva luni în al treilea oraș ca mărime din Polonia, completează acest formular https://forms.gle/eeQUoRf4vBYEPDre7 și, de asemenea, trimite cât mai repede o scrisoare motivațională și CV-ul tău în limba engleză la sorin@curbadecultura.ro!

Puteți verifica acest link pentru mai multe informații https://drive.google.com/file/d/1L2rYczpovLVz_hSfc6ui7JBN_f3Gz2Tb/view?usp=sharing

“The power of a healthy lifestyle”

În ultima săptămână și jumătate am fost plecați în schimbul de experiență din Letonia, mai exact în Galgauska, ce a avut ca scop să ne învețe despre un stil de viață sănătos.

9.08

Ziua sosirii a fost una scurtă. Am fost duși să vedem locurile unde dormim și unde o să ne petrecem mare parte din timp, urmând să luăm cina împreună cu celelalte țări participante ale schimbului de tineri. După aceea, am ieșit la o plimbare prin împrejurimi, urmat de un somn odihnitor după un drum obositor.

10.08

Am început cu un energizer organizat de echipa Letoniei. După aceea, ne-a fost explicat proiectul, iar apoi am început cu activități de team building și am început să ne cunoaștem între noi. Am vorbit despre siguranță și reguli în cadrul schimbului de tineri și am vorbit despre ce nevoi avem. După prânz, ne-au fost prezentate împrejurimile. Când ne-am întors, am luat cina, după care am avut toată seara liberă.

11.08

Astăzi noi am organizat un energizer. Am discutat despre ce este un stil de viață sănătos și principii ale acestuia, după care am învățat să facem smoothie-uri sănătoase. După prânz, am continuat pe aceeași temă, discutând despre prepararea mâncărurilor sănătoase. În continuare, am exersat lucrul în echipa, tot pe tema preparării mâncării sănătoase. După cină am avut din nou timp liber. 

12.08

Am început ziua afară, cu un energizer pregătit de echipa Portugaliei. După aceea, am avut parte de compania unui sportiv local, mai exact un jucător de baschet care ne-a prezentat pe scurt cariera lui și ne-a povestit despre cum își menține el condiția fizică și stilul de viață sănătos prin sport. Până la prânz am jucat fotbal și baschet. După prânz am plecat cu toții într-o plimbare la o biserică abandonată și la un cimitir.  Ne-am întors la centrul cultural, am luat cina, iar după aceea a urmat seara noastră interculturala în timpul căreia am prezentat muzica românească, am ținut un joc de kahoot despre România. Am învățat celelalte echipe să danseze hora și am ascultat muzică împreună.

13.08

Am început această zi tot afară cu un energizer al echipei Italiei. După aceea, până la prânz am făcut activități de team building și de muncă în echipă pentru a consolida relațiile dintre noi și ceilalți participanți. După prânz am avut o sesiune intensă de zumba care ne-a distrat pe toți, după care am continuat să facem sport împreună. După cină, a urmat seara interculturală a Letoniei unde am ascultat muzică, am învățat dansuri populare și am aflat despre oportunități turistice ale țării.

14.08

A 5-a zi a început cu un energizer al echipei Greciei ce a constat în dansuri și jocuri. După aceea, am fost într-o locație unde am făcut diferite joculețe ce trebuiau făcute în echipă și am avut ocazia să parcurgem diferite trasee de cățărat. Am luat prânzul, după care am mers într-un loc cu multe activități, jocuri, labirinturi și spații unde te puteai relaxa. Ziua a fost încheiată cu cina și seara internațională a Portugaliei, care ne-au făcut o scurtă prezentare despre țara lor, un joc de kahoot, mâncarea, etc. Am avut ocazia să învățăm și diferite dansuri.

