ByEstelle
“Empathy For Better Future” Youth Exchange opportunity
Have you ever thought about participating in a project that involves self development and discovering different people and their cultures?
That’s what we did last week and we would like to tell you more about this awesome experience!
Five different teams, from Bulgaria, Italy, Spain, Portugal and including our team from Romania, gathered in Alicante (Spain) for one week.
This experience was a youth exchange, an activity from the Erasmus+ program, during which we focused on empathy and other soft skills, such as teamwork, teambuilding, communication, social interactions as well as others.
Each of us got new skills and competences, as well as improved those we already had, based on activities using non-formal methods.
We developed our language skills by spending our time with 25 other people from different backgrounds and countries and by sharing our experiences with others.
For some of us, like Cătălin and Alex, this was the first time going in a mobility project, and so far it turned out to be a very empowering experience.
Cătălin: “It was awesome! Just the idea that you get in touch with a lot of people from different countries and get to work together on projects was for me an impulse. You begin to know each other very well and of course to know yourself and to develop skills that maybe were not that improved. ”
Alex:” We had the opportunity to improve the knowledge of English on a safe environment, and to met new people with different cultures and language so we learned how to work with them and how to have fun with them. We had an amazing week because it was all a new experience and because we saw some amazing places like Alicante and Barcelona and this was like a dream.”
And even if this project wasn’t the first for three participants of our national team, the general feeling is positive and let good results behind it.
Oana: “I for one really enjoyed one of the last activities we had – which was volunteering at a festival here in Alicante for a few hours. I’ve always enjoyed volunteering and I do it a lot in Romania, but doing it abroad felt particularly stimulating and fun. It was a really great experience to feel as part of the community even while being in another country, which further deepened my belief that we are all similar and we can always come together even while being so diverse or sometimes not even speaking the same language. ”
Estelle: “This week was a great opportunity to get new communication skills and to emphasize the empathy notion which is important in everyday life and working with young people. Even if it’s not my first experience, it’s always a strong and awesome opportunity to meet and discover new cultures, and also to create new connexions.”
Going in this kind of project is not only about learning about a topic you might be interested in, but also about having the opportunity to go abroad and discover new places while spending time with other people and having fun.
Our common advice would be: try to go out of your comfort zone and you would be more than grateful to be a participant of this kind of experience!
Te-ai gândit vreodată la cum ar fi să participi într-un proiect care implică dezvoltare personală și descoperirea a diferiți oameni și a culturii acestora?
Asta e ceea ce am făcut noi săptămâna trecută și am vrea să îți spunem mai multe despre această super experiență!
Pentru o săptămână, cinci echipe din diferite tari ale Europei (Bulgaria, Italia, Spania, Portugalia si România) s-au adunat în Alicante, Spania, cu scopul de a se cunoaste si relationa.
Experiența se numeste oficial “youth exchange” (schimb de tineri) si este o activitate a programului Erasmus+, în cadrul căreia ne-am concentrat pe empatie și alte “soft skills”, precum lucrul în echipă, teambuilding, comunicare si interacțiune socială.
Fiecare dintre noi a dezvoltat noi abilități și competențe, de asemenea, imbunatatind pe cele deja existente, sesiunile de invatare fiind bazate pe metode de educație non-formală.
Ne-am dezvoltate atat abilitățile lingvistice, prin prisma faptului ca ne-am petrecut timpul alaturi de alti 25 de oameni din țări cu istorie si traditii diferite, cat și abilitatile de relatioare si accceptare a diferentelor culturale, împărtășind experiențele personale cu ceilalti participanti.
Pentru unii dintre noi, precum Cătălin și Alex, aceasta a fost prima experienta de acest gen, într-un proiect de mobilitate, acesta dovedindu-se una de benefica si de neuitat.
Cătălin: “A fost super! Doar ideea că intri în contact cu o grămadă de oameni din țări diferite și ajungeți să lucrați împreună la proiecte a fost pentru mine un imbold in a-mi dori sa calatoresc cat mai mult. Începeți să vă cunoașteți foarte bine între voi și, desigur, să vă cunoașteți pe voi Înșivă. La finalul proiectului, mi-am dat seama, fara sa vreau, ca am mi-am imbunatatit abilitatile de comunicare, non-verbala, dar si in limba engleza, care poate nu erau atat de bine dezvoltate.”
Alex:” Am avut oportunitatea să ne îmbunătățim cunoștințele de limba engleză întru-un mediu unde ne simțeam în siguranță, și să cunoaștem oameni noi cu limbi și culturi diferite, așa că am învățat cum să lucrăm cu ei și cum să ne distrăm alaturi de ei. Am avut o săptămână minunată pentru că totul timpul nostru a fost presarat cu experiențe noi, dar si pentru ca am văzut locuri minunate precum Alicante și Barcelona. A fost ca un vis devenit realitate.”
Chiar dacă acest proiect nu a fost primul pentru trei dintre participanții echipei noastre naționale, sentimentul general e pozitiv și a lăsat în urmă rezultate bune.
Oana: “Mie personal cel mai mult mi-a plăcut una dintre ultimele activități pe care le-am avut – care a constat în a face voluntariat la un festival aici în Alicante pentru câteva ore. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu voluntar și fac asta mult în România, dar să o fac înafara țării s-a simțit deosebit de stimulant și distractiv. A fost o experiență foarte plăcută să mă simt ca parte din comunitate chiar și aflându-mă în altă țară, ceea ce mi-a adâncit mai tare credința că suntem cu toții diferiti, dar similari in acelasi timp. Putem oricând să ne ajutăm unii pe altii, chiar daca locuim la mii de kilometrii departare, sau vorbim limbi diferite.”
Estelle: “Această săptămână a fost o oportunitate grozavă de a obține noi abilități de comunicare și de a pune accent pe noțiunea de empatie, ea fiind importantă în viața de zi cu zi precum și în lucrul cu tinerii. Chiar dacă nu e prima mea experiență, este întotdeauna o oportunitate minunată și puternică de a cunoaște și descoperi culturi noi, și de asemenea de a crea noi conexiuni.”
Participarea într-un astfel de proiect nu este numai despre a învața despre un subiect de care ai putea fi interesat, ci și despre a profita de oportunitatea de a calatori în străinătate și de a descoperi locuri noi, în timp ce petreci timp cu alte persoane și te distrezi.
Sfatul nostru comun ar fi: încearcă să ieși din zonă ta de confort și vei fi mai mult decât recunoscător să fii parte intr-un asemenea proiect!
My festive holidays in Romania | Sărbătorile mele festive în România
[EN] Today I will tell you about my holidays in Romania through my French eyes. Indeed, I was lucky enough to have three weeks off during the Christmas and New Year’s periods. During my holidays I was able to travel through Romania and meet new people. I will present my adventure to you as a logbook and I hope you will enjoy the trip!
