Romania: Expectations vs. Reality | România: Așteptări vs. Realitate

ByTea Jukic

Romania: Expectations vs. Reality | România: Așteptări vs. Realitate



[EN] Before moving to Romanian countryside my knowledge of this country, its culture, cities, people, history and tradition were very limited. Of course, I could locate Romania on a map, name a capital city, and recall a few facts from high school history textbook about the disreputable period of Ceausescu’s regime but the picture in my mind was very vague and blurry. If I were asked to describe a typical Romanian city, I’d think of grey, socialist buildings, and if I were asked to describe a typical Romanian village, I wouldn’t have expected it to look any different then a village in my own country, Croatia. I would think of rows of small houses surrounded by big backyards with gardens organized around a village square in a labyrinth of small but neat streets. I most certainly wouldn’t think of horse carriages, of roads full of potholes, packs of stray dogs and houses without central heating and radiators.

Among all the information I received about my new environment the fact that my new home will be in a very rural area was particularly emphasized but reading a list of instructions in an email and experiencing something first hand are two completely incomparable things. To specify, I was told that I would live in a traditional mountain house, that I would have to chop wood, make a fire in a stove, and I was warned that for the most of my stay here it will be very cold. Being the person who always bragged about excellent tolerance for low temperatures, soon after my arrival I was to discover that meaning of the word winter in Romania and in Croatia is not quite the same. But underestimating the power and cruelty of the weather conditions can be very educational experience. Once a person discovers importance of the extra layers of clothes the doors to the world of the magic of winter are unlocked. One can enjoy walks with a dog in the snow, view of the fairy tale like mountains, and seeing the dance of your own breath evaporating on a cold, winter morning.

And after spending sometime enjoying the outdoor activities in the fresh air there is nothing better then to sit next to the warm stove with the cup of warm tea. That is to say, once you have made a good fire, relaxation time can begin. For people from this area the process of making a fire is everyday activity but for me it was a novelty and a source of frustration. Having seen big traditional stoves only in films, I thought that making a fire is a three minute job. When I tried it for the first time, it took me an hour and a half, only to see it completely burn out in fifteen minutes. I was very surprised, to say the least, but with the guidance of kind and patient housemates and coordinators, (This is me publicly thanking you for not letting me freeze to death!), I learnt how to arrange wood in right way, how to choose a proper size and sort of the wood,  when to use pine tree branches and when the ones from the beech. After learning all the technical stuff, I could finally appreciate the warmth and the soothing sound of cracking of the burning wood.

Living in Schiulesti made me understand better the importance of patience, of flexibility, and, (I’m writing this at risk of sounding corny), of all the little wonderful little things in life that sometimes go unnoticed. Moreover, I’m starting to see the difference between being a traveler and being a tourist, how the latter makes a see things on a very superficial level and the former makes us truly understand our surrounding and, in the end, ourselves.

 


 

[RO] Înainte de a mă muta la țară în România cunoștințele.mele despre această țară, cultura ei, orașele, oamenii, istoria și tradițiile ei îmi erau foarte limitate.  Desigur, puteam localiza România pe o hartă, numi capitala, și reaminti câteva chestiuni din manualul de istorie din liceu despre discreditata perioadă a regimului lui Ceaușescu, dar imaginea din capul meu era foarte vagă și blurată. Dacă eram pusă să descriu un oraș tipic românesc, m-aș fi gândit la clădiri gri, socialiste, iar dacă mi se cerea să descriu un sat tipic românesc, nu m-aș fi așteptat să arate diferit față de un sat din propria mea țară, Croația. M-aș gândi la rânduri de case mici înconjurate de curți mari cu grădini organizate în jurul unui centru al satului într-un labirint de străzi mici dar îngrijite. Cu siguranță nu m-aș gândi la căruțe cu cai, la drumuri pline de gropi, haite de câini vagabonzi și case fără încălzire centrală și radiatoare.

Printre toată informația pe care am primit-o despre noul meu mediu, faptul că noua mea casă va fi într-o zonă foarte rurală a fost foarte pus în evidență, dar să citești o listă de instrucțiuni într-un e-mail și să  experimentezi ceva pe pielea ta sunt două lucruri total incomparabile. Ca să exemplific,  mi s-a spus că voi locui într-o casă de munte tradițională, că va trebui să sparg lemne, să fac foc într-o sobă, și am fost avertizată că pentru mare parte din șederea mea va fi foarte frig. Fiind persoana care mereu se laudă de despre toleranța excelentă când vine vorba de temperaturi scăzute, curând după venirea mea am descoperit că definiția cuvântului iarnă în România și în Croația  nu e chiar aceeași. Dar subestimarea puterii și cruzimii condițiilor vremii poate fi o experiență foarte educativă. Odată ce o persoană descoperă importanța straturilor în plus de haine, ușile de la lumea magică ale iernii sunt descuiate. Te poți bucura de plimbări cu câinele în zăpadă, de priveliștea ca în povești a munților, și de a vedea dansul propriei respirații evaporându-se într-o dimineață rece de iarnă.

Și după ce petreci niște timp bucurându-te de activitățile în aer liber la aer curat nu e nimic mai bun decât să stai lângă soba caldă cu o cană de ceai cald. Vreau să zic, după ce ai făcut un foc bun, timpul de relaxare poate începe. Pentru oamenii din zonă procesul de a face focul este o activitate de zi cu zi, dar pentru mine a fost ceva nou și o sursă de frustrare.  Deoarece am văzut sobe tradiționale mari doar în filme, am crezut că să faci un foc e o treabă de trei minute.  Când am încercat-o pentru prima dată, mi-a luat o oră și jumătate, numai pentru a îl vedea arzând de tot în 15 minute. Să spun că am fost surprinsă e puțin spus, dar cu ajutorul  bunilor și rabdatorilor mei colegi de locuință și coordonatori (Asta sunt eu multumindu-vă public pentru că nu m-ați lăsat să îngheț de moarte!),  am învățat cum să aranjez lemn în felul potrivit, cum să aleg mărimea potrivită  și să sortez lemnul, când să folosesc crengi de brad și când pe cele de fag. După ce am învățat toate lucrurile tehnice, am putut în sfârșit aprecia căldura și sunetul liniștitor pe care îl scoate focul când trosnește.

Să trăiesc în Schiulesti m-a făcut să înțeleg mai bine importanță răbdării, a flexibilității, și (scriu asta cu riscul de a suna siropoasă), a tuturor lucrurilor micuțe și minunate din viață care uneori trec pe lângă noi neobservate. Mai mult de atât, încep să văd diferența dintre a fi un călător și a fi un turist, cum a doua ne face să vedem lucrurile la un nivel foarte superficial, în timp ce prima ne face să înțelegem cu adevărat ceea ce ne înconjoară și, în final, pe noi înșine.


About the author

Tea Jukic author

Leave a Reply