Brújula Intercultural, unul dintre partenerii noștri din Spania, caută 4 rezidenți europeni pentru a fi voluntari în proiectul lor “Green Hand Burgos III” timp de un an, începând cu iunie 2022.
Obiectivul principal al proiectului “Green Hands Burgos III” este de a promova educația de mediu, precum și de a încuraja dezvoltarea rurală, prin activitățile care vor fi desfășurate în cadrul diferitelor organizații și prin activitățile axate pe probleme de dezvoltare durabilă și de protecție a mediului.
2 dintre voluntari vor fi găzduiți de Asociația Ábrego. Principalul obiectiv al asociației este dezvoltarea rurală ca răspuns la nivel global, iar principalele activități care se vor desfășura cu această organizație vor fi:
– asistență și sprijin în cadrul vizitelor la producătorii și horticultorii locali pentru analiza producției, a solului și a culturii;
– asistență în conceperea și planificarea de activități pentru cei care trăiesc și lucrează în mediul rural;
– sprijin în facilitarea de laboratoare și cursuri de formare pentru copii și adulți dedicate protecției mediului;
– organizarea și desfășurarea de ateliere de lucru privind educația ecologică, reciclarea creativă etc.;
– dezvoltarea de activități culturale;
– realizarea de activități de schimb cultural pentru promovarea cetățeniei active și dezvoltarea de activități inovatoare în legătură cu obiectivele asociației.
– diseminarea activităților asociației
Ceilalți 2 voluntari vor fi găzduiți de “Asociación Huerteco”. Huerteco crede în importanța unui stil de viață sustenabil, încercând să ofere această viziune în orice moment prin implementarea activităților sale. Principalele sarcini ale voluntarilor europeni vor fi:
– asistență în conceperea și planificarea activităților de terapie horticolă, care se desfășoară cu persoane cu autism și persoane cu leziuni cerebrale;
– asistență în pregătirea și dezvoltarea laboratoarelor didactice destinate elevilor din învățământul primar;
– planificarea și punerea în aplicare a atelierelor educaționale propuse chiar de către voluntari;
– asistență în activitățile de îngrijire și întreținere a grădinii ecologice și a corralului;
– asistență și sprijin în activitățile de grădină școlară și ateliere de informare;
– diseminarea activităților asociației.
Asociația Brújula Intercultural (coordonatorul proiectului), va pune la dispoziție un apartament în Burgos (centru) pentru toți voluntarii. Aceștia vor avea la dispoziție camere duble sau single. De asemenea, coordonatorul va pune la dispoziție o sumă (stabilită din programul CES) pentru intreținere și un ban de buzunar (5 euro pe zi) care va fi oferit lunar. Cheltuielile de călătorie vor fi rambursate pe baza definită de Comisia Europeană.
Dacă sunteți:
– rezidenți europeni;
– interesați de tematica proiectului de voluntariat;
– cu cel puțin cunoștințe de bază de limba spaniolă;
– flexibili și cu un simț al adaptabilității;
– posesia unui permis de conducere este apreciată, dar nu esențială.
Acest proiect este pentru tine!
Trimite scrisoarea de motivație și CV-ul tău la adresa sorin@curbadecultura.ro cu subiectul “Aplicație pentru “GreenHands” până la data de 20 aprilie!
About the author