12/21/18 : I took a train from Bucharest to Arad. The trip lasted 11 hours but the train was equipped with bunk beds and it allowed me to meet two young Romanians who shared the same wagon as me. We talked about a lot of things, but the one that impressed me the most was the friendliness of the Romanians. Indeed, one of the young people told me that one day he hosted a foreigner from England for three days. This stranger was there for a trip and was really lost. Moreover, it was late and could not find accommodation. So he accosted the young man in question and he seeing that he was lost and a little desperate, it was quite naturally that he suggested that he spend a few days at his home. I was really fascinated by what he said because I don’t know any of my acquaintances in France who told me that they had welcomed a foreigner into their home. Moreover, this young man was only a student in Bucharest who did not have much money but for him it was not a problem at all to share his food, to share his small student room and to share good times. After 11 hours of travel I finally arrived in Arad. Arad is really a beautiful city with beautiful walks to do, a mixture of nature and city. This city has many remarkable buildings like the Holy Trinity Cathedral which for me is the largest church I have ever seen!
12/24/18: After a few days spent in Arad, I return to Bucharest to visit other volunteers (thanks to the On arrival trainig!). But unfortunately for me the volunteers were stuck on Sighișoara, which put me in a rather embarrassing situation because I arrived very late and didn’t have a bus to get to Schiulești. But remember what I wrote earlier about the friendliness of Romanians! That’s when I asked one of the local volunteers who lives in Bucharest if she could welcome me. And she said yes ! In the middle of Christmas with his family I was welcomed, housed and fed as if I were part of their family. For the Christmas Eve we ate Sarmale, meat with rice and spices rolled in cabbage leaves, accompanied by hot chocolate and Cozonac, a sweet cake with raisins and chocolate. This Christmas Eve was really different from the ones I was able to do in France. Indeed in my family we usually eat oysters and foie gras as a starter, turkey with potatoes for the main course and a Christmas log for dessert. But this Romanian Christmas Eve was really delicious and I am really happy to have been able to discover the Romanian Christmas dinner.
12/25/18: We woke up around 9am to have breakfast. There were sausages, Oua umplute, tuna, vegetables with tea, coffee or hot chocolate. A very hearty breakfast for me who is used to drinking coffee with fruit. Then it was time to open the gifts and I was pleasantly surprised because I too had gifts! While my arrival was not planned at all in advance, I received gifts from all the family members. Chocolates, a scarf, socks, alcohol and facial care! I was really touched by their attention and I had a great Christmas in Romania that I would remember! Speaking of gifts, I noticed that they were offering each other a lot of socks, chocolate and body care. Compared to my family, we offer chocolates before opening gifts because they are not considered as such. In addition, socks and body care are everyday products. And for my part at Christmas my family gives me money so that I can buy what I want afterwards. Anyway for this Christmas 2018 I was really touched by the attention and friendliness of the peoples. I really felt like I was part of a Romanian family that welcomed me with open arms. To finish this morning, the father drove me to the subway station and even paid for my ticket! I went back to Schiulești full of gifts and great memories.
12/31/18: For the New Year I returned to Bucharest to finally visit the other volunteers. They organized an evening in their apartment with Georgian dishes and invited local volunteers. Thus the local volunteers brought back traditional dishes, there were răcituri, cașcaval, burduf Brânză, pork wrapped in bread, cozonac and lots of bacon. For me this New Year was approximately like the ones I spend in France, except the type of food, we invite friends with a banquet of food, drinks, music and we all shout in our hearts the midnight countdown to wish each other a happy New Year.
That’s how my festive holidays end. I really enjoyed discovering how the holidays are going in Romania and I was able to meet friends for life.
Ps: I would like to thank once again the family who welcomed me and especially a young Romanian who showed me my way by accompanying me and paying me for my tickets and food. The Romanian conviviality will remain for me the strong point of my adventure.
[RO] Astăzi vă voi spune despre sărbătorile mele în România prin ochii mei de francez. Într-adevăr am fost destul de norocoasă să am trei săptămâni libere în timpul perioadei de Crăciun și a Anului Nou. În timpul sărbătorilor am putut să călătoresc prin România și să întâlnesc oameni noi. zi-mi voi prezenta aventurile vouă sub forma unui jurnal de înregistrări și sper ca va veți bucura de excursie!
12/21/18 : Am luat un tren de la București spre Arad. Călătoria a durat 11 ore dar trenul a fost echipat cu paturi etajate și mi-a dat voie să cunosc doi tineri români ce împărțeau același vagon cu mine. Am vorbit despre multe lucruri, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost cât de prietenoși au fost românii. Într-adevăr, unul dintre tineri mi-a zis că într-o zi a găzduit un străin din Anglia penteu trei zile. Străinul acesta era acolo pentru trei zile și era foarte pierdut. Mai mult, era târziu și nu putea găsi un loc în care să stea. Așa că l-a acostat pe tânărul acesta și văzând că este pierdut și puțin disperat, a fost destul de natural că a sugerat să petreacă câteva zile în casa acestuia. Am fost foarte fascinată de ceea ce a spus pentru că nu știu nici unul dintre cunoscuții mei din Franța care să îmi fi spus că au primit așa pe cineva străin în căminele lor. Mai mult, tânărul era doar un student în București care nu avea mulți bani, dar pentru el nu a fost o problemă să își împartă mâncarea, să își împartă micuța cameră studențească și să împărtășească un timp plăcut. După 11 ore de călătorie am ajuns în sfârșit în Arad. Arad este un oraș foarte frumos unde te poți bucura de plimbări foarte frumoase, un mix de natură și oraș. Acest oraș are multe clădiri remarcabile ca Catedrala Sfintei Treimi care pentru mine este cea mai mare biserică pe care am văzut-o!
12/24/18: După câteva zile petrecute în Arad, m-am întors în București să vizitez alți voluntari (mulțumită training-ului de On arrival!). Dar din păcate pentru mine aceștia au rămas blocați în Sighișoara, ceea ce m-a pus într-o situație destul de jenantă, pentru că am ajuns târziu și nu am avut un autobuz cu care să ajung în Schiulești. Dar vă amintiți ce am scris mai devreme despre cât de prietenoși sunt românii! Atunci am întrebat unul din voluntarii locali care locuiește în București dacă mă poate găzdui. Și a zis da! În mijlocul Crăciunului cu familia acestuia am fost primită, găzduită și hrănită de parcă eram parte din familie. Pentru Ajunul Crăciunului am mâncat sarmale, carne cu orez și condimente rulate în frunze de varză, acompaniate de ciocolată caldă și cozonac, un chec dulce cu rahat și ciocolată. Acest Ajun de Crăciun a fost foarte diferit de cele pe care le-am putut avea în Franța. Într-adevăr în familia mea de obicei mâncăm stridii, pateu de gâscă (foie gras) ca aperitive, curcan cu cartofi la felul principal și un tort “Christmas log” pentru desert. Dar acest Ajun de Crăciun românesc a fost foarte delicios și am fost foarte fericită să am oportunitatea de a descoperi Cina de Crăciun Românească.