15.08

Astăzi ne-au fost testate creativitatea și capacitatea noastră de a lucra în echipă. Ziua a fost începută cu un energizer pregătit de echipa din Letonia. După care s-au format echipe la întâmplare. Fiecare echipă a primit un sac cu câteva obiecte care păreau alese aleatoriu și cu aceste obiecte echipele au trebuit își pună mintea la contribuție și să facă o activitate scurtă dar atractivă, care urma să fie testată în aceeași seară. Aceasta a fost o pregătire pentru activitățile care urmau să fie create următoarea zi.

16.08

Am început ziua afară cu un energizer în care am dansat. În această zi ne-am pregătit pentru un eveniment conceput din jocuri netradiționale care a avut loc în aceeași zi la ora 16:00. Evenimentul a fost pregătit de 5 echipe, fiecare echipă având la dispoziție 30 de minute pentru a-și desfășura activitățile. Acestea au variat de la căutare de comori, până la facerea celui mai bun avion de hârtie. După încheierea evenimentului, am luat cina împreună și am avut timp liber tot restul nopții.

17.08

În ziua de 17 august, am făcut o ieșire către cel mai apropiat oraș de locul unde am fost cazați, Gulbene, unde am vizitat gara de tren și am făcut un tur al orașului. A urmat o masă copioasă, iar apoi, ne-a fost prezentat Youth Centre-ul “Baze”. Ne-am întors înapoi în Galgauska în jurul orei 17:00, unde ne-a fost înmânat certificatul YouthPass, moment emoționant pentru toți știind că ziua următoare trebuia să ne luăm la revedere. Pe înserate am avut un grătar unde am retrăit toate momentele frumoase din ultimele 8 zile alături de cei pe care i-am considerat ca o familie.

18.08

Ultima zi a fost cea mai grea zi dintre toate. În această zi am petrecut ultimele clipe cu prietenii făcuți pe parcursul taberei. Ziua a început cu un mic dejun, urmat de un drum lung cu autobuzul către aeroport, locul în care ne-am luat rămas bun de la prietenii noștri dragi, care o să rămână în inimile noastre pentru tot restul vieții.

Portret de voluntar – Angie (Malta)

Numele meu este Angie Said și am 18 ani. Am venit din Malta pentru această experiență unică în România.

Unele dintre hobby-urile mele sunt plimbările în mediul rural, fotografia, sportul și scrisul (în limba mea ) De asemenea, îmi place să călătoresc, cred că atunci când călătorești în locuri diferite ai ocazia ca în afară de a cunoaște diferite culturi și locuri, vei avea, de asemenea, ocazia să cunoști și să îți faci noi prieteni din toate colțurile lumii. Împreună veți împărtăși experiențe diferite, veți împărtăși idei și veți explora locuri noi. Acest gen de experiență cred că te va ajuta să câștigi mult mai multă încredere și, curaj. De asemenea, ne învață cum toți avem o viață și dacă nu facem astfel de experiențe acum, când le vom face?

Ieșirea din zona mea de confort mă face să mă simt mai puternică și, de asemenea, independentă. Cu toții avem nevoie unii de alții pentru a lucra și a face tot posibilul, dar uneori ne confruntăm cu provocări pe care trebuie să le înfruntăm singuri. Trebuie să fim capabili să facem asta. Învăț să devin educatoare la grădiniță într-o zi. Eu cred că copiii de azi, sunt copiii de mâine și nu fiecare copil are o oportunitate similară ca noi. Sunt o persoană foarte energică, care adoră să-i ajute pe cei  care au nevoie. Simt un sentiment de satisfacție, pace și, de asemenea, în adâncul sufletului mă simt grozav.

Venind aici în România pentru un an, cred că a fost o idee grozavă și sunt foarte încântată, așa că vedeți ce îmi va oferi această oportunitate uimitoare.

My name is Angie Said and I’m 18. I came from Malta for this once in a lifetime experience in Romania.

