Interactive lessons on animal protection / Lecții interactive privind protecția animalelor
Although situation concerning animal rights in my homeland, (Croatia), is far from an exemplary one, the number of street dogs and cats in Romania as well as the number of dogs that could be seen kept on very short chains in backyards left me in an unpleasant surprise. After an initial shock the easiest thing would be to let anger and prejudice shape one’s attitude towards the situations. It is also very easy to forget that people’s behaviors are influenced by their environments and that most of the time they do bad things not out of cruelty but because the lack of knowledge. Hence, in situations like this one it is much more useful to approach the problem with patience and openness to a dialogue.
Having been given the privilege and the responsibility to participate in shaping some young minds in Romania, I decided to spend a couple of school hours dedicated to the topic of animal protection. I also decided to broaden the topic on animals in different industries. My first lesson on the topic was with the ninth grade in Maneciu and, honestly, before the class even started I was worried it would turn out to a disaster. How do I get an average teenager think about cruelty of meet farms and animal testing in cosmetics industry? In the worst case scenario the students would see me as a militant vegetarian enforcing her propaganda.
When the class started, my fears faded away. The students approached the topic with curiosity. Their ideas and opinions showed empathy, humor and honesty. “I feel very sad for the chicken but I also love to eat them.”, a sentence that actually in a very simple and unpretentious way sums up all the problematic. At the end of the lesson I didn’t leave the classroom full of new animal rights activist, of course, but I did leave this young people with many new questions and information that by their own words were completely unfamiliar to them before the class. I am not so naïve to think that talking 50 minutes about animal rights will fully change their attitudes but I am very happy to at least scratch the surface.
With six graders I concentrated mostly on talking about stray animals and pets. During the debate they were supposed to move over the line placed in the middle of the classroom floor according to their level of agreeing with a certain statement and then elaborate why and how they chose their position. I have to say that I was very surprised how they listened to each other and treated each other’s opinions with respect. Most of them agreed that animals deserve shelter, that it is not right to physically harm animals and that it is necessary to take sick animal to a vet. However, when the topic of neutering came up, children were very indecisive. Some of them have witnessed horrible scenes like people burning alive newborn kittens and yet they believed that it is really important for an animal to have offspring even if that includes such tragic outcomes. Their view on that matter couldn’t be more different than mine but in the world where many adults remain indifferent to the environment surrounding them, taking sort of “whatever” attitude towards everything, it’s refreshing to see children who think and readily voice their opinions.
Before finishing my story, there’s just one little thing I’d like to mention. Sometime just one specific act of kindness can serve as more positive examples than all the theoretical discussion. That is the reason I would like to thank the former volunteers of Curba de Cultura who have adopted Fifty. Fifty is a former street dog who has been happily sharing home with the volunteers of Schiulesti for more than three years now. To avoid ending the article with some corny phrase, (and when speaking about a dogs it’s difficult for me not to), I’m offering you a photo of Fifty:
Deși situația privind drepturile animalelor din țara mea (Croația) este departe de a fi una exemplară, numărul câinilor și pisicilor străzii din România, precum și numărul de câini care pe care îi putem vedea ținuți legați cu lanțuri foarte scurte în curțile din spate, mi-au adus o surpriză neplăcută. După un șoc inițial, cel mai ușor lucru ar fi să lași furia și prejudecata să-ți modeleze atitudinea față de situații. Este, de asemenea, foarte ușor să uităm că și comportamentele oamenilor sunt influențate de mediile lor și că, de cele mai multe ori, fac lucruri rele, nu din cruzime ci din cauza lipsei de cunoștințe. Prin urmare, în situații ca aceasta este mult mai util să abordăm problema cu răbdare și deschidere către un dialog.
Având privilegiul și responsabilitatea de a participa la modelarea unor minți tinere în România, am decis să petrec câteva ore de școală dedicate temei protecției animalelor. De asemenea, am decis să extind subiectul asupra animalelor în diferite industrii. Prima mea lecție despre acest subiect a fost cu clasa a IX-a la Maneciu și, sincer, înainte ca lecția să înceapă, am fost îngrijorată că se va ajunge la un dezastru. Cum fac ca un adolescent obișnuit să se gândească la cruzimea fermelor de carne și la testarea pe animale în industria cosmetică? În cel mai rău scenariu, studenții mă vor vedea ca un vegetarian militant care își impune propaganda.
Când a început ora, temerile mele au dispărut. Studenții au abordat cu curiozitate subiectul. Ideile și opiniile lor au arătat empatie, umor și onestitate. “Mă simt foarte trist pentru pui, dar îmi place și să îi mănânc”, o propoziție care, într-adevăr, într-un mod foarte simplu și nepretențios, rezumă toate problemele. La sfârșitul lecției, nu am părăsit sala de clasă plină de activiști noi pentru drepturile animalelor, desigur, dar am lăsat acești tineri cu multe întrebări și informații noi care, prin propriile lor cuvinte, erau complet necunoscute înaintea orei. Nu sunt atât de naivă să cred că vorbind 50 de minute despre drepturile animalelor ei își vor schimba pe deplin atitudinea, dar sunt foarte fericită că cel puțin am atins subiectul.
M-am concentrat alături de 6 elevi vorbind despre animalele fără stăpân și animalele de companie. În timpul dezbaterii, ei trebuiau să se deplaseze peste linia aflată în mijlocul sălii de clasă, în funcție de nivelul lor de acord cu o anumită declarație și apoi să explice de ce și cum și-au ales poziția. Trebuie să spun că am fost foarte surprinsă de cum s-au ascultat unul pe celălalt și s-au tratat reciproc cu puncte de vedere. Mulți dintre ei au fost de acord că animalele merită adăpost, că nu este corect să se facă rău fizic animalelor și că este necesar să se ia animalul bolnav la un veterinar. Cu toate acestea, când a apărut tema castrării, copiii au fost foarte indeciși. Unii dintre ei au fost martorii unor scene oribile cum ar fi oameni care ard puii nou-născuți vii și totuși ei au crezut că este cu adevărat important ca un animal să aibă descendenți, chiar dacă acesta include asemenea rezultate tragice. Opinia lor în această chestiune nu ar putea fi mai diferită decât a mea, dar în lumea în care mulți adulți rămân indiferenți față de mediul înconjurător, luând o atitudine “indiferentă” față de tot, este răcoritor să vezi copiii care gândesc și își exprimă ușor opiniile .
Înainte de a încheia povestea mea, este doar un mic lucru pe care aș vrea să-l menționez. Uneori, doar un singur act de bunătate poate servi drept exemple mai pozitive decât toată discuția teoretică. Acesta este motivul pentru care aș dori să mulțumesc foștilor voluntari ai Curba de Cultura care au adopta-o pe Fifty. Fifty este un fost câine de stradă care a împărțit fericit această casă cu voluntarii lui Schiulești de mai bine de trei ani. Pentru a evita sfârșitul articolului cu o anumită frază (și când vorbim despre un câine este dificil pentru mine să nu), vă ofer o fotografie cu Fifty.
Tea este în România pentru o perioadă de șase luni, din decembrie 2018 până în mai 2019, în cadrul proiectului Volunteer to Grow [2017-1-HR01-KA105-035177] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
Tea Jukic
About the author