12/25/18: Ne-am trezit în jurul orei 9 pentru micul dejun. Au fost cârnați, ouă umplute, pastă de pește, legume, cu ceai, cafea sau ciocolată caldă. Un mic dejun foarte solid pentru mine care sunt obișnuită cu a bea cafea cu fructe. Apoi a venit timpul desfacerii cadourilor și am fost plăcut surprinsă pentru că și eu aveam cadouri! Deși venirea mea nu a fost planificată deloc în avans, am primit cadouri de la toți membri familiei. Ciocolată, o eșarfă, șosete, alcool și lucruri pentru îngrijirea feței! Am fost foarte atinsă de atenția lor și am avut un Crăciun minunat în România pe care mi-l voi aminti! Vorbind de cadouri, am observat că își ofereau unii altora multe șosete, ciocolată și lucruri pentru îngrijirea corpului. Făcând o comparație cu familia mea, noi oferit ciocolată înainte de a deschide cadourile pentru că nu sunt considerate astfel. De asemenea, șosetele și lucrurile de îngrijirea corpului sunt lucruri de zi cu zi. Și mie cel puțin de Crăciun familia îmi dă bani pentru a putea cumpăra ceea ce vreau după. Oricum pentru acest Crăciun 2018 am fost foarte atinsă de către atenția și felul prietenos de a fi al oamenilor. Chiar m-am simțit de parcă sunt parte dintr-o familie românească care m-a primit cu brațele deschise. zla final, de dimineață tatăl m-a condus la metrou și chiar a plătit pentru biletul meu! M-am întors în Schiulești plină de cadouri și amintiri minunate!
12/31/18: Pentru Anul Nou m-am întors în București pentru a îi vizita în sfârșit pe ceilalți voluntari. Aceștia au organizat o după-amiază în apartamentul lor cu preparate din Georgia și au invitat voluntari locali. Așadar voluntarii locali au adus înapoi preparate tradiționale: au fost răcituri, cașcaval, brânză de burduf, porc învelit în pâine, cozonac și o grămadă de bacon. Pentru mine acest An Noua fost aproximativ ca cele pe care le petrec în Franța, înafară de tipul de mâncare – invităm prieteni cu un banchet de mâncare, băutură, muzică, și strigăm cu toții în inimile noastre numărătoarea de Anul Nou pentru a ne ura un An Nou Fericit.
Ăsta este felul în care sărbătorile. mele festive se sfârșesc mereu. Chiar m-am bucurat să descopăr cum se desfășoară sărbătorile în România și de faptul că am avut oportunitatea de a întâlni prieteni pe viață.
Ps: Aș vrea să le mulțumesc încă o dată atâtfamiliei care m-a întâmpinat și mai ales unui tânăr român care mi-a arătat calea prin a mă acompania și plătiduâ-mi pentru bilete și mâncare. Buna natură românească va rămâne pentru mine punctul foarte al aventurii mele.
First steps with non formal education
When I arrived in Curba de Cultura I knew that because of my project I would have to go to schools to lead classes, propose activities and share knowledge with them in English and French classes; I had been told about non-formal education, we were only then in June and the school holidays had started, so I told myself “we will see later”.
And then, as the summer was over, we were very quickly back to school, and it was time for me to take my first steps in the different schools, not without apprehension! (I had never faced a class in this position before, I have already given tutoring in high schools as well as private language classes but in this way I must admit that I was not reassured…)
Fortunately we were not dropped in the “cage of wild animals” and we received in Curba de Cultura during 3 days, a very enriching, reassuring and funny training on what non-formal education is, non-formal communication, how to set it up and apply it, we received methods, advice and explanations. We put ourselves in situations and we tried each other in “almost” real conditions, (what a laugh that day, we all fell back into childhood!) We were finally ready to start this new activity as serenely as possible (thanks Kristina and Estelle for this training!!!)
Returning to the main theme of this article, non-formal education (which must be distinguished from informal education) can be defined in this way: it proposes a training and learning time designated as such, without this leading to a final validation in the form of an examination to evaluate what has been learned. This lack of a final evaluation corresponds to the state of mind in which it is carried out. It seeks to foster a spirit of initiative in the participant, who is placed on an equal footing with the learner. Autonomy, initiative, democracy, exchange: these are the key words of non-formal education, which proposes, in an open format, to learn things through mechanisms that allow the active participation of all, this can be for example through games, videos, debates, creative workshops, theatre etc.
So it was with all this new knowledge and especially with a lot of impatience that I was waiting for my first class in order to implement all this. The day D having arrived, my activity was ready and settled at the milimetre, stress and apprehension naturally appeared. Fortunately for me, Estelle was present and accompanied me in this brand new experience. Strangely enough, I immediately felt comfortable in this position, in sharing, in feeling that the students were having a good time and that I was too. I knew right away that I would like it a lot. Of course it took me a few weeks to be totally liberated and each new class was and still is a great experience to correct, improve and learn about how to implement non-formal education.
Today, 3 and a half months after my first experience, I had the opportunity to participate in about forty classes with students ranging from the first grade to the twelfth grade (from the first kindergarten class to the last high school class)
We played many games together, sang, drew, watched videos, answered quizzes, tested our memory and concentration, jumped and turned on ourselves… but we also learned many things about cultures, languages, differences, cultural shock, diversity… but above all we had a great time! And it seems to me that this is one of the essential things when you want to transmit knowledge, know-how or even interpersonal skills.
I am happy to have been able to explore and practice this form of education during my volunteer work, which has taught me and brought me a lot of knowledge as much as it has on a personal level and I am now sure that I want to continue and deepen my learning in this way.
/ Traducere in Romana in lucru/
Conscious cooking / Gătit conștient
/EN/ We all cause harm to the environment, just by being alive. Which is only more of a reason to try cutting down on it, for ourselves and the next generations. One area where that is very easy, but also necessary is our nourishment. The industrial agriculture is responsible for 18 % of all emissions and one of the biggest reasons for the deforestation of the Tropical Forests . Animal products are especially bad. In order to produce one kilo of meat, one must first invest 7-16 kilo of wheat or soy, soy that comes more often than not from fields that were previously the Brazilian rain forest. Another big cause of harm is the import of food products from other countries or sometimes even continents. They have to first cross the oceans and then be transported hundreds of kilometers in trucks to get to your local super market. Transports that cause tons of CO2 emissions to be pumped into the atmosphere.