Some of my hobbies are walking in the countryside, photography, sports and writing (in my language ) I also love travelling, I believe that when you travel to different places you have the opportunity that apart from getting to know different cultures and places, you will also get the opportunity to get to know and make new friends from all over the place. Together you will share different experiences, share ideas and explore new places. This kind of experience I believe that it will help you to gain much more confidence and also courage. It also teaches how we all have one life and if we don’t make these kind of experiences now when are we going to make them?

Getting out from my comfort zone makes me feel stronger and also indipendent. We all need each other to work and do our best but sometimes we face challenges that we must tackle them alone. We must be capable to do so. I’m studying to become a kindergarten educator one day. I believe that the children of today, are the children of tomorrow and not every child has a similar opportunity like us. I am a very energetic person who loves to help others in need. I feel a sense of satisfaction, peace and also deep down I feel great.

Coming here in Romania for a year, I think it was a great idea and am super excited so see what this amazing opportunity will give me back.

Portret de voluntar – Pavel (Cehia)

Sunt trei lucruri pe care nu le pot suporta – mâncarea arsă, șosetele umede și să mă prezint altora.

Cred că lupta cu un urs furios este cu siguranță o sarcină mai ușoară pentru mine decât să vorbesc despre mine în fața altor oameni. Cred că aș mânca chiar și pizza arsă, dacă mă ferește de introducere.

Inspir adânc, încerc.

Sunt un individ foarte extrovertit, îmi place să fiu în preajma altor oameni și să-i cunosc mai bine, dar uneori pot să par mai introvertit, pentru că îmi place și să petrec timpul singur, în balonul meu de confort,  și cu o mașină de scris sau o bucată de hârtie pe care îmi pot forma idei pentru seria mea viitoare de cărți.

De asemenea, sunt dependent de muzică. Îmi place să cânt și să dansez sau chiar să-mi creez propriile versuri de muzică instrumentală. În copilărie, cântam la multe instrumente, dar pe măsură ce am crescut, am uitat chiar și notele.

Îmi place să mă uit pe Netflix, dar nu am Tic Tok, ceea ce este un fapt care mă deconectează ușor de aproape întreaga populație și sunt mai mult decât de acord cu asta.
Este în regulă să fii diferit, atâta timp cât te simți confortabil cu asta! 🙂

Am studiat Psihologie în Anglia, din păcate lucrurile s-au cam încurcat și nu am putut să-mi termin studiile, totuși, mi-am dorit mereu să ajut oamenii, iar lucrul cu tinerii aici în România este ceva ce abia aștept să fac!

Îmi plac conversațiile profunde, ploile abundente, produse de patiserie proaspete și serile cu lumânări parfumate și ceai. Caut profunzimea în oameni.

În opinia mea, cu toții suntem speciali și unici, iar scopul vieții noastre este să ne descoperim pasiunile și să ne umplem viața cu dragoste și speranță.
Și mai mult – răspândiți dragostea în întreaga lume!

There are three things that I cannot stand – burned food, wet socks and introducing myself to others. 

I think fighting an angry bear is definitely an easier task for me than talking about myself in front of other human beings. I think I would even eat burned pizza, if it protects me from introducing.

Deep inhale, I give it a try.

I am an individual that is very outgoing, I like being around other people and getting to know them better, but sometimes I may seem more introverted, because I also like spending time alone, in my comfort bubble with sprinkles everywhere, and a typewriter or a piece of paper where I can form ideas for my upcoming book series.

Also, I am addicted to music. I love singing and dancing, or even creating my own lyrics to instrumental music. As a child, I played many instruments, but as I got older, I even forgot the notes.

I love to watch Netflix, but I do not have a Tick Tock, which is a fact that slightly disconnects me from almost the whole population, and I am more than okay with that. It is okay to be different, as long as you feel comfortable with it! 🙂

I have been studying Psychology in England, unfortunately things got a little messy and I could not finish my studies, however, I always wanted to help people, and working with youngsters here in Romania is something I am so looking forward to doing!

