Hai în Polonia!

Hai în Polonia!

Europejskie Forum Młodzieży, partenerii noștri din Polonia, sunt în căutarea unui voluntar, care să petreacă 7 luni în cadrul proiectului “People have the power”.

Scopul principal “People have the power” este de a-i provoca pe tineri să își folosească vocea, și astfel, prin intermediul lor, societatea să creeze, să schimbe și să acționeze cu privire la diferite probleme care sunt importante la nivel local, național și internațional!

Acest proiect de voluntariat funcționează ca un mobilizator de idei și o resursă de instrumente care va permite tinerilor din diferite țări, cu diferite culturi, cu medii diferite și cu diverse povești de viață, să învețe unii cu alții, să își sporească conștiința ca ființe umane și cetățeni, să fie capabili să se exprime și să simtă că este posibil și este corect ca ideile lor să fie puse
în acțiune.

Astfel, în conformitate cu obiectivele proiectului, voluntarul va:
– cerceta probleme/teme sociale asupra cărora oamenii, în principal tinerii, doresc să sporească conștientizarea și să facă o schimbare
– implementa intervenții la nivel local
– realiza podcast-uri și va utiliza platforme digitale, ca mijloc de diseminare și promovare

În paralel, voluntarul va lucra și va sprijini activitatea unei organizații internaționale care activează în principal în domeniul educației non-formale. Așadar, voluntarul va trebui să îndeplinească următoarele sarcini să sprijine diferite activități ale biroului, cum ar fi:

-să țină cursuri gratuite de conversație în limba engleză (sau de altă natură) pentru comunitatea locală
– să sprijine activitățile din timpul seminarului YouthMaSter Development Academy
– să pregătească și să țină anumite prezentări despre diferite subiecte, precum: prezentare de țară, despre drepturile omului, organizații neguvernamentale, stereotipuri, comunicare non-verbală, etc.
– să realizeze prezentări în diferite școli din regiunea respectivă
– pregătirea de materiale pentru promovarea activităților EFM
– să sprijine comunitatea locală și EFM cu activități/evenimente care au loc pe parcursul proiectului voluntarului.

Activitățile de birou depind, de asemenea, de activitatea care are loc la EFM la momentul proiectului voluntarilor.
Nu este obligatoriu ca toate sarcinile descrise să fie îndeplinite, așa cum nu este interzis ca alte sarcini să fie îndeplinite! Voluntarul trebuie să aibă inițiativa de a propune și de a discuta idei cu EFM pentru a prelua cât mai mult posibil din proiect.
Proiectul este deschis la ideile proprii ale voluntarului, iar EFM le promovează și le încurajează!

Voluntarul va beneficia de:
– cazare
– mâncare
– bani de buzunar
– curs de limba poloneză
– facilități în domeniul transportului local
– costurile de călătorie

Cazarea va fi într-un sat liniștit, Długopole Górne, la aproximativ 20 de minute distanță de Bystrzyca Klodzka unde se află sediul EFM. Voluntarii EFM sunt găzduiți într-o clădire ce obișnuia să fie școală, însă adaptată în prezent cu toate condițiile. Cazarea va fi în camere duble, iar clădirea dispune de băi cu dușuri la fiecare etaj, bucătărie echipată cu toate cele necesare, o sală de conferințe, iar afară, un spațiu complet amenajat pentru grătar, teren de baschet și masă de ping pong.

În ceea ce privește orele de lucru, se așteaptă ca voluntarii să petreacă 6 ore/zi lucrând. În fiecare săptămână sunt 2 zile libere, de obicei în weekend, iar, în plus, voluntarii primesc 2 zile libere/lună, de obicei adunate și folosite în timpul vacanței de vară sau iarnă.

De ce ai nevoie?

-un test Covid-19 negativ, făcut cu 72 de ore înainte de călătorie pentru a nu exista niciun fel de problemă la a intra în țară
– ID și/sau pașaport valabil
– îmbrăcăminte adecvată la vremea din Polonia
– cosmetice și obiecte de toaletă, împreună cu prosoape
– un lucru specific/tradițional al propriei culturi sau țări pentru a împărți/arăta celorlalți voluntari sau ăn activități, precum un steag, etc.

Dacă ești interesat, te rugăm să trimiți CV-ul tău în limba engleză și o scrisoare de motivație la sorin@curbadecultura.ro cât mai repede posibil!

Așteptăm cu nerăbdare să avem vești de la tine!

About the author

Adriana Ioana

Leave a Reply