I very much try to abide to these ideas while cooking. One of my favourite meals that does exactly that is Red Beet Soup. It’s a polish meal and I cook it after my mother’s recipe. While I never managed to make it quiet as good as she does, I still love cooking (and eating) it.
Ingredients:
- 1 red beet
- 3 big potatoes
- 1 carrot
- a cube of vegetable stock
- a bit of salt
You first peel the red beet, carrot and potatoes and cut them into small cubes.
Then cook the vegetables in water, till they are tender. While they are cooking add the cube of vegetable stock and a bit of salt.
Tipp: The soup tastes even better if you let it stand for a few hours and then rewarm it.
Another rather easy, but delicious recipe my mother thaught me, is her Southern German style potato salad. It is perfect as a side dish or appetizer.
- 1 big onion
- 1/2 big spoon sweet mustard
- 4 big potatoes
- 3 big spoons vinegar
- one cube of vegetable stock
- a bit of salt
Peel and cut the potatoes into big cubes. Cook them till they are tender. In the meanwhile cut the onions into pieces. Put half a glass of boiling water over the vegetable stock cube and mix it. Afterwards mix it with the vinegar, the mustard and the salt. Put the cooked potatoes, the mix and the onions into a big bowl and mix everything. Then put into the fridge for an hour.
/RO/ Cu toții cauzăm daune mediului înconjurător, pur și simplu prin a trăi. Ceea ce este doar un motiv în plus să încercăm să tăiem din asta, pentru noi și pentru generațiile viitoare. O zonă unde asta este foarte ușor, dar de asemenea necesar este hrănirea noastră. Agricultura industrială e responsabilă pentru 18 % din toate emisiile și unul dintre cele mai mari motive pentru deforestizarea Pădurilor Tropicale. Produsele animale sunt rele în mod special. Pentru a produce un kilogram de carne, trebuie investite 7-16 kilograme de grâu sau soia, soia care de cele mai multe ori vine din câmpuri care obișnuiau să fie Pădurea Tropicală Braziliană. O altă mare cauză de nocivitatea este importul de produse alimentare din alte țări sau uneori chiar alte continente. Trebuie întâi să treacă oceanele și apoi să fie transportate sute de kilometri în camioane pentru a ajunge la supermarket-ul vostru local. Transporturi care cauzează tone emisii de CO2 să fie pompate în atmosferă.
Încerc foarte mult să mă țin de aceste idei în timp ce gătesc. Una dintre mâncărurile mele favorite care face exact asta este Supa de Sfeclă Roșie. Este un preparat polonez și îl gătesc după rețetă mamei mele. Deși nu reușesc să o fac chiar așa de bună cum o face ea, tot iubesc să o gătesc (și să o mănânc).
Ingrediente:
- 1 sfeclă roșie
- 3 cartofi mari
- 1 morcov
- un cub de vegetable stock
- puțină sare
Pentru început curățați sfecla roșie, morcovii și cartofii și le tăiați în cuburi mici.
Apoi gătiți legumele în apă, până sunt fragede. În timp ce se gătesc adăugați cubul de stock de legume și puțină sare.
Pont: Supa are un gust chiar și mai bun dacă o lași să stea pentru câteva ore și apoi o reîncălzești.
O altă destul de ușoară, dar delicioasă rețetă pe care mama mea m-a învățat-o, este salata ei de cartofi în stil Sudic German. Este perfectă ca și garnitură sau aperitiv.
- 1 ceapă mare
- 1/2 lingură mare de muștar dulce
- 4 cartofi mari
- 3 linguri mari de oțet
- un cub de vegetable stock
- puțină sare
Curățați și tăiați cartofii în cuburi mari. Gătiții până sunt fragezi. Între timp tăiați ceapa în bucăți. Puneți jumătate de pahar de apă clocotită peste cubul de vegetable stock și amestecați. După aceea amestecați-l cu oțetul, muștarul și cu sarea. Puneți cartofii gătiți, mixul și ceapa într-un bol mare și amestecați totul. Apoi puneți în frigider pentru o oră.
Crasna Monastery, Schiulești
I‘m in Romania for almost two months, and I have been in Crasna Monastery 3 times. It looks like I really like this place and actually it is like that. So, why have I been there for three times in such a short time? Firstly because I just wanted to hike and I knew that the main road will take me to Crasna, second time I visited it with almost all EVS team and third time because we wanted to get interview from a priest. And I can say third time gave me the biggest introduction with church.
When we met the first priest who was talking in the church, he invited us to join and at the same time we got blessed. I think that was one of the kindest priest I have met in my life. I really liked him, the conversation with him, even I don’t know Romanian, was enjoyable. But unfortunately he wasn’t the priest who will answer at the questions. That’s why we needed to talk with other priests. Before our talk, the priest offered us lunch which was something amazing, delicious and kind move from them, but as I found out, if you want you can get food every day in the monastery at 12:00 O’clock. I enjoyed food there and that’s why we weren’t comfortable about the idea that they will clean after us. Then came the idea about helping and showing our respect to them with cleaning also, that we can be helpful to them. We cleaned after ourselves, the room where we ate and also other place, plus we prepared the room for priests where they will eat dinner. I felt at this moment that we were building trust between them and us, so maybe in future if someone will need something from them they will help. As I said before, we went for interview and it’s what we did. A priest answered to all our questions fast and clear.
They were so kind that they even showed us their space with animals (a lot of them), like a mini ZOO with pigs, chickens and cows, but the biggest surprise for me was a black small pig, it was so amazing. I fell in love because that was first time for me when I saw black pig.
The time with a priest ran so fast, that with him we spent more than 2h of conversation about anything. He talked about history and explained everything that we wanted to know. For example: about the year 1942, there was the rule that no one could live in the monastery. In Crasna, there was one priest who lived next to the monastery for 7 years. When the rule ended, he retuned back to the monastery and started to build it as we can see it now. He created everything. And now, in the monastery is living more than 20 monks.
While I was there I saw how much time they are spending for taking care of monastery, everything was clean, beautiful and full of flowers. The only sad thing about that place is that they have bad road and if you want to get there you need to drive really slowly. But in winter, getting there is impossible, because of the road or if you really want to get there you need to walk. The monastery is in middle of nowhere, that means it’s far away from civilization and priest said that they like it, It’s quiet and if it’s quiet you can find some peace and rest. I completely agree with that.
I suggest you all to go there and find your own peace, to just enjoy time there or have some interesting conversation with the priests who are always open for some conversation. Also, some of them can speak English, so you can have some good experience there. As I did.