I love deep conversations, heavy rain, fresh baked pastry and evenings with scented candles and herbal tea. I seek the depth in people. 

In my opinion, we are all special and unique, and the purpose of our lives is to discover our passions and just fill our lives with love and hope.
And more – spread the love all around the world!

Vrei să fii voluntar în Franța timp de un an?

Partenerul nostru din Franța, Community, caută 1 voluntar pentru un proiect de un an, începând cu luna iulie!

Community este o asociație care lucrează pentru a menține legăturile sociale între locuitori și pentru a consolida solidaritatea între generații. Impregnată de mișcarea de educație populară, organizația concepe și pune în aplicare activități distractive și variate, menite să îmbunătățească bunăstarea utilizatorilor lor și să promoveze valoarea lui “a trăi împreună”.

Voluntarul va lucra în cea mai mare parte a timpului la “Les Bellons”, al doilea mic centru comunitar administrat de Asociația Community.

Voluntarul va contribui la dezvoltarea “Les Bellons” și la implementarea de noi activități legate de mobilitatea tinerilor și de aspectele interculturale în acest cartier prioritar.

  • Voluntarul va elabora și implementa activități distractive pentru copii și adolescenți (care vin la asociația noastră și/sau de la școlile din jur) pentru a-i sensibiliza cu privire la diferite culturi/țări, stereotipuri de gen, lupta împotriva discriminării… Ideea acestor activități este de a permite copiilor și adolescenților să înțeleagă și să experimenteze diferite coduri culturale prin activități recreative).
  • Voluntarul va promova programele de mobilitate internațională prin implementarea de traininguri de grup, sesiuni de informare (în cadrul organizației noastre, dar și în cadrul unor școli), prin punerea în valoare a beneficiilor mobilității internaționale și prin sprijinirea tinerilor dezavantajați.
  • Voluntarul va sprijini echipa în dezvoltarea departamentului de mobilitate a tinerilor și cooperare internațională din cadrul “Les Bellons”.
  • Voluntarul îl va sprijini pe managerul de proiect în crearea de noi parteneriate pentru a dezvolta proiecte de cooperare internațională și schimburi de tineri.
  • Voluntarul va putea să propună idei de activități și să contribuie la redactarea cererilor de finanțare.
  • Voluntarul va avea posibilitatea de a participa la evenimente și de a contribui la realizarea diverselor materiale de comunicare, pentru aspectele grafice și/sau de traducere.
  • Voluntarul va avea, de asemenea, timp și posibilitatea de a fi sprijinit în realizarea propriilor inițiative.

Profilul voluntaruluit :

  • Să aibă o puternică disponibilitate spre a vorbi limba franceză
  • Să fie creativ
  • Interes pentru mediul asociativ, pentru interacțiunea cu publicul (în special copii și adolescenți) și pentru schimburile interculturale și culturale
  • Să fie o persoană curioasă, dinamică și reactivă, care știe să se adapteze și dă dovadă de inițiativă
  • Să fie o persoană răbdătoare, capabilă să asculte și care dă dovadă de spirit de echipă
  • Să împărtășească valorile de solidaritate și respect

Dacă sunteți interesat(ă) de oricare dintre aceste două proiecte, nu ezitați să scrieți o scrisoare de motivație și să trimiteți CV-ul dumneavoastră la adresa sorin@curbadecultura.ro


Hai în Polonia!

Europejskie Forum Młodzieży, partenerii noștri din Polonia, sunt în căutarea unui voluntar, care să petreacă 7 luni în cadrul proiectului “People have the power”.

Scopul principal “People have the power” este de a-i provoca pe tineri să își folosească vocea, și astfel, prin intermediul lor, societatea să creeze, să schimbe și să acționeze cu privire la diferite probleme care sunt importante la nivel local, național și internațional!