—
Mănăstirea Crasna, Schiulești
Sunt în România de două luni și am fost de 3 ori la Mănăstirea Crasna. Pare că chiar îmi place locul acesta și chiar așa este! Deci, de ce am fost aici de 3 ori într-o perioadă așa scurtă ? Prima dată am fost pentru că am vrut să mă plimb și știam că drumul principal o să mă ducă la Crasna. A doua oară am vizitat-o cu aproape tot grupul de voluntari SEV și a treia oară pentru că am vrut să obținem un interviu de la un preot. Și pot spune că a treia oară mi-a dat cea mai mare apropiere de biserică.
Când ne-am întâlnit cu primul preot care vorbea în biserică, ne-a invitat să ne alăturăm și, în același timp, am fost binecuvântați. Cred că a fost unul dintre cei mai buni preoți pe care i-am întâlnit în viața mea. Mi-a plăcut cu adevărat conversația cu el, chiar dacă nu știu limba română, a fost plăcută. Dar, din păcate, el nu a fost preotul care va răspunde la întrebările interviului. De aceea trebuia să vorbim cu alt preot. Înainte de conversația noastră, preotul ne-a oferit un prânz uimitor, delicios și, un gest frumos, după cum am aflat, dacă vrei, poți lua mâncare în fiecare zi la mănăstire la ora 12:00. Mi-a plăcut mâncarea și de aceea nu ne-am simțit confortabil în legătură cu ideea că vor curăța după noi. Apoi a venit ideea de a îi ajuta și de a le arăta respectul față de ei și de curățenie, pentru că noi le puteam fi de folos. Am curățat după noi înșine, în camera unde am mâncat și în alt loc, plus că am pregătit camera pentru preoți, unde vor mânca cina. Am simțit în acest moment că noi construim încredere între ei și noi, deci poate că în viitor, dacă cineva va avea nevoie de ceva de la ei, ei vor ajuta. Așa cum am spus mai devreme, am fost la interviu și asta am făcut. Un preot a răspuns la toate întrebările noastre rapid și clar.
Ei au fost atât de buni încât ne-au arătat chiar și spațiul lor cu animale (multe dintre ele), cum ar fi mini-ZOO cu porci, găini și vaci, dar cea mai mare surpriză pentru mine era porcul negru, atât de uimitor. M-am îndrăgostit pentru că a fost pentru prima oară, pentru mine, când am văzut un porc negru. Timpul cu un preot a fugit atât de repede, încât împreună cu el am petrecut mai mult de 2 ore de conversație despre orice. A vorbit despre istorie și a explicat tot ce am vrut să știm. De exemplu: în jurul anului 1942 a existat regula că nimeni nu putea trăi în mănăstire. La Crasna, a fost un preot care a locuit lângă mănăstire timp de 7 ani. Când regula s-a încheiat, a revenit înapoi la mănăstire și a început să o construiască așa cum o vedem acum. El a creat totul. Și acum, în mănăstire, trăiesc mai mult de 20 de călugări.
În timp ce eram acolo, am văzut cât timp petrec pentru a avea grijă de mănăstire, totul era curat, frumos și plin de flori. Singurul lucru trist despre acel loc este acela că ei au drum rău și dacă vrei să ajungi acolo trebuie să conduci foarte încet. Dar în timpul iernii, să ajungi acolo e imposibil, din cauza drumului sau, dacă într-adevăr doriți să ajungeți acolo, trebuie să mergeți. Mănăstirea se află în mijlocul pustietății, adică este departe de civilizație, iar preotul a spus că le place, este liniște și, dacă e liniște, puteți găsi pace și odihnă. Sunt complet de acord cu asta.
Vă sugerez tuturor să mergi acolo și să găsești pacea, să vă bucurați de timp acolo sau să aveți o conversație interesantă cu preotul care este întotdeauna deschis. De asemenea, unii dintre ei vorbesc engleză, astfel încât puteți să aveți o experiență bună acolo. Ceea ce eu am avut!
Kristine este în România pentru o perioadă de două luni, din iulie până în august 2018, în cadrul proiectului Community Volunteers 18/19 [2018-1-LV02-KA105-002120] proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
Maestra focului în Homorâciu
Growing up, I never had to make a fire. When I came to Romania, (Sat Homoraciu) I knew that this would change. Here there are ovens, and in the winter it is necessary to make a fire, otherwise we would freeze to death. In order to avoid this, one day Sorin, accompanied by Gabriel, came to the Homorâciu house to show us how to make one. After he showed us, he asked who wants to try. I felt nervous and confused because I have never ever tried to make it before. It was a challenge for me but when I managed to make the first spark it was a life changing experience. From then on, every night when it was cold, I made a fire in Heloise’s and my room and sometimes also in Stefanie’s and Martina’s room, and sometimes even also in the living AND bathroom. Soon I was known by the name of fire-master. I was so good, that in every corner of the house it was warm when I made the fire. The wood and the flames were listening to me and I could control them with a gasp. One day however I understood that this talent was given by the heaven and it’s unfair that not everybody has this gift. So I decided to share my knowledge so that everybody can make a perfect fire. Here are the eight steps:
Până acum nu a fost nevoie să fac foc. Când am venit în România (în satul Homorâciu) am știut că asta se va schimba. Aici sunt sobe, iar iarna e nevoie să facem foc, altfel înghețăm. Pentru a evita asta într-o zi Sorin a venit împreună cu Gabriel la casa noastră din Homorâciu să ne arate cum să facem foc. După ce ne-a arătat ne-a cerut să încercăm și noi. Mă simțeam emoționată și dezorientată căci nu mai făcusem așa ceva înainte. A fost o provocare pentru mine, dar când am reușit să scot primele scântei a fost o experiență ce mi-a schimbat viața. Din acel moment, în fiecare seară când a fost frig am făcut foc în camera mea și a lui Heloise și câteodată în camera Martinei și a lui Stefanie și câteodată în camera de zi și în baie. În curând am devenit cunoscută sub numele de Maestra Focului. Sunt atât de pricepută și devine cald în fiecare colț al casei atunci când fac eu focul. Se pare că lemnul și flăcările mă ascultă și le pot controla cu o suflare. Astfel am înțeles că acest talent mi-a fost dat din ceruri și este foarte incorect că nu toți îl au. Dar am decis să îmi împărtășesc experiența astfel încât toată lumea să poată face un foc perfect. Aceștia sunt cei opt pași de urmat:
- Prepare dry paper and 3 small pieces of wood.
- Pregătește hârtie uscată și bucăți mici de lemn.
- Arrange the three pieces of wood in a “tipi” form and place the crumpled papers in between the woods.
- Aranjează bucățile de lemn în formă de con și pune hârtia mototolită între bucățile de lemn.
- Take new crumpled paper, light it with a lighter, and put it under the tipi.
- Ia o altă bucată de hârtie mototolită, aprinde-o și pune-o sunt lemne.
- Add more and more paper until you see that the woods caught a stable fire.
- Mai adaugă nișt bucăți de hârtie până vezi că s-a aprins focul s-a aprins bine.
- Place a big piece of wood on top and let it catch flames from the smaller woods.
- Pune o bucată mai mare de lemn de asupra și lasă-o să se aprindă de la cele mici care ard.
- If you see that the fire is a little bit disappearing you can try to talk to the fire and use your strong breath to make it light it up again.
- Dacă vezi că focul începe să dispară încearcă să-i vorbești și să sufli un pic în el să îl faci să se aprindă din nou.
- Finally if you see that the fire is burning nicely, you can add more bigger woods.
- Când vezi că focul are frumos, mai adaugă niște bucăți de lemn.
- Now you close the door, make a tea, eat some biscuits or cake or what you find in your kitchen, put your feet on the table and just enjoy your time.
- Acum închide ușa sobei, fă-ți un ceai, mânâncă niște biscuiți sau prăjitură sau ce găsești prin bucătărie, pune-ți picioarele pe masă și simte-te bine.
Melanie se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din septembrie 2017 până în Februarie 2018 în cadrul proiectului Behind Borders (ref nr 2017-2-BE05-KA105-002181), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură.
The tale of Octopus Peña Sweetiepie – Povestea lui Muț
Once upon a time, there was a white blue-eyed cat called Octopus Peña Sweetiepie, who also answered to the lovely name of Mutz. On the 7th of September of the year 2017, she was found homeless, hungry and desperate on the dirty streets of Schiulești. After a long and tiring journey with Gabriel Marimon, the kind hearted young man who rescued her from her misery, she arrived safe and sound in Curba de Cultura as a birthday present for Melanie. The moment she entered through the door of Curba, she lit up the library and everybody was enchanted by her beauty. But this wasn’t the end of her voyage, and after a wild car ride in which Octopus Peña Sweetiepie nearly killed Martina, she finally arrived in outlandish Homorâciu.
A fost o dată ca niciodată o pisică albă cu ochi albaștri numită Octopus Peña Sweetiepie, dar care răspundea și la numele de Muț. Pe 7 septembrie 2017 a fost găsită fără adăpost, înfometată și disperată pe ulițele murdare ale Schiuleștiului. După o lungă și obositoare călătorie împreună cu Gabriel Marimon, tânărul bun la suflet care a salvat-o din traiul mizer, a ajuns în siguranță la Curba de Cultură, drept cadou pentru ziua de naștere a Melaniei. În momentul în care ea a intrat pe ușă, încăperea s-a luminat parcă și toată lumea a fost fermecată de frumusețea ei. Dar ăsta nu era finalul călătoriei ei; și după o tură cu mașina în care Octopus Peña Sweetiepie aproape a ucis-o pe Martina, a ajuns în cele din urmă în îndepărtatul Homorâciu.
Mutz lived the life of a queen, she got delicious food, a carefully crafted toy and a warm place in my bed. At one moment, however, she felt so confortable that she pooped in the biblical bed. But we still loved her, even though she was suspected to have brought fleas in Homorâciu House. Due to this, she was brought to the vet to check if she did have flees and to give her a vaccine. Coincidentally, the vet found out that the she was actually a he. We didn’t mind and not only us but also a local cat-girl, who shall remain anonymous, was entranced by Octopus Peña Sweetiepie. Cat-girl observed Mutz in her royal territory and sometimes appeared all of a sudden, running fanatically after her and trying to drown her in the water bowl.
Muț a dus o viață de regină, a primit mâncare delicioasă, jucării prelucrate cu grijă și un loc cald în patul meu. La un moment dat, s-a simțit stât de confortabil încât chiar s-a ușurat în pat. Dar am iubit-o în continuare, chiar dacă a fost suspectată că a adus purici în casa din Homorâciu. Din acest motiv a fost dusă la veterinar la control și pentru a fi vaccinată. Așa am aflat că ea era de fapt un el. Nu ne-am întristat și nu doar noi dar și o pisică din vecini, a cărei identitate va rămâne anonimă, a fost fermecată de Octopus Peña Sweetiepie. Pisica a observat-o pe Muț în teritoriul ei regal și din când în când apărea subit alergând după ea și încerând s-o înnece în vasul cu apă.
When we left to Bucharest and came back one week after, Octopus Peña Sweetiepie was gone. It’s suspicious that since then we haven’t seen either Gabriel Marimon or cat-girl. Either she left with her saviour Gabriel Marimon to Spain and lived happily ever after or was stolen by naughty cat-girl and lived miserably ever after.
Când am plecat la București și ne-am întors după o săptămână, Octopus Peña Sweetiepie dispăruse. E suspicios faptul că de atunci nu l-am mai văzut nici pe Gabriel Marimon și nici pisica. Ori ea a plecat cu salvatorul ei, Gabriel MArimon în Spania și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ori a fost răpită de pisica răutăcioasă și au trăit mizerabil până la adânci bătrâneți.
Note: această poveste scrisă de Stefanie este un pamflet bazat pe viața de voluntar SEV într-o zonă rurală și trebuie tratată ca atare.
Stefanie se află în România pentru o perioadă de 9 luni, din septembrie 2017 până în mai 2018 în cadrul proiectului Volunteer for Rural Communities (ref nr 2017-2-LI02-KA105-000049), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Asociația Curba de Cultură.
ByAnna
“Pa, pa” și “Ahoj”
Departure. The very last day in our house was about practicing Tetris in real life. First time when I tried to fit everything what I wanted to take, my backpack was not big enough. Second time I got even some spare space, although I added some gifts. Hah! I knew online Tetris is useful!
Last minutes. Putting four pieces of huge luggage, four small plus two bags of stuff and three people into one car. Managed. Saying goodbye to Fifty Shades. Managed. She ran away, smart girl, she knows that the last words are the hardest. Last trip on our road. Everything what was somehow important for me received my goodbye, like that „Bye bye, strange cute dog.“ And I was waving. „Bye bye, plenty little holes in the road.“ And I was waving. And I had tears in my eyes.
Very last minutes with Sorin and Kristina in Curba, last hugs and kisses. Bus driver in hurry and here I am, heading to Bucharest – never to be EVS volunteer again, hopefully to see my people and places again in future.
Plecare. Ultima zi la noi în casă a fost dedicat practicării tetrisului în viața reală. Prima dată când am încercat să pun în bagaj tot ce voiam să iau, rucsacul meu nu era suficient de mare. A doua oară am obținut chiar niște spațiu liber cu toate că adăugasem niște cadouri. Hah! Știam eu că tetrisul online se va dovedi util!