Acest proiect de voluntariat funcționează ca un mobilizator de idei și o resursă de instrumente care va permite tinerilor din diferite țări, cu diferite culturi, cu medii diferite și cu diverse povești de viață, să învețe unii cu alții, să își sporească conștiința ca ființe umane și cetățeni, să fie capabili să se exprime și să simtă că este posibil și este corect ca ideile lor să fie puse
în acțiune.

Astfel, în conformitate cu obiectivele proiectului, voluntarul va:
– cerceta probleme/teme sociale asupra cărora oamenii, în principal tinerii, doresc să sporească conștientizarea și să facă o schimbare
– implementa intervenții la nivel local
– realiza podcast-uri și va utiliza platforme digitale, ca mijloc de diseminare și promovare

În paralel, voluntarul va lucra și va sprijini activitatea unei organizații internaționale care activează în principal în domeniul educației non-formale. Așadar, voluntarul va trebui să îndeplinească următoarele sarcini să sprijine diferite activități ale biroului, cum ar fi:

-să țină cursuri gratuite de conversație în limba engleză (sau de altă natură) pentru comunitatea locală
– să sprijine activitățile din timpul seminarului YouthMaSter Development Academy
– să pregătească și să țină anumite prezentări despre diferite subiecte, precum: prezentare de țară, despre drepturile omului, organizații neguvernamentale, stereotipuri, comunicare non-verbală, etc.
– să realizeze prezentări în diferite școli din regiunea respectivă
– pregătirea de materiale pentru promovarea activităților EFM
– să sprijine comunitatea locală și EFM cu activități/evenimente care au loc pe parcursul proiectului voluntarului.

Activitățile de birou depind, de asemenea, de activitatea care are loc la EFM la momentul proiectului voluntarilor.
Nu este obligatoriu ca toate sarcinile descrise să fie îndeplinite, așa cum nu este interzis ca alte sarcini să fie îndeplinite! Voluntarul trebuie să aibă inițiativa de a propune și de a discuta idei cu EFM pentru a prelua cât mai mult posibil din proiect.
Proiectul este deschis la ideile proprii ale voluntarului, iar EFM le promovează și le încurajează!

Voluntarul va beneficia de:
– cazare
– mâncare
– bani de buzunar
– curs de limba poloneză
– facilități în domeniul transportului local
– costurile de călătorie

Cazarea va fi într-un sat liniștit, Długopole Górne, la aproximativ 20 de minute distanță de Bystrzyca Klodzka unde se află sediul EFM. Voluntarii EFM sunt găzduiți într-o clădire ce obișnuia să fie școală, însă adaptată în prezent cu toate condițiile. Cazarea va fi în camere duble, iar clădirea dispune de băi cu dușuri la fiecare etaj, bucătărie echipată cu toate cele necesare, o sală de conferințe, iar afară, un spațiu complet amenajat pentru grătar, teren de baschet și masă de ping pong.

În ceea ce privește orele de lucru, se așteaptă ca voluntarii să petreacă 6 ore/zi lucrând. În fiecare săptămână sunt 2 zile libere, de obicei în weekend, iar, în plus, voluntarii primesc 2 zile libere/lună, de obicei adunate și folosite în timpul vacanței de vară sau iarnă.

De ce ai nevoie?

-un test Covid-19 negativ, făcut cu 72 de ore înainte de călătorie pentru a nu exista niciun fel de problemă la a intra în țară
– ID și/sau pașaport valabil
– îmbrăcăminte adecvată la vremea din Polonia
– cosmetice și obiecte de toaletă, împreună cu prosoape
– un lucru specific/tradițional al propriei culturi sau țări pentru a împărți/arăta celorlalți voluntari sau ăn activități, precum un steag, etc.

Dacă ești interesat, te rugăm să trimiți CV-ul tău în limba engleză și o scrisoare de motivație la sorin@curbadecultura.ro cât mai repede posibil!

Așteptăm cu nerăbdare să avem vești de la tine!

Ce-mi dă România – What Romania gives to me

A crește într-un ONG internaționale

Acest proiect este prima mea experiență internațională într-un ONG. Cu ochii mei de voluntar am descoperit cum funcționează o asociație culturală. Altfel decât școala, Curba de Cultura m-a învățat că în ​​spatele activităților distractive, există o mulțime de obiective de pregătire și de învățare.

Din decembrie, am avut timp să exersez și să-mi îmbunătățesc abilitățile de promovare, să vorbesc clar în fața tinerilor, așa că în sfârșit îmi îmbunătățesc limba engleză. A fost unul dintre motivele mele pentru a căuta un proiect internațional, de a trăi cu o comunitate internațională și de a învăța alte obiceiuri.

Introducerea în tradițiile românești

Religia ortodoxă este cu adevărat prezentă în România, mai ales acolo unde ne aflăm. Curba de Cultura este înconjurată de câteva sate din regiunea Prahova. Și viața în sate încă funcționează cu program religios. De exemplu, suntem în perioada Paștilor, sărbătorile au loc în acest weekend, dar pregătirile sunt vizibile de două săptămâni în satul nostru. De asemenea, am avut șansa să mă bucur și să trăiesc alte evenimente în timpul petrecut aici. Înainte de Crăciun, vecinul nostru ne-a invitat să gustăm din preparatele tradiționale.

Intalnirea și trăirea în comunitate

Proiectul nu va fi la fel fără ceilalți voluntari. Trăim împreună, lucrăm împreună și ne bucurăm de weekendul nostru împreună. Știu că arată a …mult timp împreună, dar am spațiul personal de care am nevoie în casă și în centru. În weekend, am avut și posibilitatea de a vizita alte părți ale României împreună cu grupul de voluntari și de asemenea singura. Ca femeie doar cu un rucsac, este foarte bine, m-am simțit în siguranță tot timpul și românii pe care i-am întâlnit sunt cu adevărat de ajutor și …dulci!

Grow up in international ONG

This project is my first international experience in NGO. With my volunteer’s eyes I discovered how work a cultural organization. Different than the school, Curba de Cultură taught me that behind fun activities, there are a lot of preparation and learning objectives.

Since December, I had time to pratice and improve my promotion’s skills, to speak clearly in front of teenagers, so finally improve my english. It was one of my reasons to look for an international project, to live with an international community and learn some other customs.

Introduced to Romanian traditions

The orthodox religion is really present in Romania, especially where we are. Curba de Cultură is surronded by some villages in the region of Prahova. And the life in villages are still function with the religion’s schedule. For instance, we are in Easter time, the celebration are happening this weekend, but the preparation are visible since two weeks in our village. I had also chance to enjoy and lived others events during my time here. Before Christmas, our neighbor invited us to tasted the tradition meals.

Meet and live in community

The project will not be the same without the other volunteers. We are living together, working together and enjoy our weekend together. I know that it looks a lot of time together, but I have the personal space that I need in the house and in the center. During the weekend, I had also the possibility to visit other parts of Romania with the volunteers’s group and also alone. As a women with a backpack, it is really okay, I felt in security all the time and the Romanian that I met are really helpful and sweet !

Sunt la jumătatea drumului

Bună tuturor! Numele meu este Israt și sunt aici în România și fac voluntariat cu Curba de Cultura deja de 3 luni. Vreau să vă împărtășesc tuturor cum a fost experiența mea până acum.

În prima lună am trăit mult șoc cultural, dar, din fericire, am trecut peste când am început să cunosc localnici, să învăț primele mele cuvinte în română și să călătoresc singura cu trenul pentru prima dată.