Ultimele minute. Am pus patru bagaje mari, două mici și trei oameni într-o mașină. Am făcut-o. I-am spus la revedere lui Fifty Shades. Am făcut-o. Ea a fugit, fată deșteaptă, știe că cuvintele de despărțire sunt cele mai grele. Ultima călătorie pe acest drum. Tot ce a fost important pentru mine a primit rămas bun, după modelul “Pa, pa cățeluș străin și drăguț”. Și apoi făceam cu mâna. ” Pa, pa mulțime de gropi de pe drum”. Și am făcut cu mâna. Și aveam lacrimi în ochi.
Cele din urmă minute cu Sorin și Kristina, ultimele îmbrățișări și pupici. Șoferul autobuzului era grăbit și uite-mă în drum spre București – noi voi mai fi vreodată voluntar SEV și sper că voi mai întâlni oamenii mei și aceste locuri în viitor.
First minutes in Czech Republic. „NO! Take me back!“ Nobody listen to my thoughts. First impression: Czech people are so kind! How is that possible?! (We have an image of The Frowning Nation.) I obviously forgot that even strange people can actually smile while speaking. Second impression: Rohlíky. Together with our bread it is the most normal pastry in my country. As my EVS 
mate Eleny missed their Estonian black bread, I missed ours. And we have plastic sacs with handles. Third impression: Nothing has changed. The same buildings, conductor in a train…
Primele minute în Cehia. “NU! Du-mă înapoi” Nimeni nu îmi ascultă gândurile. Prima impresie: cehii sunt atât de drăguți! Cum e posibil? (Suntem portretizați drept o națiune încruntată). Evident că am uitat că până și străinii pot să zâmbească atunci când vorbesc. A doua impresie: rohliky. Împreună cu pâinea noastră, e poate cel mai faimos produs de panificație de la noi din țară. Precum colega mea de EVS, Eleny ia- dus dorul pâinii negre estoniene, așa mi-a lipsit și mie. Și avem pungi de plastic cu mânere. A treia impresie: nimic nu s-a schimbat. Aceleași clădiri, același conductor de tren…
Fifth impression: Whole world is under a big cloud and covered with decimetres of snow (Nope, Romania have not seen cloudy sky for weeks and snow melted or vapourated.) Sixth impression: Everything is different! Where is my bakery and the 
butchery next to it? Why is Billa there?! Where has my favourite second-hand shop disappeared? Seventh impression: Snow! Snow! Snow!
A cincea impresie: totul este sub un mare nor și acoperit cu decimetri de zăpadă (nu, România nu a văzut asemenea cer înnorat săptămâni întregi, iar zăpada s-a topit sau evaporat). A șasea impresie: Totul e diferit. Unde este brutăria mea preferată și cu măcelăria de lângă? De ce este Billa acolo? Unde a dispărut magazinul meu second-hand favorit? A șaptea impresie: Zăpadă! Zăpadă! Zăpadă!
Eight impression: The best lunch ever: chlebíček = „sandwich“ with super 
unhealthy salami spread, slice of a boiled egg, ham and pickled cucumber. First morning: I woke up in my friend bed, turned my head and there she was. Happily sleeping just next to me.
First evening: For the first time I tried to cook our traditional meal, svíčková (in a funny way can be translated as Candle Sauce, but it is about dumplings, beef and cream-vegetable sauce). It was excellent!
A opta impresie: cel mai bun prânz din totdeauna: chlebíček= un sendviș cu o pastă de salam supersărată, cu felii de ou fiert, șuncă și castravete murat. Prima dimineață: M-am trezit în patul prietenei mele, mi-am întors privirea și ea era acolo. Dormind fericită lângă mine.
Prima seară: pentru prima dată am gătit felul nostru tradițional svíčková (într-un mod amuzant poate fi tradus drept sos de lumânări, dar e cu găluște, vită și sos de smântână și legume). A fost excelent!
Anna a fost în România pentru o perioadă de 6 luni, din august 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de Curba de Cultură.
La revedere România!
I arrived to Romania six months ago, in the beginning of August and now my EVS finished. I arrived with summer and I leave with winter. I arrived with smile on my face with hope to make something good, to discover myself and now I’m here with a mix of feelings, surprised, impressed, happy, sad and many more. I’m making my luggage and I am thinking of all the things that I’ve made here, of all the people that I’ve met.
Looking back… before coming here I’ve never worked in a school. But it was fantastic! I was afraid to work alone at the beginning, but after, I decided to fight against my fear and I did it. I made my own workshops and every time they were an amazing experience. Alone or in a group I loved every activity and I loved to see them happy. It was the best gift that someone can receive. Those moments of happiness helped me overcome problems and sadness. During my EVS I lived lots of different experiences: beautiful moments and bad ones, happy and sad one, sunny days and rainy days, easy moments and hard ones, accompanied or alone. But I met people and they became my friends and… this is life.
Looking back I feel that I am changed, I know myself better and I am proud of my work here. This chapter of my life, which changed me is almost closed, but I’m happy and it was great.
I’m sad to leave, but we will meet again Romania, we will meet again my friends, we will meet again my other family… “La revedere”!
Am sosit în România acum șase luni, la începutul lui august iar acum SEV-ul meu s-a terminat. Am sosit vara și plec iarna. Am sosit cu un zâmbet pe față, cu speranța de a face ceva bun, de a mă descoperi pe mine însumi și acum sunt aici cu niște sentiment amestecate, surprins, impresionat, fericit, trist și multe altele. Îmi fac bagajul și mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am făcut aici, la toți oamenii pe care i-am întâlnit.
Uitându-mă în urmă… înainte de a veni aici nu am lucrat niciodată într-o școală. Dar a fost fantastic! Mi-a fost teamă să lucrez singur la început, dar după aceea am decis să mă împotrivesc fricii și am făcut-o. Mi-am susținut propriile ateliere și de fiecare dată au fost niște experiențe minunate. Singur sau în grup am adorat fiecare activitate și am adorat să îi văd fericiți. A fost cel mai bun dar pe care cineva îl poate primi. Acele momente de fericire m-au ajutat să trec peste probleme și tristețe. De-a lungul SEV-ului meu am trecut prin numeroase experiențe: momente frumoase și mai puțin frumoase, momente fericite și triste, zile cu soare și zile cu ploaie, momente ușoare și mai grele, în singurătate sau în compania cuiva. Dar am întâlnit oameni care au devenit prietenii mei… așa e viața.
Uitându-mă în urmă simt că m-am schimbat, mă cunosc mai bine și sunt mândru de munca mea aici. Acest capitol al vieții mele, care m-a schimbat aproape s-a încheiat, dar mă bucur că a fost unul minunat.
Sunt trist că plec, dar ne vom întâlni din nou România, ne vom întâlni din nou prieteni, ne vom întâlni din nou cealaltă familie… La revedere!
Salutări,
Alessio
Alessio se află în România pentru o perioadă de 6 luni, din septembrie 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.
ByEleny
Quotes from Eleny’s Diary – Fragmente din Jurnalul lui Eleny
Dear diary…
Dragă jurnalule…
31.08.2016
“Okay.. first day is over. My flights were okay, but so exhausting. I arrived to Romania. Thinking in my head: what did you do. Then I saw my name on the paper and it was Sorin who picked me up from the airport. I thought he was taller, when I was talking with him on skype. 😀 We made some round in Bucharest and we had long drive to Izvoarele youth center. OMG.. people were waiting for me. They had a big sign.. So awesome. First time that people made me that kind of stuff. Okay, I looked around and it was nice. Totally fine. Then we went to my new home. OMG… Roads are so bad; the place is so different, where am I… How can I survive here 5 months???”
Okay… prima zi s-a terminat. Zborurile mele au fost în regulă, dar epuizante. Am sosit în România. În mintea mea: ce-ai făcut? Apoi mi-am văzut numele pe o hârtie și Sorin a fost cel care m-a luat de la aeroport. Mi s-a părut a fi mai înalt când am discutat pe skype 😀 Am făcut un tur al Bucureștiului și am avut un drum lung spre Izvoarele spre centrul de tineret. OMG… oamenii mă așteptau. Aveau un semn mare… A fost așa mișto. A fost pentru prima dată când cineva a făcut asemenea lucruri pentru mine. M-am uitat împreujur și era drăguț. Chiar bine. Apoi am mers spre noua mea casă. OMG… drumul era așa de rău, locul atât de diferit, unde sunt… Cum voi supraviețui aici 5 luni?
30.09.2016
“I love it here. We had today our cultural evening where we talked about our countries. We did it outside. So many people who were just walking pass, wanted to come and hear us. And there was sooo much foooood!!!
PS! I got new nickname: Neneny! Soooo cooool “
Îmi place la nebunie aici. Am avut astăzi o seară înterculturală în care am vorbit despre țările noastre. Și am ținut-o afară. Mulți oameni care doar erau în trecere au dorit să vină și să ne audă. Și a fost așa multă mâncare!
P.S! Am primit și o poreclă: Neneny! Așa de mișto!
31.10.2016
“Sorin picked us up and we went to Homoraciu school. We made there Halloween workshop. It is so fun to make handicraft with students.
Wow.. And after that we went to Curba to meet our mentor. It was really good talking with her, to talk about everything what is happening. And after that we just went home and we did nothing. Nice huh… Aaa.. and each day at somewhere six all the cows are coming home… This is a view :D“
Sorin ne-a luat azi să mergem la școală în Homorâciu. Am organizat acolo un atelier de Haloween. A fost foarte amuzant să facem lucru manual cu elevii. Wow… după aceea ne-am întors la Curba unde ne-am întâlnit cu mentorul. A fost așa bine să vorbesc cu ea despre tot ce se întâmplă. Iar apoi am mers acasă și nu am făcut nimic. Drăguț nu? Ăăă… și în fiecare zi pe la șase se întorc vacile de la pășune… E o imagine de văzut 😀
30.11.2016
“Whaat! I have free day today. Me and Anna went to Valeni to buy some food. And also I had a dream this night that my house is on fire… what a dream, what does it mean? Anyway we went to the shop and I already got some souvenirs for my family. That’s so cool. Then we went back to Schiulesti with a bus. OMG… it was soo full, so tiny bus and so full. At home I watched some movies. I like that I have time to watch some movies“
Cee? Am zi liberă azi. Eu și Anna am mers la Văleni să cumpărăm mâncare. De asemenea am visat că era casa în flăcări… ce vis, ce-o fi însemnând? oricum, am mers la magazin și am luat chiar niște suveniruri pentru familia mea. Și e așa mișto. Apoi ne-am întors în Schiulești cu autobuzul. OMG… a fost așa de plin, un autobuz atât de mic și așa de plin. Acasă m-am uitat la niște filme. Îmi place faptul că am timp să văd și filme.
31.12.2016
“Eee… I didn’t do nothing in the morning but after that it was awesome. Me, Anna and Karel went to Cernesti to look around and we met some guys, who were nicely dressed and they had a big Christmas tree on their horse cart. What… You can see that kind of stuff only in Romania.
Then we went to Valeni to buy some food for our new years eve and also we picked up Marija the Estonian. Then back and we had really long cooking time. Coool… lot of food. And then some crazy people want to come in our garden and sing us some songs in Romanian. Wow… this was scary. I was hiding from them… 😀 like literally… But our new year eve inside of our house was really quiet and nice, candlelight and that kind off stuff… 00:00 we went out to see some fireworks and went in the center and we had chance to try whip because there were our students from school . My dream came true to try that 😀 COOL NEW YEARS EVE! But what happens in Romania, stays in Romania. :D”
Eee… nu am făcut mai nimic de dimineață dar apoi a fost grozav. Eu, Ann și Karel am mers în Cernești să vedem satul și am întâlnit niște oameni îmbrăcați frumos și care aveau un brad de Crăciun în căruță. Ce… Poți vedea așa ceva doar în România.
Apoi am mers la Văleni să facem niște cumpărături pentru Anul Nou și am luat-o pe Marija, o altă fată din Estonia. Apoi ne-am întors și a fost foarte plăcut să gătim împreună. Coool… o grămadă de mâncare. Iar apoi niște oameni au vrut să vină la noi în curte și să ne încânte cu tradiții de Anul Nou. Wow… a fost înfricoșător. Eu m-am ascuns… 😀 pe bune vorbesc… Și apoi de Anul Nou în casa noastră a fost plăcut și liniștit, cu lumânări și cu tot felul de alte chestii… La 00:00 am ieșit să vedem artificiile și am mers în centru unde am avut ocazia să pușcăm din bici pentru că acolo erau elevii de la școala pe care o vizităm. Visul meu a devenit realitate. UN REVELION GROZAV! Dar ce se întâmplă în România, rămâne în România.
Thank you Romania for so many emotions!
Mulțumesc România pentru atât de multe trăiri!
Eleny se află în România pentru o perioadă de 5 luni, din septembrie 2016 până în ianuarie 2017 în cadrul proiectului Building Youth Supportive Communities 2 (ref nr 2016-1-RO01-KA105-024246), proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și implementat în România de către Curba de Cultură.