Primul lucru care m-a făcut să mă simt ca acasă este călătoria pe care am făcut-o până acum. Până acum am fost la Măneciu, Ploiești, Brașov, Bran, Sinaia, București, Isaccea. Următoarea mea destinatie este Craiova și sper în curand sa pot vizita cateva orașe din nord. Mi-am luat ceva timp să explorez satul în care locuiesc în prezent, Homoraciu, dar mai am multe de explorat și abia aștept să fac asta. Am petrecut nenumărate ore în Maneciu, mai ales pe malul lacului: m-am îndrăgostit de el. Știați că după 2:30 de ore de mers de la Baraj puteți ajunge la mica, dar încântătoarea Cascada Schinda? Îți recomand din tot sufletul să faci această plimbare dacă îți place să fii înconjurat de natură, pace și liniște.

Îmi place să vorbesc cu localnicii din cartierul meu și cu cei care vin la centrele de tineret și este o mare motivație pentru mine să învăț limba română. Printre localnici, sunt câțiva cu care am m-am împrietenit și asta mă motivează să continui să fac tot ce pot pentru comunitate.

A fi un voluntar internațional pe termen lung are cu siguranță momente provocatoare.
Această experiență este caracterizată de o mulțime de prime ori: prima dată fiind în străinătate de atâtea luni; prima dată când trăiesc pe cont propriu; prima dată când gătesc și am grijă de mine… înțelegi ideea. În această călătorie, îmi înfund încet, dar sigur, picioarele până la maturitate. Am avut momente bune și momente rele. Am făcut multe greșeli, dar învăț o mulțime de lecții de viață. Cel mai important lucru pe care l-am învățat până acum este să mă concentrez asupra, să îmbunătățesc și să obțin motivație din ceea ce pot controla; și accept să renunț la lucrurile pe care nu le pot controla.
Învăț foarte multe chiar și din aventurile mele culinare. Pot să spun cu mândrie că pot face o supă bună de năut și tiramisù.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestui articol. Un mesaj pe care îl port cu mine în fiecare zi și pe care vreau să-l împărtășesc cu tine este: fii fidel cu tine însuți.
Ne vedem! 😉

— EN—-

Hello everyone! My name is Israt and I’ve been here in Romania and doing volunteering with Curba de Cultura for 3 months already. I want to share with all of you what my experience has been so far.

During the first month I’ve experienced a lot of cultural shock, but luckily I got over it when I started to meet local people, learn my first Romanian words, and travel by train alone for the first time.

The first thing that made me feel at home is the traveling that I did so far. Until now I’ve been to Măneciu, Ploiești, Brașov, Bran, Sinaia, București, Isaccea. My next destination is Craiova and I hope soon I can visit some cities in the north. I’ve taken some time to explore the village where I am currently living, Homoraciu, but I still have a lot to explore and I can’t wait to do so. I have spent countless hours in Maneciu, especially at the lakeside: I have fallen in love with it. Did you know that after 2:30 hours of walking from the Baraj you can reach the small, yet lovely, Cascada Schinda? I totally recommend you to do this walk if you like being surrounded by nature, peace and quietness.

I like to talk with the locals in my neighborhood and those who come to the youth centers and it is a big motivation for me to learn Romanian. Among the locals, there are people I’ve become good friends with and this motivates me to continue to do my best for the community.

Being a long-term international volunteer definitely has challenging moments.
This experience is characterized by a lot of first times: first time being abroad for so many months; first time living on my own; first time cooking and taking care of myself… you get the idea. In this journey, I am slowly, but surely, dipping my feet into adulthood. I’ve had good moments and bad moments. I’ve made a lot of mistakes, but I’m learning a lot of life lessons. The most important thing I’ve learned so far is to focus on, improve, and gain motivation from what I can control; and accept to let go of the things that I can’t control.
I am learning a lot even from my culinary adventures. I can proudly say that I can make a good chickpeas soup and tiramisù.

Thank you for taking the time to read this article. One message that I keep carrying with me every day and that I want to share with you is: be true to yourself.
Ne vedem! 😉